ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4378/2005

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 29 ianuarie 2003, reclamanta SC R. SRL a chemat în judecată C.L.T., solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să fie obligat la plata sumei de 6.711.406.998 lei, reprezentând contravaloare reactualizată a lucrărilor executate în cuantum de 4.755.529.168 lei, dobânzi legale și bancare aferente acestei sume, de 1.989.929.665 lei cotă parte din prețul autorizației de construcție, reactualizat cu indicele de inflație în valoare de 38.666.450 lei și dobânda aferentă. În susținerea pretențiilor reclamanta a arătat că prin Protocolul încheiat la data de 6 iulie 1992 între P.T.

și sucursalele A. SA, B.C.R., C.E.C. și P. SA Timișoara s-a hotărât realizarea girației și a parcajului pentru satisfacerea bunei funcționări a acestor instituții, sub denumirea de A.F.B., condiționat de atribuirea de către P.T. a parcajului astfel realizat și a terenului, sub forma de concesiune fără licitație, lucrări ce urmau a fi executate în paralel cu executarea întregului ansamblu financiar-bancar. Cei trei beneficiari ai acestor lucrări urmau să suporte costurile în condițiile arătate în protocol, iar în situația în care lucrarea nu va putea fi finalizată până la 1 iulie 1995, să pună la dispoziția P.T. fondurile necesare finalizării segmentului de girație. În baza acestui protocol s-a încheiat contractul cadru de proiectare și execuție din 4 august 1992 a investiției „A.F.B.

Timișoara între sucursalele A., B.C.R., C.E.C. în calitate de comitenți și SC R. SRL ca administrator general, contract însoțit de contracte de proiectare și de antreprenoriat încheiat cu fiecare dintre aceste instituții și antreprenorul general. Reclamanta a mai arătat că, fiind reziliat contractul de antrepriză în anul 1997, nu și-a recuperat decât parțial contravaloarea lucrărilor efectuate, deși a încunoștințat P.T. cu adresa din 26 noiembrie 1999, despre faptul că urmare a tergiversării concesionării terenului din intersecție către cele trei instituții acestea nu au mai participat la finanțarea lucrărilor cota aferentă rămânând neachitată. Prin răspunsul din 17 ianuarie 2000, pârâta a recunoscut executarea lucrărilor de infrastructură a intersecției că cele trei instituții și-au însușit situațiile de lucrări C.E.C.

achitându-și cota în mod eșalonat pe parcursul executării lucrării, până la sistarea din anul 1997, iar B.C.R. a virat la data de 19 martie 2001 suma de 3.175.244.444 lei, reprezentând cota aferentă reactualizată a lucrărilor executate. Reclamanta consideră că beneficiara finală a lucrărilor executate este P.T., aceasta având obligația achitării acestora terenul pe care s-au efectuat lucrările aparținând domeniului public. Pârâtul C.L.T. a formulat întâmpinare prin care a solicitat pe de o parte respingerea acțiunii motivat de faptul că reclamanta nu este semnatara protocolului cu privire la modalitatea realizării parcajelor din zona A.F.B., iar pe de altă parte a ridicat excepția prescripției dreptului la acțiune având în vedere data efectuării investiției precum și autorizația de construcție din 25 iunie 1997, care a fost valabilă 12 luni, nu a fost prelungită lucrarea urmând a fi executată cu acest termen de valabilitate.

De asemenea prin apărările făcute, pârâta arată că din conținutul adresei invocată de reclamantă, din 17 ianuarie 2000, nu rezultă acceptarea lucrărilor executate și nici nu s-au produs dovezile aferente. Prin încheierea ședinței publice din 19 martie 2003, instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, potrivit art. 16 lit. c) din decretul nr. 167/1958, apreciindu-se că plata efectuată de către B.C.R. prin extrasul de cont din data de 19 martie 2001 echivalează cu o plată făcută pentru altul având în vedere că partea este beneficiara lucrărilor executate și proprietara terenului pe care s-au executat. Datorită interdependenței raporturilor juridice între P.T., C.L.T., SC R. SRL și finanțării lucrării, deși această plată nu s-a făcut direct de către P.T., poate fi considerată un act de întrerupere a cursului prescripției.

