ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5421/2011

Asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 12 octombrie 2009 pe rolul Tribunalului

București, secția a III-a civilă, reclamanții B.O.D. și B.C.I. au solicitat, în

contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului București, prin Primarul

General, obligarea acesteia de a emite o dispoziție motivată în temeiul Legii

nr.10/2001 prin care să se dispună restituirea în natură sau acordarea de

măsuri reparatorii în echivalent, pentru imobilul situat în București, imobil

compus din 400 mp teren.

În

motivarea cererii, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 25 și art. 26 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001, reclamanții au arătat că terenul menționat a

aparținut părinților G. și L.B., conform actului de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 31154 din 20 septembrie 1941, fiind preluat ulterior, în

anul 1951, de către stat. Au mai arătat că, deși au formulat la data de 24

iulie 2001 notificarea nr. 1970, conform Legii nr. 10/2001, pârâta nu a înțeles

nici până în prezent să răspundă solicitării lor, prin emiterea unei dispoziții

motivate.

Prin

sentința civilă nr. 276 din 24 februarie 2010, Tribunalul București, secția a

III-a civilă, a admis cererea formulată de reclamanți și a obligat pârâta să

emită dispoziție de acordare de măsuri reparatorii în echivalent în beneficiul

reclamanților, pentru terenul în suprafață de 400 mp, situat în București,

sector 1, astfel cum a fost identificat prin expertiza efectuată de expertul

M.B.M.

Pentru a

hotărî astfel, tribunalul a constatat că, în cauză, s-a făcut dovada că terenul

a aparținut părinților reclamanților, în baza actului de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 31154 din 20 septembrie 1941, reclamanții fiind

moștenitorii acestora, conform certificatelor de moștenitor depuse la dosar.

În urma

sistematizării zonei, parcela nr. 263 a fost afectată de construcția unui bloc,

trotuar pietonal și zona verde, spațiu ce constituie în prezent domeniu public

al Municipiului București, aspect constatat prin expertiza depusă la dosar,

efectuată de expert M.B.M., dar și prin nota de reconstituire aflată la fila 56

în dosarul administrativ atașat.

În raport

de actele depuse la dosar, tribunalul a apreciat că în cauză reclamanții au

făcut dovada calității lor de persoane îndreptățite la restituire, în privința

terenului aparținând autorilor lor și care a fost preluat de stat în baza

Decretului nr. 54/1951, motiv pentru care, potrivit art. 25 și art. 26 din

Legea nr. 10/2001, a admis acțiunea formulată de aceștia, dispunând obligarea

pârâtei să emită o dispoziție de acordare de măsuri reparatorii în echivalent

pentru terenul în suprafață de 400 mp, astfel cum a fost identificat prin

expertiza efectuată de expert M.B.M.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel, în termenul prevăzut de art. 284 alin. (1) C.

proc. civ., pârâta Primăria Municipiului București.

În

motivarea apelului s-au arătat următoarele:

Legiuitorul

a stabilit prin art. 22 din Legea nr. 10/2001 că unitatea deținătoare este

obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată,

asupra cererii de restituire în natură sau de acordare de măsuri reparatorii.

Aceasta deoarece, unitatea deținătoare este singura abilitată de legiuitor să

emită o decizie sau, după caz, dispoziție de acordare a măsurilor reparatorii

prin echivalent sau de restituire în natură.

Unitatea

deținătoare nu poate, însă, să emită decizie, respectiv, dispoziție, decât dacă

este învestită cu soluționarea unei notificări formulate în condițiile art. 22

și următoarele din lege. O asemenea condiție prealabilă nu încalcă prevederile

art. 21 din Constituție, care consacră accesul liber la justiție, întrucât

vizează faza administrativă a procedurii necontencioase și nu afectează

substanța dreptului garantat, atât constituțional, cât și prin art. 6 alin. (1)

din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994.

