ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4894/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4894/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Iași, reclamanta S.N. (prin mandatar S.B.M.) a solicitat, în

contradictoriu cu pârâtul Consiliul județean Iași, pronunțarea unei hotărâri de

obligare a pârâtului la emiterea unei dispoziții prin care să dispună

restituirea, ca măsură reparatorie prin în echivalent, a unui teren, situat în

Iași, șos. B., în compensare cu terenul pe care l-a avut în proprietate în

Iași, str. D.

În cauză, a formulat

cerere de intervenție accesorie Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iași,

arătând că este administrator al terenului din șos. B., teren unde funcționează

Secția exterioară Dr. C.

Prin Sentința civilă

nr. 2308 din 22 noiembrie 2010 a Tribunalului Iași s-a respins acțiunea

formulată de către reclamantă și a fost respinsă, ca rămasă fără obiect,

cererea de intervenție promovată în cauză.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut că, măsura reparatorie referitoare la compensarea cu

alte bunuri sau servicii solicitată, permite entității obligate la restituire

să ofere persoanei îndreptățite, asemenea bunuri ori servicii, de care dispune

și care sunt acceptate de către petent.

Trebuie să fie vorba

așadar, de bunuri ori servicii disponibile, pe care entitatea învestită cu

soluționarea cererii de restituire să le poată propune persoanei îndreptățite

și de aceea, s-a concluzionat că Județul Iași, ca unitate deținătoare a

bunurilor inventariate în patrimoniul unității administrativ-teritoriale nu

poate fi obligat la acordarea în compensare, către reclamant, a unei suprafețe

de teren pe alt amplasament, decât dacă aceasta este disponibilă. Or, în speță,

a rezultat că pârâtul nu deține în patrimoniu bunuri disponibile (terenuri)

care ar putea fi acordate, în compensare, persoanelor îndreptățite la

beneficiul Legii nr. 10/2001, conform anunțurilor afișate lunar pe site-ul

Consiliului Județean Iași, în temeiul art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

Cererea reclamantului

a fost apreciată nefondată și în considerarea Deciziei nr. 386/CA din 08

septembrie 2008 a de Curții de Apel Iași, prin care a fost admisă acțiunea

formulată de reclamantul Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iași, în

contradictoriu cu pârâții Consiliul Județean Iași și S.B.M., fiind anulată,

irevocabil, Hotărârea Consiliului Județean Iași nr. 149 din 28 mai 2007 (prin

care a fost aprobată trecerea din domeniul public al județului Iași și din

administrarea Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iași, în domeniul privat

al județului Iași și în administrarea Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie

Iași a imobilului - teren situat în Iași, str. D., în vederea restituirii în

natură petentei S.N.).

S-a considerat de

către instanță că, singura modalitate de soluționare a notificării formulate în

temeiul Legii nr. 10/2001 rămâne propunerea de acordare de despăgubiri,

"în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv", potrivit art.

1 alin. (3) și art. 2 alin. (8) din Legea nr. 10/2001.

Cu privire la

propunerea de reconfigurare a amplasamentului în incinta Secției Exterioare Dr.

C. a Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iași din șos. B. (în vederea

atribuirii către reclamant a unei suprafețe de 7208 mp, solicitată în

compensare) s-a reținut că suprafața de teren reprezentând incinta unității

spitalicești menționate, nu face parte din categoria terenurilor "disponibile"

din patrimoniul județului Iași, fiind afectată în întregime desfășurării

activității secției Dr. C., în această unitate fiind internați bolnavi TBC în

formă avansată, astfel încât imobilul (clădire și incintă) trebuie să respecte

standarde stricte de funcționare.

Totodată, s-a

constatat că, așa cum însuși reclamantul a recunoscut, atât prin notificarea

formulată, cât și prin cererea de chemare în judecată, la data exproprierii

imobilului de către Statul Român, au fost acordate despăgubiri bănești care,

conform legii speciale, urmează a fi actualizate cu indicele de inflație și

deduse din valoarea despăgubirilor ce vor fi calculate și acordate de Comisia

Specială pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În drept, instanța a

făcut trimitere la dispozițiile art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (3), art. 26

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, coroborate cu prevederile pct. 1.7, pct. 9.3,

pct. 10.8 și pct. 11.5 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr.

