ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 220/2012

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin sentința

civilă nr. 364 din 18 mai 2010, Tribunalul Arad a admis în parte

acțiunea reclamantului H.S.I. și a

obligat pârâtul S.R., reprezentat de M.F.P. prin D.G.F.P. Arad să plătească

primului despăgubiri în suma de 10.000 EURO sau echivalentul acestei sume în

lei, la cursul B.N.R. din ziua plății efective, cu titlu de daune morale.

Din probele

administrate în cauză, tribunalul a constatat că reclamantul

este fiul defunctei H.F., decedată la

27 august 1996 și care a prin sentința penală nr. l 135 din 01 noiembrie 1950 a

fost condamnată de Tribunalul Militar Timișoara, la o pedeapsă de 1 an și 6

luni închisoare corecțională precum și un

an

de interdicție corecțională, pentru delictul de uneltire contra ordinei sociale

prevăzute de art. 209 pct. IV C. pen., constând în faptul că în luna

martie 1950, deși a aflat că numitul Ș.P. face parte dintr-o organizație subversivă

și că este urmărit de către autorități, l-a adăpostit totuși în casa ei,

în mai multe rânduri, cu scopul de a-l ajuta pe

acesta să nu fie prins și arestat.

Mama reclamantului a stat efectiv în

detenție în intervalul 5 aprilie 1950 - 14 decembrie 1951 și astfel, prin

raportare la dispozițiile art. 4 alin. (l) și (2) precum și art. 5 alin.(l) și (2)

din Legea nr. 221/2009, reclamantul, ca fiu al defunctei

H.F. este îndreptățit să solicite despăgubiri

pentru prejudiciul moral

suferit prin condamnarea mamei sale întrucât

potrivit art. l alin. (2) din aceeași lege, condamnarea mamei constituie de

drept o condamnare cu caracter politic.

De asemenea, tribunalul a mai reținut

că nu a fost probat de către pârât că mama reclamantului ar fi întreprins

acțiuni de promovare a unor acțiuni, idei, concepții sau doctrine rasiste

și/sau xenofobe.

În acest context, tribunalul a reținut

că împotriva mamei reclamantului a fost impusă o măsură de condamnare cu

caracter politic, fiind aplicabile dispozițiile art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel pârâtul S.R., reprezentat de M.F.P., prin D.G.F.P. Arad, solicitând

admiterea apelului și schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii

reclamanților ca neîntemeiată.

În motivare, pârâtul apelant a

susținut că reclamantul nu poate intra în categoria beneficiarilor Legea nr. 221/2009,

pentru că aceasta se referă exclusiv la persoanele care au suferit condamnări

politice, astfel că acest regim reparator nu poate fi aplicat și moștenitorilor

condamnaților, iar în plus, reclamantul nu a făcut dovada caracterului politic

al condamnării mamei sale, în sensul dispozițiilor art. 5 lit. a) din Legea nr.

221/2009.

În sfârșit, apelantul a susținut că

instanța de fond a stabilit un cuantum disproporționat și nerezonabil al

daunelor morale, raportat la întinderea prejudiciului real suferitei, că o

astfel de pretenție nu trebuie să reprezinte un izvor de îmbogățire fără justă

cauză.

Împotriva hotărârii primei instanțe a

declarat apel și reclamantul, prin care s-a arătat nemulțumit de cuantumul

despăgubirilor cu titlu de daune morale acordate de instanța de fond,

solicitând majorarea acestei sume la 80.000 EURO potrivit acțiunii

introductive, ca urmare a admiterii apelului.

Curtea de Apel Timișoara, prin decizia

civilă nr. 199/ A din 14 februarie 2011, a admis apelul pârâtului, a schimbat

în tot sentința în sensul respingerii acțiunii și a respins apelul

reclamantului, având în vedere că Decizia nr.

1358

din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale (M. Of.

nr. 761/15.11.2010),

iar în intervalul de 45 de zile de la publicare Parlamentul nu a pus de acord

prevederile declarate neconstituționale [(art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

221/1009)] cu dispozițiile Constituției, rezultă că aceste prevederi și-au

încetat efectele juridice, ceea ce înseamnă că nu mai pot fi aplicate și că nu

mai sunt obligatorii, la fel ca normele abrogate.

Așadar, fiind desființat temeiul

juridic care a stat la baza admiterii acțiunii reclamantului, respectiv art. 5 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 221/2009,

Curtea

a apreciat că se impune în cauză soluția admiterii apelului pârâtului cu

consecința

schimbării sentinței și respingerii acțiunii reclamantului.

Împotriva deciziei instanței de apel a

declarat recurs reclamantul, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

susținând că decizia Curții Constituționale nu se aplică decât pentru viitor,

nu și cauzelor în curs de soluționare la data publicării sale.

Recursul nu este fondat.

Înainte de pronunțarea deciziei

atacate a fost dată Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie

2010 (M. Of.

nr. 761/15.11.2010), prin care

dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza

I

din Legea nr. 221/2009 privind

condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate

acestora,

pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu

modificările și completările ulterioare, au fost declarate neconstituționale.

În speță, încetarea efectelor juridice

ale prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza

I

din Legea nr. 221/2009 înseamnă că, la data judecării

recursului nu se mai poate ține cont de o dispoziție declarată neconstituțională.

Problema de

drept care se pune în speță nu este deci cea a faptului dacă

reclamantul este sau nu îndreptățit la

acordarea daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (l) lit. a) din Legea nr. 221/2009,

ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă

soluționării, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un

control a posteriori de constituționalitate, prin decizia Curții

Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010 (M. Of. nr. 761/15.11.2010).

Potrivit art. 147 alin. (l) din

Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind

neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea

deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de

acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe

durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al articolului menționat,

se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of.

al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor,

aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992

referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu

modificările și completările ulterioare.

În raport de această reglementare,

constituțională și legală, s-a pus

problema

dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a

Curții

Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se

aplică și acțiunilor în curs sau numai situației

celor care nu au formulat încă o

cerere în acest sens.

Nu se poate

spune că fiind promovată acțiunea la un moment la care era

în vigoare art. 5 alin. (l) lit. a)

din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se

întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem

în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate

după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este vorba despre o

situație juridică obiectivă și legală, în

desfășurare,

căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea

neconstituționalității,

ivit înaintea definitivării sale.

Cum norma tranzitorie cuprinsă la art.

147 alin. (4) din Constituție este

una

imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi

tăgăduită,

deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă

efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea

juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă

parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc

efecte numai pentru viitor dă expresie

unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă

că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor

juridice deja constituite.

În speță, nu există însă un drept

definitiv câștigat, iar reclamantul nu era titularul unui bun susceptibil de

protecție în sensul art. l din Protocolul nr. l adițional la C.E.D.O. câtă

vreme la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu

exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul reclamantului.

Concluzionând, prin intervenția

instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia cu o excepție

de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat

democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin

constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga

omnes și ex nune ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate

desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui

limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și

al stabilității juridice.

Având în vedere aceste considerente

recursul este nefondat și va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge, ca nefundat, recursul

declarat de reclamantul H.S.I. împotriva deciziei nr. 199/ A din 14 februarie 2011

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2012.