Prin sentința nr. 889 din 29 martie 2004, Tribunalul Timiș, secția comercială, a admis în parte acțiunea precizată obligând pârâtul la plata sumei de 4.755.529.168 lei contravaloare lucrări executate, 1.985.929.665 lei dobânzi legale și comerciale precum și cheltuieli de judecată aferente. Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că protocolul încheiat la data de 6 iulie 1992 între P.T., A., C.E.C. și P. SA Timiș și în care reclamanta nu este parte semnatară a fost urmat de executarea de către reclamanta SC R. SRL a lucrărilor de execuție prevăzute în protocol, între reclamantă și pârât existând raporturi de natură comercială, sub condiție potestativă urmată de plata parțială, mai exact executarea de către antreprenor a unei lucrări a cărei plată integrală se putea face numai în condițiile în care pârâta concesiona investitorilor terenul pe care aceste lucrări se efectuau și care aparțineau domeniului public.

S-a considerat că sunt întrunite elementele esențiale pentru valabilitatea unei convenții capacitatea de a contracta consimțământul valabil al părților ce se obligă (consimțământ ce rezultă nu numai din autorizațiile eliberate pentru reclamantă, dar din întreaga corespondență), un obiect determinat (cel prevăzut în protocol) și o cauză licită, în speță fiind vorba de o îmbogățire fără just temei. Contravaloarea lucrărilor executate a fost stabilită în baza raportului de expertiză efectuat în cauză. Împotriva acestei soluții a promovat apel C.L.T. și P.T., prin P., criticile vizând modul eronat în care instanța de fond a soluționat excepția prescripției dreptului la acțiune, a lipsei calității procesuale pasive și a modului cum a reținut situația de fapt respectiv derularea relațiilor între părțile implicate.

Astfel se susține că motivarea instanței că lucrarea a fost executată pe terenul proprietatea statului român, aparținând domeniului public, nu poate duce la concluzia că beneficiarul final al lucrării ar fi C.L.T. Segmentul de girație executat de SC R. SRL s-a realizat exclusiv în favoarea celor patru beneficiari semnatari ai protocolului încheiat la data de 6 iulie 1992 cu P.T. Ori, din conținutul protocolului, susține apelanta rezultă că realizarea girației și a pavajului este strict necesară funcționării ansamblului financiar, iar sucursala A., C.E.C. și B.C.R. se obligă să suporte financiar costurile realizării girației.

Întrucât din conținutul protocolului nu rezultă ordinea în care se vor realiza executarea obligațiilor izvorâte din protocol, apelanta consideră că nu poate fi pusă în întârziere privind neexecutarea obligației privind atribuirea parcajului și a terenului aferent întrucât cei trei beneficiari nu și-au realizat obligația corelativă de plată a lucrărilor executate în beneficiul lor exclusiv. De asemenea apelanta consideră că ordinul de plată invocat de către reclamanta intimată prin care C.E.C., sucursala Timiș, i-a achitat o sumă de bani nu influențează asupra prescripției, neavând relevanță în raport cu P.T., care nu are nici calitate procesuală pasivă. Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 217 din 25 iunie 2004 a respins apelurile ca nefondate.

Pentru a se pronunța astfel instanța de control judiciar a reținut că potrivit protocolului încheiat finanțarea amenajării intersecției era condiționată de atribuirea parcajului și a terenului aferent, reclamanta realizând partea de infrastructură și îmbrăcămintea asfaltică pe cheltuiala sa întrucât B.C.R. și A. nu au mai participat la finanțarea lucrărilor, iar contractul de antrepriză a fost reziliat în anul 1997. În acest context instanța de apel a considerat că obiectivul în litigiu a fost edificat pe un imobil proprietatea pârâtei, care prin neonorarea obligației de concesionare asumată a împiedicat plata parțială a lucrărilor efectuate, finalizând ea însăși obiectivul în discuție, din surse financiare proprii, situație în care pârâta are calitate procesuală pasivă fiind beneficiara construcției.

Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța de apel a considerat că aceasta nu operează fiind întreruptă în condițiile art. 16 lit. c) din decretul nr. 167/1958. Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, au declarat recurs, în termen și legal timbrat C.L.T. și P.T. cât și reclamanta intimată SC R. SRL. Se invocă de către C.L.T. și P.T. motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Astfel se susține că hotărârea atacată nu cuprinde motivele în drept ale acesteia raportate la speța dedusă judecății, fiind invocate dispozițiile art. 969 C. civ., deși între părți nu au existat raporturi juridice.