10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel S.B.M. (în calitate de moștenitor al reclamantei S.N.,

decedată pe parcursul judecății), care a susținut caracterul nelegal al

soluției și în consecință, admiterea acțiunii și atribuirea în compensare, în

schimbul terenului de 702,5 mp, imposibil de restituit în natură, a suprafeței

de 7208 mp, situată în incinta Secției Exterioare Dr. C. a Spitalului Clinic de

Pneumoftiziologie, considerată ca fiind echivalentă celei preluate de către

stat.

Apelul a fost

apreciat ca nefondat și respins în consecință, conform Deciziei civile nr. 70

din 10 iunie 2011 a Curții de Apel Iași.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a reținut că prima instanță a făcut o corectă

aplicare a dispozițiilor legale asupra situației de fapt relevate de probele

administrate.

Astfel, în cazul

imposibilității restituirii în natură a imobilului preluat în mod abuziv astfel

cum este în speță, dintre măsurile reparatorii prin echivalent are prioritate

acordarea în compensare de alte bunuri sau servicii, față de ordinea în care

sunt enumerate acestea în dispozițiile art. 1, art. 10 și art. 26 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001.

Dar, această

modalitate de reparație nu depinde exclusiv de voința unității notificate și a

persoanei îndreptățite, ci și de existența în patrimoniul entității respective,

a unor bunuri ce pot fi acordate în compensare.

În speță, persoana

îndreptățită, respectiv autoarea apelantului, a optat pentru o astfel de măsură

reparatorie, iar instanța a administrat toate probele pertinente și concludente

pentru a stabili dacă terenul solicitat în compensare poate fi acordat sau dacă

există și alte terenuri ce pot fi date în compensare.

S-a dovedit însă, că

pârâtul nu deține bunuri disponibile (terenuri) care ar putea fi acordate în

compensare, iar cererea de a se atribui în compensare terenul din incinta

Secției Exterioare Dr. C. a Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie, cu o

întindere de 7208 mp, nu poate fi primită.

În acest sens, s-a

constatat că unitatea deținătoare, Consiliul Județean, a aprobat prin Hotărârea

nr. 149 din 28 mai 2007, trecerea din domeniul public al județului Iași și din

administrarea Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie, a imobilului în suprafață

de 327,76 mp situat în Municipiul Iași, str. D., în vederea restituirii în

natură persoanei îndreptățite, autoarea apelantului.

Prin Decizia nr. 386

din 8 septembrie 2008 a Curții de Apel Iași s-a admis însă recursul Spitalului

Clinic de Pneumoftiziologie și a fost anulată Hotărârea Consiliului Județean

nr. 149 din 28 mai 2007, reținându-se cu putere de lucru judecat, că suprafața

de teren propusă să fie trecută din domeniul public în cel privat, în vederea

restituirii în natură, este necesară pentru desfășurarea activității

spitalului, având în vedere rolul major pe care îl are acest spital în domeniul

protecției sănătății la nivelul județului Iași, astfel că restituirea nu este

posibilă. în condițiile în care prin această hotărâre s-a stabilit cu putere de

lucru judecat că restituirea în natură nu este posibilă, nici propunerea de

reconfigurare a terenului pe amplasamentul de la secția Dr. C. nu poate fi

primită, deoarece ar afecta activitatea acestei unități spitalicești, având în

vedere că aici sunt internați bolnavi TBC în formă avansată astfel că,

imobilele - clădirile și terenul aferent -, sunt supuse unor standarde stricte

de funcționare.

Chiar dacă unitatea

spitalicească și-a manifestat un acord de principiu, aceasta are oricum, numai

un drept de administrare asupra terenului iar prin promovarea acțiunii în

anulare a Hotărârii nr. 149 și-a exprimat poziția în sensul că nu există

posibilitatea compensării cu alt teren din incinta spitalului.

