ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 273/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. 15428/3/2009 la data de 13 aprilie 2009, reclamanta SC S.P. SRL, a chemat în judecată pe pârâta SC T.B. SRL, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună obligarea pârâtei de a nu folosi în activitatea sa comercială semnul S., întrucât denumirea, aspectul, elementele figurative, forma și culorile (roșu, alb, albastru, negru) sunt asemănătoare mărcii sale S., asupra căreia deține drepturi exclusive, întrucât aceasta este înregistrată în favoarea sa la O.S.I.M., potrivit certificatului nr. 50162; să se dispună interzicerea în sarcina pârâtei să aplice denumirea S. pe ambalajele mărfii proprii, în speță rahat/T.

delight, să aplice denumirea S. pe documentele societății, precum și folosirea denumirii S. în scop publicitar; obligarea pârâtei să retragă de pe piață, inclusiv de la terții cărora le-a distribuit spre comercializare, produsele rahat/T. delight, și orice produs ce poarta denumirea S., obligarea pârâtei să sisteze vânzarea produselor cu semnul S., precum și la plata de despăgubiri către reclamanta ca urmare a folosire ilegale a denumirii S. într-un cuantum ce va fi precizat în termen legal, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că societatea reclamantă este titulara mărcii S., fapt ce rezultă din certificatul de înregistrare nr. 50162 eliberat de O.S.I.M. În timp, a constatat faptul ca firma pârâtă, SC T.B.

SRL, a început să încalce în mod sistematic dreptul la marcă al reclamantei, punând în circulație produsul gelifiat-rahat, sub denumirea S. Inscripționarea folosită de pârâtă imită în mod grosier marca S., până la similaritate, în condițiile în care și culorile pentru care societatea reclamantă beneficiază de protecție (roșu, alb, albastru, negru) sunt aplicate pe ambalajul produsului expus spre vânzare de pârâtă. În consecință, riscul de confuzie în rândul publicului este evident, iar pierderile financiare ale reclamantei sunt de necontestat. În demonstrarea acestei susțineri, s-a precizat faptul că, la solicitarea cumpărătorului P.P. (fost director în cadrul SC S.P. SRL), de a achiziționa „rahat S.”, vânzătoarea, fără nicio ezitare a pus la dispoziție marfa pârâtei, inscripționată cu denumirea „S.”, fapt care confirmă împrejurarea că în rândul publicului confuzia s-a produs deja.

Activitatea de contrafacere a societății pârâte, nu este una întâmplătoare și cu un eventual caracter local, ci, dimpotrivă, reclamanta deține dovezi din care reiese că pârâta își comercializează marfa în mun. Constanta, în com. Șelimbăr, jud. Sibiu, în mun. Timișoara etc.; în consecință, activitatea de contrafacere are un caracter sistematic și durează de o bună bucată de vreme. Fiind de bună credință și dorind rezolvarea situației litigioase pe cale amiabilă, reclamanta a înțeles să notifice pârâtei suspiciunile sale privind activitatea de contrafacere a acesteia, iar în răspunsul la această notificare, pârâta i-a comunicat că folosește în activitatea comercială propria sa marcă, anume „T.S.”, precizând și că nu săvârșește acte de concurență; reclamanta mai precizează că pârâta se prevalează de marca sa T.S., însă această marcă a fost înregistrată doar pentru produse din clasa 30 – biscuiți.

Totodată, reclamanta mai arată că în mod nereal susține pârâta că aplică pe produse propria sa marcă, întrucât, în realitate, aceasta aplică pe ambalaje denumirea S., folosind și culorile mărcii reclamantei; pe de altă parte, pârâta nu are înregistrată marca T.S. decât pentru biscuiți, nu și pentru rahat. Reclamanta mai învederează că deși a atenționat-o pe pârâtă să înceteze actele de folosire a mărcii sale, aceasta nici până în prezent nu a înțeles să procedeze în acest sens. În drept, au fost invocate prevederile art. 35 alin. (2) lit. b) și c), art. 36 alin. (2) și (3), coroborate cu art. 1, 2 și 4 din Legea nr. 84/1998.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată, întrucât, în activitatea sa comercială folosește propria sa marcă T.S., astfel încât nu-și inscripționează produsele doar cu semnul S., așa cum pretinde reclamanta; se mai arată de către pârâtă că, potrivit certificatului de înregistrare nr. 85740 din 18 aprilie 2007 emis de O.S.I.M. a obținut înregistrarea mărcii pentru produsele din clasa 30, inclusiv pentru produsul rahat, iar nu doar pentru biscuiți, contrar susținerilor reclamantei; într-adevăr, anterior, în anul 2002 înregistrarea mărcii a purtat doar asupra produsului biscuiți din clasa 30. Prin sentința civilă nr. 1853 din 7 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Bucurețti, secția a IV-a civilă, a fost a dmisă în parte cererea formulată de reclamanta SC S.P.

SRL în contradictoriu cu pârâta SC T.B. SRL, s-a dispus obligarea pârâtei să nu folosească în activitatea sa comercială semnul „S.”, s-a interzis pârâtei să aplice denumirea „S.” pe ambalajele mărfii proprii, respectiv rahat/T. delight, pe documentele societății și în scop publicitar; de asemenea, pârâta a fost obligată să retragă de pe piață produsele care poartă denumirea „S.”, inclusiv de la terții cărora le-a distribuit spre comercializare și să sisteze vânzarea acestor produse; a fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind plata de despăgubiri. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că în perioada 2006-2009, pârâta SC T.B. SRL a produs și a vândut sub denumirea „S.” produsul rahat asortat – T. delight.

Astfel, cum reiese din certificatului de înregistrare nr. 50162, emis de O.S.I.M., reclamanta SC S.P. SRL este titulara mărcii S., pentru clasa de produse 30. În temeiul art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, titularul mărcii poate cere instanței judecătorești competente să interzică terților să folosească în activitatea lor comercială, fără consimțământul titularului, un semn care, dată fiind identitatea sau asemănarea cu marca ori dată fiind identitatea sau asemănarea produselor sau serviciilor cărora li se aplică semnul cu produsele sau serviciile pentru care marca a fost înregistrată ar produse în percepția publicului un risc de confuzie, incluzând și riscul de asociere al mărcii cu semnul.

Tribunalul a constatat că semnul aplicat pe produsele comercializate de pârâtă este similar cu semnul înregistrat ca marcă de către reclamantă. Astfel, s-a apreciat că fără să se reproducă întocmai elementul verbal protejat de reclamantă, semnul inscripționat pe produsul în cauză preia cuvântul care alcătuiește marca reclamantei, scrisă însă parțial diferit, S./S. Produsul pe care a fost aplicat semnul este un produs alimentar, rahat – T. delight, identic cu unul dintre cele protejate prin marca reclamantei. Dată fiind similaritatea semnelor și identitatea produselor pentru care sunt utilizate, există un risc de confuzie în rândul consumatorilor în privința originii acestor produse, astfel că potențialii consumatori pot crede că acestea au fost produse de titularul mărcii înregistrate; în consecință, prima instanță a apreciat ca fiind întrunite condițiile legale din textul anterior citat.

Tribunalul a reținut, totodată, că producerea și comercializarea mărfii rahat sub denumirea „S.” nu a fost contestată de către pârâtă, iar din concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză a rezultat că societatea pârâtă nu a realizat niciun profit din vânzarea acestor produselor, în perioada 2006-2009, diferența dintre prețul de vânzarea și costurile de producție fiind în sumă de (-1.071,30) lei; ca atare, capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri a fost respins ca neîntemeiat. În aceste circumstanțe, prima instanță a hotărât admiterea în parte a cererii, astfel cum s-a dispus în dispozitivul sentinței, anterior reprodus. În termen legal, împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat apel, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 215/ A din 20 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, apelul formulat de pârâtă a fost admis, sentința apelată fiind schimbată în parte, în sensul că, pe fond, cererea a fost respinsă în tot ca neîntemeiată (în sensul respingerii capetelor de cerere admise de prima instanță și menținerii soluției de respingere a capătului de cerere privind acordarea de despăgubiri).

