ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1542/2011

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față;

Prin sentința civilă nr.

288 din 14 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor a fost admisă în parte

acțiunea formulată de către reclamanții B.A.I.Ș. și B.O.V., în contradictoriu

cu pârâții Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, SC „E.” SA Cluj-Napoca,

SC „I.I.T.” SRL București, Banca „T.” Cluj-Napoca, SC „A.” SA Alba Iulia; s-a

constatat că imobilul teren, înscris în C.F. nr. 8825 Cluj-Napoca, a fost

preluat fără titlu valabil de către stat; s-au respins restul capetelor de

cerere și au fost obligați reclamanții să plătească pârâtei SC „E.” SA Cluj-Napoca

suma de 4.165 lei cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Oradea,

secția civilă mixtă, învestită cu soluționarea apelului declarat de reclamanți,

prin decizia nr. 10 din 9 februarie 2010, a admis calea de atac și a schimbat

în parte sentința în sensul că a stabilit că reclamanții sunt îndreptățiți la

măsuri reparatorii prin echivalent reprezentând valoarea de circulație la zi a

imobilelor înscrise în CF nr. 8825 Cluj-Napoca, nr. top 4769/1, 4769/2, 4769/3,

4769/4, în natură teren și supraedificate ce au fost preluate abuziv se Statul

român; celelalte dispoziții ale sentinței au fost menținute, iar cheltuielile

de judecată efectuate în apel au fost compensate.

În motivarea deciziei

s-au reținut cele ce urmează:

Imobilul din litigiu,

înscris în C.F. nr. 113284 Cluj-Napoca, a fost preluat abuziv de la antecesori

reclamanților, aspect constatat prin sentința de fond și care nu fost contestat

de nici una din părți.

În fapt, reclamanții din

prezenta cauză tind să obțină restituirea în natură a imobilului arătat mai

sus, în temeiul Legii nr. 10/2001, temei juridic care a fost stabilit de Curtea

de Apel Oradea, irevocabil, ca fiind incident în cauză.

Pentru a fi posibilă

restituirea în natură a imobilului din litigiu se impunea anularea

înstrăinărilor succesive care au avut ca obiect imobilul revendicat,

înstrăinări făcute după anul 1990.

Ceea ce contestă

reclamanții este contractul de vânzare – cumpărare, prin care imobilul a fost

înstrăinat în favoarea SC „I.I.T.” SRL București, cu titlul vânzare la

licitație publică, ulterior imobilul fiind înstrăinat către SC „A.R.E.” SRL, în

anul 2005.

Acțiunea

reclamanților privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare

– cumpărare la licitație publică încheiat în 1997 cu pârâtă SC „I.I.T.” SRL

București, chiar dacă a fost promovată în termenul prevăzut de art. 50 din

Legea nr. 10/2001, este nefondată, fiind în mod corectă respinsă de instanța de

fond, pe de o parte pentru că art. 50 din Legea nr. 10/2001 condiționa

admisibilitatea anulării actelor juridice de înstrăinare de încălcarea legilor

de privatizare și cum în speță este cazul unei preluări fără titlu valabil a

imobilului, nulitatea absolută a imobilului se poate constata doar dacă actul juridic

a fost încheiat cu rea credință.

Nu s-a dovedit reaua

credință a cumpărătoarei la licitație publică din anul 1997, dată la care

imobilul din litigiu a fost achiziționat de pârâta SC „I.I.T.” SRL București de

la SC „E.” SA Cluj-Napoca, reclamanții având sarcina probei potrivit art. 1169 C.

civ., și cum pârâta cumpărătoare beneficiază de prezumția bunei credințe,

instituită de art. 1899 C. civ., în mod corect Tribunalul Bihor a respins ca

nefondat acest capăt de cerere din acțiunea reclamanților.

Pe de altă parte,

prin sentința civilă nr. 17/2008, irevocabilă, pronunțată în dosar nr. 4059/117/2007

având ca obiect revendicare, al Tribunalului Cluj, a fost analizat contractul

de vânzare – cumpărare la care am făcut referire mai sus și s-a constatat că

acesta este valabil, fiind încheiat cu bună credință.

