ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 98/2003

R

O  M  A  N  I  A

Decizia nr.98

Dosar nr.4254/2002

S-au luat în

examinare recursurile declarate de inculpații M.V.M. și P.F.I. împotriva deciziei

penale nr.297/A din 9 septembrie 2002 a Curții de Apel

Timișoara

.

S-au prezentat recurenții inculpați M.V.M. și P.F.I.,

ambii aflați în stare de arest, asistați de av. V.D., apărător ales, lipsă fiind

celelalte părți.

Procedura de citare a fost îndeplinită.

Apărătorul inculpaților a solicitat admiterea recursurilor,

casarea hotărârilor și schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea

de furt, deoarace luarea bunului s-a realizat fără a se folosi violența sau amenințări.

In subsidiar, a solicitat reducerea pedepselor aplicate.

Procurorul a pus concluzii de respingere, ca neîntemeiate

a recursurilor declarate, susținând că încadrarea juridică dată faptelor și pedepselor

aplicate sunt în concordanță cu prevederile legale.

Inculpatul M.V.M. a arătat că achiesează la apărările

formulate în cauză de apărătorul său, iar inculpatul P.F.I.a cerut reducerea pedepsei.

C  U  R  T  E  A,

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.129 din 27 mai 2002, Tribunalul

Arad a condamnat pe inculpații: M.V.M. și P.F.I. la câte 8 ani închisoare pentru

infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.2 lit.a ,c și e din Codul

penal, cu aplicarea art.13 din același cod.

Pe perioada și în condițiile art.71 Cod penal a interzis

inculpaților exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 Cod penal.

În baza art.350 alin.1 Cod procedură penală, a menținut

starea de arest a inculpaților, iar în baza art.88 Cod penal, a dedus din pedepsele

aplicate inculpaților, durata reținerii și arestării preventive începând cu 6

martie 2002 și până la zi.

În baza art.346 alin.1 Cod procedură penală, a constatat

reparat prejudiciul, către partea civilă D.C. și B.S.

A constatat lipsa calității procesuale privind pe SC

“F.C.”

În baza art.191 alin.2 Cod procedură penală a obligat

pe fiecare inculpat să plătească statului câte 2.000.000 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut următoarele

:

În dimineața

zilei de 26 aprilie 2002, cei doi inculpați au venit din Oradea în Arad, cu ocazia

de a sustrage un autoturism  marca Daewo Cielo, pe care apoi să-l valorifice. După

mai multe căutări în municipiul

Arad

, în jurul orelor 9,30 au ajuns pe str.Poetului

și în dreptul unui bloc au observat autoturismul marca Daewo Cielo cu nr.de înmatriculare

AR-02-MGF. În același timp au observat că în autoturism pe locul din dreapta se

afla o fată. În acest moment au luat hotărârea infracțională de a sustrage autoturismul

sens în care și-au pus pe cap câte o cagulă, pentru a nu putea fi recunoscuți, inculpatul

P.F.I a urcat la volanul autoturismului, iar inculpatul M.V.M. a urcat pe bancheta

din spate. Cheile fiind în contact, inculpatul P.F. a pornit autoturismul și a părăsit

locul faptei.

Imediat după ce au intrat în autoturism, inculpatul M.V.M.

a cuprins-o pe partea vătămată din spate cu mâinile de după umeri și de gât, spunându-i

să stea liniștită pentru că nu o să i se întâmple nimic. Tototdată   i-a pus mâna

la gură pentru ca partea vătămată să nu poată striga.

Când au ajuns la bariera CFR de pe str.Poetului, inculpații

i-au permis părții vătămate să coboare, și după ce partea vătămată a coborât inculpații

s-au deplasat cu autoturismul sustras la

Oradea

.

A doua zi ambii inculpați l-au căutat pe martorul C.S.

din

Oradea

, căruia

i-au oferit spre vânzare autoturismul, însă martorul a refuzat să-l cumpere.

Ulterior, inculpații l-au găsit pe martorul N.F., tot din

Oradea

, care a cumpărat mașina sustrasă

cu suma de 2.500 DM, bani pe care inculpații i-au împărțit în mod egal, fără să-i

spună martorului despre proveniența bunului tranzacționat.