Pentru a decide în acest sens, instanța de apel, la rândul său, a constatat că reclamanta este titulara mărcii 50162 „S.” cu element figurativ și culori revendicate, înregistrată pentru clasa de produse 30; pârâta deține mărcile: „T:S.” nr. 85740, înregistrată pentru produse și servicii din clasele 30 și 35 și nr. 49559, înregistrată pentru clasa de produse 30. S-a reținut că denumirea „S.” este parte componentă a elementului verbal înregistrat că marca de către pârâtă, astfel că instanța de apel a constatat că nu se poate aprecia că această denumire ar constitui un semn în sensul avut în vedere de art. 35 alin. (2) lit. b) și c) din Legea nr. 84/1998 (forma în vigoare la data învestirii primei instanțe), ci constituie parte componentă a unor mărci înregistrate, care se bucură de aceeași protecție juridică, întocmai ca și marca reclamantei.

Drept urmare, curtea de apel a apreciat că până la o eventuală anulare a mărcilor respective, pârâta are dreptul de a le folosi în activitatea sa comercială, iar interzicerea folosirii unei părți din marcă nu se poate dispune, întrucât s-ar aduce atingere dreptului pârâtei asupra mărcii sale obținut prin înregistrare. Curtea de apel a constatat, în aceste condiții, că în mod greșit tribunalul a admis cererea, interzicând pârâtei să folosească în activitatea sa comercială semnul „S.”, să aplice denumirea „S.” pe ambalajele mărfii proprii, respectiv rahat/T. delight, pe documentele societății și în scop publicitar, întrucât semnul, respectiv denumirea „S.” constituie parte componentă a mărcilor înregistrate „T.S.” al căror titular este pârâta, calitate ce îi conferă dreptul de a folosi mărcile respective.

Totodată, s-a constatat că reclamanta nu a solicitat să i se interzică pârâtei folosirea semnului „S.” doar atunci când acesta este folosit singur; de altfel, nici nu s-a făcut dovada folosirii de către pârâta doar a semnului „S.”, întrucât din observarea ambalajelor depuse la dosar rezultă că denumirea „S.” apare fie precedată de denumirea „t.”, fie urmată de aceasta. În consecință, s-a apreciat că acțiunea în contrafacere este neîntemeiată, întrucât folosirea denumirii „S.” de către pârâtă, astfel cum rezultă din probele de la dosar, se face în temeiul dreptului asupra propriilor mărci „T.S.”, așa încât nu se poate reține caracterul ilicit al acestei folosiri și, prin urmare, nici îndeplinirea uneia dintre condițiile faptei de contrafacere, respectiv, cea privind folosirea fără drept a unui semn.

Cât privește restul susținerilor părților, referitoare la existența asemănării între semnele „S.” și „S.” și a riscului de confuzie, instanța de apel a constatat că este inutilă examinarea acestora, atât timp cât nu poate fi reținut în cauză caracterul ilicit al folosirii de către pârâtă a denumirii „S.”, fiind indiferent dacă semnele în conflict sunt asemănătoare sau nu ori dacă există riscul de confuzie invocat, de vreme ce ambele semne constituie elemente ale unor mărci înregistrate, fiecare dintre titularii lor având dreptul legal de a le folosi. În consecință, constatându-se că folosirea de către pârâtă a denumirii „S.” se face în virtutea dreptului exclusiv conferit de înregistrarea mărcilor „S.”, curtea de apel a admis apelul în sensul celor arătate.