Sentința arătată

intrând în puterea lucrului judecat și fiind pronunțată în contradictoriu cu

părțile din prezenta cauză, chiar dacă a avut alt temei juridic decât prezenta

speță, se constituie într-un bun ce a intrat în patrimoniul pârâților, acestora

li s-a cercetat de către instanțe valabilitatea titlului lor de proprietate,

s-a constatat irevocabil că aceste titluri sunt legale, astfel că, chiar dacă

în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 1201 C. civ., Curtea, nu putea să

ignore hotărârile judecătorești invocate, întrucât aceasta ar echivala cu

încălcarea dreptului de proprietate al pârâților, drept de proprietate

consfințit atât de Constituție, cât și de art. 1 Protocolul 1 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

Admiterea acțiunii

reclamanților așa cum a fost formulată ar echivala cu încălcarea dreptului de

proprietate al pârâților, și nu este posibilă înlăturarea unui abuz comis de

Statul Român prin săvârșirea unui nou abuz și îngrădirea dreptului de

proprietate al unor terți de bună credință.

Concluzionând,

restituirea în natură a imobilului ce a fost preluat abuziv de la antecesorii

reclamanților nu este posibilă, așa cum corect a statuat Tribunalul Bihor.

Sunt însă fondate

criticile apelanților privind încălcarea dreptului lor de proprietate, fără a

fi indemnizați corespunzător și echitabil.

În speță sunt

incidente dispozițiile art. 1 Protocolul 1 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, simpla constatare a nevalabilității preluării de către stat

a imobilului din litigiu echivalează cu o încălcare a dreptului de proprietate

al reclamanților, care se impune a fi despăgubiți echitabil pentru imobilele a

căror restituire în natură nu mai este posibilă.

Acordarea acestor

despăgubiri, urmare a cuantificării lor, nu este posibilă în prezentul cadru

procesual, nici una din pârâtele din prezenta cauză neavând calitatea de

reprezentant legal al Statului Român, care prin legile de retrocedare (Legea nr.

247/2005) s-a obligat să-i despăgubească echitabil pe foștii proprietari, a

căror imobile nu pot fi restituite în natură.

Împotriva deciziei a

declarat recurs pârâta SC E. SA, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., critica vizând greșita compensare a cheltuielilor de judecată.

Prin dezvoltarea

motivului de recurs se arată că acțiunea formulată împotriva recurentei a fost

respinsă de instanța de fond, soluție menținută de instanța de apel.

Înalta Curte,

analizând decizia prin prisma criticii formulate și a dispozițiilor legale

incidente în cauză reține caracterul fondat al recursului pentru argumentele ce

succed.

Așa cum rezultă din

expunerea cursului procesului, capătul de cerere referitor la constatarea

nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între SC E. SA Cluj-Napoca

și SC I.I.T. SRL autentificat la 1 octombrie 1997 de B.N.P. L.M., a fost

respins ca nefondat de prima instanță, soluție ratificată de instanța de apel.

Recurenții nu au

căzut în pretenții câtă vreme titlul lor de proprietate a rămas valid, așa încât

dispozițiile art. 276 C. proc. civ. ce permit compensarea cheltuielilor de

judecată atunci când pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în

parte.

Drept urmare, față de

dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi admis în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1), (2) și (3) cu referire la art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., iar decizia va fi modificată în parte în sensul obligării

reclamanților la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată către pârâta SC

E. SA, în limita dovezilor efectuate.

Recurenții, deși au

poziție de parte câștigătoare în proces nu îi va fi încuviințată cererea de

obligare a intimaților la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs

întrucât din copia extrasului de cont nu rezultă pentru ce servicii s-a

cheltuit suma menționată la 30 martie 2010.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta SC E. SA Cluj-Napoca împotriva deciziei nr. 10/A din 9

februarie 2010 a Curții de Apel Oradea – secția civilă mixtă.

Modifică în parte

decizia, în sensul că obligă pe reclamanții B.A.I.Ș. și B.O.V. la 1000 lei

cheltuieli de judecată către pârâta SC E. SA Cluj-Napoca.

Menține restul

dispozițiilor deciziei.

Respinge cererea

recurentei-pârâte de plata a cheltuielilor de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 februarie 2011.