S-a reținut ca fiind

fără echivoc că unitatea deținătoare și emitenta dispoziției a depus toate

diligențele pentru a identifica terenuri în vederea acordării în compensare și

a probat ca acest fapt nu este posibil, în patrimoniul entității neexistând

bunuri ce pot fi atribuite cu acest titlu, astfel încât în mod corect prima

instanță a stabilit că reclamantei, autoarea apelantului, i se cuvin măsuri

reparatorii prin echivalent în condițiile legii speciale.

Decizia a fost

atacată cu recurs de către reclamantul S.B.M., care a susținut de o manieră

nesistematizată, următoarele aspecte care ar atrage nelegalitatea soluției:

- Instanța de apel nu

a luat în considerare jurisprudența din cuprinsul deciziei nr. 6755 din 18

iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în care se reține că, în

ipoteza afectării unui bun domeniului public, nu trebuie verificat dacă a fost

respectată procedura Legii nr. 213/1998, ci trebuie analizat dacă amenajarea

este, într-adevăr, de utilitate publică, în sensul Legii nr. 10/2001.

Pe acest aspect, în

mod greșit instanța de apel nu a dorit să admită proba cu expertiză, care ar fi

dovedit cu certitudine că terenul solicitat în compensare nu este afectat

direct și nemijlocit de utilități publice.

- Instanța de apel nu

a luat în considerare nici jurisprudența în cauze similare, precum cea din

cuprinsul Deciziei civile nr. 7028/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

în considerentele căreia s-a reținut că, de vreme ce restituirea prin

compensare cu un alt imobil este o măsură reparatorie prevăzută de lege,

instanțele erau obligate să administreze toate probele necesare pentru a

stabili dacă imobilul identificat poate fi atribuit în compensare.

- S-a solicitat în

mod inutil, instanței de apel, obligarea Consiliului județean la depunerea

raportului Comisiei interne de analiză a notificărilor, probă care era utilă și

concludentă, ceea ce dovedește că n-au fost administrate toate probele

pertinente în soluționarea cauzei.

- Instanța de apel

reține, deși nu s-a dovedit, că pârâtul nu deține bunuri disponibile, cu toate

că anunțurile lunare afișate de pârât, având același conținut, doar număr de

înregistrare modificat, demonstrează de fapt, o inacțiune a Consiliului

județean Iași.

- În motivarea

deciziei recurate se face în mod greșit referire la Decizia nr. 386 din 8

septembrie 2008 a Curții de Apel Iași privind anularea Hotărârii nr. 149 din 28

mai 2007, de trecere din domeniul public al județului Iași a imobilului - teren

în suprafață de 327,76 mp din Iași, str. D., deținut în administrare de

Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iași, ceea ce face ca motivarea să fie

străină de obiectul acțiunii de față, atrăgând incidența art. 304 pct. 7 C.

proc. civ.

Instanța a reținut în

mod eronat că s-ar opune autoritatea de lucru judecat a deciziei anterior

menționate, care a stabilit că restituirea în natură a terenului pe vechiul

amplasament din str. D., nu este posibilă, ceea ce nu îndreptățește însă,

concluzia că "nici propunerea de reconfigurare a terenului pe

amplasamentul de la secția Dr. C. nu ar putea fi primită deoarece ar afecta

activitatea acestei unități spitalicești".

Pentru ca un bun

proprietate publică să fie exclus atribuirii în beneficiul Legii nr. 10/2001,

trebuie ca acesta să fie afectat direct și nemijlocit unui serviciu public,

adică afectațiunea să fie nemijlocită.

În speță, terenul nu

face parte din categoria celor menționate în art. 10.3 din Normele metodologice,

pentru a nu putea fi atribuit, reținându-se eronat în decizia recurată că

incinta unității spitalicești ar fi afectată desfășurării activității secției

respective, clădirile și terenul aferent fiind supuse unor standarde stricte de

funcționare, așa cum sunt stabilite prin normele privind asigurarea condițiilor

generale de igienă.

