ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4894/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4894/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cauzei de
față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul
Tribunalului Iași, reclamanta S.N. (prin mandatar S.B.M.) a solicitat, în
contradictoriu cu pârâtul Consiliul județean Iași, pronunțarea unei hotărâri de
obligare a pârâtului la emiterea unei dispoziții prin care să dispună
restituirea, ca măsură reparatorie prin în echivalent, a unui teren, situat în
Iași, șos. B., în compensare cu terenul pe care l-a avut în proprietate în
Iași, str. D.
În cauză, a formulat
cerere de intervenție accesorie Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iași,
arătând că este administrator al terenului din șos. B., teren unde funcționează
Secția exterioară Dr. C.
Prin Sentința civilă
nr. 2308 din 22 noiembrie 2010 a Tribunalului Iași s-a respins acțiunea
formulată de către reclamantă și a fost respinsă, ca rămasă fără obiect,
cererea de intervenție promovată în cauză.
Pentru a hotărî
astfel, instanța a reținut că, măsura reparatorie referitoare la compensarea cu
alte bunuri sau servicii solicitată, permite entității obligate la restituire
să ofere persoanei îndreptățite, asemenea bunuri ori servicii, de care dispune
și care sunt acceptate de către petent.
Trebuie să fie vorba
așadar, de bunuri ori servicii disponibile, pe care entitatea învestită cu
soluționarea cererii de restituire să le poată propune persoanei îndreptățite
și de aceea, s-a concluzionat că Județul Iași, ca unitate deținătoare a
bunurilor inventariate în patrimoniul unității administrativ-teritoriale nu
poate fi obligat la acordarea în compensare, către reclamant, a unei suprafețe
de teren pe alt amplasament, decât dacă aceasta este disponibilă. Or, în speță,
a rezultat că pârâtul nu deține în patrimoniu bunuri disponibile (terenuri)
care ar putea fi acordate, în compensare, persoanelor îndreptățite la
beneficiul Legii nr. 10/2001, conform anunțurilor afișate lunar pe site-ul
Consiliului Județean Iași, în temeiul art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.
Cererea reclamantului
a fost apreciată nefondată și în considerarea Deciziei nr. 386/CA din 08
septembrie 2008 a de Curții de Apel Iași, prin care a fost admisă acțiunea
formulată de reclamantul Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iași, în
contradictoriu cu pârâții Consiliul Județean Iași și S.B.M., fiind anulată,
irevocabil, Hotărârea Consiliului Județean Iași nr. 149 din 28 mai 2007 (prin
care a fost aprobată trecerea din domeniul public al județului Iași și din
administrarea Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iași, în domeniul privat
al județului Iași și în administrarea Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie
Iași a imobilului - teren situat în Iași, str. D., în vederea restituirii în
natură petentei S.N.).
S-a considerat de
către instanță că, singura modalitate de soluționare a notificării formulate în
temeiul Legii nr. 10/2001 rămâne propunerea de acordare de despăgubiri,
"în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a
despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv", potrivit art.
1 alin. (3) și art. 2 alin. (8) din Legea nr. 10/2001.
Cu privire la
propunerea de reconfigurare a amplasamentului în incinta Secției Exterioare Dr.
C. a Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iași din șos. B. (în vederea
atribuirii către reclamant a unei suprafețe de 7208 mp, solicitată în
compensare) s-a reținut că suprafața de teren reprezentând incinta unității
spitalicești menționate, nu face parte din categoria terenurilor "disponibile"
din patrimoniul județului Iași, fiind afectată în întregime desfășurării
activității secției Dr. C., în această unitate fiind internați bolnavi TBC în
formă avansată, astfel încât imobilul (clădire și incintă) trebuie să respecte
standarde stricte de funcționare.
Totodată, s-a
constatat că, așa cum însuși reclamantul a recunoscut, atât prin notificarea
formulată, cât și prin cererea de chemare în judecată, la data exproprierii
imobilului de către Statul Român, au fost acordate despăgubiri bănești care,
conform legii speciale, urmează a fi actualizate cu indicele de inflație și
deduse din valoarea despăgubirilor ce vor fi calculate și acordate de Comisia
Specială pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În drept, instanța a
făcut trimitere la dispozițiile art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (3), art. 26
alin. (1) din Legea nr. 10/2001, coroborate cu prevederile pct. 1.7, pct. 9.3,
pct. 10.8 și pct. 11.5 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr.
