ÎCCJ, Decizia nr. 5/2011

ÎCCJ, Decizia nr. 5/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față,

Din actele dosarului

constată următoarele:

Prin încheierea nr. 2

din 6 ianuarie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în Dosarul nr. 59/1/2011,

în temeiul art. 160

8a

, alin. (2), C.

proc. pen., a fost admisă cererea de liberare provizorie sub control judiciar,

formulată de petentul-inculpat C.D.C. dispunându-se punerea, de îndată, în

libertate provizorie a petentului - inculpat, dacă nu este arestat în altă

cauză.

În temeiul 160

8a

,

alin. (3), C. proc. pen., raportat la art. 160

2

, alin. (3) și alin.

(3

1

), C. proc. pen., au fost stabilite, pe timpul liberării

provizorii, următoarele obligații:

a) să nu depășească

limita teritorială a județului Argeș a Municipiului București și a județului

Ilfov;

b) să se prezinte la

organul de urmărire penală sau la instanța de judecată, ori de câte ori este

chemat;

c) să se prezinte la

organul de poliție în a cărei rază teritorială domiciliază, desemnat cu

supravegherea sa, conform unui program de supraveghere întocmit de acesta sau

ori de câte ori este chemat;

d) să nu își schimbe

locuința, fără încuviințarea instanței de judecată;

e) să nu dețină, să

nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;

f) să nu se apropie

și să nu comunice, direct sau indirect, cu inculpatul O.C.

În temeiul art. 160

2

,

alin. (3

2

), C. proc. pen., a fost atrasă atenția inculpatului că, în

caz de încălcare, cu rea - credință, a obligațiilor stabilite, se va lua măsura

arestării preventive.

Pentru a pronunța

această soluție prima instanță a reținut, în esență, că p

rin cererea

înregistrată la 5 ianuarie 2011 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, sub nr. 59/1/2011 inculpatul C.D.C. a solicitat în baza art. 160

2

C. proc. pen. liberarea provizorie sub control judiciar de sub puterea mandatului de

arestare preventivă emis în urma încheierii din 20 decembrie 2010 dispusă de

Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. 10252/1/2010.

Inculpatul a arătat

în cererea formulată că s-a solicitat arestarea preventivă, fiind acuzat de

faptul că racola candidații pentru examenul de admitere la Școala Militară de

Maiștri Militari, purtând o serie de convorbiri telefonice cu inculpatul O.C.I.,

convorbiri în care inculpatul O. îi cerea să caute potențiali candidați și să

le pretindă bani. Inculpatul a arătat că situația de fapt nu este lămurită, că

niciuna din infracțiunile reținute în sarcină nu sunt definite, nu a fost

indicat autorul faptei de fals intelectual și uz de fals, nu sunt prezentate

înscrisurile pretins falsificate, iar în legătură cu infracțiunea de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcționarul public a obținut

pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, nu sunt

indicate părțile vătămate și în ce constă folosul material, cine l-a primit și

care este întinderea lui.

Prima instanță,

analizând cererea formulată, a reținut că inculpatul C.D.C. a fost arestat

preventiv prin Încheierea din 20 decembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în temeiul art. 148 alin. (1)

lit. f) C. proc. pen. pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la

infracțiunea de fals intelectual, faptă prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în referire la art. 17

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, instigare la infracțiunea de uz de

fals, prevăzută și pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 17 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 78/2000, instigare la infracțiunea de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor, prevăzută și pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a reținut că

instituția liberării provizorii sub control judiciar presupune parcurgerea a

două faze, o primă fază în care se verifică admisibilitatea în principiu și o a

doua fază în care se constată temeinicia sau netemeinicia unei astfel de

cereri.

De asemenea s-a

constatat că admisibilitatea în principiu vizează condițiile prevăzute în art. 160

6

C. proc. pen. referitoare la legitimitatea subiectivă a celui ce formulează o astfel

de cerere, existența condițiilor prevăzute de lege pentru ca o astfel de cerere

să poată produce, în caz de admitere efectele prevăzute de lege, în sensul că

inculpatul trebuie să fi fost în prealabil arestat preventiv, liberarea

provizorie având un caracter accesoriu față de arestarea preventivă, precum și

cea prevăzută de art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen., în sensul că

liberarea provizorie se poate acorda doar în cazul infracțiunilor săvârșite din

culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede

pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani. Temeinicia cererii este analizată

prin prisma dispozițiilor art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen. și prin

prisma oportunității admiterii unei astfel de cereri în raport de persoana

inculpatului, stadiul procesului, complexitatea cauzei.

