ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3151/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată,

ulterior precizată, pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, reclamanții H.V. și H.G. au solicitat, în

contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, obligarea acestuia la emiterea unui titlu de despăgubirii prin

care să i se acorde măsuri reparatorii care să cuprindă și dispoziția nr. 2.330

din 06 octombrie 2009 emisă de Primarul comunei Dragomirești, rămasă definitivă

și irevocabilă.

Totodată, au

solicitat obligarea pârâtului și la modificarea și completarea deciziei nr. 5529

din 30 iunie 2009, în sensul emiterii unui nou titlu suplimentar de despăgubiri

care să cuprindă și dispoziția nr. 2330/2009 emisă de Primarul comunei

Dragomirești, raportat la solicitarea reclamanților din notificarea nr. 669 din

27 martie 2001, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamanții au arătat că prin notificarea întocmită în baza Legii nr.

10/2001, au solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul moară și

construcții aferente, fiind emisă dispoziția nr. 2865 din 05 noiembrie 2007, de

către Primarul comunei Dragomirești, prin care notificarea a fost soluționată

doar parțial, dispoziție ce a fost înaintată către pârât, iar prin decizia nr. 5529

din 30 iunie 2009, emisă în urma derulării procedurii administrative, s-au

acordat reclamanților măsuri reparatorii în sumă de 7.935 lei.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, pârâta a arătat că actul

atacat este legal, fiind emis în baza

dispoziției nr.2865/2007 a Primarului comunei Dragomirești, neexistând niciun

temei pentru anularea sau completarea acestuia.

Totodată, a mai

arătat că în cazul în care pârâtul va cădea în pretenții, inclusiv din

perspectiva acordării unor sume cu titlu de cheltuieli de judecată, a fost

formulată cerere de chemare în garanție a Primăriei comunei Dragomirești, care

a emis, în soluționarea aceleiași notificări, mai multe dispoziții, fără ca să

fie urmată procedura imperativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Curtea de Apel Cluj,

secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 309

din 15 septembrie 2010, a respins acțiunea formulată și precizată de către

reclamanții H.V. și H.G. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și cererea de chemare în garanție a

Primăriei comunei Dragomirești, formulată de către pârât.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Prin notificarea nr. 459/2007, reclamanții au solicitat

despăgubiri pentru imobilul moară și construcții aferente, situate în comuna

Dragomirești, județul Vaslui.

Prin Dispoziția nr. 2865/2007, Primarul comunei

Dragomirești a respins cererea de restituire a imobilului -

moară și construcții aferente, în suprafață de 50 mp,

deoarece moara și construcțiile aferente au fost

demolate,

iar terenul aferent construcțiilor a fost reconstituit, cu titlu de

proprietate, în baza Legii Fondului

Funciar,

propunând despăgubiri în condițiile legii speciale pentru imobilul în suprafață

de 50 mp,

construit din vălătuci, iar dosarul

aferent acestei dispoziții a fost transmis

Secretariatului Comisiei Centrale, fiind astfel declanșată procedura

administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Prima instanță a reținut că etapa transmiterii și

înregistrării dosarelor a fost

parcursă în ceea ce

privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea

reclamanților, în

sensul că dosarul aferent dispoziției nr. 2865/2007,

a fost

înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale

sub nr. 14515/CC, î

n urma analizării acestuia s-a constatat că este complet

și astfel a fost trimis la evaluare, estimându-se valoarea de piață la suma de

7.935

RON; împreună cu raportul transmis de către

evaluator, au fost trimise și obiecțiunile formulate de reclamanți

ce vizau utilajele și anexele morii, care nu au format

obiectul evaluării, precum și suprafața imobilului, aceștia solicitând

refacerea raportului de evaluare.

La data de 10 decembrie 2008, a fost înaintată către

pârât dispoziția nr.

1330 din 9 decembrie 2008, emisă de Primarul

Comunei Dragomirești, prin care s-a propus acordarea de măsuri

reparatorii pentru moară țărănească și construcții

aferente: clădire construită din paiantă și anexă pentru motor, fântână

construită din bolovani, motor termic, instalație măciniș pietre, instalație

cernut făină

primitivă, trior selector, curea textilă,

cântar zecimal, 2 butoaie de tablă, construită din vălătuci în

suprafață de 70 mp, iar potrivit susținerilor pârâtului,

confirmate prin răspunsul la adresa întocmită în atenția Primarului comunei

Dragomirești,

această dispoziție nu a fost înaintată

, prin intermediul Prefecturii județului Vaslui, conform

art. 16

din Titlul VII al Legii nr. 247/2005,

modificat prin O.U.G. nr. 81/2007.

În ședința Comisiei Centrale din 30 iunie 2009, a fost

aprobat raportul de evaluare ce a avut la bază dispoziția

nr. 2865/2007, fiind emisă d

ecizia nr. 5529/2009, a

cărei nelegalitate se invocă de către reclamanți, iar ulterior

Primarul Comunei Dragomirești a emis o nouă

dispoziție, identică cu dispoziția nr. 1330/2008,

propunând măsuri reparatorii pentru moară

țărănească și

construcții aferente, respectiv dispoziția nr. 2330 din 06 octombrie 2009.

