ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 544/2003

Asupra recursului de față,

In baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 61 din 23

aprilie 2002 a Tribunalului Teleorman, inculpata F.F. a fost condamnată la o

pedeapsă de 18 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a

)

și b) C. pen., pentru săvârșirea

infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. c) și d)

C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen. Starea de arest a inculpatei a fost menținută, iar perioada

arestării preventive a fost dedusă din durata pedepsei aplicate de la 31

ianuarie 2002 la zi.

Inculpata a fost obligată să

plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 7.00.000 lei, onorariul

apărătorului din oficiu fiind suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

Inculpata F.F., necăsătorită, a

rămas însărcinată la sfârșitul anului 2000, dar a ascuns familiei sale situația

în care se afla.

In noaptea de 24 august 2001,

neasistată, ea a născut un copil viu, de sex feminin, într-un lan de porumb din

apropierea casei.

După naștere, inculpata a procurat o

sapă, a revenit la locul în care lăsase nou-născutul și l-a ucis, lovindu-l în

cap.

Cadavrul a fost îngropat de

inculpată și descoperit a doua zi de martora S.M.

Din raportul de constatare

medico-legală nr. 260/A/2229/ din 29 august 2001 întocmit de Serviciul de

medicină legală al județului Teleorman, rezultă că moartea fătului nou născut a

fost violentă și s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrale, consecutivă unui

politraumatism cu fractură craniană produsă prin lovire repetată cu corp dur.

Nou născutul s-a născut viu și la termen.

Inculpata a recunoscut săvârșirea

infracțiunii reținute în sarcina sa.

Situația de fapt și vinovăția

inculpatei, au fost stabilite de instanța de judecată pe baza materialului

probator administrat în cauză: proces verbal de cercetare la fața locului,

planșele fotografice, acte medico legale, declarațiile martorilor și

declarațiile inculpatei.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, prin decizia penală nr. 348/A din 6 iunie 2000, a respins ca nefondat

apelul inculpatei, deducând perioada arestării peventive din pedeapsa aplicată

și dispunând obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat,

onorariul apărătorului din oficiu fiind suportat din fondurile Ministerului

Justiției.

Impotriva acestei decizii a declarat

recurs în termen legal inculpata F.F., care a solicitat admiterea acestuia,

casarea hotărârilor pronunțate, schimbarea încadrării juridice în infracțiunea

de pruncucidere și reducerea cuantumului pedepsei aplicate.

Temeiul juridic al recursuui

declarat îl constituie dispozițiile art. 385

9

pct. 17 și 14 C. proc.

pen.

Examinând recursul, Curtea constată

că acesta este întemeiat pentru motivele care se vor arăta în continuare.

Instanțele de judecată au dat faptei

comise de inculpata F.F. încadrarea juridică temeinică și legală, pe baza

interpretării judicioase a probelor administrate în cauză.

Fapta săvârșită de inculpată

constituie infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 și art. 175

lit. c) și d) C. pen., iar nu infracțiunea de pruncucidere prevăzută de art.

177 C. pen., stabilirea încadrării juridice fiind determinată de atitudinea

psihică avută de inculpată în timpul săvârșirii faptei și de modalitatea

concretă de comitere a acesteia.

De esența infracțiunii de pruncucidere

este starea de tulburare în care se află mama, stare pricinuită de naștere.

Comportamentul inculpatei F.F.

demonstrează că nici un moment aceasta nu s-a aflat într-o stare de tulburare,

nici anterior, nici ulterior procesului nașterii. Ascunderea sarcinii,

pregătirea locului în care urma să nască în lanul de porumb, procurarea sapei,

uciderea și îngroparea noului născut demonstrează existența unei hotărâri

infracționale a cărei realizare a fost urmărită întocmai și cu sânge rece.

Este adevărat că inculpata prezintă

tulburări comportamentale pe fondul unui intelect liminar, dar ea și-a păstrat

discernământul faptelor sale.

Incupata a acționat cu intenția de a

suprima viața copilului rezultat dintr-o relație întâmplătoare, iar faptul că

nu era la prima sarcină a ajutat-o să depășească singură acest moment, născând

neasistată un copil viu.

Pentru aceste considerente, Curtea

constată că motivul de recurs privind schimbarea încadrării juridice nu este

fondat.

Cel de-al doilea motiv de recurs

privind reindividualizarea pedepsei se dovedește a fi întemeiat.

Pedeapsa de 18 ani închisoare

aplicată inculpatei F.F. nu este judicios individualizată în conformitate cu

dispozițiile articolului 72 C. pen.

Luând în considerare și reținând

gravitatea infracțiunii săvârșite, modalitatea concretă a comiterii ei, Curtea

constată însă că pedeapsa dispusă nu a fost îndeajuns corelată cu datele

personale ale inculpatei.

Aceasta este o persoană cu intelect

sărac și care prezintă aplatizare afectivă (raport de constatare medico-legală

psihiatrică nr. 3000/1/2001 din 4 decembrie 2001 al Serviciului de medicină

legală Teleorman

)

.

Reprezentarea faptei sale și a

consecințelor acesteia, deși există și constatată științific, este

indiscutabil,afectată de modul redus al existenței sale.

Inculpata și-a abandonat primul

copil și nici nașterea celui de-al doilea nu i-a trezit sentimente materne,

singura sa preocupare fiind să nu își altereze relațiile cu familia.

Vârsta inculpatei de 19 ani și

tulburările de comportament pe care le prezintă, constituie împrejurări care

trebuie avute în vedere la aplicarea unei pedepse temeinic individualizate.

Pentru aceste motive, Curtea

consideră justă reducerea cuantumului pedepsei aplicate de la 18 ani închisoare

la 16 ani închisoare, modalitate în care se asigură și realizarea scopului

punitiv educativ al sancțiunii penale.

Așa fiind, Curtea urmează să admită

recursul declarat de inculpata F.F. și să caseze decizia penală nr. 348/A din 6

iunie 2002 a Curții de Apel București,secția a II-a penală, și sentința nr. 61

din 23 aprilie 2002 a Tribunalului Teleorman numai cu privire la cuantumul

pedepsei principale care va fi astfel redusă

Celelalte dispoziții vor fi

menținute.

Timpul arestării preventive va fi

dedus din pedeapsa aplicată de la 31 ianuarie 2002 la zi.

Onorariul apărătorului din oficiu va

fi suportat din fondul Ministerului Justiției.

Văzând dispozițiile art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de

inculpata F.F. împotriva deciziei penale nr. 348/A din 6 iunie 2002 a Curții de

Apel București, secția II-a penală.

Casează decizia atacată și sentința

penală nr. 61 din 23 aprilie 2002 a Tribunalului Teleorman, numai cu privire la

cuantumul pedepsei principale, pe care o reduce de la 18 ani închisoare la 16

ani închisoare.

Menține celelalte dispoziții.

Deduce

din pedeapsa aplicată inculpatei, timpul arestării preventive de la 31 ianuarie

2002 la 5 februarie 2003.

Onorariul pentru apărarea din

oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 5

februarie 2003.