ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4378/2005

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4378/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 29 ianuarie 2003, reclamanta SC R. SRL a chemat în judecată C.L.T.,

solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să fie obligat la plata sumei

de 6.711.406.998 lei, reprezentând contravaloare reactualizată a lucrărilor

executate în cuantum de 4.755.529.168 lei, dobânzi legale și bancare aferente

acestei sume, de 1.989.929.665 lei cotă parte din prețul autorizației de

construcție, reactualizat cu indicele de inflație în valoare de 38.666.450 lei

și dobânda aferentă.

În susținerea pretențiilor

reclamanta a arătat că prin Protocolul încheiat la data de 6 iulie 1992 între P.T.

și sucursalele A. SA, B.C.R., C.E.C. și P. SA Timișoara s-a hotărât realizarea

girației și a parcajului pentru satisfacerea bunei funcționări a acestor instituții,

sub denumirea de A.F.B., condiționat de atribuirea de către P.T. a parcajului

astfel realizat și a terenului, sub forma de concesiune fără licitație, lucrări

ce urmau a fi executate în paralel cu executarea întregului ansamblu

financiar-bancar.

Cei trei beneficiari ai acestor

lucrări urmau să suporte costurile în condițiile arătate în protocol, iar în

situația în care lucrarea nu va putea fi finalizată până la 1 iulie 1995, să

pună la dispoziția P.T. fondurile necesare finalizării segmentului de girație.

În baza acestui protocol s-a

încheiat contractul cadru de proiectare și execuție din 4 august 1992 a

investiției „A.F.B. Timișoara între sucursalele A., B.C.R., C.E.C. în calitate

de comitenți și SC R. SRL ca administrator general, contract însoțit de

contracte de proiectare și de antreprenoriat încheiat cu fiecare dintre aceste

instituții și antreprenorul general.

Reclamanta a mai arătat că, fiind

reziliat contractul de antrepriză în anul 1997, nu și-a recuperat decât parțial

contravaloarea lucrărilor efectuate, deși a încunoștințat P.T. cu adresa din 26

noiembrie 1999, despre faptul că urmare a tergiversării concesionării terenului

din intersecție către cele trei instituții acestea nu au mai participat la

finanțarea lucrărilor cota aferentă rămânând neachitată.

Prin răspunsul din 17 ianuarie 2000,

pârâta a recunoscut executarea lucrărilor de infrastructură a intersecției că

cele trei instituții și-au însușit situațiile de lucrări C.E.C. achitându-și

cota în mod eșalonat pe parcursul executării lucrării, până la sistarea din

anul 1997, iar B.C.R. a virat la data de 19 martie 2001 suma de 3.175.244.444

lei, reprezentând cota aferentă reactualizată a lucrărilor executate.

Reclamanta consideră că beneficiara

finală a lucrărilor executate este P.T., aceasta având obligația achitării

acestora terenul pe care s-au efectuat lucrările aparținând domeniului public.

Pârâtul C.L.T. a formulat

întâmpinare prin care a solicitat pe de o parte respingerea acțiunii motivat de

faptul că reclamanta nu este semnatara protocolului cu privire la modalitatea

realizării parcajelor din zona A.F.B., iar pe de altă parte a ridicat excepția

prescripției dreptului la acțiune având în vedere data efectuării investiției

precum și autorizația de construcție din 25 iunie 1997, care a fost valabilă 12

luni, nu a fost prelungită lucrarea urmând a fi executată cu acest termen de

valabilitate.

De asemenea prin apărările făcute,

pârâta arată că din conținutul adresei invocată de reclamantă, din 17 ianuarie

2000, nu rezultă acceptarea lucrărilor executate și nici nu s-au produs

dovezile aferente.

Prin încheierea ședinței publice din

19 martie 2003, instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului

material la acțiune, potrivit art. 16 lit. c) din decretul nr. 167/1958,

apreciindu-se că plata efectuată de către B.C.R. prin extrasul de cont din data

de 19 martie 2001 echivalează cu o plată făcută pentru altul având în vedere că

partea este beneficiara lucrărilor executate și proprietara terenului pe care

s-au executat. Datorită interdependenței raporturilor juridice între P.T., C.L.T.,

SC R. SRL și finanțării lucrării, deși această plată nu s-a făcut direct de

către P.T., poate fi considerată un act de întrerupere a cursului prescripției.

Prin sentința nr. 889 din 29 martie

2004, Tribunalul Timiș, secția comercială, a admis în parte acțiunea precizată

obligând pârâtul la plata sumei de 4.755.529.168 lei contravaloare lucrări

executate, 1.985.929.665 lei dobânzi legale și comerciale precum și cheltuieli

de judecată aferente.

Pentru a se pronunța astfel instanța

de fond a reținut că protocolul încheiat la data de 6 iulie 1992 între P.T., A.,

C.E.C. și P. SA Timiș și în care reclamanta nu este parte semnatară a fost

urmat de executarea de către reclamanta SC R. SRL a lucrărilor de execuție prevăzute

în protocol, între reclamantă și pârât existând raporturi de natură comercială,

sub condiție potestativă urmată de plata parțială, mai exact executarea de

către antreprenor a unei lucrări a cărei plată integrală se putea face numai în

condițiile în care pârâta concesiona investitorilor terenul pe care aceste

lucrări se efectuau și care aparțineau domeniului public.

S-a considerat că sunt întrunite

elementele esențiale pentru valabilitatea unei convenții capacitatea de a

contracta consimțământul valabil al părților ce se obligă (consimțământ ce

rezultă nu numai din autorizațiile eliberate pentru reclamantă, dar din

întreaga corespondență), un obiect determinat (cel prevăzut în protocol) și o

cauză licită, în speță fiind vorba de o îmbogățire fără just temei.

Contravaloarea lucrărilor executate

a fost stabilită în baza raportului de expertiză efectuat în cauză.

Împotriva acestei soluții a promovat

apel C.L.T. și P.T., prin P., criticile vizând modul eronat în care instanța de

fond a soluționat excepția prescripției dreptului la acțiune, a lipsei

calității procesuale pasive și a modului cum a reținut situația de fapt

respectiv derularea relațiilor între părțile implicate.

Astfel se susține că motivarea

instanței că lucrarea a fost executată pe terenul proprietatea statului român,

aparținând domeniului public, nu poate duce la concluzia că beneficiarul final

al lucrării ar fi C.L.T. Segmentul de girație executat de SC R. SRL s-a

realizat exclusiv în favoarea celor patru beneficiari semnatari ai protocolului

încheiat la data de 6 iulie 1992 cu P.T.

Ori, din conținutul protocolului,

susține apelanta rezultă că realizarea girației și a pavajului este strict

necesară funcționării ansamblului financiar, iar sucursala A., C.E.C. și B.C.R.

se obligă să suporte financiar costurile realizării girației.

Întrucât din conținutul protocolului

nu rezultă ordinea în care se vor realiza executarea obligațiilor izvorâte din

protocol, apelanta consideră că nu poate fi pusă în întârziere privind

neexecutarea obligației privind atribuirea parcajului și a terenului aferent

întrucât cei trei beneficiari nu și-au realizat obligația corelativă de plată a

lucrărilor executate în beneficiul lor exclusiv.

De asemenea apelanta consideră că ordinul

de plată invocat de către reclamanta intimată prin care C.E.C., sucursala Timiș,

i-a achitat o sumă de bani nu influențează asupra prescripției, neavând

relevanță în raport cu P.T., care nu are nici calitate procesuală pasivă.

Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 217 din 25 iunie

2004 a respins apelurile ca nefondate.

Pentru a se pronunța astfel instanța

de control judiciar a reținut că potrivit protocolului încheiat finanțarea

amenajării intersecției era condiționată de atribuirea parcajului și a

terenului aferent, reclamanta realizând partea de infrastructură și

îmbrăcămintea asfaltică pe cheltuiala sa întrucât B.C.R. și A. nu au mai

participat la finanțarea lucrărilor, iar contractul de antrepriză a fost

reziliat în anul 1997.

În acest context instanța de apel a

considerat că obiectivul în litigiu a fost edificat pe un imobil proprietatea

pârâtei, care prin neonorarea obligației de concesionare asumată a împiedicat

plata parțială a lucrărilor efectuate, finalizând ea însăși obiectivul în

discuție, din surse financiare proprii, situație în care pârâta are calitate

procesuală pasivă fiind beneficiara construcției.

Cu privire la excepția prescripției

dreptului la acțiune, instanța de apel a considerat că aceasta nu operează

fiind întreruptă în condițiile art. 16 lit. c) din decretul nr. 167/1958.

Împotriva deciziei pronunțate de

instanța de apel, au declarat recurs, în termen și legal timbrat C.L.T. și P.T.

cât și reclamanta intimată SC R. SRL.

Se invocă de către C.L.T. și P.T.

motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Astfel se susține că hotărârea

atacată nu cuprinde motivele în drept ale acesteia raportate la speța dedusă

judecății, fiind invocate dispozițiile art. 969 C. civ., deși între părți nu au

existat raporturi juridice.

Pe de altă parte recurenții

consideră că instanța a interpretat greșit actul dedus judecății, respectiv

autorizația de construcție și protocolul încheiat în realitate beneficiarii

lucrării fiind semnatarii protocolului, iar susținerea privind îmbogățirea fără

justă cauză nu are suport legal din moment ce în baza altor sentințe

judecătorești societatea intimată a încasat contravaloarea lucrărilor executate

de la SC A. SA și de la C.E.C. cu O.P.

Pe cale de excepție susține

recurenții, s-a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, întrucât

autorizația de construcție a fost emisă în anul 1997, iar cererea de chemare în

judecată a fost formulată în anul 2003.

