ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1542/2011

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin sentința civilă nr. 288 din 14 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor a fost admisă în parte acțiunea formulată de către reclamanții B.A.I.Ș. și B.O.V., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, SC „E.” SA Cluj-Napoca, SC „I.I.T.” SRL București, Banca „T.” Cluj-Napoca, SC „A.” SA Alba Iulia; s-a constatat că imobilul teren, înscris în C.F. nr. 8825 Cluj-Napoca, a fost preluat fără titlu valabil de către stat; s-au respins restul capetelor de cerere și au fost obligați reclamanții să plătească pârâtei SC „E.” SA Cluj-Napoca suma de 4.165 lei cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, învestită cu soluționarea apelului declarat de reclamanți, prin decizia nr. 10 din 9 februarie 2010, a admis calea de atac și a schimbat în parte sentința în sensul că a stabilit că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent reprezentând valoarea de circulație la zi a imobilelor înscrise în CF nr. 8825 Cluj-Napoca, nr. top 4769/1, 4769/2, 4769/3, 4769/4, în natură teren și supraedificate ce au fost preluate abuziv se Statul român; celelalte dispoziții ale sentinței au fost menținute, iar cheltuielile de judecată efectuate în apel au fost compensate. În motivarea deciziei s-au reținut cele ce urmează: Imobilul din litigiu, înscris în C.F.

nr. 113284 Cluj-Napoca, a fost preluat abuziv de la antecesori reclamanților, aspect constatat prin sentința de fond și care nu fost contestat de nici una din părți. În fapt, reclamanții din prezenta cauză tind să obțină restituirea în natură a imobilului arătat mai sus, în temeiul Legii nr. 10/2001, temei juridic care a fost stabilit de Curtea de Apel Oradea, irevocabil, ca fiind incident în cauză.

Pentru a fi posibilă restituirea în natură a imobilului din litigiu se impunea anularea înstrăinărilor succesive care au avut ca obiect imobilul revendicat, înstrăinări făcute după anul 1990. Ceea ce contestă reclamanții este contractul de vânzare – cumpărare, prin care imobilul a fost înstrăinat în favoarea SC „I.I.T.” SRL București, cu titlul vânzare la licitație publică, ulterior imobilul fiind înstrăinat către SC „A.R.E.” SRL, în anul 2005. Acțiunea reclamanților privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare – cumpărare la licitație publică încheiat în 1997 cu pârâtă SC „I.I.T.” SRL București, chiar dacă a fost promovată în termenul prevăzut de art. 50 din Legea nr. 10/2001, este nefondată, fiind în mod corectă respinsă de instanța de fond, pe de o parte pentru că art. 50 din Legea nr. 10/2001 condiționa admisibilitatea anulării actelor juridice de înstrăinare de încălcarea legilor de privatizare și cum în speță este cazul unei preluări fără titlu valabil a imobilului, nulitatea absolută a imobilului se poate constata doar dacă actul juridic a fost încheiat cu rea credință.

Nu s-a dovedit reaua credință a cumpărătoarei la licitație publică din anul 1997, dată la care imobilul din litigiu a fost achiziționat de pârâta SC „I.I.T.” SRL București de la SC „E.” SA Cluj-Napoca, reclamanții având sarcina probei potrivit art. 1169 C. civ., și cum pârâta cumpărătoare beneficiază de prezumția bunei credințe, instituită de art. 1899 C. civ., în mod corect Tribunalul Bihor a respins ca nefondat acest capăt de cerere din acțiunea reclamanților. Pe de altă parte, prin sentința civilă nr. 17/2008, irevocabilă, pronunțată în dosar nr. 4059/117/2007 având ca obiect revendicare, al Tribunalului Cluj, a fost analizat contractul de vânzare – cumpărare la care am făcut referire mai sus și s-a constatat că acesta este valabil, fiind încheiat cu bună credință.

