ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8202/2005

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin notificarea formulată la 24 iulie 2001, L.N. și H.N. au solicitat D.S. Covasna, în principal, restituirea în natură și în subsidiar, acordarea de despăgubiri pentru imobilul, casă de locuit, înscris în C.F. Sfântu Gheorghe. Prin dispoziția nr. 5 din 14 octombrie 2002, D.S.P. Covasna, a respins cererea cu motivarea că, imobilul a trecut în proprietatea satului, în baza Decretului nr. 223/1974, iar pe de altă parte cei în cauză au primit despăgubiri, conform tratatelor internaționale la care România este parte. La 28 octombrie 2002, L.N. și H.N. au contestat această deciziei, solicitând instanței în contradictoriu cu C.J.A.M.

Sfântu Gheorghe, prin D.S.P. Covasna, să dispună obligarea pârâtei, în principal, de a-i restitui în natură imobilul și în secundar, de a stabili măsuri reparatorii prin echivalent, sub forma despăgubirilor bănești. Tribunalul Covasna, prin sentința civilă nr. 152 din 26 februarie 2003, a admis cererea, a anulat dispoziția nr. 5 din 14 octombrie 2002 emisă de intimată și în consecință a dispus restituirea în natură a imobilului în litigiu. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în cauză, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, întrucât persoana juridică deținătoare, este o unitate ce funcționează pe principiul autogestiunii, conform art. 1 din Ordinul nr. 33 din 14 ianuarie 2001, emis de Ministerul Sănătății.

Ca atare, a apreciat instanța, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 9 alin. (1) și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, impunându-se restituirea în natură a imobilului către persoanele îndreptățite. Cu aceeași motivare, Curtea de Apel Brașov, secția civilă, prin decizia nr. 53/Ap din 10 iunie 2003, a respins ca nefondat apelul declarat de pârât. În cauză, a declarat recurs, pârâtul C.J.A.M., reprezentat de D.S.P. Covasna. Invocând nelegalitatea și netemeinicia hotărârilor pronunțate de instanțele de fond și apel prin aplicarea și interpretarea greșită a legii, recurentul a susținut în esență, că deși, în cauză, s-au făcut multiple referiri la despăgubirile primite de reclamanți pentru imobilul în litigiu, în cuantum de 17.300 mărci germane, nici una din instanțe nu a luat în considerare acest aspect, esențial soluționării pricinii.

Prin decizia nr. 5517 din 7 octombrie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a fost admis recursul declarat de pârâtul C.J.A.M., reprezentat de D.S.P. Covasna, împotriva deciziei nr. 53 Ap din 10 iunie 2003 a Curții de Apel Brașov, secția civilă. A casat decizia atacată precum și sentința civilă nr. 152 din 26 aprilie 2003 a Tribunalului Covasna și a respins ca nefondată acțiunea reclamanților. Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reținut, în esență, că potrivit art. 5 din Legea nr. 10/2001 nu sunt îndreptățite la restituirea sau la alte măsuri reparatorii persoanele care au primit despăgubiri potrivit acordurilor internaționale încheiate de România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie, enumerate în anexa care face parte integrantă din acest act normativ.

Din actele cauzei, rezultă că pentru acest imobil reclamanții au primit, la data de 5 august 1991, din partea Consiliului Landului Rosenheim, Germania, despăgubiri în sumă de 17.390 mărci germane, împrejurare necontestată de reclamanți (dosar nr. 3048/2002 al Tribunalului Covasna). În termenul prevăzut de art. 324 C. proc. civ., contestatorii N.L. și N.H. au formulat cererea de față, prin care au solicitat revizuirea deciziei nr. 5517 din 7 octombrie 2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. S-a indicat ca temei juridic al cererii, dispozițiile art. 322 pct. 2, 5 și 6 C. proc. civ. Motivându-și cererea de revizuire, contestatorii revizuienți au susținut următoarele: D.S.J.