În termen legal, împotriva acestei decizii, reclamanta a promovat recurs, reevalându-se de dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta a susținut că hotărârea instanței de apel este nelegală (art. 304 pct. 9), conținând motive străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7) și, totodată, a interpretat greșit actul juridic dedus judecații schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia (art. 304 pct. 8). Se arată de recurentă că intimata pârâtă, în apărare, s-a prevalat în fața instanțelor de fond de certificatul de înregistrare nr. 85740/2007, eliberat de O.S.I.M., în favoarea sa pentru marca T.S. Or, marca reclamantei se numește S., astfel că prin cererea de chemare în judecată s-a reclamat contrafacerea acestei mărci, iar nu a mărcii T.S.

pentru care pârâta are un titlu legal. Recurenta reclamantă susține că instanța de apel a analizat cu superficialitate speța dedusă judecății ca, de altfel, și întregul material probator administrat în cauză, de vreme ce a ajuns la concluzia că folosirea denumirii S. de către pârâtă are loc în virtutea dreptului exclusiv conferit de înregistrarea mărcilor S. Față de această concluzie a curții de apel, recurenta solicită Înaltei Curți să analizeze înscrisurile depuse la dosar, urmând a se constata că în cauză nu există niciun act juridic menit a atesta existența mărcii S., marcă inexistentă. Potrivit dispozițiilor legale din Legea nr. 84/1998, protecția conferită pârâtei prin obținerea certificatului de înregistrare de la O.S.I.M.

poartă doar asupra mărcii T.S., iar nu S. Pe de altă parte, intimata aplică pe ambalaje denumirea S., folosind culorile mărcii recurentei, denumire pe care o aplică pe un produs (rahat) pentru care aceasta nu are protecție. Recurenta conchide că inscripționarea folosită de pârâtă, imită în mod grosier marca S., până la similaritate, în condițiile în care și culorile pentru care recurenta reclamanta beneficiază de protecție (roșu, alb, albastru, negru) sunt aplicate pe ambalajul produsului expus de pârâtă spre vânzare. Intimata pârâtă prin întâmpinarea formulată la motivele de recurs, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Nu au fost administrate alte înscrisuri în baza arat. 305 C. proc.

civ., în această etapă procesuală de niciuna dintre părțile cauzei. Recursul formulat este nefondat, potrivit celor ce succed. Pornind de la situația de fapt stabilită în cauză (concordantă cu probele dosarului), Înalta Curte constată că instanța de apel a reținut că recurenta reclamantă este titulara mărcii S. combinată, cu element figurativ și culori revendicate (roșu, alb, albastru, negru) pentru clasa de produse 30, potrivit certificatului de înregistrare nr. 50162 din 29 octombrie 2001. Totodată, s-a reținut că intimata pârâtă, la rândul său, are protecție asupra mărcii verbale T.S., astfel cum reiese din certificatul de înregistrare a mărcii nr. 49559 din 5 februarie 2002, titlul de protecție inițial al acesteia purtând doar asupra produsului biscuiți din clasa 30 a Clasificării de la Nisa, însă, aceeași intimată pârâtă este titulara drepturilor exclusive asupra aceleiași mărci verbale T.S.

pentru întreaga clasă 30 de produse (inclusiv pentru rahat), dar și pentru clasa de servicii 35, potrivit certificatului de înregistrare a mărcii nr. 85740 din 18 aprilie 2007; ambele titluri de protecție ale intimatei sunt anterioare formulării cererii de chemare în judecată (28 aprilie 2009) și ulterioare titlului opus de reclamantă.

Contrar celor susținute de recurentă prin motivele de recurs, instanța de apel nu a stabilit o premisă greșită a analizării cererii în contrafacere pe temeiul prevederilor art. 35 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998 (forma legii în vigoare la data sesizării primei instanțe), astfel că decizia recurată nu conține motive străine de natura pricinii, întrucât curtea de apel s-a raportat, în ce o privește pe pârâtă, la marca acesteia T.S., iar nu la o eventuală marcă S., la fel cum s-a avut în vedere că reclamanta a reclamat, în mod evident, contrafacerea propriei sale mărci S. În aceste condiții, Înalta Curte urmează a înlătura, ca nefondate, criticile susținute de recurentă pe temeiul art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. Pe de altă parte, nici criticile dezvoltate de recurentă din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu se verifică în speță, întrucât obiectul cererii deduse judecății nu s-a referit la vreun act judiciar (manifestare de voință în sensul de a da naștere, a modifica sau stinge un raport juridic) care să fie supus analizei instanței, cererea în contrafacerea unei mărci având drept cauză juridică un fapt juridic plasat în sfera celor ilicite, întrucât în contextul art. 35 din Legea nr. 84/1998, răspunderea generată de această normă este una ce are un temei delictual.