Pe de altă parte recurenții consideră că instanța a interpretat greșit actul dedus judecății, respectiv autorizația de construcție și protocolul încheiat în realitate beneficiarii lucrării fiind semnatarii protocolului, iar susținerea privind îmbogățirea fără justă cauză nu are suport legal din moment ce în baza altor sentințe judecătorești societatea intimată a încasat contravaloarea lucrărilor executate de la SC A. SA și de la C.E.C. cu O.P. Pe cale de excepție susține recurenții, s-a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, întrucât autorizația de construcție a fost emisă în anul 1997, iar cererea de chemare în judecată a fost formulată în anul 2003. Criticile reclamantei SC R. SRL vizează aspectele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., respectiv faptul că apelul P.T. a fost formulat de o persoană fără calitate procesuală având în vedere dispozițiile art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998. Recursul reclamantei SC R. SRL este fondat. Așa cum rezultă din ansamblul probator al cauzei reclamanta a formulat acțiunea în contradictoriu cu C.L.T., hotărârea instanței de fond fiind dată în contradictoriu cu aceasta. Potrivit principiului contradictorialității, căile de atac nu pot fi formulate decât de către participanții la procesul judecat, astfel că în mod nejustificat instanța de apel a luat în discuție și criticile formulate de P.T. acesta neavând legitimitate procesuală activă în promovarea căii de atac a apelului. De altfel potrivit art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998, consiliile locale dau mandat scris primarilor în litigiile privitoare la dreptul de administrare și de proprietate prevăzute de art. 12 alin. (4) din această lege.

Pentru aceleași considerente, se va reține și lipsa calității procesuale active în declararea recursului a P. În ce privește recursul C.L.T. se reține ca întemeiate criticile formulate. Astfel așa cum rezultă din protocolul încheiat la data de 6 iulie 1992 între P.T., sucursala A., C.E.C. și B.C.R. Timișoara și P. Timișoara, acestea s-au obligat să finanțeze lucrarea A.F.B. în care se include și realizarea segmentului de girație. Este adevărat că în cuprinsul protocolului se condiționează plata lucrărilor de atribuirea parcajului și a terenului aferent, dar nu se precizează ordinea în care se va realiza executorul obligațiilor izvorâte din acest protocol. Din lecturarea acestui protocol ce a stat la baza formulării pretențiilor, rezultă fără putință de tăgadă că beneficiarii lucrării sunt sucursala A., C.E.C.

și B.C.R. din Timișoara care se obligă să suporte financiar costurile realizării girației. Că este așa, rezultă și din înscrisurile depuse în recurs, respectiv acționarea de către reclamanta intimată a unuia din beneficiari respectiv A., obținând și un titlu executoriu, respectiv sentința civilă nr. 1664 din 24 octombrie 2000, fapt necontestat de aceasta. În considerarea executării acelorași obligații B.C.R. prin extrasul de cont bancar din data de 19 martie 2001, achită conform notei de debitare suma de 3.178.244.444 lei pe seama SC R. SRL, fără altă mențiune. Probele administrate relevă faptul că în anul 1997 reclamanta intimată a încetat executarea lucrărilor urmare rezilierii contractului de antrepriză.

Chiar dacă s-ar considera că au existat raporturi contractuale cu pârâta apelantă, sau că aceasta ar fi fost beneficiara lucrării, față de data introducerii acțiunii, 23 ianuarie 2003, dreptul la acțiune era prescris prin trecerea unui interval mai mare de trei ani astfel cum prevede art. 3 din decretul nr. 167/1958, privitor la prescripția extinctivă. Este adevărat că potrivit art. 16 lit. c) din decretul nr. 167/1958 prevede că prescripția se întrerupe printr-un act începător de executare numai că reclamanta nu a produs dovezi în acest sens. Plata făcută pentru altul întrerupe cursul prescripției doar dacă această plată a fost făcută cu intenția de a plăti pentru altul, ori în speță, așa cum s-a arătat, B.C.R.

și-a achitat o datorie proprie izvorâtă dintr-un raport obligațional care în nici un caz nu putea întrerupe cursul prescripției față de C.L.T. Adresa din 17 ianuarie 2000 nu întrerupe cursul prescripției deoarece nu reprezintă o acceptare a pretențiilor societății. Față de cele arătate rezultă că instanțele au făcut o greșită aplicare a dispozițiilor decretului nr. 167/1958, privind prescripția extinctivă situație în care văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul P.T. ca fiind declarat de o persoană fără legitimitate procesuală activă. Admite recursul declarat de reclamanta SC R. SRL Timișoara. Modifică decizia nr. 217 din 25 iunie 2004 a Curții de Apel Timișoara, în sensul că respinge apelul promovat de P., ca fiind formulat de o persoană fără calitate. Admite recursul declarat de pârâtul C.L.T., modifică decizia atacată, admite apelul, schimbă în tot sentința nr. 889 din 29 martie 2004 a Tribunalului Timiș, admite excepția prescripției dreptului material la acțiune ridicată de pârâtul C.L.T. și respinge acțiunea reclamantei SC R. SRL Timișoara ca tardiv formulată. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2005.