ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7321/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 24 octombrie 2008 reclamantul T.M. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul București prin Primarul General pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat să-i lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 2.037 mp, situat în București, sector 3. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, antecesorul acestuia C.I.

a dobândit în proprietate terenuri în suprafață de 5.796 mp, situate în sector 3 și o casă edificată pe acest teren, în suprafață de 320 mp, așa cum rezultă din actele de vânzare-cumpărare nr. 9879 din 15 iulie 1948 și nr. 9006 din 9 iulie 1949. Că, prin hotărârea Comisiei Municipale nr. 43 din 12 martie 1992, s-a stabilit că mama, T.F., are un drept de proprietate asupra terenului în suprafață de 0,50 ha, însă, fiind ocupat de construcții, s-a dispus punerea în posesie pe un alt amplasament, pentru care i s-a eliberat titlul de proprietate nr. 4158 din 15 octombrie 1993. După emiterea titlului de proprietate, terenul asupra căruia a fost pus în posesie a format obiectul unor cereri de retrocedare fiind dat foștilor proprietari.

A mai arătat că, în baza Legii nr. 247/2005, a depus o nouă cerere prin care a solicitat să-i fie întregită suprafața de teren restituită prin titlul de proprietate mai sus menționat, dat fiind anularea parțială a titlului de proprietate, cu suprafața de 796 mp Prin Sentința civilă nr. 705 din 3 mai 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă s-a respins acțiunea formulată de reclamantul T.M. ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut că, terenul ce se solicită a fi restituit în natură, este intravilan, fiind incidente în cauză prevederile Legii nr. 10/2001, act normativ care stabilește o procedură administrativă prealabilă, ce trebuie urmată de persoanele îndreptățite.

Însuși reclamantul a afirmat că nu a urmat o astfel de procedură. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul T.M. criticând-o că la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, cererea privind restituirea în natură a terenului era înregistrată, iar Legea nr. 10/2001 nu exclude procedurile administrative inițiate în temeiul altor legi speciale. Prin Decizia civilă nr. 663/A din 18 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul T.M., reținând în considerentele deciziei următoarele: Reclamantul a învestit instanța cu soluționarea unei cereri de restituire a unor suprafețe de teren la care se consideră îndreptățit, acțiunea fiind formulată în contradictoriu cu Municipiul București prin Primar General.

În condițiile în care terenul ce se solicită a fi restituit în natură reprezintă teren intravilan, devin incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, act normativ ce stabilește o anumită procedură administrativă prealabilă ce trebuie urmată. Reclamantul a făcut precizarea că nu a urmat această procedură stabilită de lege, astfel că potrivit art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, sancțiunea care intervine este cererea ca posesorii dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii. Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamantul T.M., invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în dezvoltarea căruia a susținut următoarele critici de nelegalitate: Instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la procedura administrativă ce se afla în curs de derulare la momentul apariției Legii nr. 10/2001, ignorând existența cererilor formulate în temeiul Legii nr. 18/1991 și a Legii nr. 247/2005.

A mai arătat reclamantul că terenul ce face obiectul prezentei cereri nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001, regimul său juridic fiind reglementat de Legea nr. 18/1991. Că, așa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, suprafața de teren ce face obiectul acțiunii în revendicare este parte dintr-un teren ce a fost în totalitate intravilan agricol, fiind preluat de C.A.P., motiv pentru care demersurile pentru redobândirea lui s-au făcut în baza Legii nr. 18/1991. Cererea privind restituirea suprafeței de teren în litigiu ce nu face obiectul titlului de proprietate, a fost depusă la data de 2 februarie 1998 la Primăria sectorului 3 București, urmând a fi soluționată conform Legii nr. 18/1991.

Așadar, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, cererile privind restituirea diferenței de teren erau deja înregistrate, astfel încât nu mai era cazul a formula o notificare în baza legii speciale. După adoptarea Legii nr. 247/2005, prin cererea nr. 57291 din 28 noiembrie 2005, a reiterat cererile depuse în anul 1998, în sensul restituirii diferenței de teren ce rezultă prin scăderea din suprafața de 5.891 mp, preluată de stat de la numitul C.I., a celor 3.757 mp, rămași în proprietatea sa după anularea parțială a titlului de proprietate. Față de cele expuse, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a hotărârilor atacate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate ce pot fi încadrate în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză urmează a fi respins pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare: Termenul prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 este un termen de decădere, iar această calificare este confirmată de legiuitor în art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2011. Sancțiunea nerespectării termenului de a formula notificare în condițiile legii speciale atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent. În condițiile în care terenul solicitat de recurentul-reclamant se află în intravilan devin aplicabile dispozițiile legii speciale și nu cele ale Legii nr. 18/1991.

Câtă vreme recurentul-reclamant a recunoscut că nu a uzat de procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 în sensul că nu a formulat o notificare unității deținătoare a terenului, iar Legea nr. 247/2005 nu a prelungit termenul și nici nu a prevăzut o repunere în termenul de formulare a notificărilor, soluțiile pronunțate de cele două instanțe sunt legale. În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantul T.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de reclamantul T.M. împotriva Deciziei civile nr. 663A din 18 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2011.