În ceea ce privește

admisibilitatea în principiu, s-a arătat că sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de lege, în sensul că sunt îndeplinite condițiile de formă, iar

pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care s-a dispus

arestarea preventivă a inculpatului nu este mai mare de 18 ani și că deși

aparent dispozițiile art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen. se referă tot

la condiții de admisibilitate în principiu, dată fiind redactarea art. 160

8a

alin. (2) C. proc. pen., care prevede „în cazul în care sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de lege și cererea este întemeiată, instanța admite

cererea”, în prima fază sunt examinate „condițiile liberării”, așa cum sunt ele

reglementate în art. 160

2

alin. (1) și (2) C. proc. pen., după care

se analizează temeinicia cererii (care în cazul acesta nu ar mai reprezenta

decât cercetarea oportunității admiterii unei astfel de cereri), considerăm că,

cercetarea temeiniciei cuprinde analizarea condițiilor prevăzute în art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., condițiile reunite în alin. (2) din art. 160

2

C. proc. pen. nereprezentând criterii formale sau generale de admisibilitate, ci

presupun o raportare la persoana inculpatului și la probele din dosar.

Curtea a apreciat că dată fiind

persoana inculpatului, militar de carieră, cunoscut până la începutul

cercetărilor în prezenta cauză cu un bun comportament în societate și dat fiind

și avertismentul pe care l-a constituit arestarea preventivă, nu subzistă

temerile că pus în libertate acesta va periclita ordinea publică și securitatea

cetățenilor sau va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin

influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea

mijloacelor de probă sau prin alte mijloace de probă.

În ceea ce privește

oportunitatea unei asemenea măsuri, la evaluarea acesteia, instanța a avut în

vedere că, în aceeași cauză, inculpați cu o activitate infracțională mai bogată

sunt cercetați în stare de libertate și pentru asigurarea egalității de

tratament cererea formulată de inculpat poate fi admisă și de asemenea că nu

subzistă nici unul dintre motivele reținute în jurisprudența CEDO pentru care

se poate refuza liberarea provizorie în condițiile art. 5 paragraful 3 (riscul

ca odată pus în libertate inculpatul să comită fapte care aduc atingere

administrării justiției, riscul ca persoana acuzată de săvârșirea unei

infracțiuni să nu se prezinte la proces, prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni, apărarea ordinii publice), cererea fiind apreciată ca întemeiată.

Împotriva acestei

încheieri, în termen legal, a declarat recurs Ministerul Public, Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție,

criticând-o, astfel după cum rezultă din concluziile orale ale procurorului de

ședință și motivele de recurs depuse la dosar (filele 11-16 dosar recurs),

pentru nelegalitate și netemeinicie, greșita admitere a cererii fără observarea

circumstanțelor concrete ale cauzei, momentul procesual la care cererea a fost

formulată, circumstanțele personale pozitive trebuind examinate corelate cu

interesul public, respectiv apărarea ordinii publice care trebuie să primeze și

nelegala individualizare a obligațiilor prevăzute de art. 160

2

alin.

(3) C. proc. pen.

Analizând recursul

prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. se constată că este întemeiat și va fi admis, pentru

considerentele ce urmează:

Astfel, după cum

rezultă din analiza dispozițiilor art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen.,

scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfășurări a

procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de

la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, aceste

scopuri putând fi atinse și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau

pe cauțiune.

În același sens sunt

și dispozițiile art. 5 paragraf 3 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor

Omului și a Libertăților Fundamentale care prevede că persoana arestată sau

reținută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi eliberată în

cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei garanții

care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.

Referitor la

reglementările interne în materie se constată că art. 160

2

alin. (1)

și (2) C. proc. pen. prevăd condițiile concrete în care aceasta poate fi

acordată.

