ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3222/2010

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată la data de 18 august 2008 la Tribunalul București și întemeiată pe

dispozițiile Legii nr. 10/2001 reclamantele S.F. și M.F. au solicitat în

contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primar General ca prin

hotărârea ce se va pronunța să se dispună acordarea de măsuri reparatorii în

echivalent în cuantum de 869.144,85 RON pentru terenul în suprafață de 315 mp

situat în București și obligarea pârâtului la emiterea dispoziției privind

acordarea acestora. În motivare au arătat că reclamanta S.F. și autorul

reclamantei M.F., respectiv M.I. au înregistrat la Primăria Municipiului

București prin executor judecătoresc Notificarea nr. 283/2001 formulată în

temeiul Legii nr. 10/2001 prin care se solicita restituirea în natură a

terenului din sector 4, notificare cu privire la care nu au primit nici un

răspuns .

Primăria Municipiului

București - Direcția Juridic, Contencios și Legislativ a solicitat reclamantei

S.F. să depună în completarea dosarului un set de acte legalizate, solicitare

la care reclamanta i-a dat curs.

S-a mai arătat că

reclamantele au calitatea de persoane îndreptățite pentru formularea

notificării în temeiul Legii nr. 10/2001, întrucât sunt succesorii soților M.

și C.M., care au cumpărat imobilul de la M.P.I. prin Contractul de

vânzare-cumpărare autentificat la notariatul de stat sub nr. 29513 din 13

septembrie 1940.

În anul 1985 imobilul

(construcție și teren) a fost expropriat prin Decretul nr. 379/1985 de la C.M.

și copiii săi (S.F. și M.I. - succesori ai mamei S.M., prin căsătorie M.).

Cu privire la

situația imobilului și la cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent

raportul de expertiză tehnică extrajudiciară a stabilit că parcela

reconstituită are o suprafață de 313,23 mp, din care 225,37 este afectată de

blocul B 8 din iar 87,90 mp este afectată spațiului verde a acestui imobil

stabilindu-se valoarea terenului la 869.144,85 RON.

În ce privește

competența de soluționare reclamantele au arătat că Înalta Curte de Casație și

Justiție - Secții Unite prin Decizia nr. XX din 19 martie 2007 a statuat că

instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai

contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor

referitoare la imobilele preluate abuziv ci și acțiunea persoanei îndreptățite

în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la

notificarea părții interesate.

Prin Sentința nr. 437

din 24 martie 2009 Tribunalul București a admis acțiunea în parte, a dispus ca

pârâtul să emită dispoziție în baza Legii nr. 10/2001 prin care să propună

acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent bănesc pentru terenul în

suprafață de 315 mp situat în București în condițiile Legii nr. 247/2005 -

Titlul VII.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța a reținut că Notificarea nr. 283/2001 formulată de

M.I., prin care se solicita restituirea în natură a terenului în suprafață de

315 mp situat în București și depusă la Primăria Municipiului București nu a

fost soluționată nici până la data introducerii acțiunii. S-a mai reținut că

imobilul a fost dobândit de soții M.C.M. și C.M. în baza contractului de

vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov, Secția Notariat sub nr.

29513 din 13 septembrie 1940, iar la data cumpărării terenul avea adresa

poștală Str. Î.T. Imobilul (teren și construcție)a fost preluat de stat prin

Decretul nr. 379/1985 de la G.C.M., M.I. și S.F., acestora plătindu-li-se

despăgubiri. Reclamantele au făcut dovada calității procesuale active, ca

descendenți ai foștilor proprietari, respectiv a calității de persoane

îndreptățite la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001.

Reclamantele au făcut

dovada schimbării numărului poștal care a fost 55, apoi 111 și în prezent 109.

Din expertiza

extrajudiciară efectuată de expert S.C. rezultă că terenul în suprafață de 315

mp are o valoare de circulație de 969.144,85 RON, este afectat de elemente de

sistematizare și spațiu verde.

Potrivit

dispozițiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în termen de 60 de zile

de la înregistrarea notificării, sau de la data depunerii actelor doveditoare

potrivit art. 23 unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin

decizie/dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură. Potrivit

Deciziei nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secții Unite în cazul

în care lipsește răspunsul persoanei juridice notificate, notificatorul se

poate adresa instanței de judecată pentru soluționarea pe fond a notificării,

deci instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond notificările

persoanelor îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al unității

deținătoare de a răspunde la notificare.

Față de situația de

fapt reținută instanța a reținut că acțiunea este întemeiată, dar imobilul nu

poate fi restituit în natură, motiv pentru care trebuie acordate măsuri

reparatorii în echivalent, ce se vor stabili conform prevederilor din Titlul

VII din Legea nr. 247/2005 de către organele abilitate.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel pârâtul arătând că în mod greșit instanța a admis

acțiunea și l-a obligat să soluționeze notificarea, întrucât potrivit

dispozițiilor art. 22 și 23 din Legea nr. 10/2001 termenul de 60 de zile de

soluționare a notificării este un termen de recomandare, iar depășirea lui

poate fi sancționată cel mult cu obligarea la despăgubiri a unității

deținătoare, în măsura în care se dovedește culpa acesteia. Înscrisurile

doveditoare ale dreptului de proprietate pot fi depuse până la data

soluționării notificării.

