ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 544/2003

Asupra recursului de față, In baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 61 din 23 aprilie 2002 a Tribunalului Teleorman, inculpata F.F. a fost condamnată la o pedeapsă de 18 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a ) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. c) și d) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. Starea de arest a inculpatei a fost menținută, iar perioada arestării preventive a fost dedusă din durata pedepsei aplicate de la 31 ianuarie 2002 la zi. Inculpata a fost obligată să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 7.00.000 lei, onorariul apărătorului din oficiu fiind suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele: Inculpata F.F., necăsătorită, a rămas însărcinată la sfârșitul anului 2000, dar a ascuns familiei sale situația în care se afla. In noaptea de 24 august 2001, neasistată, ea a născut un copil viu, de sex feminin, într-un lan de porumb din apropierea casei. După naștere, inculpata a procurat o sapă, a revenit la locul în care lăsase nou-născutul și l-a ucis, lovindu-l în cap. Cadavrul a fost îngropat de inculpată și descoperit a doua zi de martora S.M. Din raportul de constatare medico-legală nr. 260/A/2229/ din 29 august 2001 întocmit de Serviciul de medicină legală al județului Teleorman, rezultă că moartea fătului nou născut a fost violentă și s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrale, consecutivă unui politraumatism cu fractură craniană produsă prin lovire repetată cu corp dur.

Nou născutul s-a născut viu și la termen. Inculpata a recunoscut săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa. Situația de fapt și vinovăția inculpatei, au fost stabilite de instanța de judecată pe baza materialului probator administrat în cauză: proces verbal de cercetare la fața locului, planșele fotografice, acte medico legale, declarațiile martorilor și declarațiile inculpatei. Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 348/A din 6 iunie 2000, a respins ca nefondat apelul inculpatei, deducând perioada arestării peventive din pedeapsa aplicată și dispunând obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Impotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpata F.F., care a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunțate, schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de pruncucidere și reducerea cuantumului pedepsei aplicate. Temeiul juridic al recursuui declarat îl constituie dispozițiile art. 385 9 pct. 17 și 14 C. proc. pen. Examinând recursul, Curtea constată că acesta este întemeiat pentru motivele care se vor arăta în continuare. Instanțele de judecată au dat faptei comise de inculpata F.F. încadrarea juridică temeinică și legală, pe baza interpretării judicioase a probelor administrate în cauză.

Fapta săvârșită de inculpată constituie infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. c) și d) C. pen., iar nu infracțiunea de pruncucidere prevăzută de art. 177 C. pen., stabilirea încadrării juridice fiind determinată de atitudinea psihică avută de inculpată în timpul săvârșirii faptei și de modalitatea concretă de comitere a acesteia. De esența infracțiunii de pruncucidere este starea de tulburare în care se află mama, stare pricinuită de naștere. Comportamentul inculpatei F.F. demonstrează că nici un moment aceasta nu s-a aflat într-o stare de tulburare, nici anterior, nici ulterior procesului nașterii. Ascunderea sarcinii, pregătirea locului în care urma să nască în lanul de porumb, procurarea sapei, uciderea și îngroparea noului născut demonstrează existența unei hotărâri infracționale a cărei realizare a fost urmărită întocmai și cu sânge rece.

Este adevărat că inculpata prezintă tulburări comportamentale pe fondul unui intelect liminar, dar ea și-a păstrat discernământul faptelor sale. Incupata a acționat cu intenția de a suprima viața copilului rezultat dintr-o relație întâmplătoare, iar faptul că nu era la prima sarcină a ajutat-o să depășească singură acest moment, născând neasistată un copil viu. Pentru aceste considerente, Curtea constată că motivul de recurs privind schimbarea încadrării juridice nu este fondat. Cel de-al doilea motiv de recurs privind reindividualizarea pedepsei se dovedește a fi întemeiat. Pedeapsa de 18 ani închisoare aplicată inculpatei F.F. nu este judicios individualizată în conformitate cu dispozițiile articolului 72 C. pen.

Luând în considerare și reținând gravitatea infracțiunii săvârșite, modalitatea concretă a comiterii ei, Curtea constată însă că pedeapsa dispusă nu a fost îndeajuns corelată cu datele personale ale inculpatei. Aceasta este o persoană cu intelect sărac și care prezintă aplatizare afectivă (raport de constatare medico-legală psihiatrică nr. 3000/1/2001 din 4 decembrie 2001 al Serviciului de medicină legală Teleorman ) . Reprezentarea faptei sale și a consecințelor acesteia, deși există și constatată științific, este indiscutabil,afectată de modul redus al existenței sale. Inculpata și-a abandonat primul copil și nici nașterea celui de-al doilea nu i-a trezit sentimente materne, singura sa preocupare fiind să nu își altereze relațiile cu familia.

Vârsta inculpatei de 19 ani și tulburările de comportament pe care le prezintă, constituie împrejurări care trebuie avute în vedere la aplicarea unei pedepse temeinic individualizate. Pentru aceste motive, Curtea consideră justă reducerea cuantumului pedepsei aplicate de la 18 ani închisoare la 16 ani închisoare, modalitate în care se asigură și realizarea scopului punitiv educativ al sancțiunii penale. Așa fiind, Curtea urmează să admită recursul declarat de inculpata F.F. și să caseze decizia penală nr. 348/A din 6 iunie 2002 a Curții de Apel București,secția a II-a penală, și sentința nr. 61 din 23 aprilie 2002 a Tribunalului Teleorman numai cu privire la cuantumul pedepsei principale care va fi astfel redusă Celelalte dispoziții vor fi menținute.

Timpul arestării preventive va fi dedus din pedeapsa aplicată de la 31 ianuarie 2002 la zi. Onorariul apărătorului din oficiu va fi suportat din fondul Ministerului Justiției. Văzând dispozițiile art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de inculpata F.F. împotriva deciziei penale nr. 348/A din 6 iunie 2002 a Curții de Apel București, secția II-a penală. Casează decizia atacată și sentința penală nr. 61 din 23 aprilie 2002 a Tribunalului Teleorman, numai cu privire la cuantumul pedepsei principale, pe care o reduce de la 18 ani închisoare la 16 ani închisoare. Menține celelalte dispoziții. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei, timpul arestării preventive de la 31 ianuarie 2002 la 5 februarie 2003. Onorariul pentru apărarea din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 5 februarie 2003.