Rezultă așadar că

liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură preventivă,

neprivativă de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanței

(art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen.) și care presupune îndeplinirea

unor condiții, expres reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii

prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă, forma de vinovăție cu care

aceasta a fost săvârșită și inexistența datelor din care să rezulte necesitatea

de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau

că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor

părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau

prin alte asemenea fapte. De asemenea, o condiție ce rezultă implicit din

reglementarea normativă precizată o constituie preexistența măsurii arestării

luate față de învinuit sau inculpat.

În cauza dedusă

judecății se constată că în mod eronat prima instanță a apreciat ca întemeiată

cererea formulată.

Se reține sub acest

aspect că, prin Încheierea penală nr. 10 din 20 decembrie 2010 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, a fost admis

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

– Direcția Națională Anticorupție, împotriva încheierii de ședință din Camera

de Consiliu nr. 2081 din data de 14 decembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția penală. A fost casată încheierea atacată, iar în

rejudecare, cu privire la inculpatul C.D.C., În temeiul art. 149

1

alin.

(10) cu referire la art. 149

1

alin. (1) și raportat la art. 143 și art.

148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. dispune arestarea preventivă a inculpatului

locotenent colonel C.D.C., șef Birou Informare – Recrutare din cadrul Centrului

Militar Județean Ilfov, pe o durată de 29 de zile de la data încarcerării.

Instanța a reținut în

ceea ce-l privește pe inculpatul locotenent colonel C.D.C., coroborând

declarațiile inculpatului O.C.I., (filele 138-140 în vol. 6 dosarul parchetului

și filele 103-105 vol.10 dosarul parchetului), cu autodenunțul candidatului T.L.

și declarația candidatei V.A.R. (privind pretinderea sumei de 1.800 euro,

filele 7-9 în vol.6 dosarul parchetului), cu autodenunțul candidatului D.D.

(privind pretinderea și primirea sumei de 1.600 euro, filele 12-16 în volumul 6

dosarul parchetului); cu autodenunțul candidatului H.I. (privind pretinderea și

primirea sumei de 100 euro, filele 145-148 în vol. 6 dosarul parchetului), cu

declarația (autodenunțul) numitului T.G.M. (pretinderea sumei de 1.500 euro,

fila 149 în volumul 6 dosarul parchetului), cu autodenunțul numitului G.V.C.

(privind pretinderea și primirea sumei de 1.500 euro, filele 155-156 în volumul

6 dosarul parchetului), cu autodenunțul (declarația) numitului S.I.A. (privind

pretinderea sumei de 8.000 euro pentru doi candidați, fila 157 în vol.6 dosarul

parchetului), cu autodenunțul numitului F.M.C. (privind pretinderea și primirea

sumei de 1.500 euro, filele 159-161 în vol.6 dosarul parchetului) că au

rezultat indiciile cu privire la existența suspiciunilor rezonabile cu privire

la săvârșirea faptelor pretins a fi comise de inculpat, reținute în sarcina

acestuia, în propunerea de arestare preventivă, care infirmă poziția adoptată

de inculpat cu privire la pretinsele fapte comise, în declarația dată în primă

instanță la discutarea propunerii de arestare preventivă (declarația dată cu

ocazia discutării propunerii de arestare preventivă, aflată la fila 69 în Dosarul

nr. 10252/1/2010 al Înaltei Curți).

Așadar, s-a apreciat din

materialul probator administrat până la momentul formulării propunerii de

arestare preventivă, în ceea ce-l privește pe inculpatul locotenent colonel C.D.C.,

că în anul 2010, inculpatul îndeplinea funcția de șef în cadrul Biroului

Informare – Recrutare din cadrul Centrului Militar Județean Ilfov, având

atribuții de întocmire a dosarelor pentru candidații ce urmau să susțină o

serie de probe la concursurile de selecție organizate la două unități militare

de învățământ din Breaza și Pitești, concursuri în urma cărora candidații

admiși deveneau cadre active în Ministerul Apărării Naționale. Având intenția

să obțină de la o serie de candidați importante sume de bani pentru a le

promite că o să îi ajute să fie declarați admiși, inculpatul „a racolat” mai

muți candidați, cu ocazia prezentării acestora la C.M.J. Ilfov pentru procedura depunerii dosarelor. În acest sens, inculpatul locotenent

colonel C.D.C. le explica acestor candidați că prin intermediul ofițerilor din

comanda celor două unități militare de învățământ de la Breaza și Pitești o să intervină la membrii comisiilor de examinare, în scopul de a-i declara