Sentința arătată intrând în puterea lucrului judecat și fiind pronunțată în contradictoriu cu părțile din prezenta cauză, chiar dacă a avut alt temei juridic decât prezenta speță, se constituie într-un bun ce a intrat în patrimoniul pârâților, acestora li s-a cercetat de către instanțe valabilitatea titlului lor de proprietate, s-a constatat irevocabil că aceste titluri sunt legale, astfel că, chiar dacă în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 1201 C. civ., Curtea, nu putea să ignore hotărârile judecătorești invocate, întrucât aceasta ar echivala cu încălcarea dreptului de proprietate al pârâților, drept de proprietate consfințit atât de Constituție, cât și de art. 1 Protocolul 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Admiterea acțiunii reclamanților așa cum a fost formulată ar echivala cu încălcarea dreptului de proprietate al pârâților, și nu este posibilă înlăturarea unui abuz comis de Statul Român prin săvârșirea unui nou abuz și îngrădirea dreptului de proprietate al unor terți de bună credință. Concluzionând, restituirea în natură a imobilului ce a fost preluat abuziv de la antecesorii reclamanților nu este posibilă, așa cum corect a statuat Tribunalul Bihor. Sunt însă fondate criticile apelanților privind încălcarea dreptului lor de proprietate, fără a fi indemnizați corespunzător și echitabil. În speță sunt incidente dispozițiile art. 1 Protocolul 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, simpla constatare a nevalabilității preluării de către stat a imobilului din litigiu echivalează cu o încălcare a dreptului de proprietate al reclamanților, care se impune a fi despăgubiți echitabil pentru imobilele a căror restituire în natură nu mai este posibilă.

Acordarea acestor despăgubiri, urmare a cuantificării lor, nu este posibilă în prezentul cadru procesual, nici una din pârâtele din prezenta cauză neavând calitatea de reprezentant legal al Statului Român, care prin legile de retrocedare (Legea nr. 247/2005) s-a obligat să-i despăgubească echitabil pe foștii proprietari, a căror imobile nu pot fi restituite în natură. Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta SC E. SA, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critica vizând greșita compensare a cheltuielilor de judecată. Prin dezvoltarea motivului de recurs se arată că acțiunea formulată împotriva recurentei a fost respinsă de instanța de fond, soluție menținută de instanța de apel.

Înalta Curte, analizând decizia prin prisma criticii formulate și a dispozițiilor legale incidente în cauză reține caracterul fondat al recursului pentru argumentele ce succed. Așa cum rezultă din expunerea cursului procesului, capătul de cerere referitor la constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între SC E. SA Cluj-Napoca și SC I.I.T. SRL autentificat la 1 octombrie 1997 de B.N.P. L.M., a fost respins ca nefondat de prima instanță, soluție ratificată de instanța de apel. Recurenții nu au căzut în pretenții câtă vreme titlul lor de proprietate a rămas valid, așa încât dispozițiile art. 276 C. proc. civ. ce permit compensarea cheltuielilor de judecată atunci când pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte.

Drept urmare, față de dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi admis în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1), (2) și (3) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar decizia va fi modificată în parte în sensul obligării reclamanților la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată către pârâta SC E. SA, în limita dovezilor efectuate. Recurenții, deși au poziție de parte câștigătoare în proces nu îi va fi încuviințată cererea de obligare a intimaților la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs întrucât din copia extrasului de cont nu rezultă pentru ce servicii s-a cheltuit suma menționată la 30 martie 2010.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC E. SA Cluj-Napoca împotriva deciziei nr. 10/A din 9 februarie 2010 a Curții de Apel Oradea – secția civilă mixtă. Modifică în parte decizia, în sensul că obligă pe reclamanții B.A.I.Ș. și B.O.V. la 1000 lei cheltuieli de judecată către pârâta SC E. SA Cluj-Napoca. Menține restul dispozițiilor deciziei. Respinge cererea recurentei-pârâte de plata a cheltuielilor de judecată în recurs. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2011.