Prima instanță a reținut că

legalitatea

unui act emis în regim de putere publică nu poate fi verificată decât din

perspectiva documentației care a stat la baza emiterii ei, orice acte sau fapte

juridice intervenite ulterior neavând incidență în privința aprecierii

referitoare la respectarea dispozițiilor imperative, la momentul emiterii lui,

astfel că în mod corect a fost luată în considerare, la data de 30 iunie 2009,

doar dispoziția nr. 2865 din 05 noiembrie 2007 a Primarului comunei

Dragomirești, singurul act înaintat pârâtului, în condiții de legalitate, până

la acel moment.

Totodată, prima instanță a reținut și faptul că

obiecțiunile ridicate de către reclamanți nu sunt legate de procedura urmată

sau de modul de evaluare al imobilului identificat în dispoziția nr. 2865/2007,

ci de modul în care le-a fost soluționată notificarea, prin intermediul căreia

s-au solicitat măsuri reparatorii atât pentru moară, cât și pentru

construcțiile și dotările aferente.

În fine, judecătorul fondului a avut în vedere și împrejurarea

că orice dispoziție ulterioară, emisă în vederea soluționării notificării

inițiale, trebuie să fie înaintată pârâtului în conformitate cu cerințele legii

și să urmeze procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 247/2005,

reclamanții nefiind în măsură să indice un text legal în baza căruia s-ar

institui vreo derogare, or, aceștia au avut cunoștință, încă din cursul anului

2007, că notificarea le-a fost soluționată doar parțial și, cu toate acestea,

nu au înțeles să urmeze procedura prevăzută de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

În privința cererii de chemare în garanție formulată de

către pârât, prima instanță a avut în vedere că acesta nu a căzut în pretenții,

dar și incidența excepției lipsei capacității procesuale de folosință și de exercițiu

a chematei în garanție prin prisma prevederilor art. 77 din Legea nr. 215/2001,

care nu conferă acestei entități personalitate juridică, iar din dispozițiile

cuprinse în Legea nr. 10/2001, rezultă că atribuțiile de soluționare a

notificărilor revin primarilor, iar nu primăriei, privită ca structură

funcțională, astfel încât ea nu poate figura ca parte în proces.

Împotri

va acestei sentințe au declarat recurs reclamanții H.G.

și H.V., criticând-o ca nelegală și netemeinică.

În motivarea

recursului formulat, recurenții-reclamanți au susținut în esență că instanța de

fond în pronunțarea sentinței atacate trebuia să aibă în vedere starea de fapt de

la data soluționării cauzei respectiv faptul că la această dată pârâtul era în posesia

celor două dispoziții care soluționau notificarea formulată în temeiul Legii nr.

10/2001, împreună cu avizele de legalitate aferente iar titlul de despăgubire

în mod legal trebuie să cuprindă ceea ce s-a dispus prin actul de reconstituire

a dreptului de proprietate sub formă de despăgubiri bănești.

Analizând sentința

atacată, în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în

cauză cât și în temeiul dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ. Înalta

Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat.

În fapt obiectul

cererii formulate de către recurenții-reclamanți l-a constituit contestarea deciziei

nr. 5529 din 30 iunie 2009 prin care s-au acordat despăgubiri în cuantum de 7.935

lei, solicitându-se modificarea și completarea acesteia în sensul emiterii unui

titlu suplimentar care să cuprindă dispoziția nr. 2330 din 6 octombrie 2009

emisă de Primarul comunei Dragomirești județul Vaslui.

Potrivit dispozițiilor

art. 19 și art. 20 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 persoanele îndreptățite

se pot adresa instanței de contencios administrativ competente pentru verificarea

legalității deciziei atacate, decizie reprezentând titlu de despăgubire.

Verificând legalitatea

deciziei nr. 5529 din 30 iunie 2009 instanța de fond a apreciat și reținut în

mod corect, în raport cu documentația care a stat la baza emiterii acesteia,

faptul că aceasta a fost emisă în baza dispoziției nr. 2865 din 2 noiembrie 2007 a Primarului comunei Dragomirești.

Criticile

recurenților cu privire la faptul că la stabilirea despăgubirilor acordate nu

s-a avut în vedere și dispoziția ulterioară emisă sub nr. 2330 din 6 octombrie

2009, sunt nefondat întrucât aceasta urmează aceeași procedură administrativă

obligatorie prevăzută de dispozițiile Legii nr. 247/2005.

Pe de altă parte,

astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond prin sentința atacată,

recurenții-reclamanți aveau posibilitatea legală de a contesta modul de

soluționare al notificării formulate în condițiile prevăzut de dispozițiile

art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că hotărârea atacată este legală și temeinică și în consecință,

în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul

formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de H.V.

și H.G. împotriva sentinței nr. 09 din 15 septembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 31 mai 2011.