ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2163/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad reclamanta B.L. a chemat în judecată Municipiul Arad prin Primar și pe C.C.M. solicitând să se constate că a dobândit prin uzucapiune suprafața de 5.000 m.p. teren din Arad înscris în CF 9740 Arad cu nr. top 6683/8/c, 6683/8/d ca urmare a folosirii neîntrerupte de către antecesorii reclamantei și apoi de către reclamantă vreme de peste 30 de ani. A solicitat și dezmembrarea terenului în două noi parcele, dintre care una de 5.000 m.p. pe numele reclamantei. În motivarea cererii reclamanta a arătat că terenul a fost folosit de familia ei încă din anul 1935, posesia fiind anterioară apariției Decretului nr. 115/1938 și s-a început de fratele bunicului său și continuat de bunicul și părinții săi, după ce s-a cumpărat imobilul din strada V. și s-a convenit cu proprietarul terenurilor învecinate, G.N., să se achiziționeze de la acesta 5.000 m.p.

În drept cererea s-a întemeiat pe dispozițiile art. 1837, 1847 și 1890 C. civ. Prin sentința civilă nr. 461 din 5 noiembrie 2009 Tribunalul Arad a respins acțiunea reținând că nu sunt aplicabile în cauză dispozițiile C. civ. și normele cutumiare, dar nici prevederile Decretului-Lege 115/1938, iar conform art. 21 alin. (5) din Legea 10/2001 până la soluționarea notificării formulate de C.C.M. înstrăinarea terenului este interzisă. Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta susținând că în speță sunt incidente prevederile C. civ., iar terenul în litigiu nu intră în sfera de aplicare a Legii 10/2001. De asemenea, instanța nu s-a pronunțat cu privire la parcelarea și dezmembrarea terenului. Prin decizia civilă nr. 101 A din 22 aprilie 2010 Curtea de Apel Timișoara a respins apelul.

În considerente instanța a reținut că acțiunea reclamantei nu are nici o legătură juridică cu terenul în litigiu. Astfel, terenul a fost intabulat pe numele lui G.A., tatăl lui G.N., în anul 1926, iar la 25 octombrie 1933 proprietatea s-a intabulat în favoarea firmei A. SA Viticultură Arad, proprietatea lui G.A.. Ulterior, la 29 iulie 1937 s-a rectificat numele proprietarului, înscriindu-se firma individuală A. Viticultură, proprietar G.N. cu sediul în Arad. La 25 iunie 1946 terenul s-a dezmembrat în 4 parcele, iar parcelele cu nr. top 6683/c și 6683/d au fost renotate în favoarea proprietarului G.N., care a rămas singurul proprietar până la data de 21 august 1984 când Statul Român a preluat terenul în baza Decretului 223/1974.

Prin urmare, G.N. a avut neîntrerupt calitatea de proprietar din 1925 până în 1984, iar din 1984 până în 1990 terenul a aparținut statului, situație în care nu se poate uzucapa, deoarece împotriva statului nu operează uzucapiunea. Reclamanta nu a dovedit posesia neîntreruptă, de altfel aceasta nici nu poate invoca uzucapiunea deoarece proprietarul tabular a înstrăinat succesiv parcele din acest teren. Instanța a mai reținut că uzucapiunea invocată de reclamantă nu poate fi constatată decât prin raportarea la dispozițiile Decretului-Lege 115/1938, având în vedere zona în care se află terenul. Or, în speță nu sunt îndeplinite cerințele impuse de art. 27 și 28 din acest act normativ. S-a apreciat legală și reținerea primei instanțe potrivit căreia terenul nu poate fi înstrăinat până la soluționarea notificării formulate de pârâta C.C.M., moștenitoarea testamentară a defunctului G.N.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamanta B.L., în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., susținând că, în mod nelegal instanța a respins administrarea probelor solicitate pentru individualizarea terenului și îndeplinirea condițiilor pentru a uzucapa. De asemenea, tot nelegal, instanța nu a răspuns la cel de-al doilea capăt de cerere, privind parcelarea și dezmembrarea terenului, încălcând dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Recursul nu este fondat. Prin încheierea din 28 mai 2009 instanța de fond a respins administrarea probei testimoniale propusă de reclamantă considerând că aceasta nu este utilă cauzei. Instanța a adoptat această soluție în raport de celelalte înscrisuri depuse la dosar.

Astfel, potrivit adresei Primăriei Arad, terenul în litigiu este amplasat în extravilanul orașului și se identifică în parcelele A 1549 și A 1550, parcela A 1549 aflându-se în administrarea Penitenciarului Arad. Au fost avute în vedere și chitanțele privind plata impozitului pe numele bunicii reclamantei, A.P., din anii 1995, 1997, 2000 și 2001, din care însă nu rezultă expres dacă impozitul s-a achitat pentru terenul în discuție, ele incluzând impozitul și pe clădiri și pe venitul agricol. Aceste înscrisuri, precum și extrasul de carte funciară, au fost suficiente pentru a convinge instanța că reclamanta și familia ei nu a exercitat o posesie asupra terenului în condițiile impuse de lege. De altfel, reclamanta nu a criticat respingerea probelor propuse pe calea devolutivă a apelului, în care se putea solicita completarea probatoriilor și ca atare, nu mai poate învedera, direct în recurs, nelegalitatea soluției instanței de fond sub acest aspect.

În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, referitor la parcelarea și dezmembrarea terenului, trebuie precizat că acesta are un caracter accesoriu, urmând soluția juridică dată cererii principale. Cum în speță acțiunea principală privind dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune a fost respinsă, este de la sine înțeles că și în privința cererii accesorii s-a adoptat aceeași soluție, întrucât parcelarea și dezmembrarea solicitată de reclamantă nu putea fi dispusă decât în urma împlinirii prescripției achizitive. Față de aceste considerente recursul se privește ca nefondat și va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta B.L. împotriva deciziei nr. 101 A din 22 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2011.