ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8202/2005

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin notificarea formulată la 24

iulie 2001, L.N. și H.N. au solicitat D.S. Covasna, în principal, restituirea

în natură și în subsidiar, acordarea de despăgubiri pentru imobilul, casă de

locuit, înscris în C.F. Sfântu Gheorghe.

Prin dispoziția nr. 5 din 14

octombrie 2002, D.S.P. Covasna, a respins cererea cu motivarea că, imobilul a

trecut în proprietatea satului, în baza Decretului nr. 223/1974, iar pe de altă

parte cei în cauză au primit despăgubiri, conform tratatelor internaționale la

care România este parte.

La 28 octombrie 2002, L.N. și H.N. au contestat această deciziei, solicitând instanței în contradictoriu cu C.J.A.M.

Sfântu Gheorghe, prin D.S.P. Covasna, să dispună obligarea pârâtei, în

principal, de a-i restitui în natură imobilul și în secundar, de a stabili

măsuri reparatorii prin echivalent, sub forma despăgubirilor bănești.

Tribunalul Covasna, prin sentința

civilă nr. 152 din 26 februarie 2003, a admis cererea, a anulat dispoziția nr.

5 din 14 octombrie 2002 emisă de intimată și în consecință a dispus restituirea

în natură a imobilului în litigiu.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că în cauză, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 16 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, întrucât persoana juridică deținătoare, este o

unitate ce funcționează pe principiul autogestiunii, conform art. 1 din Ordinul

nr. 33 din 14 ianuarie 2001, emis de Ministerul Sănătății.

Ca atare, a apreciat instanța, în

cauză sunt incidente dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 9 alin. (1) și art. 20

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, impunându-se restituirea în natură a

imobilului către persoanele îndreptățite.

Cu aceeași motivare, Curtea de Apel

Brașov, secția civilă, prin decizia nr. 53/Ap din 10 iunie 2003, a respins ca nefondat apelul declarat de pârât.

În cauză, a declarat recurs, pârâtul

C.J.A.M., reprezentat de D.S.P. Covasna.

Invocând nelegalitatea și

netemeinicia hotărârilor pronunțate de instanțele de fond și apel prin

aplicarea și interpretarea greșită a legii, recurentul a susținut în esență, că

deși, în cauză, s-au făcut multiple referiri la despăgubirile primite de

reclamanți pentru imobilul în litigiu, în cuantum de 17.300 mărci germane, nici

una din instanțe nu a luat în considerare acest aspect, esențial soluționării

pricinii.

Prin decizia nr. 5517 din 7

octombrie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, a fost admis recursul declarat de pârâtul C.J.A.M.,

reprezentat de D.S.P. Covasna, împotriva deciziei nr. 53 Ap din 10 iunie 2003 a Curții de Apel Brașov, secția civilă.

A casat decizia atacată precum și

sentința civilă nr. 152 din 26 aprilie 2003 a Tribunalului Covasna și a respins ca nefondată acțiunea reclamanților.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte

a reținut, în esență, că potrivit art. 5 din Legea nr. 10/2001 nu sunt

îndreptățite la restituirea sau la alte măsuri reparatorii persoanele care au

primit despăgubiri potrivit acordurilor internaționale încheiate de România

privind reglementarea problemelor financiare în suspensie, enumerate în anexa

care face parte integrantă din acest act normativ.

Din actele cauzei, rezultă că pentru

acest imobil reclamanții au primit, la data de 5 august 1991, din partea

Consiliului Landului Rosenheim, Germania, despăgubiri în sumă de 17.390 mărci

germane, împrejurare necontestată de reclamanți (dosar nr. 3048/2002 al

Tribunalului Covasna).

În termenul prevăzut de art. 324 C. proc. civ., contestatorii N.L. și N.H. au formulat cererea de față, prin care au solicitat

revizuirea deciziei nr. 5517 din 7 octombrie 2004 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

S-a indicat ca temei juridic al

cererii, dispozițiile art. 322 pct. 2, 5 și 6 C. proc. civ.

Motivându-și cererea de revizuire,

contestatorii revizuienți au susținut următoarele:

D.S.J. Covasna, prin unități din

subordinea sa deține imobilul în litigiu în mod nelegal și fără un just titlu.