Prejudiciul în valoare totală de 117.000.000 lei a fost

reparat parțial, iar partea vătămată D.C. – proprietarul  autoturismului, se constituie

parte civilă cu suma de mai sus.

Ambii inculpați au recunoscut fapta comisă.

Apelurile declarate de inculpați prin care au cerut reducerea

pedepselor aplicate, au fost respinse, ca nefondate de Curtea de Apel

Timișoara

, prin decizia penală nr.297/A

din 9 septembrie 2002.

Împotriva acestor hotărâri s-a declarat recurs de inculpați,

susținându-se că fapta lor a fost greșit încadrată ca infracțiune de tâlhărie, în

loc de furt, deoarece luarea bunului s-a realizat fără a se folosi violențe sau

amenințări.

Printr-un alt motiv de casare, se critică hotărârile

cu privire la pedepsele aplicate, susținându-se că acestea sunt prea aspre față

de comportarea bună avută de ei înainte de comiterea infracțiunii și comportarea

sinceră pe parcursul procesului penal.

Recursurile nu sunt fondate.

Potrivit art.211 alin.1 Cod penal, furtul săvârșit

prin întrebuințarea de violențe sau amenințări ori prin punerea victimei în

stare de inconștiență sau neputința de a se apăra, precum și furtul urmat de întrebuințarea

unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor

infracțiunii ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea , constituie infracțiunea

de tâlhărie.

Din examinarea hotărârilor atacate și a lucrărilor cauzei

se constată în ceea ce privește încadrarea juridică, instanțele au apreciat corect

că fapta inculpaților, în condițiile arătate mai sus, întrunește cerințele

art.211 alin.2 lit.a, c și e Cod penal și nu ale art.208, 209 lit.a și c Cod

penal.

Fapta a fost corect caracterizată ca fiind tâlhărie,

întrucât, în speță,

prin pătrunderea  concomitentă

în autoturism de către cei doi inculpați, mascați și îmbrăcați în negru, unul

la volan, iar celălalt pe bancheta din spate, cât și prin acțiunile îndreptate împotriva

părții vătămate, constând în prinderea de umeri și de gât, precum și de  punerea

mâinii la gură,s-a provocat o stare accentuată de panică  și temere  părții vătămate,

echivalentă cu starea de amenințare specifică conținutului infracțiunii de tâlhărie,

care a înfrânt voința acesteia, determinând-o să-i lase pe inculpați să ia autoturismul,

în scopul de a și-l însuși pe nedrept.

Așa fiind, fapta

inculpaților constituie infracțiunea de tâlhărie pentru care au fost condamnați,

iar nu infracțiunea de furt în care s-a cerut schimbarea încadrării juridice, considerent

pentru care motivul de recurs formulat de inculpați este neîntemeiat și urmează

a se respinge.

Nu este, de asemenea, întemeiată critica adusă cu privire

la individualizarea pedepselor aplicate, deoarece instanțele au ținut seama de comportarea

sinceră a inculpaților pe parcursul procesului penal, dar în același timp, au avut

în vedere și gravitatea deosebită a faptei săvârșite.

În raport de aceste împrejurări, se apreciază că instanțele

au făcut o judicioasă individualizare a pedepselor, dând eficiența necesară dispozițiilor

art.72 Cod penal.

Față de cele

arătate și cum verificând hotărârea atacată în conformitate cu prevederile

art.385

9

alin.3 Cod procedură penală nu se constată existența unor

motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursurile

declarate de inculpați sunt nefondate și a fi respinse  ca atare, în temeiul

art.385

15

pct.1 lit.b Cod procedură penală și a se dispune potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge,

ca nefondat, recursurile declarate de inculpații M.V.M. și P.F.I., împotriva deciziei

penale nr.297/A din 9 septembrie 2002 a Curții de Apel

Timișoara

.

Deduce din pedeapsă, pentru ambii inculpați, reținerea

și perioada executată în arest preventiv de la 6 martie 2002 la 10 ianuarie

2003.

Obligă inculpați la câte 800.000 lei cheltuieli judiciare

către stat.

Pronunțată în ședință publică,azi 10 ianuarie 2003.