În realitate, aceste

standarde de funcționare nu există, astfel cum rezultă din mai multe adrese ale

Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie adresate Consiliului județean Iași și

atașate, ca anexe, recursului declarat.

- În mod greșit

instanța de apel reține că unitatea deținătoare și emitenta dispoziției ar fi

depus toate diligentele pentru a identifica terenuri ce pot fi acordate în

compensare, având în vedere că nu există o dispoziție emisă în cauză, ceea ce

înseamnă că este vorba de un motiv străin cauzei și deci, de incidența art. 304

pct. 7 C. proc. civ.

- Deși instanța de

apel reține că acordarea de bunuri în compensare "nu depinde exclusiv de

voința unității notificate și a persoanei îndreptățite, ci și de existența în

patrimoniul entității respective a unor bunuri ce pot fi acordate în

compensare", acestui raționament i se opune punctul de vedere exprimat de

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietății, potrivit căruia

"Legea nr. 10/2001 nu conține, în privința restituirii, nicio distincție

referitoare la apartenența bunului obiect al solicitării, la domeniul public

sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale".

- În condițiile în

care unitatea notificată susține public, prin anunțurile afișate, că nu deține

teren disponibil, deși chiar recurentul a identificat un astfel de teren - în

suprafață de 7208 mp, situat în incinta Secției exterioare Dr. C. a Spitalului

de Pneumoftiziologie Iași - a cărui restituire nu afectează nici fluxul

acestuia, nici plimbarea bolnavilor în spațiul verde, rezultă că măsura

compensării este posibilă.

Textul de lege

aplicabil cauzei este art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, coroborat cu

alin. (8) din același articol, referitor la acordarea măsurilor reparatorii

prin echivalent, în forma compensării cu alte bunuri, jurisprudența Curții

Europene a Drepturilor Omului susținând constant aplicabilitatea criteriului

echivalenței valorice în compensare.

În drept, s-a făcut

referire, ca temei al recursului la disp. art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Intimații-pârâți au

depus întâmpinări, susținând, în esență, caracterul legal al deciziei atacate,

față de împrejurarea că terenul a cărui atribuire în compensare se solicită,

are afectațiune de interes public, absolut necesară tratamentului bolnavilor cu

TBC din Moldova, fiind vorba de un teren situat în incinta Secției Exterioare

Dr. C. a Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iași, bolnavii cu astfel de

afecțiuni neputând fi tratați în centrul orașului sau în spații restrânse și

închise.

Analizând criticile

deduse judecății pe calea recursului, Înalta Curte constată următoarele:

- Referirea pe care o

face recurentul la două decizii de speță ale instanței supreme - pretinzând că

au fost nesocotite cele statuate cu ocazia soluționării acelor pricini - nu

este susceptibilă de încadrare în vreun motiv de nelegalitate din cele

reglementate de art. 304 C. proc. civ.

Aceasta întrucât,

ceea ce se impune cu caracter obligatoriu instanțelor, sunt dezlegările asupra

problemelor de drept pronunțate prin decizii în interesul legii, în condițiile

art. 329 C. proc. civ., nesocotirea acestora putând fi invocată ca aspect de

nelegalitate a unei hotărâri.

Soluționarea unor

cauze particulare de către instanța supremă, a unor raporturi juridice

litigioase ce îi sunt deduse spre dezlegare, se realizează în funcție de

circumstanțele concrete ale fiecărei pricini în parte, neputându-se susține de

aceea, că nu ar fi fost respectate dezlegări jurisdicționale particularizate de

elementele de fapt ale pricinilor, cu referire la alte cauze.

În ce privește

problema de principiu identificată de recurent în deciziile menționate, ea

vizează distincția între apartenența bunului la domeniul public și caracterul efectiv

al destinării unei utilități publice a imobilului, aceasta fiind corect

rezolvată de către instanța de apel, care nu și-a fundamentat soluția și nu a

folosit drept considerent determinant includerea bunului în domeniul public, ci

afectațiunea în prezent, a terenului respectiv.

