ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1563/2004

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 9 august 2000, reclamanta SC T.R. SRL Călărași a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Călărași, solicitând anularea deciziei nr. 1022 din 21 iulie 2000 și parțial a procesului-verbal de control nr. 387 din 7 octombrie 1999 și exonerarea societății de plata sumei de 196.981.148 lei, reprezentând diferență de impozit pe venitul persoanelor nerezidente, cu majorările de întârziere și penalizările aferente, precum și T.V.A., cu majorările de întârziere corespunzătoare.

În motivarea cererii, reclamanta a învederat că nu datorează impozit, prin reținere la sursă pentru veniturile realizate în România, de societatea germană M.B., în urma încheierii contractului de leasing pentru autoturismul în valoare de 68.064 mărci germane achiziționat în 1994, aceste venituri fiind impuse în Germania, potrivit Convenției dintre cele două țări privind evitarea dublei impuneri. Referitor la suma reprezentând T.V.A., reclamanta a arătat că nu este datorată, fiind aplicabile prevederile deciziei nr. 9/1997. Prin sentința civilă nr. 698 din 28 mai 2001 Curtea de Apel București, secția contencios administrativ, a admis în parte acțiunea, a anulat parțial actele administrative atacate și a dispus exonerarea reclamantei, de plata sumelor de 28.355.141 lei impozit pe venit, 65.290.714 lei majorări de întârziere și 9.633.172 lei penalizări.

Instanța a menținut obligarea reclamantei, la plata sumelor de 668.486 lei impozit pe venit, 668.486 lei penalități de 100% și 978.998 lei majorări de întârziere aferente, precum și a T.V.A. de 27.573.600 lei, cu majorările de întârziere aferente de 65.828.521 lei. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că în perioada 1994 - 1998, reclamanta a achitat rate în contul contractului de leasing încheiat cu firma germană M.B. Pe durata derulării contractului, potrivit prevederilor art. 6 din Decretul nr. 276/1973, sunt aplicabile dispozițiile Convenției pentru evitarea dublei impuneri dintre România și Germania, ratificată prin Decretul nr. 625/1973. În acest sens, instanța a constatat că s-a făcut dovada că partenerul străin figurează ca plătitor de impozit fără restricție, prin depunerea certificatului de rezidență fiscală întocmit de Administrația Financiară din Stuttgart.

Pentru plata din 30 martie 1998, de 8237 mărci germane, instanța a reținut că societatea datorează impozit pe venit, conform O.G. nr. 47/1997, la care se adaugă majorările de întârziere și penalizările aferente. Referitor la capătul de cerere privind T.V.A., instanța a constatat că sumele stabilite de organele financiare sunt legal datorate, închirierea pe bază de contract de leasing, având clauza trecerii proprietății asupra bunului după plata ultimei rate, fiind asimilată importului de bunuri. Împotriva sentinței au declarat recurs pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Călărași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Critica adusă privește greșita anulare a actelor administrative, sub aspectul exonerării societății de plata impozitului pe venit, de 28.355.141 lei, a majorărilor, de 65.290.714 lei și a penalităților de întârziere, de 9.633.172 lei.

Astfel, pârâții au învederat că, în realitate, reclamanta nu a făcut dovada că partenerul străin este rezident al statului german, certificatul de rezidență fiscală depus la dosar nepurtând antetul unității emitente, neavând număr de înregistrare și neconținând date suficiente care să confirme veridicitatea actului. În consecință, au arătat pârâții, nu sunt aplicabile prevederile Convenției încheiate între România și Germania, pentru evitarea dublei impuneri, societatea având obligația de a evidenția și reține prin stopaj la sursă, impozitul pe veniturile realizate în România, de firma străină parteneră. Examinând cauza, în raport cu motivele invocate și având în vedere prevederile art. 304 și 304 1 C. proc.

civ., Curtea va respinge ambele recursuri, cel declarat de Ministerul Finanțelor Publice, ca nefondat, iar cel al Direcției Generale a Finanțelor Publice Călărași, ca tardiv formulat. Astfel, cum rezultă din dovada aflată la dosar, hotărârea a fost comunicată pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice Călărași, la data de 14 iulie 2001, recursul înregistrat la 7 august 2001, cu depășirea termenului legal de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ., fiind astfel, tardiv formulat. Instanța de fond a reținut în mod justificat că reclamanta nu datorează impozitul pe venit suplimentar stabilit de organele financiare, la suma de 28.355.141 lei, fiind aplicabile prevederile Convenției pentru evitarea dublei impuneri dintre România și Germania.

Actul prezentat de reclamantă, intitulat confirmare, fiind eliberat de organul fiscal din țara de rezidență a firmei M.B., atestă că aceasta are sediul în Germania, se supune obligației fiscale germane și este înregistrată, ca societate plătitoare de impozit fără restricții. Susținerea Ministerului Finanțelor Publice, în sensul că înscrisul nu conține toate datele necesare care să confirme veridicitatea lui, nu este întemeiată, certificatul de rezidență fiscală fiind eliberat de Administrația Financiară din Stuttgart (Finanzannt Stuttgarat Korperschaften), după cum precizează ștampila aplicată. În consecință, criticile formulate fiind nefondate, Curtea va respinge recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Călărași împotriva sentinței civile nr. 698 din 28 mai 2001 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca tardiv formulat. Respinge recursul declarat împotriva aceleiași sentințe de Ministerul Finanțelor Publice, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 aprilie 2004.