ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2163/2011

Asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad reclamanta B.L. a chemat în

judecată Municipiul Arad prin Primar și pe C.C.M. solicitând să se constate că

a dobândit prin uzucapiune suprafața de 5.000 m.p. teren din Arad înscris în CF

9740 Arad cu nr. top 6683/8/c, 6683/8/d ca urmare a folosirii neîntrerupte de

către antecesorii reclamantei și apoi de către reclamantă vreme de peste 30 de

ani. A solicitat și dezmembrarea terenului în două noi parcele, dintre care una

de 5.000 m.p. pe numele reclamantei.

În

motivarea cererii reclamanta a arătat că terenul a fost folosit de familia ei

încă din anul 1935, posesia fiind anterioară apariției Decretului nr. 115/1938

și s-a început de fratele bunicului său și continuat de bunicul și părinții

săi, după ce s-a cumpărat imobilul din strada V. și s-a convenit cu

proprietarul terenurilor învecinate, G.N., să se achiziționeze de la acesta 5.000

m.p. În drept cererea s-a întemeiat pe dispozițiile art. 1837, 1847 și 1890 C.

civ.

Prin

sentința civilă nr. 461 din 5 noiembrie 2009 Tribunalul Arad a respins acțiunea

reținând că nu sunt aplicabile în cauză dispozițiile C. civ. și normele

cutumiare, dar nici prevederile Decretului-Lege 115/1938, iar conform art. 21

alin. (5) din Legea 10/2001 până la soluționarea notificării formulate de C.C.M.

înstrăinarea terenului este interzisă.

Împotriva

sentinței a declarat apel reclamanta susținând că în speță sunt incidente

prevederile C. civ., iar terenul în litigiu nu intră în sfera de aplicare a Legii

10/2001. De asemenea, instanța nu s-a pronunțat cu privire la parcelarea și

dezmembrarea terenului.

Prin

decizia civilă nr. 101 A din 22 aprilie 2010 Curtea de Apel Timișoara a respins

apelul.

În

considerente instanța a reținut că acțiunea reclamantei nu are nici o legătură

juridică cu terenul în litigiu. Astfel, terenul a fost intabulat pe numele lui G.A.,

tatăl lui G.N., în anul 1926, iar la 25 octombrie 1933 proprietatea s-a intabulat

în favoarea firmei A. SA Viticultură Arad, proprietatea lui G.A.. Ulterior, la

29 iulie 1937 s-a rectificat numele proprietarului, înscriindu-se firma

individuală A. Viticultură, proprietar G.N. cu sediul în Arad. La 25 iunie 1946

terenul s-a dezmembrat în 4 parcele, iar parcelele cu nr. top 6683/c și 6683/d

au fost renotate în favoarea proprietarului G.N., care a rămas singurul proprietar

până la data de 21 august 1984 când Statul Român a preluat terenul în baza Decretului

223/1974.

Prin

urmare, G.N. a avut neîntrerupt calitatea de proprietar din 1925 până în 1984,

iar din 1984 până în 1990 terenul a aparținut statului, situație în care nu se

poate uzucapa, deoarece împotriva statului nu operează uzucapiunea.

Reclamanta

nu a dovedit posesia neîntreruptă, de altfel aceasta nici nu poate invoca

uzucapiunea deoarece proprietarul tabular a înstrăinat succesiv parcele din

acest teren.

Instanța a

mai reținut că uzucapiunea invocată de reclamantă nu poate fi constatată decât

prin raportarea la dispozițiile Decretului-Lege 115/1938, având în vedere zona

în care se află terenul. Or, în speță nu sunt îndeplinite cerințele impuse de

art. 27 și 28 din acest act normativ.

S-a

apreciat legală și reținerea primei instanțe potrivit căreia terenul nu poate

fi înstrăinat până la soluționarea notificării formulate de pârâta C.C.M.,

moștenitoarea testamentară a defunctului G.N.

Împotriva

deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamanta B.L., în temeiul art.

304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., susținând că, în mod nelegal instanța a respins

administrarea probelor solicitate pentru individualizarea terenului și

îndeplinirea condițiilor pentru a uzucapa. De asemenea, tot nelegal, instanța

nu a răspuns la cel de-al doilea capăt de cerere, privind parcelarea și

dezmembrarea terenului, încălcând dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C.

proc. civ.

Recursul

nu este fondat.

Prin

încheierea din 28 mai 2009 instanța de fond a respins administrarea probei

testimoniale propusă de reclamantă considerând că aceasta nu este utilă cauzei.

Instanța a

adoptat această soluție în raport de celelalte înscrisuri depuse la dosar.

Astfel, potrivit adresei Primăriei Arad, terenul în litigiu este amplasat în

extravilanul orașului și se identifică în parcelele A 1549 și A 1550, parcela A

1549 aflându-se în administrarea Penitenciarului Arad. Au fost avute în vedere

și chitanțele privind plata impozitului pe numele bunicii reclamantei, A.P.,

din anii 1995, 1997, 2000 și 2001, din care însă nu rezultă expres dacă

impozitul s-a achitat pentru terenul în discuție, ele incluzând impozitul și pe

clădiri și pe venitul agricol.

Aceste

înscrisuri, precum și extrasul de carte funciară, au fost suficiente pentru a

convinge instanța că reclamanta și familia ei nu a exercitat o posesie asupra

terenului în condițiile impuse de lege.

De altfel,

reclamanta nu a criticat respingerea probelor propuse pe calea devolutivă a

apelului, în care se putea solicita completarea probatoriilor și ca atare, nu

mai poate învedera, direct în recurs, nelegalitatea soluției instanței de fond

sub acest aspect.

În ceea ce

privește cel de-al doilea capăt de cerere, referitor la parcelarea și

dezmembrarea terenului, trebuie precizat că acesta are un caracter accesoriu,

urmând soluția juridică dată cererii principale.

Cum în

speță acțiunea principală privind dobândirea dreptului de proprietate prin

uzucapiune a fost respinsă, este de la sine înțeles că și în privința cererii

accesorii s-a adoptat aceeași soluție, întrucât parcelarea și dezmembrarea

solicitată de reclamantă nu putea fi dispusă decât în urma împlinirii

prescripției achizitive.

Față de

aceste considerente recursul se privește ca nefondat și va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de reclamanta B.L. împotriva deciziei nr. 101 A

din 22 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 9 martie 2011.