Prin Decizia civilă

nr. 490 din 15 octombrie 2009 Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă a

respins apelul ca nefondat.

Pentru a pronunța

această decizie instanța a reținut că notificarea adresată primăriei nu a fost

soluționată nici până la data pronunțării hotărârii apelate, iar potrivit art.

25 din Legea nr. 10/2001 republicată unitatea deținătoare este obligată să se

pronunțe prin decizie/dispoziție motivată cu privire la cererea de restituire

în natură în termen de 60 de zile de la depunerea notificării sau actelor

doveditoare. Chiar dacă legea permite persoanelor îndreptățite să depună actele

doveditoare până la data soluționării notificării, aceasta nu înseamnă că

prelungirea procedurii este lăsată de lege la latitudinea persoanelor

îndreptățite, unitatea deținătoare fiind singura responsabilă și competentă să

soluționeze într-un termen rezonabil notificarea.

Împotriva acestei

decizii pârâtul a declarat recurs invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Sub un prim aspect

recurentul susține că imobilul nu se încadrează în dispozițiile art. 1 și 2 din

Legea nr. 10/2001, fiind preluat de stat prin Decretul de expropriere nr.

379/1985, în temeiul unui titlu valabil.

Recurentul mai arată

că așa cum rezultă din dispozițiile art. 21 - 23 din Legea nr. 10/2001

notificarea trebuie însoțită de actele doveditoare ale dreptului de

proprietate, iar, în cazul moștenitorilor foștilor proprietari, de acte

doveditoare privind calitatea de moștenitor. Termenul de 60 de zile pentru

îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța cu privire la

notificare poate avea două date de referință: fie data depunerii notificării,

fie data depunerii actelor doveditoare.

În cazul în care

persoana îndreptățită a depus odată cu notificarea toate actele de care aceasta

înțelege să uzeze pentru dovedirea cererii de restituire, termenul de 60 de

zile curge de la data depunerii notificării, iar, în cazul în care odată cu

notificarea nu s-au depus și actele, termenul curge de la data depunerii

acestora. Notificatorul are obligația de a preciza că nu mai deține alte

înscrisuri, precizare de care depinde răspunsul ce urmează a fi acordat la

notificare.

Pentru suprafața de

teren expropriată s-au acordat despăgubiri, restituirea prin echivalent fiind

condiționată de restituirea sumei reprezentând valoarea despăgubirilor

actualizate.

Recursul nu este

fondat și va fi respins pentru următoarele considerente.

În ce privește

criticile potrivit cărora s-au plătit despăgubiri,imobilul intrând în

proprietatea statului cu titlu, urmează a se constata că art. 2 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001 definește noțiunea de imobile preluate abuziv de stat.

Deși în lege nu se

definește noțiunea de „preluare abuzivă” totuși în articolul amintit sunt

enumerate situațiile juridice care reprezintă preluări cu caracter abuziv,

imobilul în litigiu încadrându-se în ipoteza descrisă de art. 2, alin. (1),

lit. g) care statuează: „orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil

astfel cum este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998”. Litera h a

aceluiași articol nu condiționează caracterul abuziv al preluării de împrejurarea

că statul a plătit sau nu o despăgubire.

Cât privește

criticile referitoare la greșita interpretare a dispozițiilor art. 25, vor fi

înlăturate pentru următoarele motive.

Interpretarea dată de

pârât dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001 în sensul că termenul de 60

de zile este un termen de recomandare, nu poate fi primită.

Dispozițiile art. 25

nu numai că nu prevăd cele susținute de pârât, ci statuează obligația organelor

de conducere ale unității deținătoare de a invita în scris persoana îndreptățită

să-și completeze dosarul administrativ și să ia parte la lucrările organului de

conducere a unității deținătoare, obligație ce nu a fost respectată de pârât.

Acest termen de 60 de

zile se poate proroga numai dacă unitatea deținătoare, în urma analizei actelor

doveditoare deja depuse, comunică notificatorului în intervalul de 60 de zile

faptul că documentația depusă este insuficientă pentru fundamentarea deciziei

de restituire.

În consecință,

această prorogare nu operează de drept în beneficiul unității notificate ori de

câte ori notificatorul nu precizează că nu mai deține alte probe, așa cum

susține recurentul, ci este necesar ca unitatea deținătoare să comunice, în

scris, notificatorului necesitatea completării dosarului administrativ .

A aprecia că termenul

legal de 60 de zile este de recomandare și deci organul administrativ poate

soluționa discreționar notificarea, oricând de târziu, precum și a susține în

anul 2009 că nu ne aflăm în situația lipsei răspunsului, ci într-o procedură

administrativă nefinalizată contravine nu numai redactării imperative a

textului ci și caracterului și naturii reparatorii a întregului act normativ.

Pentru considerentele

expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primar General împotriva

Deciziei nr. 490 din 15 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a

IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi 21 mai 2010.

Procesat de GGC - LM