10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007.
Împotriva acestei
sentințe a declarat apel S.B.M. (în calitate de moștenitor al reclamantei S.N.,
decedată pe parcursul judecății), care a susținut caracterul nelegal al
soluției și în consecință, admiterea acțiunii și atribuirea în compensare, în
schimbul terenului de 702,5 mp, imposibil de restituit în natură, a suprafeței
de 7208 mp, situată în incinta Secției Exterioare Dr. C. a Spitalului Clinic de
Pneumoftiziologie, considerată ca fiind echivalentă celei preluate de către
stat.
Apelul a fost
apreciat ca nefondat și respins în consecință, conform Deciziei civile nr. 70
din 10 iunie 2011 a Curții de Apel Iași.
Pentru a pronunța
această decizie, instanța de apel a reținut că prima instanță a făcut o corectă
aplicare a dispozițiilor legale asupra situației de fapt relevate de probele
administrate.
Astfel, în cazul
imposibilității restituirii în natură a imobilului preluat în mod abuziv astfel
cum este în speță, dintre măsurile reparatorii prin echivalent are prioritate
acordarea în compensare de alte bunuri sau servicii, față de ordinea în care
sunt enumerate acestea în dispozițiile art. 1, art. 10 și art. 26 alin. (1) din
Legea nr. 10/2001.
Dar, această
modalitate de reparație nu depinde exclusiv de voința unității notificate și a
persoanei îndreptățite, ci și de existența în patrimoniul entității respective,
a unor bunuri ce pot fi acordate în compensare.
În speță, persoana
îndreptățită, respectiv autoarea apelantului, a optat pentru o astfel de măsură
reparatorie, iar instanța a administrat toate probele pertinente și concludente
pentru a stabili dacă terenul solicitat în compensare poate fi acordat sau dacă
există și alte terenuri ce pot fi date în compensare.
S-a dovedit însă, că
pârâtul nu deține bunuri disponibile (terenuri) care ar putea fi acordate în
compensare, iar cererea de a se atribui în compensare terenul din incinta
Secției Exterioare Dr. C. a Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie, cu o
întindere de 7208 mp, nu poate fi primită.
În acest sens, s-a
constatat că unitatea deținătoare, Consiliul Județean, a aprobat prin Hotărârea
nr. 149 din 28 mai 2007, trecerea din domeniul public al județului Iași și din
administrarea Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie, a imobilului în suprafață
de 327,76 mp situat în Municipiul Iași, str. D., în vederea restituirii în
natură persoanei îndreptățite, autoarea apelantului.
Prin Decizia nr. 386
din 8 septembrie 2008 a Curții de Apel Iași s-a admis însă recursul Spitalului
Clinic de Pneumoftiziologie și a fost anulată Hotărârea Consiliului Județean
nr. 149 din 28 mai 2007, reținându-se cu putere de lucru judecat, că suprafața
de teren propusă să fie trecută din domeniul public în cel privat, în vederea
restituirii în natură, este necesară pentru desfășurarea activității
spitalului, având în vedere rolul major pe care îl are acest spital în domeniul
protecției sănătății la nivelul județului Iași, astfel că restituirea nu este
posibilă. în condițiile în care prin această hotărâre s-a stabilit cu putere de
lucru judecat că restituirea în natură nu este posibilă, nici propunerea de
reconfigurare a terenului pe amplasamentul de la secția Dr. C. nu poate fi
primită, deoarece ar afecta activitatea acestei unități spitalicești, având în
vedere că aici sunt internați bolnavi TBC în formă avansată astfel că,
imobilele - clădirile și terenul aferent -, sunt supuse unor standarde stricte
de funcționare.