Înalta Curte apreciază că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză, respectiv a celor de la art. 35 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998, potrivit cu care titularul mărcii poate cere instanței judecătorești competente să interzică terților să folosească, în activitatea lor comercială, fără consimțământul titularului: b) un semn care, dată fiind identitatea sau asemănarea cu marca ori dată fiind identitatea sau asemănarea produselor sau serviciilor cărora li se aplică semnul cu produsele sau serviciile pentru care marca a fost înregistrată, ar produce în percepția publicului un risc de confuzie, incluzând și riscul de asociere a mărcii cu semnul.

Astfel, cum circumstanțele cauzei au dovedit, intimata pârâtă nu poate fi plasată în poziția celui care folosește în activitatea sa comercială un semn, ci își folosește propria sa marcă T.S., iar nu semnul S., așa cum pretinde recurenta. Într-adevăr, în calitatea sa de titulară a mărcii S. recurenta reclamantă este în măsură să opună intimatei pârâte drepturile sale exclusive asupra acesteia în legătură cu produsul rahat (inclus în clasa de produse 30 pentru care deține certificatul de înregistrare), însă, în mod egal, în favoarea intimatei operează aceeași plenitudine și exclusivitate a propriilor sale drepturilor asupra mărcii T.S.

pentru produsele din clasa 30 (inclusiv rahat) și servicii din clasa 35. Ca atare, cum corect a constatat curtea de apel, până la o eventuală anulare a mărcii pârâtei, titlul acesteia se bucură de prezumția de legalitate și validitate, fiind în măsură să îi confere acesteia atributele garantate prin art. 35 alin. (1) din Legea nr. 84/1998. Această constatare permite concluzia neîntrunirii premisei de analiză presupuse de art. 35 alin. (2), anume, ca cel reclamat în calitatea de pârât să folosească un semn, iar nu o marcă. Susținerile recurentei reclamante sunt infirmate de cele reținute de instanța de apel în sensul că intimata nu folosește semnul S. decât într-un context în care fie este precedat, fie este urmat de particula „t.”, prin urmare, niciodată izolat.

În plus, având în vedere faptul că particula S. reprezintă elementul dominant în ansamblul mărcii intimatei (precum elementul S. pentru ipoteza mărcii recurentei), chiar și izolată de ar fi fost această utilizare, o astfel de împrejurare nu putea fi analizată cu ignorarea poziției acestuia în corpul mărcii pârâtei. Înalta Curte constată că și pentru ipoteza folosirii de către titularul ei a unei mărci într-o altă modalitate decât cea pentru care a dobândit drepturi exclusive prin înregistrare, respectiv într-o formă care diferă de aceea înregistrată prin anumite elemente care însă nu alterează caracterul distinctiv al acesteia, sunt asimilate de legiuitor unei folosiri efective a aceleiași mărci, fiind deci, o folosire echivalentă a mărcii în forma în care a fost înregistrată; atare soluție este prevăzută în mod expres de art. 46 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998.

Față de cele anterior reținute, rezultă că a devenit inutilă analizarea celorlalte cerințe ce decurg din prevederile art. 35 alin. (2) lit. b) din Legea specială în materie: identitatea produselor, similaritatea dintre semn și marcă, riscul de confuzie pentru public, incluzând și riscul de asociere a semnului cu marca, cum corect a reținut și instanța de apel. În consecință, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantă. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC S.P. SRL împotriva deciziei nr. 215/ A din 20 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 ianuarie 2013.