Notificarea

reclamanților urmează a fi analizată pe cale administrativă și, dacă se va

stabili că imobilul face obiectul Legii nr. 10/2001, solicitantul nu se numără

printre categoriile de persoane exceptate de la beneficiul legii, s-a făcut

dovada dreptului de proprietate, s-a formulat notificarea în termen legal și

restituirea în natură este posibilă potrivit legii, se va emite o dispoziție de

restituire în natură.

În termen

de 60 zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii

actelor doveditoare, potrivit art. 22, unitatea deținătoare este obligată să se

pronunțe, prin decizie/dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în

natură sau prin măsuri reparatorii.

Însă,

termenul de 60 zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se

pronunța asupra cererii de restituire poate avea două date de referință, fie

data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare [art. 25

alin. (1) din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005].

În cazul

în care persoana îndreptățită a depus odată cu notificarea toate actele de care

aceasta înțelege să uzeze pentru dovedirea cererii de restituire, termenul de

60 zile curge de la data depunerii notificării. În cazul în care odată cu

notificarea nu s-au depus acte doveditoare, termenul respectiv va curge de la

data depunerii acestora.

Așa cum

rezultă, însă, din adresa Comisiei pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001,

reclamanții nu a înțeles să-și completeze dosarul administrativ, context în

care, nici nu se poate vorbi de o culpă a apelantei-pârâte în nesoluționarea

notificării formulate.

Examinând

sentința civilă apelată, prin prisma motivelor de apel invocate de apelanta

pârâtă, Curtea de Apel a reținut următoarele:

Este de

necontestat faptul că Legea nr. 10/2001 reglementează o procedură

administrativă prealabilă de soluționare a notificărilor, procedură care nu

este contrară dreptului de acces la justiție, cu condiția ca unitățile

învestite cu soluționarea notificărilor să-și îndeplinească obligațiile și să

emită dispozițiile/deciziile motivate de soluționare a notificărilor în

termenele și cu respectarea procedurii prevăzute de lege.

Prin

cererea de chemare în judecată, reclamanții nu au contestat că, potrivit

procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001, pârâta avea competența să se

pronunțe asupra notificării pe care au formulat-o, ci au susținut că aceasta

refuză să-și îndeplinească obligațiile legale și amână în mod nejustificat

emiterea dispoziției de restituire (în natură sau prin echivalent) a

imobilului.

Din

examinarea probelor administrate în cauză, Curtea apreciază, ca și prima

instanță, că refuzul pârâtei de a emite dispoziția de soluționare a notificării

este nejustificat.

Prin

decizia civilă nr. 512/2010 Curtea de Apel București a respins apelul declarat

împotriva sentinței civile nr. 276/2010 a Tribunalului București.

Împotriva

deciziei civile a declarat recurs pârâtul Primarul Municipiului București care

a susținut incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (hotărârea pronunțată este

lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a

legii).

Se

consideră că în mod greșit Curtea de Apel a respins apelul Municipiului

București, deoarece așa cum rezultă din dispozițiile art. 21-23 din Legea nr.

10/2001 notificarea formulată înăuntrul termenului legal de persoana ce se

consideră îndreptățită la restituire trebuie însoțită de actele doveditoare ale

dreptului de proprietate, precum și în cazul moștenitorilor foștilor proprietari,

de acte doveditoare privind calitatea de moștenitor a acestor persoane - aceste

acte putând fi depuse și ulterior, în condițiile legii.

Se mai

arătă și faptul că nu s-au produs nici dovezi în sensul că reclamanta a primit

despăgubiri pentru imobilul de mai sus, potrivit acordurilor internaționale

încheiate de România în conformitate cu dispozițiile art. 5 din Legea nr.

10/2001, modificată prin legea nr. 247/2005, potrivit cărora nu sunt

îndreptățite la restituirea în natură sau la măsuri reparatorii în echivalent

persoanele care au primit despăgubiri potrivit cordurilor internaționale

încheiate de țara noastră privind reglementarea problemelor financiare în

suspensie.