Chiar dacă unitatea
spitalicească și-a manifestat un acord de principiu, aceasta are oricum, numai
un drept de administrare asupra terenului iar prin promovarea acțiunii în
anulare a Hotărârii nr. 149 și-a exprimat poziția în sensul că nu există
posibilitatea compensării cu alt teren din incinta spitalului.
S-a reținut ca fiind
fără echivoc că unitatea deținătoare și emitenta dispoziției a depus toate
diligențele pentru a identifica terenuri în vederea acordării în compensare și
a probat ca acest fapt nu este posibil, în patrimoniul entității neexistând
bunuri ce pot fi atribuite cu acest titlu, astfel încât în mod corect prima
instanță a stabilit că reclamantei, autoarea apelantului, i se cuvin măsuri
reparatorii prin echivalent în condițiile legii speciale.
Decizia a fost
atacată cu recurs de către reclamantul S.B.M., care a susținut de o manieră
nesistematizată, următoarele aspecte care ar atrage nelegalitatea soluției:
- Instanța de apel nu
a luat în considerare jurisprudența din cuprinsul deciziei nr. 6755 din 18
iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în care se reține că, în
ipoteza afectării unui bun domeniului public, nu trebuie verificat dacă a fost
respectată procedura Legii nr. 213/1998, ci trebuie analizat dacă amenajarea
este, într-adevăr, de utilitate publică, în sensul Legii nr. 10/2001.
Pe acest aspect, în
mod greșit instanța de apel nu a dorit să admită proba cu expertiză, care ar fi
dovedit cu certitudine că terenul solicitat în compensare nu este afectat
direct și nemijlocit de utilități publice.
- Instanța de apel nu
a luat în considerare nici jurisprudența în cauze similare, precum cea din
cuprinsul Deciziei civile nr. 7028/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,
în considerentele căreia s-a reținut că, de vreme ce restituirea prin
compensare cu un alt imobil este o măsură reparatorie prevăzută de lege,
instanțele erau obligate să administreze toate probele necesare pentru a
stabili dacă imobilul identificat poate fi atribuit în compensare.
- S-a solicitat în
mod inutil, instanței de apel, obligarea Consiliului județean la depunerea
raportului Comisiei interne de analiză a notificărilor, probă care era utilă și
concludentă, ceea ce dovedește că n-au fost administrate toate probele
pertinente în soluționarea cauzei.
- Instanța de apel
reține, deși nu s-a dovedit, că pârâtul nu deține bunuri disponibile, cu toate
că anunțurile lunare afișate de pârât, având același conținut, doar număr de
înregistrare modificat, demonstrează de fapt, o inacțiune a Consiliului
județean Iași.
- În motivarea
deciziei recurate se face în mod greșit referire la Decizia nr. 386 din 8
septembrie 2008 a Curții de Apel Iași privind anularea Hotărârii nr. 149 din 28
mai 2007, de trecere din domeniul public al județului Iași a imobilului - teren
în suprafață de 327,76 mp din Iași, str. D., deținut în administrare de
Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iași, ceea ce face ca motivarea să fie
străină de obiectul acțiunii de față, atrăgând incidența art. 304 pct. 7 C.
proc. civ.
Instanța a reținut în
mod eronat că s-ar opune autoritatea de lucru judecat a deciziei anterior
menționate, care a stabilit că restituirea în natură a terenului pe vechiul
amplasament din str. D., nu este posibilă, ceea ce nu îndreptățește însă,
concluzia că "nici propunerea de reconfigurare a terenului pe
amplasamentul de la secția Dr. C. nu ar putea fi primită deoarece ar afecta
activitatea acestei unități spitalicești".
Pentru ca un bun
proprietate publică să fie exclus atribuirii în beneficiul Legii nr. 10/2001,
trebuie ca acesta să fie afectat direct și nemijlocit unui serviciu public,
adică afectațiunea să fie nemijlocită.
În speță, terenul nu
face parte din categoria celor menționate în art. 10.3 din Normele metodologice,
pentru a nu putea fi atribuit, reținându-se eronat în decizia recurată că
incinta unității spitalicești ar fi afectată desfășurării activității secției
respective, clădirile și terenul aferent fiind supuse unor standarde stricte de
funcționare, așa cum sunt stabilite prin normele privind asigurarea condițiilor
generale de igienă.
