ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5421/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 12 octombrie 2009 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamanții B.O.D. și B.C.I. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului București, prin Primarul General, obligarea acesteia de a emite o dispoziție motivată în temeiul Legii nr.10/2001 prin care să se dispună restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, pentru imobilul situat în București, imobil compus din 400 mp teren. În motivarea cererii, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 25 și art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, reclamanții au arătat că terenul menționat a aparținut părinților G. și L.B., conform actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 31154 din 20 septembrie 1941, fiind preluat ulterior, în anul 1951, de către stat.

Au mai arătat că, deși au formulat la data de 24 iulie 2001 notificarea nr. 1970, conform Legii nr. 10/2001, pârâta nu a înțeles nici până în prezent să răspundă solicitării lor, prin emiterea unei dispoziții motivate. Prin sentința civilă nr. 276 din 24 februarie 2010, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis cererea formulată de reclamanți și a obligat pârâta să emită dispoziție de acordare de măsuri reparatorii în echivalent în beneficiul reclamanților, pentru terenul în suprafață de 400 mp, situat în București, sector 1, astfel cum a fost identificat prin expertiza efectuată de expertul M.B.M. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că, în cauză, s-a făcut dovada că terenul a aparținut părinților reclamanților, în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 31154 din 20 septembrie 1941, reclamanții fiind moștenitorii acestora, conform certificatelor de moștenitor depuse la dosar.

În urma sistematizării zonei, parcela nr. 263 a fost afectată de construcția unui bloc, trotuar pietonal și zona verde, spațiu ce constituie în prezent domeniu public al Municipiului București, aspect constatat prin expertiza depusă la dosar, efectuată de expert M.B.M., dar și prin nota de reconstituire aflată la fila 56 în dosarul administrativ atașat. În raport de actele depuse la dosar, tribunalul a apreciat că în cauză reclamanții au făcut dovada calității lor de persoane îndreptățite la restituire, în privința terenului aparținând autorilor lor și care a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 54/1951, motiv pentru care, potrivit art. 25 și art. 26 din Legea nr. 10/2001, a admis acțiunea formulată de aceștia, dispunând obligarea pârâtei să emită o dispoziție de acordare de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafață de 400 mp, astfel cum a fost identificat prin expertiza efectuată de expert M.B.M.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termenul prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ., pârâta Primăria Municipiului București. În motivarea apelului s-au arătat următoarele: Legiuitorul a stabilit prin art. 22 din Legea nr. 10/2001 că unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură sau de acordare de măsuri reparatorii. Aceasta deoarece, unitatea deținătoare este singura abilitată de legiuitor să emită o decizie sau, după caz, dispoziție de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent sau de restituire în natură. Unitatea deținătoare nu poate, însă, să emită decizie, respectiv, dispoziție, decât dacă este învestită cu soluționarea unei notificări formulate în condițiile art. 22 și următoarele din lege.

O asemenea condiție prealabilă nu încalcă prevederile art. 21 din Constituție, care consacră accesul liber la justiție, întrucât vizează faza administrativă a procedurii necontencioase și nu afectează substanța dreptului garantat, atât constituțional, cât și prin art. 6 alin. (1) din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994. Notificarea reclamanților urmează a fi analizată pe cale administrativă și, dacă se va stabili că imobilul face obiectul Legii nr. 10/2001, solicitantul nu se numără printre categoriile de persoane exceptate de la beneficiul legii, s-a făcut dovada dreptului de proprietate, s-a formulat notificarea în termen legal și restituirea în natură este posibilă potrivit legii, se va emite o dispoziție de restituire în natură.

În termen de 60 zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 22, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie/dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură sau prin măsuri reparatorii. Însă, termenul de 60 zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire poate avea două date de referință, fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare [art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005]. În cazul în care persoana îndreptățită a depus odată cu notificarea toate actele de care aceasta înțelege să uzeze pentru dovedirea cererii de restituire, termenul de 60 zile curge de la data depunerii notificării.

În cazul în care odată cu notificarea nu s-au depus acte doveditoare, termenul respectiv va curge de la data depunerii acestora. Așa cum rezultă, însă, din adresa Comisiei pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001, reclamanții nu a înțeles să-și completeze dosarul administrativ, context în care, nici nu se poate vorbi de o culpă a apelantei-pârâte în nesoluționarea notificării formulate. Examinând sentința civilă apelată, prin prisma motivelor de apel invocate de apelanta pârâtă, Curtea de Apel a reținut următoarele: Este de necontestat faptul că Legea nr. 10/2001 reglementează o procedură administrativă prealabilă de soluționare a notificărilor, procedură care nu este contrară dreptului de acces la justiție, cu condiția ca unitățile învestite cu soluționarea notificărilor să-și îndeplinească obligațiile și să emită dispozițiile/deciziile motivate de soluționare a notificărilor în termenele și cu respectarea procedurii prevăzute de lege.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții nu au contestat că, potrivit procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001, pârâta avea competența să se pronunțe asupra notificării pe care au formulat-o, ci au susținut că aceasta refuză să-și îndeplinească obligațiile legale și amână în mod nejustificat emiterea dispoziției de restituire (în natură sau prin echivalent) a imobilului. Din examinarea probelor administrate în cauză, Curtea apreciază, ca și prima instanță, că refuzul pârâtei de a emite dispoziția de soluționare a notificării este nejustificat. Prin decizia civilă nr. 512/2010 Curtea de Apel București a respins apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 276/2010 a Tribunalului București.