Sub acest aspect, contestatorii

revizuienți au susținut că, acesta poate fi motivul pentru care imobilul nu a

fost predat prin protocol în administrarea Consiliului Județean Covasna,

conform H.G. nr. 867 din 16 august 2002, privind trecerea unor imobile din

domeniul privat al statului și din administrarea Ministerului Sănătății, în

domeniul public al județelor și în administrarea Consiliilor Județene

respective, astfel cum rezultă și din adresa nr. 8052/A din 25 octombrie 2004

emisă de Consiliul Județean Covasna (anexa 6 adresă și anexa 7 H.G.), documente

care au devenit cunoscute după pronunțarea deciziei civile nr. 5517 din 7

octombrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Din acest punct de vedere, D.S.

Covasna, nici direct și nici prin unitățile din subordine nu avea competența să

soluționeze notificarea.

D.S.P. Covasna, avea obligația să ia

măsuri pentru intrarea în legalitate cu privire la deținerea și folosirea

imobilului, ori să ceară radierea înscrierii dreptului de administrare a

imobilului de către Spitalul Județean Sfântu Gheorghe, și să trimită

notificarea Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe spre competentă soluționare.

Întrucât intimata a cunoscut

situația juridică a imobilului, îl deținea și folosea efectiv, contestatorii

revizuienți apreciază că statul ori alte persoane juridice de drept public au

fost apărați cu viclenie de cei însărcinați să-i apere, motiv de revizuire

prevăzut de art. 322 pct. 6 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de

revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., revizuienții au susținut,

că soluționând contestația care a format petitul principal, instanța nu s-a ocupat

de petitul secundar, întrucât între Statul Român și Germania nu există protocol

încheiat potrivit anexei 1 la Legea nr. 10/2001.

Cererea de revizuire este nefondată

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Art. 322 pct. 2 C. proc. civ., prevede că revizuirea unei hotărâri dată de o instanță de recurs poate fi cerută

„dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat

asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut”.

În cauză, instanța a fost investită

cu o contestație împotriva dispoziției nr. 5 din 14 octombrie 2002 emisă de

intimata D.S.P. Covasna prin care cererea de restituire în natură a fost

respinsă.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția civilă, prin decizia nr. 5517 din 7 octombrie 2004 a admis recursul declarat de pârâtul C.J.A.M. reprezentat de D.S.P. Covasna a casat cele două

hotărâri pronunțate în cauză și pe fond a respins contestația intentată.

Argumentele expuse de instanța de

recurs în fundamentarea soluției pronunțate nu justifică critica revizuienților

că instanța și-a depășit limitele investirii și s-a pronunțat asupra a ceea ce

nu s-a cerut sau nu s-a pronunțat asupra a ceea ce s-a cerut, câtă vreme

decizia pronunțată vizează clar obiectul dedus judecății.

Art. 322 pct. 5 C. proc. civ., se întemeiază pe împrejurări care au alterat procesual de aflare a adevărului de

către instanța de judecată și anume „dacă după darea hotărârii, s-au descoperit

înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi

înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a

desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat

hotărârea a cărei revizuire se cere”.

Din actele dosarului, rezultă că

pentru imobilul în litigiu, revizuienții au primit, la data de 5 august 1991,

din partea Consiliului Landului Rosenheim, Germania, despăgubiri în sumă de

17.390 mărci germane, în baza acordurilor internaționale încheiate de România,

împrejurare necontestată de reclamanți.

Or, potrivit art. 5 din Legea nr.

10/2001 nu sunt îndreptățiți la restituire sau la alte măsuri reparatorii

persoanele care au primit despăgubiri potrivit acordurilor internaționale.

Înscrisurile despre care

revizuienții fac vorbire prin cererea formulată, existau la data judecății, au

fost cunoscute, cu ocazia judecării pricinii, astfel că acestea nu pot fi

considerate ca înscrisuri noi.

Art. 322 pct. 6 C. proc. civ., este incident în cazul apărării persoanelor determinate de acest text cu viclenie.

În speță, revizuienții au susținut

că reprezentanții intimatei cunoscând situația juridică a imobilului, au

soluționat contestația fără consultarea lor și fără să li se aducă la

cunoștință legalitatea imobilului.

Motivul invocat de către

revizuienții contestatori nu poate fi primit, întrucât aceștia au beneficiat de

asistență juridică, iar apărarea nu s-a făcut cu rea-credință, câtă vreme au

câștigat procesul în primă instanță și în apel.

Modul în care a fost asigurată

apărarea intimatei nu justifică un interes legitim pentru contestatorii

revizuienți și nici motiv de revizuire în prezenta cauză.

În consecință, cererea de revizuirii

fiind nefondată va fi respinsă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

ca nefondată, cererea de revizuire formulată de N.L. (L.F.N.) și N.H. împotriva

deciziei nr. 5517 din 7 octombrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi 20 octombrie 2005.