În realitate, aceste
standarde de funcționare nu există, astfel cum rezultă din mai multe adrese ale
Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie adresate Consiliului județean Iași și
atașate, ca anexe, recursului declarat.
- În mod greșit
instanța de apel reține că unitatea deținătoare și emitenta dispoziției ar fi
depus toate diligentele pentru a identifica terenuri ce pot fi acordate în
compensare, având în vedere că nu există o dispoziție emisă în cauză, ceea ce
înseamnă că este vorba de un motiv străin cauzei și deci, de incidența art. 304
pct. 7 C. proc. civ.
- Deși instanța de
apel reține că acordarea de bunuri în compensare "nu depinde exclusiv de
voința unității notificate și a persoanei îndreptățite, ci și de existența în
patrimoniul entității respective a unor bunuri ce pot fi acordate în
compensare", acestui raționament i se opune punctul de vedere exprimat de
Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietății, potrivit căruia
"Legea nr. 10/2001 nu conține, în privința restituirii, nicio distincție
referitoare la apartenența bunului obiect al solicitării, la domeniul public
sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale".
- În condițiile în
care unitatea notificată susține public, prin anunțurile afișate, că nu deține
teren disponibil, deși chiar recurentul a identificat un astfel de teren - în
suprafață de 7208 mp, situat în incinta Secției exterioare Dr. C. a Spitalului
de Pneumoftiziologie Iași - a cărui restituire nu afectează nici fluxul
acestuia, nici plimbarea bolnavilor în spațiul verde, rezultă că măsura
compensării este posibilă.
Textul de lege
aplicabil cauzei este art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, coroborat cu
alin. (8) din același articol, referitor la acordarea măsurilor reparatorii
prin echivalent, în forma compensării cu alte bunuri, jurisprudența Curții
Europene a Drepturilor Omului susținând constant aplicabilitatea criteriului
echivalenței valorice în compensare.
În drept, s-a făcut
referire, ca temei al recursului la disp. art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
Intimații-pârâți au
depus întâmpinări, susținând, în esență, caracterul legal al deciziei atacate,
față de împrejurarea că terenul a cărui atribuire în compensare se solicită,
are afectațiune de interes public, absolut necesară tratamentului bolnavilor cu
TBC din Moldova, fiind vorba de un teren situat în incinta Secției Exterioare
Dr. C. a Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iași, bolnavii cu astfel de
afecțiuni neputând fi tratați în centrul orașului sau în spații restrânse și
închise.
Analizând criticile
deduse judecății pe calea recursului, Înalta Curte constată următoarele:
- Referirea pe care o
face recurentul la două decizii de speță ale instanței supreme - pretinzând că
au fost nesocotite cele statuate cu ocazia soluționării acelor pricini - nu
este susceptibilă de încadrare în vreun motiv de nelegalitate din cele
reglementate de art. 304 C. proc. civ.
Aceasta întrucât,
ceea ce se impune cu caracter obligatoriu instanțelor, sunt dezlegările asupra
problemelor de drept pronunțate prin decizii în interesul legii, în condițiile
art. 329 C. proc. civ., nesocotirea acestora putând fi invocată ca aspect de
nelegalitate a unei hotărâri.
Soluționarea unor
cauze particulare de către instanța supremă, a unor raporturi juridice
litigioase ce îi sunt deduse spre dezlegare, se realizează în funcție de
circumstanțele concrete ale fiecărei pricini în parte, neputându-se susține de
aceea, că nu ar fi fost respectate dezlegări jurisdicționale particularizate de
elementele de fapt ale pricinilor, cu referire la alte cauze.
În ce privește
problema de principiu identificată de recurent în deciziile menționate, ea
vizează distincția între apartenența bunului la domeniul public și caracterul efectiv
al destinării unei utilități publice a imobilului, aceasta fiind corect
rezolvată de către instanța de apel, care nu și-a fundamentat soluția și nu a
folosit drept considerent determinant includerea bunului în domeniul public, ci
afectațiunea în prezent, a terenului respectiv.