Criticile reclamantei SC R. SRL

vizează aspectele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

respectiv faptul că apelul P.T. a fost formulat de o persoană fără calitate

procesuală având în vedere dispozițiile art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998.

Recursul reclamantei SC R. SRL este

fondat.

Așa cum rezultă din ansamblul

probator al cauzei reclamanta a formulat acțiunea în contradictoriu cu C.L.T.,

hotărârea instanței de fond fiind dată în contradictoriu cu aceasta.

Potrivit principiului

contradictorialității, căile de atac nu pot fi formulate decât de către

participanții la procesul judecat, astfel că în mod nejustificat instanța de

apel a luat în discuție și criticile formulate de P.T. acesta neavând

legitimitate procesuală activă în promovarea căii de atac a apelului.

De altfel potrivit art. 12 alin. (5)

din Legea nr. 213/1998, consiliile locale dau mandat scris primarilor în

litigiile privitoare la dreptul de administrare și de proprietate prevăzute de art.

12 alin. (4) din această lege.

Pentru aceleași considerente, se va

reține și lipsa calității procesuale active în declararea recursului a P.

În ce privește recursul C.L.T. se

reține ca întemeiate criticile formulate.

Astfel așa cum rezultă din

protocolul încheiat la data de 6 iulie 1992 între P.T., sucursala A., C.E.C. și

B.C.R. Timișoara și P. Timișoara, acestea s-au obligat să finanțeze lucrarea A.F.B.

în care se include și realizarea segmentului de girație.

Este adevărat că în cuprinsul

protocolului se condiționează plata lucrărilor de atribuirea parcajului și a

terenului aferent, dar nu se precizează ordinea în care se va realiza

executorul obligațiilor izvorâte din acest protocol.

Din lecturarea acestui protocol ce a

stat la baza formulării pretențiilor, rezultă fără putință de tăgadă că

beneficiarii lucrării sunt sucursala A., C.E.C. și B.C.R. din Timișoara care se

obligă să suporte financiar costurile realizării girației.

Că este așa, rezultă și din

înscrisurile depuse în recurs, respectiv acționarea de către reclamanta

intimată a unuia din beneficiari respectiv A., obținând și un titlu executoriu,

respectiv sentința civilă nr. 1664 din 24 octombrie 2000, fapt necontestat de

aceasta.

În considerarea executării acelorași

obligații B.C.R. prin extrasul de cont bancar din data de 19 martie 2001,

achită conform notei de debitare suma de 3.178.244.444 lei pe seama SC R. SRL,

fără altă mențiune.

Probele administrate relevă faptul

că în anul 1997 reclamanta intimată a încetat executarea lucrărilor urmare

rezilierii contractului de antrepriză.

Chiar dacă s-ar considera că au

existat raporturi contractuale cu pârâta apelantă, sau că aceasta ar fi fost

beneficiara lucrării, față de data introducerii acțiunii, 23 ianuarie 2003,

dreptul la acțiune era prescris prin trecerea unui interval mai mare de trei

ani astfel cum prevede art. 3 din decretul nr. 167/1958, privitor la

prescripția extinctivă.

Este adevărat că potrivit art. 16 lit.

c) din decretul nr. 167/1958 prevede că prescripția se întrerupe printr-un act

începător de executare numai că reclamanta nu a produs dovezi în acest sens.

Plata făcută pentru altul întrerupe

cursul prescripției doar dacă această plată a fost făcută cu intenția de a

plăti pentru altul, ori în speță, așa cum s-a arătat, B.C.R. și-a achitat o

datorie proprie izvorâtă dintr-un raport obligațional care în nici un caz nu

putea întrerupe cursul prescripției față de C.L.T.

Adresa din 17 ianuarie 2000 nu

întrerupe cursul prescripției deoarece nu reprezintă o acceptare a pretențiilor

societății.

Față de cele arătate rezultă că

instanțele au făcut o greșită aplicare a dispozițiilor decretului nr. 167/1958,

privind prescripția extinctivă situație în care văzând dispozițiile art. 312 C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul P.T. ca fiind

declarat de o persoană fără legitimitate procesuală activă.

Admite recursul declarat de

reclamanta SC R. SRL Timișoara.

Modifică decizia nr. 217 din 25

iunie 2004 a Curții de Apel Timișoara, în sensul că respinge apelul promovat de

P., ca fiind formulat de o persoană fără calitate.

Admite recursul declarat de pârâtul

C.L.T., modifică decizia atacată, admite apelul, schimbă în tot sentința nr. 889

din 29 martie 2004 a Tribunalului Timiș, admite excepția prescripției dreptului

material la acțiune ridicată de pârâtul C.L.T. și respinge acțiunea reclamantei

SC R. SRL Timișoara ca tardiv formulată.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 30 septembrie 2005.