Covasna, prin unități din subordinea sa deține imobilul în litigiu în mod nelegal și fără un just titlu. Sub acest aspect, contestatorii revizuienți au susținut că, acesta poate fi motivul pentru care imobilul nu a fost predat prin protocol în administrarea Consiliului Județean Covasna, conform H.G. nr. 867 din 16 august 2002, privind trecerea unor imobile din domeniul privat al statului și din administrarea Ministerului Sănătății, în domeniul public al județelor și în administrarea Consiliilor Județene respective, astfel cum rezultă și din adresa nr. 8052/A din 25 octombrie 2004 emisă de Consiliul Județean Covasna (anexa 6 adresă și anexa 7 H.G.), documente care au devenit cunoscute după pronunțarea deciziei civile nr. 5517 din 7 octombrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Din acest punct de vedere, D.S. Covasna, nici direct și nici prin unitățile din subordine nu avea competența să soluționeze notificarea. D.S.P. Covasna, avea obligația să ia măsuri pentru intrarea în legalitate cu privire la deținerea și folosirea imobilului, ori să ceară radierea înscrierii dreptului de administrare a imobilului de către Spitalul Județean Sfântu Gheorghe, și să trimită notificarea Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe spre competentă soluționare. Întrucât intimata a cunoscut situația juridică a imobilului, îl deținea și folosea efectiv, contestatorii revizuienți apreciază că statul ori alte persoane juridice de drept public au fost apărați cu viclenie de cei însărcinați să-i apere, motiv de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 6 C. proc.

civ. În dezvoltarea motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., revizuienții au susținut, că soluționând contestația care a format petitul principal, instanța nu s-a ocupat de petitul secundar, întrucât între Statul Român și Germania nu există protocol încheiat potrivit anexei 1 la Legea nr. 10/2001. Cererea de revizuire este nefondată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Art. 322 pct. 2 C. proc. civ., prevede că revizuirea unei hotărâri dată de o instanță de recurs poate fi cerută „dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut”. În cauză, instanța a fost investită cu o contestație împotriva dispoziției nr. 5 din 14 octombrie 2002 emisă de intimata D.S.P.

Covasna prin care cererea de restituire în natură a fost respinsă. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, prin decizia nr. 5517 din 7 octombrie 2004 a admis recursul declarat de pârâtul C.J.A.M. reprezentat de D.S.P. Covasna a casat cele două hotărâri pronunțate în cauză și pe fond a respins contestația intentată. Argumentele expuse de instanța de recurs în fundamentarea soluției pronunțate nu justifică critica revizuienților că instanța și-a depășit limitele investirii și s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut sau nu s-a pronunțat asupra a ceea ce s-a cerut, câtă vreme decizia pronunțată vizează clar obiectul dedus judecății. Art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., se întemeiază pe împrejurări care au alterat procesual de aflare a adevărului de către instanța de judecată și anume „dacă după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere”. Din actele dosarului, rezultă că pentru imobilul în litigiu, revizuienții au primit, la data de 5 august 1991, din partea Consiliului Landului Rosenheim, Germania, despăgubiri în sumă de 17.390 mărci germane, în baza acordurilor internaționale încheiate de România, împrejurare necontestată de reclamanți.

Or, potrivit art. 5 din Legea nr. 10/2001 nu sunt îndreptățiți la restituire sau la alte măsuri reparatorii persoanele care au primit despăgubiri potrivit acordurilor internaționale. Înscrisurile despre care revizuienții fac vorbire prin cererea formulată, existau la data judecății, au fost cunoscute, cu ocazia judecării pricinii, astfel că acestea nu pot fi considerate ca înscrisuri noi. Art. 322 pct. 6 C. proc. civ., este incident în cazul apărării persoanelor determinate de acest text cu viclenie. În speță, revizuienții au susținut că reprezentanții intimatei cunoscând situația juridică a imobilului, au soluționat contestația fără consultarea lor și fără să li se aducă la cunoștință legalitatea imobilului.

Motivul invocat de către revizuienții contestatori nu poate fi primit, întrucât aceștia au beneficiat de asistență juridică, iar apărarea nu s-a făcut cu rea-credință, câtă vreme au câștigat procesul în primă instanță și în apel. Modul în care a fost asigurată apărarea intimatei nu justifică un interes legitim pentru contestatorii revizuienți și nici motiv de revizuire în prezenta cauză. În consecință, cererea de revizuirii fiind nefondată va fi respinsă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondată, cererea de revizuire formulată de N.L. (L.F.N.) și N.H. împotriva deciziei nr. 5517 din 7 octombrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 20 octombrie 2005.