Analizând

recursul declarat prin prisma dispozițiilor legale incidente și motivelor de

recurs invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este

nefondat pentru considerentele ce succed:

Pentru a

fi incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

este necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea

greșită a legii sau să fie lipsită de temei legal.

În speță,

instanța de apel și cea de fond au interpretat în mod just dispozițiile art.

21-23 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate

prin H.G. nr. 250/2007.

Astfel,

în mod corect s-a considerat că, acel caracter de recomandare al termenului de

60 de zile nu poate constitui o justificare a întârzierii soluționării

notificării, o asemenea întârziere fiind în mod evident contrară cerinței soluționării

într-un termen rezonabil a cererilor și petițiilor adresate oricărei instituții

a statului.

Împrejurarea

că art. 25.1 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001

prevede o modalitate de calcul alternativă a termenului de 60 de zile,

respectiv, fie de la data depunerii notificării, fie de la data depunerii

actelor doveditoare, nu justifică o întârziere extrem de mare în îndeplinirea

obligației unității notificate de a răspunde într-un fel sau altul notificării.

Faptul că reclamanții nu au depus toate actele doveditoare nu poate fi invocat

ca motiv de a refuza soluționarea notificării, ci doar ca motiv de respingere a

acesteia.

Criticile

recurentului-pârât Municipiul București prin Primarul General nu se justifică.

Nu se

poate reține o eventuală prorogare expresă sau tacită a termenului de 60 de

zile, în sensul dispozițiilor art. 25.1 alin. (4) și art. 25.2 din Normele

metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr.

250/2007. Apelanta pârâtă nu a făcut dovada că, de la data notificării și până

la data declanșării prezentului litigiu (prin înregistrarea cererii de chemare

în judecată), ar fi solicitat reclamanților să depusă alte acte doveditoare la

dosarul administrativ.

Adresa

nr. 40121/3/2009 a PMB – Serviciul analiză contestații și evidență dispoziții

Legea nr. 10/2001 (fila 35 dosar de fond) este ulterioară înregistrării

acțiunii și nu este adresată reclamanților, ci instanței de judecată.

A

considera că, în situația în care persoana juridică notificată refuză să emită

decizia sau dispoziția asupra notificării, instanța nu ar fi competentă să

examineze și fondul cauzei, ar conduce la un formalism nejustificat, ar

nesocoti caracterul reparatoriu al Legii nr. 10/2001 și ar împiedica persoanele

îndreptățite să-și valorifice drepturile recunoscute de lege, impunându-le să

aștepte timp nelimitat un răspuns și să fie la discreția unității notificate,

ceea ce încalcă, practic, dreptul de acces la justiție și cerința soluționării

cauzelor într-un termen rezonabil.

În

același sens, prin Decizia nr. IX din 20 martie 2006 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, Secțiile Unite, (prin care s-a admis recursul în interesul legii

declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție și s-a stabilit că instanța căreia îi revine competența de

a soluționa cererile formulate împotriva refuzului persoanei juridice

notificate, deținătoare a imobilului, de a emite decizie sau dispoziție

motivată de restituire în natură ori de acordare de despăgubiri, potrivit Legii

nr. 10/2001, este secția civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială își

are sediul persoana juridică respectivă), s-a reținut că absența răspunsului

persoanei juridice deținătoare echivalează cu un refuz de restituire a

imobilului, care trebuie cenzurat de tribunal tot în condițiile procedurii

speciale, iar protecția juridică a dreptului la acordarea de măsuri

reparatorii, recunoscut prin lege, nu ar putea fi asigurată decât de un

tribunal care are plenitudinea jurisdicției.

Pentru

aceste considerente se va respinge recursul ca nefondat și în baza art. 312 C.

proc. civ. se va menține sentința civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul General

împotriva deciziei civile nr. 512 A din 14 septembrie 2010 a Curții de Apel

București, secția a IV a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 23 iunie 2011.