Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.10.2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8262/2005

HOTĂRÂRE
20.10.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8262/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra conflictului negativ de competență de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta C.M. în nume propriu și ca reprezentantă a SC C.A. SNC a chemat în judecată pe pârâții C.A. și L.G. și a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare intervenit între cei doi pârâți având ca obiect autoturismul Dacia 1310 TLX în valoare de 26.000.000 lei, repunerea în situația anterioară a părților, instituirea unui sechestru judiciar asupra autoturismului. Judecătoria Moinești, prin sentința civilă nr. 2930 din 15 noiembrie 2004 a respins acțiunea reclamantei. Tribunalul Bacău, prin decizia civilă nr. 56 din 11 februarie 2005 a declinat competența de soluționare a apelului în favoarea Curții de Apel Bacău, cu motivarea că acțiunea principală nu este evaluabilă în bani (constatarea nulității absolute a unui contract) iar conform art. 282 alin. (1) C. proc.

civ. și hotărârile date în primă instanță de judecătorie sunt supuse apelului la curtea de apel. Curtea de Apel Bacău, prin decizia civilă nr. 309 din 18 aprilie 2005 a declinat la rândul său competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență. Instanța a apreciat că litigiul este evaluabil în bani și că în conformitate cu prevederile art. 282 1 C. proc. civ. nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală în litigiile al căror obiect are valoare de un miliard de lei inclusiv.

Examinând conflictul de competență ivit se constată: Obiectul principal al litigiului îl constituie constatarea nulității absolute a unui contract de vânzare cumpărare privind un autoturism în valoare de 26.000.000 lei, și repunerea părților în situația anterioară. Cauza a fost soluționată în fond de Judecătoria Moinești la 15 noiembrie 2004. La acea dată erau în vigoare prevederile art. 282 1 în redactarea dată de Legea nr. 195/2004 publicată în M. Of. nr. 470 din 26 mai 2004. Textul de lege citat a suprimat calea de atac a apelului în litigiile civile al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard de lei. Această prevedere legală este aplicabilă în speța de față, litigiul civil fiind evaluabil în bani, cu o valoare de sub un miliard lei.

Deci calea de atac exercitată de reclamantă este recursul, iar competența de soluționare revine tribunalului ca instanță imediat superioară conform prevederilor Legii nr. 219/2005 publicată în M. Of. nr. 609 din 14 iulie2005. Față de cele ce preced, se va stabili în favoarea Tribunalului Bacău competența de soluționare a căii de atac a recursului declarat de reclamantă.

DECIDE: Stabilește competența de soluționare a căii de atac a recursului declarat de reclamanta C.M. împotriva sentinței nr. 2930 din 15 noiembrie 2004 a Judecătoriei Moinești, în favoarea Tribunalului Bacău. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-11-18
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9550/2005
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2634 din 14 octombrie 2004 Judecătoria Onești a admis acțiunea formulată de reclamanta N.E. în contradict
ÎCCJ 2005-11-17
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9391/2005
Asupra conflictului negativ de competență de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3828 din 26 octombrie 2004, Judecătoria Piatra Neamț a admis acțiunea civilă introdusă de reclamantul T.I
ÎCCJ 2005-11-03
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8816/2005
Asupra conflictului negativ de competență de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 721 din 24 martie 2005 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, s-a dispus declinarea competenței de soluționar
ÎCCJ 2005-11-25
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9802/2005
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2618 din 20 iulie 2004 a Judecătoriei Piatra Neamț a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul L.A.
ÎCCJ 2005-03-29
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2481/2005
Asupra conflictului negativ de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 18 februarie 2004, la Judecătoria Ploiești, reclamanta SC P.L. SA Ploiești a chemat în judecată pe pârâtul P.I. so
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă