ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1654/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1654/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1943 din 14 noiembrie 2002 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, s-a respins cererea formulată de E.M. Petrila împotriva pârâtei Primăria Petrila. Instanța de fond a reținut în esență că, în contextul art. 1, art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001, reclamanta a fost o întreprindere socialistă de stat, și nu o întreprindere particulară care să fi deținut în proprietate imobile, preluate abuziv de statul român. Că transformarea S.A.R. S.A. Petroșani organizată pe principiile codului comercial în întreprindere socialistă - E.M. Petrila – s-a făcut în sensul încetării persoanei juridice a celei dintâi, neputându-se vorbi de o continuitate a activității deoarece nu există o unică persoană juridică.
În atare situație reclamanta nu este continuatoarea activității S.A.R. S.A. Petroșani, deci nu are dreptul la restituirea unor imobile ce au aparținut acesteia din urmă. Curtea de Apel Alba Iulia prin decizia nr. 102 din 6 februarie 2003, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta E.M. Petrila, împotriva sentinței civile nr. 1943 din 14 noiembrie 2002 pronunțată de Tribunalul Hunedoara. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că reclamanta E.M. Petrila Județul Hunedoara a fost întreprindere socialistă de stat și nu a deținut în proprietate imobile de care să fi fost deposedată abuziv de Statul Român. Reclamanta nu este continuatoarea în drepturi a S.A.R. S.A. Petroșani. Împotriva deciziei civile mai sus menționată a declarat recurs reclamanta E.M.
Petrila, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală, invocând prevederile art. 304 pct. 9, 10 C. proc. civ. pentru următoarele considerente: - În mod greșit instanțele au reținut faptul că reclamanta nu este continuatoarea în drepturi a S.A.R. S.A. Petroșani, cu toate că din probe rezultă acest lucru. - Reclamanta este continuatoarea în drepturile S.A.R. S.A. Petroșani deoarece activitatea de minerit a continuat neîntrerupt din 1921 și până în prezent, astfel încât perioada cuprinsă între naționalizarea S.A.R. S.A. Petroșani și înființarea C.M.H. S.A. E.M. Petrila nu au existat întreruperi ale activității de exploatare a cărbunelui în Valea Jiului indiferent de schimbarea denumirii persoanei juridice.
Recursul nu este fondat. Prin dispoziția art. 774 din 30 aprilie 2002 emisă de Primăria orașului Petrila s-a respins cererea de restituire în natură formulată de reclamanta E.M. Petrila, cu privire la terenul în suprafață de 871,2 mp situat în orașul Petrila înscris în CF nr. 2597 – Petrila pe considerentul că reclamanta nu este proprietara terenului solicitat. Terenul a fost prelua de la S.A.R. Petroșani care l-a deținut cu titlu de proprietate de Statul Român, iar reclamanta nu este continuatoarea în drepturi a acestei societăți. Cum reclamanta E.M. Petrila nu a fost mulțumită de modul de rezolvare a cererii de restituire în natură a imobilului revendicat, în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 a formulat acțiune în justiție contra dispoziției mai sus menționată, la Tribunalul Hunedoara.
Acțiunea formulată de reclamantă a fost respinsă de instanța de fond așa cum rezultă din sentința civilă nr. 1943 din 14 noiembrie 2002 a Tribunalului Hunedoara. Această sentință a fost menținută de instanța de apel prin decizia civilă nr. 102 din 10 februarie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia. Ambele instanțe au pronunțat sentințe temeinice și legale.
Astfel, potrivit art. 1 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate abuziv de stat se restituie de regulă în natură în condițiile prezentei legi, iar art. 3 lit. c) din aceeași lege precizează că sunt îndreptățite la măsuri reparatorii „persoanele juridice proprietari ai imobilelor preluat în mod abuziv de stat, de organizații cooperatiste sau de orice alte persoane juridice după 6 martie 1945; îndreptățirea la măsurile reparatorii prevăzute de prezentul articol este condiționată de continuarea activității ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a prezentei legi sau de împrejurarea ca activitatea lor să fi fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, iar acestea să-și fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă prin hotărâre judecătorească, se constată că sunt aceeași persoană juridică cu cea desființată sau interzisă”.
Pentru acordarea îndreptățirii la restituire, textul de lege mai sus enunțat ia în considerare două situații: continuarea activității persoanei juridic respective de la data deposedării până la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 și reluarea activității în condițiile legii, după 22 decembrie 1989, în cazul persoanelor juridice a căror activitate a fost întreruptă ori interzisă în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. În speță, nici una din cerințele menționate nu este îndeplinită. Reclamanta E.M. Petrila a fost întreprindere socialistă de stat, și nu o întreprindere particulară, care a deținut în proprietate imobile, ce i-au fost preluat în mod abuziv de stat.
În situațiile prevăzute de art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001, nu se includ actualele societăți comerciale, regii autonome sau companii naționale, chiar dacă s-ar putea stabili o „filiație” a acestora în sensul că ar proveni din lanțul societate comercială de tip capitalist la data naționalizării mijloacelor de producție, întreprindere socialistă de stat, societate comercială cu capital privat, deoarece transformarea din societate comercială anonimă, organizată conform codului comercial, în întreprindere socialistă s-a făcut în sensul încetării persoanei juridice a celei dintâi. Deci, nu se poate vorbi de o „continuitate a activității” reclamantei întrucât nu există o unică persoană juridică.
Cu alte cuvinte, continuarea activității presupune păstrarea neîntreruptă a persoanei juridice, în perioada scursă de la data deposedării abuzive până la data emiterii dispoziției de restituire, fiind fără importanță schimbarea denumirii, a sediului, ori a altor elemente de identificare. - Mai mult, în cauză nu există nici o hotărâre judecătorească care să consfințească înființarea reclamantei E.M. Petrila, sau să facă vreo referire cu privire la legătura dintre reclamantă și persoana desființată ori interzisă, S.A.R. S.A. Petroșani. Din probele existente la dosarul cauzei, rezultă că reclamanta nu a fost persoană juridică de tip capitalist, nu a deținut în proprietate imobile de care să fi fost deposedată abuziv, nu a fost interzisă în perioada comunistă, nu este continuatoarea în drepturi a S.A.R.
Petroșani, deci nu are vocație la restituirea unor imobile care au fost proprietatea S.A.R. S.A. Petroșani, respectiv a terenului în suprafață de 871,2 mp situat în orașul Petrila înscris în CF nr. 2597 – Petrila. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va reține că motivele de recurs invocate nu se circumscriu temeiurilor prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. și în consecință se va respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta E.M. Petrila, împotriva deciziei civile nr. 111 din 6 februarie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanta E.M. Petrila, județul Hunedoara împotriva deciziei nr. 102 A din 6 februarie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.