ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 220/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 364 din 18 mai 2010, Tribunalul Arad a admis în parte acțiunea reclamantului H.S.I. și a obligat pârâtul S.R., reprezentat de M.F.P. prin D.G.F.P. Arad să plătească primului despăgubiri în suma de 10.000 EURO sau echivalentul acestei sume în lei, la cursul B.N.R. din ziua plății efective, cu titlu de daune morale. Din probele administrate în cauză, tribunalul a constatat că reclamantul este fiul defunctei H.F., decedată la 27 august 1996 și care a prin sentința penală nr. l 135 din 01 noiembrie 1950 a fost condamnată de Tribunalul Militar Timișoara, la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare corecțională precum și un an de interdicție corecțională, pentru delictul de uneltire contra ordinei sociale prevăzute de art. 209 pct. IV C. pen., constând în faptul că în luna martie 1950, deși a aflat că numitul Ș.P.

face parte dintr-o organizație subversivă și că este urmărit de către autorități, l-a adăpostit totuși în casa ei, în mai multe rânduri, cu scopul de a-l ajuta pe acesta să nu fie prins și arestat. Mama reclamantului a stat efectiv în detenție în intervalul 5 aprilie 1950 - 14 decembrie 1951 și astfel, prin raportare la dispozițiile art. 4 alin. (l) și (2) precum și art. 5 alin.(l) și (2) din Legea nr. 221/2009, reclamantul, ca fiu al defunctei H.F. este îndreptățit să solicite despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea mamei sale întrucât potrivit art. l alin. (2) din aceeași lege, condamnarea mamei constituie de drept o condamnare cu caracter politic. De asemenea, tribunalul a mai reținut că nu a fost probat de către pârât că mama reclamantului ar fi întreprins acțiuni de promovare a unor acțiuni, idei, concepții sau doctrine rasiste și/sau xenofobe.

În acest context, tribunalul a reținut că împotriva mamei reclamantului a fost impusă o măsură de condamnare cu caracter politic, fiind aplicabile dispozițiile art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul S.R., reprezentat de M.F.P., prin D.G.F.P. Arad, solicitând admiterea apelului și schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamanților ca neîntemeiată. În motivare, pârâtul apelant a susținut că reclamantul nu poate intra în categoria beneficiarilor Legea nr. 221/2009, pentru că aceasta se referă exclusiv la persoanele care au suferit condamnări politice, astfel că acest regim reparator nu poate fi aplicat și moștenitorilor condamnaților, iar în plus, reclamantul nu a făcut dovada caracterului politic al condamnării mamei sale, în sensul dispozițiilor art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009.

În sfârșit, apelantul a susținut că instanța de fond a stabilit un cuantum disproporționat și nerezonabil al daunelor morale, raportat la întinderea prejudiciului real suferitei, că o astfel de pretenție nu trebuie să reprezinte un izvor de îmbogățire fără justă cauză. Împotriva hotărârii primei instanțe a declarat apel și reclamantul, prin care s-a arătat nemulțumit de cuantumul despăgubirilor cu titlu de daune morale acordate de instanța de fond, solicitând majorarea acestei sume la 80.000 EURO potrivit acțiunii introductive, ca urmare a admiterii apelului. Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 199/ A din 14 februarie 2011, a admis apelul pârâtului, a schimbat în tot sentința în sensul respingerii acțiunii și a respins apelul reclamantului, având în vedere că Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale (M. Of.

nr. 761/15.11.2010), iar în intervalul de 45 de zile de la publicare Parlamentul nu a pus de acord prevederile declarate neconstituționale [(art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/1009)] cu dispozițiile Constituției, rezultă că aceste prevederi și-au încetat efectele juridice, ceea ce înseamnă că nu mai pot fi aplicate și că nu mai sunt obligatorii, la fel ca normele abrogate. Așadar, fiind desființat temeiul juridic care a stat la baza admiterii acțiunii reclamantului, respectiv art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, Curtea a apreciat că se impune în cauză soluția admiterii apelului pârâtului cu consecința schimbării sentinței și respingerii acțiunii reclamantului. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamantul, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., susținând că decizia Curții Constituționale nu se aplică decât pentru viitor, nu și cauzelor în curs de soluționare la data publicării sale. Recursul nu este fondat. Înainte de pronunțarea deciziei atacate a fost dată Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010 (M. Of. nr. 761/15.11.2010), prin care dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, au fost declarate neconstituționale. În speță, încetarea efectelor juridice ale prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 înseamnă că, la data judecării recursului nu se mai poate ține cont de o dispoziție declarată neconstituțională.

Problema de drept care se pune în speță nu este deci cea a faptului dacă reclamantul este sau nu îndreptățit la acordarea daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (l) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă soluționării, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010 (M. Of. nr. 761/15.11.2010). Potrivit art. 147 alin. (l) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al articolului menționat, se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare. În raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Nu se poate spune că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (l) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum. Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale. Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite. În speță, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamantul nu era titularul unui bun susceptibil de protecție în sensul art. l din Protocolul nr. l adițional la C.E.D.O. câtă vreme la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul reclamantului. Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nune ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice. Având în vedere aceste considerente recursul este nefondat și va fi respins. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Respinge, ca nefundat, recursul declarat de reclamantul H.S.I. împotriva deciziei nr. 199/ A din 14 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2012.