ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3243/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta B.I.

a solicitat în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Constanța anularea hotărârii nr. 31910 din 22 mai 2009 emisă de pârâtă, obligarea acesteia să-i recunoască și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 13 februarie 2008. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin Hotărârea nr. 31910/2009, Casa Județeană de Pensii Constanța i-a respins cererea prin care a solicitat recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000, întrucât s-a născut la data de 19 august 1943. Consideră reclamanta că hotărârea menționată este nelegală, întrucât dispozițiile legale stabilesc că beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000, persoanele care au suferit persecuții din motive etnice urmare a strămutării în perioada 6 septembrie 1940-6 martie 1945, fără a se distinge dacă au fost născute înainte sau după momentul strămutării.

În susținerea acțiunii reclamanta a depus Hotărârea nr. 31910 din 22 mai 2009, acte de stare civilă, adresa nr. 10783 din 13 februarie 2009 a Arhivelor Naționale și a solicitat audierea martorului S.D. Pârâta, legal citată, nu a formulat întâmpinare. Prin sentința nr. 483/CA din 2 noiembrie 2009 Curtea de Apel Constanța a respins ca nefondată contestația formulată de reclamanta B.I. în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Constanța Pentru a adopta această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta nu a prezentat alte probe din care să rezulte cu certitudine faptul că părinții săi au fost strămutați din localitatea de domiciliu ca urmare a Tratatului Româno-Bulgar din 1940. Chiar dacă reclamanta s-a născut în perioada reglementată de Legea nr. 189/2000, respectiv la data de 19 august 1943, aceasta nu a dovedit strămutarea familiei sale.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta B.I. pentru nelegalitate și netemeinicie pe motiv că dovada refugiului a făcut-o cu declarația martorului S.D., din care rezultă că la data de 10 septembrie 1940, părinții săi au fost strămutați din Localitatea Adiorman-Bulgaria, ca urmare a Tratatului de la Craiova. În motivarea recursului a mai arătat că s-a născut la data de 19 august 1943, în județul Constanța, unde părinții săi au fost strămutați. Examinând cauza și sentința atacată, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situații expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice. Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Recurenta B.I., a încercat să-și dovedească calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei testimoniale cu martori. In scopul emiterii eventualelor abuzuri în stabilirea calității de persecutat din motive etnice, este necesar, ca cel puțin unul dintre martori să dovedească cu acte că s-a aflat în aceeași situație cu reclamantul. Or, simplele declarații ale martorilor din care rezultă că aceștia cunosc situația recurentei doar din spusele acesteia, nu pot fi luate în considerare mai ales că niciunul dintre aceștia nu a probat afirmațiile cu acte oficiale. Simpla mutare a recurentei, dintr-o localitate în alta, nu poate fi considerată refugiu cauzat de persecuții etnice. Așa fiind, cum recurenta-reclamantă nu a făcut dovada în nici un fel că ar fi fost refugiată și că acest lucru ar fi fost consecința unor persecuții din motive etnice, în mod corect, instanța de fond, a dispus respingerea acțiunii ca nefondată.

Mai mult decât atât, prin adresa nr. 10783/SRP din 13 februarie 2009 eliberată de Arhivele Naționale - Direcția Arhive Naționale Istorice Centrale - fila 13 din dosarul de fond - se arătă că în urma cercetării evidențelor deținute de Comisia Mixtă Româno - Bulgară, tatăl reclamantei B.A. nu figurează cu „Declarația și Situația de Averea Imobiliară Rurală", în comuna Aiorman, județul Caliacra. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.I. împotriva sentinței nr. 483/CA din 2 noiembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie 2010.