- Trimiterile făcute
de către recurent la mijloacele de probă ale cauzei, la faptul că instanța nu
ar fi administrat "toate probele concludente și pertinente" pentru a
stabili dacă terenul solicitat în compensare poate fi astfel atribuit, se
situează, de asemenea, în afara criticilor de nelegalitate permise de disp.
art. 304 C. proc. civ.
În acest sens, se
constată că recurentul ignoră faptul că în faza recursului se cenzurează
soluția sub aspectul legalității, administrarea și evaluarea mijloacelor de
probă fiind în căderea instanțelor fondului.
Ceea ce ar fi putut
deduce judecății în recurs reclamantul, în legătură cu mijloacele de probă, în
sensul indicat de către acesta, ar fi fost aspecte legate de nesocotirea disp.
art. 167 C. proc. civ.
Or, în condițiile în
care, pe aspectul regimului juridic al terenului, s-a stabilit că acesta se
află în incinta Secției Exterioare a Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie,
instanța trebuia să aprecieze, în funcție de specificul activității și
afecțiunilor medicale tratate în cadrul acestui spital, dacă terenul era sau nu
apt de a fi considerat disponibil restituirii.
Față de aceste
elemente de fapt neechivoce ale pricinii, necombătute de altfel de către
reclamant (cel care a solicitat restituirea, în compensare, a terenului din
incinta spitalului), referirea la multe alte mijloace de probă, care și-ar fi
dovedit pertinența și utilitatea, nesocotește de fapt, exigențele art. 167 C.
proc. civ. (care obligă instanța la încuviințarea acelor dovezi necesare pentru
dezlegarea pricinii).
- Critica
recurentului conform căreia instanța ar fi reținut "nedovedit" că
pârâtul nu deține bunuri disponibile, deși acesta nu a făcut dovada că nu ar
avea terenuri pe care să le acorde în compensare, este de asemenea, nefondată.
Astfel, pârâtul nu
poate proba un fapt negativ, așa cum pretinde reclamantul, obligația legală ce
îi revine acestuia, în condițiile art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, fiind
"de a afișa lunar, un tabel care să cuprindă bunurile disponibile și/sau,
după caz, serviciile care pot fi acordate în compensare".
Îndeplinirea acestei
obligații, prin afișarea anunțurilor lunare din care rezultă absența bunurilor
disponibile nu are, așa cum se susține, doar un caracter formal (prin aceea că,
lunar, este schimbat doar numărul de înregistrare al anunțului, care păstrează
același conținut), în condițiile în care reclamantul nu a făcut dovada
contrară, a disponibilității unor bunuri (imobilul solicitat de acesta neavând
caracter disponibil, pentru considerentele corect reținute de instanțele
fondului).
- Este nefondată, de
asemenea, critica potrivit căreia, prin referirea făcută la Decizia nr. 386 din
8 septembrie 2008 a Curții de Apel Iași și la autoritatea de lucru judecat a
acestei hotărâri, instanța de apel ar fi introdus un considerent străin de
natura pricinii, apt să atragă incidența art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Astfel, făcând
trimitere la decizia menționată, instanța de apel a reținut că, potrivit
acesteia s-a statuat irevocabil că nu este posibilă trecerea din domeniul
public în domeniul privat al județului (în vederea restituirii în natură) a
terenului din str. D., situat în curtea interioară a spitalului.
În același timp însă,
s-a reținut obligația autorităților publice locale de a asigura teren suficient
pentru ca Spitalul de Pneumoftiziologie să își desfășoare activitatea în
condițiile legii, obligație văzută prin prisma prezervării interesului public
de protecție a sănătății, interes public care estre prioritar.
Or, acestei obligații
se circumscrie și aceea de a nu reconfigura terenul aflat pe amplasamentul
Secției exterioare Dr. C. (unde s-a solicitat atribuirea în compensare)
întrucât aceasta ar afecta de asemenea, activitatea unității spitalicești.