- Trimiterile făcute

de către recurent la mijloacele de probă ale cauzei, la faptul că instanța nu

ar fi administrat "toate probele concludente și pertinente" pentru a

stabili dacă terenul solicitat în compensare poate fi astfel atribuit, se

situează, de asemenea, în afara criticilor de nelegalitate permise de disp.

art. 304 C. proc. civ.

În acest sens, se

constată că recurentul ignoră faptul că în faza recursului se cenzurează

soluția sub aspectul legalității, administrarea și evaluarea mijloacelor de

probă fiind în căderea instanțelor fondului.

Ceea ce ar fi putut

deduce judecății în recurs reclamantul, în legătură cu mijloacele de probă, în

sensul indicat de către acesta, ar fi fost aspecte legate de nesocotirea disp.

art. 167 C. proc. civ.

Or, în condițiile în

care, pe aspectul regimului juridic al terenului, s-a stabilit că acesta se

află în incinta Secției Exterioare a Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie,

instanța trebuia să aprecieze, în funcție de specificul activității și

afecțiunilor medicale tratate în cadrul acestui spital, dacă terenul era sau nu

apt de a fi considerat disponibil restituirii.

Față de aceste

elemente de fapt neechivoce ale pricinii, necombătute de altfel de către

reclamant (cel care a solicitat restituirea, în compensare, a terenului din

incinta spitalului), referirea la multe alte mijloace de probă, care și-ar fi

dovedit pertinența și utilitatea, nesocotește de fapt, exigențele art. 167 C.

proc. civ. (care obligă instanța la încuviințarea acelor dovezi necesare pentru

dezlegarea pricinii).

- Critica

recurentului conform căreia instanța ar fi reținut "nedovedit" că

pârâtul nu deține bunuri disponibile, deși acesta nu a făcut dovada că nu ar

avea terenuri pe care să le acorde în compensare, este de asemenea, nefondată.

Astfel, pârâtul nu

poate proba un fapt negativ, așa cum pretinde reclamantul, obligația legală ce

îi revine acestuia, în condițiile art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, fiind

"de a afișa lunar, un tabel care să cuprindă bunurile disponibile și/sau,

după caz, serviciile care pot fi acordate în compensare".

Îndeplinirea acestei

obligații, prin afișarea anunțurilor lunare din care rezultă absența bunurilor

disponibile nu are, așa cum se susține, doar un caracter formal (prin aceea că,

lunar, este schimbat doar numărul de înregistrare al anunțului, care păstrează

același conținut), în condițiile în care reclamantul nu a făcut dovada

contrară, a disponibilității unor bunuri (imobilul solicitat de acesta neavând

caracter disponibil, pentru considerentele corect reținute de instanțele

fondului).

- Este nefondată, de

asemenea, critica potrivit căreia, prin referirea făcută la Decizia nr. 386 din

8 septembrie 2008 a Curții de Apel Iași și la autoritatea de lucru judecat a

acestei hotărâri, instanța de apel ar fi introdus un considerent străin de

natura pricinii, apt să atragă incidența art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Astfel, făcând

trimitere la decizia menționată, instanța de apel a reținut că, potrivit

acesteia s-a statuat irevocabil că nu este posibilă trecerea din domeniul

public în domeniul privat al județului (în vederea restituirii în natură) a

terenului din str. D., situat în curtea interioară a spitalului.

În același timp însă,

s-a reținut obligația autorităților publice locale de a asigura teren suficient

pentru ca Spitalul de Pneumoftiziologie să își desfășoare activitatea în

condițiile legii, obligație văzută prin prisma prezervării interesului public

de protecție a sănătății, interes public care estre prioritar.

Or, acestei obligații

se circumscrie și aceea de a nu reconfigura terenul aflat pe amplasamentul

Secției exterioare Dr. C. (unde s-a solicitat atribuirea în compensare)

întrucât aceasta ar afecta de asemenea, activitatea unității spitalicești.