admiși chiar dacă nu îndeplinesc baremele la probele susținute la unitatea

militară din Breaza sau să le distribuie grila de răspuns înaintea probelor, la

probele scrise de la concursurile organizate în luna august la UM XXX Pitești. Pentru a „beneficia” de un astfel de sprijin, candidații respectivi trebuiau

să ofere locotenentului colonel C.D.C., dar și colaboratorilor săi diferite

sume de bani. Pentru a-și pune în practică această rezoluție infracțională

inculpatul locotenent C.D.C. a intrat în legătură cu inculpatul maior O.C.I. din

cadrul UM XXX Pitești, care era ofițer dintr-o unitate militară de învățământ

din Pitești, situată în vecinătatea UM XXX Pitești, unde candidații urmau să

susțină probele scrise. În același timp, inculpatul maior O.C.I. a racolat

printr-o serie de intermediari ce aveau calitatea de subofițeri în M.Ap.N. mai

multe persoane care aveau calitatea de soldat sau gradat voluntar și care

candidau pentru concursurile de subofițeri, maiștri militari sau ofițeri, de la

care a pretins și a primit importante sume de bani, promițându-le că îi va

ajuta să fie declarați admiși la examen prin distribuirea înainte de probe a

grilelor de răspuns, susținând în discuțiile telefonice și personale cu aceștia

că banii vor ajunge la membrii comisiilor de examinare. Pentru a încerca să

influențeze astfel membrii comisiilor de examinare, în scopul obținerii grilei

de răspunsuri, inculpatul maior O.C.I. a înaintat pe o listă numele

candidaților favorizați, listă predată printr-o persoană interpusă șefului său,

comandantul UM XXX Pitești, respectiv inculpatul colonel B.V., pentru ca acesta

la rândul său să predea lista învinuitului colonel D.V. ce organiza

concursurile respective.

În acest mod, o serie

de lucrări de concurs au fost falsificate, candidații fiind declarați admiși,

în condițiile în care o serie de alți candidați ce aveau note de trecere au

fost declarați respinși, deoarece locurile lor fuseseră ocupate de cei care au

fost declarați admiși prin fraudă.

Din autodenunțurile

candidaților ce au promis și au oferit sume de bani a rezultat că în perioada

iulie - august 2010, inculpatul locotenent colonel C.D.C. a pretins/ primit în

modul și în scopurile deja prezentate, singur sau împreună cu alte persoane

suma totală de 10.200 euro și 1.000 RON. Această sumă a rezultat în urma

administrării probelor pentru 8 candidați, în cauză existând dovezi că

inculpatul locotenent C.D.C. a fost în relații similare în aceeași perioadă cu

peste 20 de candidați, situație ce urmează a fi clarificată pe parcursul

urmăririi penale, faptele descrise realizând conținutul constitutiv al

infracțiunilor de instigare la infracțiunea de fals intelectual prevăzută și

pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 78/2000 (8 acte materiale), instigare la infracțiunea de uz de fals

prevăzută și pedepsită de art. 25 C. pen., raportat la art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 78/2000 (8 acte materiale), instigare la infracțiunea de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcționarul public a obținut

pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial prevăzută

și pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000

raportat la art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (8 acte

materiale), asociere pentru săvârșirea de infracțiuni prevăzută și pedepsită de

art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. cu referire la art. 17 alin. (1) lit. b) din

Legea nr. 78/2000, trafic de influență prevăzut și pedepsit de art. 257 C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (8 acte materiale), toate cu aplicarea art. 33

lit. a) C. pen.

Față de aspectele anterior prezentate,

avute în vedere de către instanță la luarea măsurii arestării față de inculpat

rezultă că faptele despre care există indicii că au fost comise de acesta sunt

de o gravitate deosebită.

Se va avea în vedere sub acest aspect

funcția de conducere în exercitarea căreia există indicii că au fost comise

faptele, creându-se impresia că există posibilitatea realizării frauduloase,

contra unor sume de bani, a intereselor unor persoane față de gradul militar

deținut și având în vedere scopul activității infracționale desfășurate,

respectiv promovarea ilegală a unor candidați în structurile militare, chiar în

detrimentul unor candidați care obținuseră note de trecere și obținerea de

diferite sume de bani prin această activitate ilicită.