Împotriva deciziei civile a declarat recurs pârâtul Primarul Municipiului București care a susținut incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii). Se consideră că în mod greșit Curtea de Apel a respins apelul Municipiului București, deoarece așa cum rezultă din dispozițiile art. 21-23 din Legea nr. 10/2001 notificarea formulată înăuntrul termenului legal de persoana ce se consideră îndreptățită la restituire trebuie însoțită de actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și în cazul moștenitorilor foștilor proprietari, de acte doveditoare privind calitatea de moștenitor a acestor persoane - aceste acte putând fi depuse și ulterior, în condițiile legii.

Se mai arătă și faptul că nu s-au produs nici dovezi în sensul că reclamanta a primit despăgubiri pentru imobilul de mai sus, potrivit acordurilor internaționale încheiate de România în conformitate cu dispozițiile art. 5 din Legea nr. 10/2001, modificată prin legea nr. 247/2005, potrivit cărora nu sunt îndreptățite la restituirea în natură sau la măsuri reparatorii în echivalent persoanele care au primit despăgubiri potrivit cordurilor internaționale încheiate de țara noastră privind reglementarea problemelor financiare în suspensie. Analizând recursul declarat prin prisma dispozițiilor legale incidente și motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: Pentru a fi incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. este necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greșită a legii sau să fie lipsită de temei legal. În speță, instanța de apel și cea de fond au interpretat în mod just dispozițiile art. 21-23 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007. Astfel, în mod corect s-a considerat că, acel caracter de recomandare al termenului de 60 de zile nu poate constitui o justificare a întârzierii soluționării notificării, o asemenea întârziere fiind în mod evident contrară cerinței soluționării într-un termen rezonabil a cererilor și petițiilor adresate oricărei instituții a statului.

Împrejurarea că art. 25.1 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 prevede o modalitate de calcul alternativă a termenului de 60 de zile, respectiv, fie de la data depunerii notificării, fie de la data depunerii actelor doveditoare, nu justifică o întârziere extrem de mare în îndeplinirea obligației unității notificate de a răspunde într-un fel sau altul notificării. Faptul că reclamanții nu au depus toate actele doveditoare nu poate fi invocat ca motiv de a refuza soluționarea notificării, ci doar ca motiv de respingere a acesteia. Criticile recurentului-pârât Municipiul București prin Primarul General nu se justifică. Nu se poate reține o eventuală prorogare expresă sau tacită a termenului de 60 de zile, în sensul dispozițiilor art. 25.1 alin. (4) și art. 25.2 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G.

nr. 250/2007. Apelanta pârâtă nu a făcut dovada că, de la data notificării și până la data declanșării prezentului litigiu (prin înregistrarea cererii de chemare în judecată), ar fi solicitat reclamanților să depusă alte acte doveditoare la dosarul administrativ. Adresa nr. 40121/3/2009 a PMB – Serviciul analiză contestații și evidență dispoziții Legea nr. 10/2001 (fila 35 dosar de fond) este ulterioară înregistrării acțiunii și nu este adresată reclamanților, ci instanței de judecată.

A considera că, în situația în care persoana juridică notificată refuză să emită decizia sau dispoziția asupra notificării, instanța nu ar fi competentă să examineze și fondul cauzei, ar conduce la un formalism nejustificat, ar nesocoti caracterul reparatoriu al Legii nr. 10/2001 și ar împiedica persoanele îndreptățite să-și valorifice drepturile recunoscute de lege, impunându-le să aștepte timp nelimitat un răspuns și să fie la discreția unității notificate, ceea ce încalcă, practic, dreptul de acces la justiție și cerința soluționării cauzelor într-un termen rezonabil.

În același sens, prin Decizia nr. IX din 20 martie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, (prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a stabilit că instanța căreia îi revine competența de a soluționa cererile formulate împotriva refuzului persoanei juridice notificate, deținătoare a imobilului, de a emite decizie sau dispoziție motivată de restituire în natură ori de acordare de despăgubiri, potrivit Legii nr. 10/2001, este secția civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială își are sediul persoana juridică respectivă), s-a reținut că absența răspunsului persoanei juridice deținătoare echivalează cu un refuz de restituire a imobilului, care trebuie cenzurat de tribunal tot în condițiile procedurii speciale, iar protecția juridică a dreptului la acordarea de măsuri reparatorii, recunoscut prin lege, nu ar putea fi asigurată decât de un tribunal care are plenitudinea jurisdicției.

Pentru aceste considerente se va respinge recursul ca nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ. se va menține sentința civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul General împotriva deciziei civile nr. 512 A din 14 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2011.