ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3243/2010

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială,

contencios administrativ și fiscal, reclamanta B.I. a solicitat în

contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Constanța anularea hotărârii nr. 31910

din 22 mai 2009 emisă de pârâtă, obligarea acesteia să-i recunoască și să-i

acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 13

februarie 2008.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că prin Hotărârea nr. 31910/2009, Casa Județeană

de Pensii Constanța i-a respins cererea prin care a solicitat recunoașterea

calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000, întrucât s-a născut la data de

19 august 1943.

Consideră

reclamanta că hotărârea menționată este nelegală, întrucât dispozițiile legale

stabilesc că beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000, persoanele care au

suferit persecuții din motive etnice urmare a strămutării în perioada 6

septembrie 1940-6 martie 1945, fără a se distinge dacă au fost născute înainte

sau după momentul strămutării.

În susținerea

acțiunii reclamanta a depus Hotărârea nr. 31910 din 22 mai 2009, acte de stare

civilă, adresa nr. 10783 din 13 februarie 2009 a Arhivelor Naționale și a

solicitat audierea martorului S.D.

Pârâta, legal

citată, nu a formulat întâmpinare.

Prin sentința

nr. 483/CA din 2 noiembrie 2009 Curtea de Apel Constanța a respins ca nefondată

contestația formulată de reclamanta B.I. în contradictoriu cu pârâta Casa

Județeană de Pensii Constanța

Pentru a adopta

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta nu a

prezentat alte probe din care să rezulte cu certitudine faptul că părinții săi

au fost strămutați din localitatea de domiciliu ca urmare a Tratatului

Româno-Bulgar din 1940. Chiar dacă reclamanta s-a născut în perioada

reglementată de Legea nr. 189/2000, respectiv la data de 19 august 1943,

aceasta nu a dovedit strămutarea familiei sale.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta B.I. pentru nelegalitate și

netemeinicie pe motiv că dovada refugiului a făcut-o cu declarația martorului S.D.,

din care rezultă că la data de 10 septembrie 1940, părinții săi au fost

strămutați din Localitatea Adiorman-Bulgaria, ca urmare a Tratatului de la

Craiova.

În motivarea

recursului a mai arătat că s-a născut la data de 19 august 1943, în județul

Constanța, unde părinții săi au fost strămutați.

Examinând cauza

și sentința atacată, Curtea constată că recursul este nefondat pentru

următoarele considerente:

Potrivit art. 1

din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de

prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada

regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie

1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situații

expres prevăzute de lege.

Prin persoana

care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege

persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul

în altă localitate din motive etnice.

Legiuitorul a

urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost

victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Totodată,

potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea

prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada

încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu

acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu

este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Recurenta B.I.,

a încercat să-și dovedească calitatea de persoană refugiată prin intermediul

probei testimoniale cu martori.

In scopul

emiterii eventualelor abuzuri în stabilirea calității de persecutat din motive

etnice, este necesar, ca cel puțin unul dintre martori să dovedească cu acte că

s-a aflat în aceeași situație cu reclamantul.

Or, simplele

declarații ale martorilor din care rezultă că aceștia cunosc situația

recurentei doar din spusele acesteia, nu pot fi luate în considerare mai ales

că niciunul dintre aceștia nu a probat afirmațiile cu acte oficiale.

Simpla mutare a

recurentei, dintr-o localitate în alta, nu poate fi considerată refugiu cauzat

de persecuții etnice.

Așa fiind, cum

recurenta-reclamantă nu a făcut dovada în nici un fel că ar fi fost refugiată

și că acest lucru ar fi fost consecința unor persecuții din motive etnice, în

mod corect, instanța de fond, a dispus respingerea acțiunii ca nefondată.

Mai mult decât

atât, prin adresa nr. 10783/SRP din 13 februarie 2009 eliberată de Arhivele Naționale

- Direcția Arhive Naționale Istorice Centrale - fila 13 din dosarul de fond -

se arătă că în urma cercetării evidențelor deținute de Comisia Mixtă Româno - Bulgară,

tatăl reclamantei B.A. nu figurează cu „Declarația și Situația de Averea

Imobiliară Rurală", în comuna Aiorman, județul Caliacra.

În consecință,

pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C.

proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C

I D E

Respinge

recursul declarat de B.I. împotriva sentinței nr. 483/CA din 2 noiembrie 2009 a

Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 18 iunie 2010.