Sub acest din urmă

aspect, al utilității funcționării Spitalului, în decizia menționată s-a

reținut "rolul major pe care îl are acest spital în domeniul protecției

sănătății la nivelul județului Iași, funcționarea acestuia în continuare fiind

imperios necesară".

Așadar, contrar

susținerii recurentului, instanța anterioară s-a pronunțat în termeni mult mai

cuprinzători - nu doar cu referire la suprafața de 327,76 mp - asupra

necesității asigurării unui teren corespunzător pentru desfășurarea activității

spitalului în condiții optime și asupra rolului pe care această instituție

spitalicească îl are la nivelul județului Iași, iar aceste aspecte, astfel

tranșate se repercutează în prezentul proces prin efectul pozitiv al lucrului

judecat.

Pretinzând că

instanța face analogii nepermise între două cauze distincte, cu situații

complet diferite, recurentul ignoră faptul că efectul pozitiv al autorității de

lucru judecat nu presupune tripla identitate de elemente reglementată de art.

1201 C. civ., ci presupune (în termenii art. 1200 pct. 4 coroborat cu art. 1202

alin. (2) C. civ.), doar o identitate de chestiune litigioasă, ceea ce înseamnă

că nu este permisă nici contrazicerea între considerentele hotărârilor

judecătorești și că ceea ce a stabilit o instanță în legătură cu un aspect

litigios dintre părți nu poate fi contrazis de o instanță ulterioară.

În ce privește natura

activității desfășurare de spital, ea este în mod neîndoielnic, afectată

interesului public, constând în tratarea bolnavilor cu afecțiuni contagioase

TBC și pulmonare grave.

Susținerea recurentului,

conform căreia activitatea spitalului nu s-ar desfășura la standarde

corespunzătoare, nu este în măsură să înlăture afectațiunea publică, având în

vedere că, așa cum reclamantul însuși recunoaște, ceea ce interesează, în

condițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, este afectarea imobilului

servituților legale și altor amenajări de utilitate publică.

În speță, pentru a se

reține afectarea unei utilități publice a terenului aflat pe amplasamentul

Secției Exterioare a Spitalului Dr. C., nu interesează standardele mai mult sau

mai puțin performante în care își desfășoară activitatea acest spital, ci

faptul că terenul respectiv este aferent unei dotări publice a unității

sanitare (și care, prin specificul său, pentru asigurarea tratamentului bolnavilor

cu afecțiuni pulmonare, presupune păstrarea unui spațiu cât mai mare, care să

permită atât oxigenarea, cât și izolarea, dat fiind caracterul contagios al

bolilor de această natură).

De aceea, instanțele

de fond au reținut corect că, datorită regimului juridic al terenului, acesta

nu este apt a fi atribuit în compensare, reclamantul fiind îndreptățit la altă

formă a măsurilor reparatorii prin echivalent din cele reglementate de art. 1

alin. (2) și art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001.

- Referirea la

criteriul echivalenței valorice pe care o face recurentul, ca fiind necesar a

fi respectat, nu exclude forma despăgubirilor conform legii speciale, având în

vedere că acesta este și criteriul folosit (cu referire la standardele

internaționale de evaluare) de Legea nr. 247/2005, Titlul VII, vizând Regimul

stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

- În ce privește

menționarea de către instanța de apel, a faptului că unitatea deținătoare este

și "emitenta dispoziției", aceasta este evident, rezultatul unei

erori materiale (în condițiile în care o dispoziție nu a fost emisă), iar nu un

aspect de nelegalitate al soluției.

Ceea ce interesează

și s-a reținut corect în decizie, este calitatea de entitate deținătoare cu

privire la terenul solicitat în compensare, analiza instanței realizându-se cu

referire la această calitate, iar nu la aceea de emitent al unei dispoziții

supuse cenzurii judiciare.

Potrivit

considerentelor expuse, se constată caracterul nefondat al tuturor criticilor

formulate, recursul urmând să fie respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantul S.B.M. împotriva Deciziei nr. 70 din

10 iunie 2011 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și

de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 27 iunie 2012.

Procesat

de GGC - NN