ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 800/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 22 august 2008 la Tribunalul Cluj și întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 reclamantul D.I.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul P.M.N. anularea parțială a dispoziției acestuia nr. 4.950 din 5 august 2008 și obligarea la emiterea unei noi dispoziții prin care să se dispună restituirea în natură a încă 200 mp din terenul expropriat pe lângă cei 153 mp, menținându-se dispoziția de acordare de despăgubiri pentru 192 mp. În motivare a arătat că în temeiul Legii nr. 10/2001 a adresat pârâtului notificarea pentru imobilul situat în Cluj-Napoca, de 1.000 mp din care 645 mp au fost preluați în proprietatea statului și se află în patrimoniul Consiliului Local Cluj-Napoca.

Prin dispoziția atacată pârâtul a propus restituirea în natură a 153 mp, iar pentru restul să se acorde despăgubiri. Reclamantul arată că nu este de acord cu acest mod de reparare a prejudiciului suferit prin trecerea în proprietatea statului a 645 mp din proprietatea sa. În fapt mai există 200 mp de teren liber, care nu a fost folosit în scopul pentru care a fost expropriat. Prin sentința civilă nr. 586 din 6 octombrie 2009 Tribunalul Cluj a respins acțiunea. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că imobilul și teren, din Cluj, a fost înscris inițial în favoarea lui D.E. în cotă de 1/8 și a lui D.I.C. în cotă de 1/3. În temeiul Decretului de expropriere nr. 41/1984, 67/1985, 48/1985 imobilul a fost dezmembrat în două parcele, respectiv 15.020/1 cu suprafața de 355 mp care s-a reînscris în favoarea vechilor proprietari și parcela în suprafață de 645 mp care s-a transcris în favoarea Statului Român, cu titlu de expropriere.

Prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 reclamantul a solicitat restituirea în natură a terenului expropriat în calitate de moștenitor al coproprietarei D.E. și în nume propriu. Prin dispoziția nr. 4.950/2008 pârâtul a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 153 mp cu nr. top inițial 15.020/2 înscris inițial în C.F., transcris după expropriere, situat în Cluj – Napoca, în favoarea reclamantului condiționat de restituirea sumei reprezentând despăgubirea primită la expropriere pentru terenul restituit, actualizată la data plății pentru restul terenului expropriat în suprafață de 492 mp înscris inițial în cartea funciară menționată anterior de la aceeași adresă propunându-se acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Dispoziția are la bază concluziile raportului de expertiză tehnică extrajudiciară care a reținut că reclamantul folosește 153 mp, iar diferența de 492 mp este ocupată în totalitate de două porțiuni de trotuar aferente străzii Nirajului, o alee betonată, pe care sunt edificate două corpuri de garaje private, din materiale ușoare, demontabile, o cabină tehnică aparținând C.R. și un stâlp electric de medie tensiune, construit din beton armat. Instanța, lămurind aspectul vizând dacă din parcela expropriată este posibilă restituirea și altei suprafețe de teren în afara celor 153 mp, față de concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit de V.V., prin care s-a propus restituirea în natură a unei suprafețe de 289 mp, a reținut incidența art. 10 pct. 3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 aprobate prin H.G.

nr. 250/2007 în sensul că platforma betonată face parte integrantă din ansamblul rezidențial Aurel Vlaicu Sud, a fost edificată în perioada anilor 1970 - 1985 deservind blocurile învecinate, făcând parte integrantă din proiect, este cuprinsă în inventarul bunurilor aparținând bunurile domeniului public, este necesară exploatării în condiții optime a ansamblului de locuințe. Aceste spații, inclusiv platforma, sunt cuprinse în domeniul public al municipiului Cluj-Napoca aprobat prin H.C.L. nr. 133/2005 și H.G. nr. 193/2006. În anexa la H.G. nr. 193/2006 sunt menționate 29 locuri de parcare, iar într-o societate modernă existența locurilor de parcare amenajate este necesară. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul D.I.C.

solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii conform uneia din variantele propuse de expertul tehnic V.V. În motivare a arătat că instanța de fond a constatat că o parte din terenul expropriat în cursul anilor 1984 si 1985 din terenul ce a aparținut antecesoarei reclamantului și reclamantului este folosit ca platformă betonată respectiv are amplasate garaje auto demontabile. Aceste" obiective" nu au fost avute în vedere la data când s-au făcut exproprierile. La aceea vreme s-a avut în vedere exclusiv construirea de locuințe, cu căile de acces respective. Este de largă notorietate că niciodată locurile de parcare sau garajele, cu excepția celor din cadrul imobilelor de locuit, nu au făcut obiectul planurilor de construire a locuințelor.