Se constată de

asemenea că există presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis infracțiuni

grave, folosindu-se de gradul militar și funcția deținute, aducând în mod

evident atingere percepției publice cu privire la principiile etice și morale

ale armatei și determinând o stare de tulburare a opiniei publice cu privire la

autoritățile care trebuie să apere ordinea și statul de drept.

Astfel, faptele

pentru care inculpatul este cercetat și pentru care s-a luat măsura arestării

preventive respectă, sub aspectul regimului sancționator, condițiile prevăzute

de art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen., dar, cu toate acestea, din

analiza cauzei în ansamblul său, rezultă că cererea de liberare provizorie nu

îndeplinește condiția oportunității, implicit prevăzută de normele ce

reglementează această instituție.

Acordarea liberării

sub control judiciar reprezintă o vocație și nu un drept al inculpatului, doar

instanța fiind în măsură să aprecieze asupra oportunității dispunerii acestei

măsuri, normele europene necontravenind dispozițiilor art. 160

2

alin.

(1) C. proc. pen. Având în vedere acest ultim aspect, se constată că aprecierea

cu privire la oportunitatea măsurii presupune un examen al cauzei concrete cu

privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea inculpatului/învinuitului,

calitatea acestuia, modul de săvârșire al faptei, natura acesteia,

circumstanțele concrete ale cauzei și cele privind persoana învinuitului sau

inculpatului.

Totodată,

dispozițiile art. 5 paragraf 3 din Convenție, anterior indicat, nu instituie o

obligație de acordare a liberării persoanei private de liberate în cursul

procedurii judiciare, chiar cu impunerea oferirii de garanții în sensul arătat

de art. 5 paragraf 3 teza finală, iar luarea măsurilor preventive alternative

celor privative de libertate, chiar în accepțiunea art. 136 alin. (2) C. proc.

pen., se subsumează realizării scopurilor acestora.

Așa fiind, se

constată că gravitatea faptelor despre care există indicii ce creează

presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, calitatea în care

acestea au fost comise și rezonanța lor socială, conduc la concluzia că scopul

măsurilor preventive nu poate fi, cel puțin în stadiul procesual actual, atins

fără privarea de libertate a inculpatului, în vederea normalei desfășurări a

procesului penal, aflat într-o fază incipientă.

Se reține, de

asemenea, că circumstanțele personale ale inculpatului nu pot să fie prioritar

avute în vedere, deoarece aprecierea asupra oportunității acordării liberării

provizorii sub control judiciar presupune o analiză globală a cauzei, astfel că

aspectele privind persoana inculpată, chiar avute în vedere, nu sunt suficiente

pentru a fundamenta concluzia că cererea de liberare provizorie este

întemeiată, aspectele indicate neputând fi avute în vedere izolat față de

interesul general al menținerii ordinii sociale, ce prevalează, în anumite

circumstanțe, dreptului persoanei deținute de a fi cercetată în stare de

libertate.

Pentru considerentele

ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 2, lit. d) C.

proc. pen., va fi admis recursul declarat de către

Ministerul Public,

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională

Anticorupție, va fi casată încheierea atacată și în rejudecare, respinsă, ca

neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de

inculpat.

În temeiul

dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat inculpatul la

plata cheltuielilor judiciare ocazionate de judecarea cauzei în primă instanță,

onorariul apărătorului din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în

acea fază procesuală urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiției

.

Potrivit

dispozițiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare

determinate de judecarea cauzei în recurs rămân în sarcina statului,

onorariul

apărătorului din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleși, urmând a se

plăti din fondul Ministerului Justiției

.

PENTRU ACESTEMOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție – Direcția Națională Anticorupție împotriva Încheierii nr. 2 din 6

ianuarie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în Dosarul nr. 59/1/2011.

Casează încheierea atacată

și în rejudecare:

Respinge, ca

neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de

inculpatul C.D.C.

Obligă inculpatul la

plata sumei de 400 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, în fața

primei instanțe, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu pentru inculpatul C.D.C., până la prezentarea apărătorului

ales în fața primei instanțe, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile

judiciare determinate de judecarea cauzei în recurs rămân în sarcina statului.

Suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru

inculpatul C.D.C., în fața instanței de recurs, până la prezentarea

apărătorilor aleși, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2011.