ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7321/2011

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

La data de 24 octombrie 2008 reclamantul T.M.

a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul București prin Primarul General

pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat să-i lase în deplină

proprietate și posesie terenul în suprafață de 2.037 mp, situat în București,

sector 3.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că, antecesorul acestuia C.I. a dobândit în

proprietate terenuri în suprafață de 5.796 mp, situate în sector 3 și o casă

edificată pe acest teren, în suprafață de 320 mp, așa cum rezultă din actele de

vânzare-cumpărare nr. 9879 din 15 iulie 1948 și nr. 9006 din 9 iulie 1949.

Că, prin hotărârea

Comisiei Municipale nr. 43 din 12 martie 1992, s-a stabilit că mama, T.F., are

un drept de proprietate asupra terenului în suprafață de 0,50 ha, însă, fiind

ocupat de construcții, s-a dispus punerea în posesie pe un alt amplasament,

pentru care i s-a eliberat titlul de proprietate nr. 4158 din 15 octombrie

1993.

După emiterea

titlului de proprietate, terenul asupra căruia a fost pus în posesie a format

obiectul unor cereri de retrocedare fiind dat foștilor proprietari.

A mai arătat că, în

baza Legii nr. 247/2005, a depus o nouă cerere prin care a solicitat să-i fie

întregită suprafața de teren restituită prin titlul de proprietate mai sus

menționat, dat fiind anularea parțială a titlului de proprietate, cu suprafața

de 796 mp

Prin Sentința civilă

nr. 705 din 3 mai 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a

civilă s-a respins acțiunea formulată de reclamantul T.M. ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această hotărâre s-a reținut că, terenul ce se solicită a fi restituit în

natură, este intravilan, fiind incidente în cauză prevederile Legii nr.

10/2001, act normativ care stabilește o procedură administrativă prealabilă, ce

trebuie urmată de persoanele îndreptățite.

Însuși reclamantul a

afirmat că nu a urmat o astfel de procedură.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamantul T.M. criticând-o că la momentul intrării

în vigoare a Legii nr. 10/2001, cererea privind restituirea în natură a

terenului era înregistrată, iar Legea nr. 10/2001 nu exclude procedurile

administrative inițiate în temeiul altor legi speciale.

Prin Decizia civilă

nr. 663/A din 18 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins ca nefondat apelul

declarat de reclamantul T.M., reținând în considerentele deciziei următoarele:

Reclamantul a

învestit instanța cu soluționarea unei cereri de restituire a unor suprafețe de

teren la care se consideră îndreptățit, acțiunea fiind formulată în

contradictoriu cu Municipiul București prin Primar General.

În condițiile în care

terenul ce se solicită a fi restituit în natură reprezintă teren intravilan,

devin incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001, modificată prin Legea nr.

247/2005, act normativ ce stabilește o anumită procedură administrativă

prealabilă ce trebuie urmată.

Reclamantul a făcut

precizarea că nu a urmat această procedură stabilită de lege, astfel că

potrivit art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, sancțiunea care intervine

este cererea ca posesorii dreptului de a solicita în justiție măsuri

reparatorii.

Împotriva acestei din

urmă hotărâri a declarat recurs reclamantul T.M., invocând motivul prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în dezvoltarea căruia a susținut următoarele

critici de nelegalitate:

Instanța de apel nu

s-a pronunțat cu privire la procedura administrativă ce se afla în curs de

derulare la momentul apariției Legii nr. 10/2001, ignorând existența cererilor

formulate în temeiul Legii nr. 18/1991 și a Legii nr. 247/2005.

A mai arătat reclamantul

că terenul ce face obiectul prezentei cereri nu intră sub incidența Legii nr.

10/2001, regimul său juridic fiind reglementat de Legea nr. 18/1991.

Că, așa cum rezultă

din înscrisurile aflate la dosar, suprafața de teren ce face obiectul acțiunii

în revendicare este parte dintr-un teren ce a fost în totalitate intravilan

agricol, fiind preluat de C.A.P., motiv pentru care demersurile pentru

redobândirea lui s-au făcut în baza Legii nr. 18/1991.

Cererea privind

restituirea suprafeței de teren în litigiu ce nu face obiectul titlului de

proprietate, a fost depusă la data de 2 februarie 1998 la Primăria sectorului 3

București, urmând a fi soluționată conform Legii nr. 18/1991.

Așadar, la momentul

intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, cererile privind restituirea

diferenței de teren erau deja înregistrate, astfel încât nu mai era cazul a

formula o notificare în baza legii speciale.

După adoptarea Legii

nr. 247/2005, prin cererea nr. 57291 din 28 noiembrie 2005, a reiterat cererile

depuse în anul 1998, în sensul restituirii diferenței de teren ce rezultă prin

scăderea din suprafața de 5.891 mp, preluată de stat de la numitul C.I., a

celor 3.757 mp, rămași în proprietatea sa după anularea parțială a titlului de

proprietate.

Față de cele expuse,

recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a

hotărârilor atacate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Examinând decizia

atacată prin prisma criticilor formulate ce pot fi încadrate în motivul

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

formulat în cauză urmează a fi respins pentru considerentele ce vor fi arătate

în continuare:

Termenul prevăzut de

art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 este un termen de decădere, iar această

calificare este confirmată de legiuitor în art. 22 alin. (5) din Legea nr.

10/2011.

Sancțiunea

nerespectării termenului de a formula notificare în condițiile legii speciale

atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în

natură sau prin echivalent.

În condițiile în care

terenul solicitat de recurentul-reclamant se află în intravilan devin

aplicabile dispozițiile legii speciale și nu cele ale Legii nr. 18/1991.

Câtă vreme

recurentul-reclamant a recunoscut că nu a uzat de procedura administrativă prevăzută

de Legea nr. 10/2001 în sensul că nu a formulat o notificare unității

deținătoare a terenului, iar Legea nr. 247/2005 nu a prelungit termenul și nici

nu a prevăzut o repunere în termenul de formulare a notificărilor, soluțiile

pronunțate de cele două instanțe sunt legale.

În consecință, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul

formulat de reclamantul T.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de reclamantul T.M. împotriva Deciziei civile nr. 663A din 18

noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 octombrie 2011.