Aceste parcări și garaje s-au făcut la inițiativa locuitorilor. Reclamantul mai arată că locurile de parcare și aleile de acces la acestea sunt necesare locuitorilor din orice parte a localității și că lipsa lor constituie o problemă majora de urbanism, dar nu este echitabil ca aceste obiective să fie amplasate pe un teren la care este îndreptățit și de care a fost lipsit fără o justă despăgubire. Consideră ca este în drept a se bucura de fructele civile ale unui astfel de teren chiar dacă rămâne a se exploata în continuare în același scop. Consideră că instanța de fond, bazându-și hotărârea pe actele emanate de la pârâți, după promovarea acțiunii a încălcat principiul echidistanței față de părțile în proces.

Consideră că proba tehnică respectiv expertiza ing. V.V., parte neutră în proces a fost înlăturată absolut nejustificat. Arată că în practica instanțelor terenurile închiriate de autoritățile locale, așa cum sunt și cele în litigiu au fost considerate ca fiind restituibile în natură, chiar dacă erau folosite ca parcări pentru autovehiculele cetățenilor. Prin decizia nr. 107/ A din 16 aprilie 2010 Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie a respins apelul.

Pentru a pronunța această decizie instanța a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 11 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora „În cazul în care construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcții noi, autorizate, cea afectată servitutilor legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent. Dispozițiile art. 10 alin. (3), (4), (5) și (6) se vor aplica în mod corespunzător.

În cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil.", fiind evident că terenul solicitat este afectat unor amenajări de utilitate publică, alee și parcări, amenajări care ocupă integral terenul expropriat. Față de susținerea apelantului că din însăși actele la care se referă instanța de fond, rezultă că aceste „obiective" nu au fost avute în vedere la data când s-au făcut exproprierile, la aceea vreme s-a avut în vedere exclusiv construirea de locuințe, cu căile de acces respective. Este de largă notorietate că niciodată locurile de parcare sau garajele, cu excepția celor din cadrul imobilelor de locuit, nu au făcut obiectul planurilor de construire a locuințelor.

Aceste parcări și garaje s-au făcut la inițiativa locuitorilor. Instanța a reținut că acest motiv de apel nu poate fi primit, dat fiind că este contrar probelor reținute mai sus, din planul de sistematizare inițial, avut în vedere și la edificarea blocurilor, reieșind cu puterea evidenței că locurile de parcare erau prevăzute în acest plan inițial. Critica apelantului că instanța de fond, bazându-și hotărârea pe actele emanate de la pârâți, după promovarea acțiunii a încălcat principiul echidistanței față de părțile în proces a fost înlăturată reținând că actele, chiar emise de o parte, fac dovada până la înscrierea în fals, nu au fost preconstituite, având în vedere că au fost emise într-un moment când dreptul nu era litigios.

Apelantul a mai arătat că proba tehnică, respectiv expertiza ing. V.V., parte neutră în proces, a fost înlăturată absolut nejustificat. Nici acest motiv de apel nu a fost primit deoarece înlăturarea acestei probe s-a făcut raportat la celelalte probe administrate în cauză. Apelantul nu a contestat că locurile de parcare și aleile de acces la acestea sunt necesare locuitorilor din orice parte a localității și că lipsa lor constituie o problemă majoră de urbanism, dar nu este echitabil ca aceste obiective să fie amplasate pe un teren la care este îndreptățit și de care a fost lipsit fără o justa despăgubire. Apelantul se consideră în drept a se bucura de fructele civile ale unui astfel de teren, chiar dacă rămâne a se exploata în continuare în același scop.