Sub acest din urmă
aspect, al utilității funcționării Spitalului, în decizia menționată s-a
reținut "rolul major pe care îl are acest spital în domeniul protecției
sănătății la nivelul județului Iași, funcționarea acestuia în continuare fiind
imperios necesară".
Așadar, contrar
susținerii recurentului, instanța anterioară s-a pronunțat în termeni mult mai
cuprinzători - nu doar cu referire la suprafața de 327,76 mp - asupra
necesității asigurării unui teren corespunzător pentru desfășurarea activității
spitalului în condiții optime și asupra rolului pe care această instituție
spitalicească îl are la nivelul județului Iași, iar aceste aspecte, astfel
tranșate se repercutează în prezentul proces prin efectul pozitiv al lucrului
judecat.
Pretinzând că
instanța face analogii nepermise între două cauze distincte, cu situații
complet diferite, recurentul ignoră faptul că efectul pozitiv al autorității de
lucru judecat nu presupune tripla identitate de elemente reglementată de art.
1201 C. civ., ci presupune (în termenii art. 1200 pct. 4 coroborat cu art. 1202
alin. (2) C. civ.), doar o identitate de chestiune litigioasă, ceea ce înseamnă
că nu este permisă nici contrazicerea între considerentele hotărârilor
judecătorești și că ceea ce a stabilit o instanță în legătură cu un aspect
litigios dintre părți nu poate fi contrazis de o instanță ulterioară.
În ce privește natura
activității desfășurare de spital, ea este în mod neîndoielnic, afectată
interesului public, constând în tratarea bolnavilor cu afecțiuni contagioase
TBC și pulmonare grave.
Susținerea recurentului,
conform căreia activitatea spitalului nu s-ar desfășura la standarde
corespunzătoare, nu este în măsură să înlăture afectațiunea publică, având în
vedere că, așa cum reclamantul însuși recunoaște, ceea ce interesează, în
condițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, este afectarea imobilului
servituților legale și altor amenajări de utilitate publică.
În speță, pentru a se
reține afectarea unei utilități publice a terenului aflat pe amplasamentul
Secției Exterioare a Spitalului Dr. C., nu interesează standardele mai mult sau
mai puțin performante în care își desfășoară activitatea acest spital, ci
faptul că terenul respectiv este aferent unei dotări publice a unității
sanitare (și care, prin specificul său, pentru asigurarea tratamentului bolnavilor
cu afecțiuni pulmonare, presupune păstrarea unui spațiu cât mai mare, care să
permită atât oxigenarea, cât și izolarea, dat fiind caracterul contagios al
bolilor de această natură).
De aceea, instanțele
de fond au reținut corect că, datorită regimului juridic al terenului, acesta
nu este apt a fi atribuit în compensare, reclamantul fiind îndreptățit la altă
formă a măsurilor reparatorii prin echivalent din cele reglementate de art. 1
alin. (2) și art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001.
- Referirea la
criteriul echivalenței valorice pe care o face recurentul, ca fiind necesar a
fi respectat, nu exclude forma despăgubirilor conform legii speciale, având în
vedere că acesta este și criteriul folosit (cu referire la standardele
internaționale de evaluare) de Legea nr. 247/2005, Titlul VII, vizând Regimul
stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
- În ce privește
menționarea de către instanța de apel, a faptului că unitatea deținătoare este
și "emitenta dispoziției", aceasta este evident, rezultatul unei
erori materiale (în condițiile în care o dispoziție nu a fost emisă), iar nu un
aspect de nelegalitate al soluției.
Ceea ce interesează
și s-a reținut corect în decizie, este calitatea de entitate deținătoare cu
privire la terenul solicitat în compensare, analiza instanței realizându-se cu
referire la această calitate, iar nu la aceea de emitent al unei dispoziții
supuse cenzurii judiciare.
Potrivit
considerentelor expuse, se constată caracterul nefondat al tuturor criticilor
formulate, recursul urmând să fie respins în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de reclamantul S.B.M. împotriva Deciziei nr. 70 din
10 iunie 2011 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și
de familie.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 27 iunie 2012.
Procesat
de GGC - NN