Arată că în practica curentă a instanțelor, terenurile închiriate de autoritățile locale, așa cum sunt și cele în litigiu, au fost considerate ca fiind restituibile în natură, chiar dacă erau folosite ca parcări pentru autovehiculele cetățenilor. Față de această susținere instanța a reținut că acest teren nu poate fi restituit în natură, fiind ocupat de parcări, care sunt amenajări de utilitate publică, în înțelesul art. 11 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001 astfel că reclamantul nu este îndreptățit la acesta și nici nu poate pretinde în consecință a se bucura de fructele civile ale acestuia. Împotriva acestei decizii reclamantul a declarat recurs fără a încadra criticile potrivit art. 304 C. proc.

civ. Criticile formulate vizează împrejurarea că în mod greșit instanța de apel a reținut că platforma betonată face parte din domeniul public. Reclamantul mai critică hotărârea arătând ca așa numitele acte care sunt anterioare litigiului nu fac dovada celor susținute de pârât. Nu s-a confirmat că anterior anului 1989 platforma a existat. Simpla prezentare a unui plan de sistematizare din anul 1986 nu face dovada că acest plan a fost respectat și că pe acesta s-au prevăzut locuri de parcare ca domeniu public. În lipsa opiniei unui specialist neutru instanța de apel a luat în considerare afirmațiile pârâților. Deși a solicitat încuviințarea probei testimoniale cu care să dovedească împrejurarea că anterior anului 1989 nu s-a pus problema unor parcări pe terenul expropriat curtea de apel a respins această cerere, deși era utilă cauzei.

Din criticile formulate urmează a fi analizate cele încadrabile în conținutul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în raport de dispozițiile conținute în acest text de lege recursul se găsește nefondat, urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente. În speță se constată că sunt incidente dispozițiile art. II alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001, care au fost corect aplicate de instanța de apel. Prin dispozițiile art. II din Legea nr. 10/2001 s-a reglementat situația restituirii în natură sau acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent în cazul imobilelor expropriate, prevăzându-se ipoteze și soluții diferențiate în raport de diverse situații.

Astfel, textul distinge între situația în care au fost executate lucrările pentru care s-a dispus exproprierea și cea în care ele nu au fost executate, prin alin. (2) al art. 11 prevăzându-se expres că în cazul în care construcțiile expropriate au fost demolate parțial sau total, dar nu s-au realizat lucrările preconizate, terenul liber se restituie în natură. Rezultă că esențial în aplicarea acestui text de lege este lămurirea împrejurării dacă scopul exproprierii a fost atins și dacă imobilul respectiv în totalitate sau parțial este liber și neafectat de utilități publice. În speță se constată din probele dosarului că terenul solicitat a fost expropriat, împreună cu mai multe terenuri din zonă, în vederea construirii unor blocuri de locuințe scopul exproprierii fiind atins, iar lucrările aflate în prezent pe teren răspund satisfacerii unor utilități publice și utilității blocurilor de locuințe.

Raportul de expertiză tehnică extrajudiciară a reținut că reclamantul folosește 153 mp iar diferența de 492 mp este ocupată în totalitate de două porțiuni de trotuar aferente străzii Nirajului, o alee betonată, pe care sunt edificate două corpuri de garaje private, din materiale ușoare, demontabile, o cabină tehnică aparținând C.R. și un stâlp electric de medie tensiune, construit din beton armat. Concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit de V.V. cu opinia restituirii în natură a suprafeței de 289 mp, contrar celor reținute prin însuși acest raport, nu pot fi valorificate, terenul nefiind liber în sensul legii. În înțelesul legii sunt considerate libere terenurile care nu sunt afectate servitutilor legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, iar lucrările pentru care s-a dispus exproprierea nu ocupă funcțional întregul teren, art. II alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001.

În speță terenul solicitat a fi restituit în natură se constituie în zona de utilitate a blocurilor și face parte integrantă din ansamblul rezidențial Aurel Vlaicu Sud fiind afectat parcării auto, ceea ce înseamnă că nu este o suprafață liberă restituibilă în natură. În consecință nu poate fi considerat „teren liber" în accepțiunea legii acest teren ocupat de parcarea auto, respectiv platforma betonată din fața blocurilor, acestea fiind amenajări destinate să asigure funcționalitatea și exploatarea în condiții optime a ansamblului de locuințe. Tocmai datorită acestei afectațiuni terenul a fost inclus și face parte din domeniul public al municipiului Cluj-Napoca. În anexa din H.G. nr. 193/2006 sunt menționate 29 locuri de parcare.

Faptul că parcarea auto a fost amenajată în perioada anilor 1970-1985 (autorizație de construire din 29 iunie 1999) nu este de natură să impună retrocedarea în natură întrucât nu modifică în nici un fel ipoteza de aplicabilitate a normei conținută în art. II alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Așa fiind, pentru considerentele expuse, care vin să suplinească în parte motivarea instanței de apel, recursul a fost respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul D.I.C. împotriva deciziei civile nr. 107/ A din 16 aprilie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2011.