ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1543/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1543/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

As

upra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin dispoziția nr. 6680 din 31 octombrie 2006, Primarul

General al Municipiului București, a respins

notificarea formulată de

C.R.M.E.,

vizând restituirea în natură a terenului în

suprafață de 204 mp situat în București, sector 3,

pentru lipsa

calității de persoană îndreptățită.

La 7 februarie 2007, succesoarea în

drepturi a notificatoarei, A.E.

, a contestat această dispoziție

solicitând instanței în contradictoriu cu Municipiul București, prin Primarul

General - să

oblige pârâtul de a emite o

nouă dispoziție prin care să-i restituie - în

natură imobilul în legătură cu care s-a formulat notificarea.

In motivarea cererii, contestatoarea

a învederat instanței că, din

actele cauzei rezultă cu prisosință

calitatea cedentei sale, C.R.M.E.

, de unică

moștenitoare a foștilor proprietari ai

imobilului aflat în litigiu.

Investit în primă instanță, Tribunalul

București,secția a V-a

civilă, prin

sentința nr. 712 din 18 mai 2007, a admis excepția lipsei

calității

procesuale active a reclamantei și în consecință a respins acțiunea, ca fiind

introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut în esență că, calitatea de persoană îndreptățită la

restituire în condițiile Legii nr.

10/2001 trebuie apreciată atât în

persoana cedentului cât și a

cesionarului,

situație în care din actele și lucrările dosarului trebuie să

rezulte că

petenta notificatoare este succesoarea în drepturi a proprietarului deposedat

abuziv.

Or, reține tribunalul, chiar dacă

notificatoarea a făcut dovada

faptului

că este unica moștenitoare a soților C.S. și S.C.

, care, la rândul lor sunt legatarii universali ai L.L.,

în cauză nu rezultă identitatea dintre aceasta

din urmă (care a testat în

favoarea

soților C.) și fostul proprietar al nemișcătorului, C.A.

, care a fost expropriată în baza Decretului nr.

130/1967.

Lipsa de identitate cu privire la numele și prenumele

proprietarului expropriat rezultă de altfel și

din adresele comunicate de

Administrația Financiară Sector 5 precum și

din cererile adresate acestei instituții (filele 85 - 86 - dosar fond)

referitoare la plata impozitului pe clădire, acte care nu sunt de natură să

conducă la

concluzia identității de

persoană, identitatea domiciliului neputând

suplini neconcordanțele

semnalate.

Pe lângă faptul că, se mai arată,

cerința calității de persoană

îndreptățită,

în sensul art. 3 și art. 4 din lege nu este îndeplinită în privința

cedentului, nici cesionarul nu a făcut dovada că

este titular al dreptului

ce se urmărește a se valorifica prin

notificare.

Astfel, așa cum rezultă din

contractul de cesiune de drepturi

litigioase,

obiectul cesiunii îl reprezintă dreptul litigios din dosarul nr.

10113/301/2006,

ce are ca obiect o obligație de a face, respectiv

dreptul de a se obține o dispoziție motivată de soluționare a

notificării,

conform art. 25 din Legea nr. 10/2001.

Ca atare, conchide instanța fondului, obiectul cesiunii nu îl

reprezintă dreptul de proprietate asupra imobilului notificat, ci

subrogarea reclamantei în dreptul petentei

notificatoare de a solicita

emiterea

dispoziției motivate de soluționare a notificării.

Apelul formulat în cauză, de

reclamanta A.E. a fost

admis de

Curtea de Apel București, secția a

IV-

a civilă, care, prin

decizia nr. 124 din 17 februarie 2009 a desființat sentința și a trimis

cauza

spre rejudecare Tribunalului București.

Pentru a decide astfel, instanța de

control judiciar a reținut în

esență

că identitatea dintre C.A. (persoana înscrisă, la

poziția nr. 268 din

Decretul de expropriere nr. 130/1967) și L.L.

(autoarea notificatoarei) este dovedită prin identitatea de

domiciliu - adresă care se regăsește în actul de

preluare, în testamentul autentificat precum și certificatul de deces al

defunctei L.L., ca ultim domiciliu al acesteia.

De asemenea, la dosarul cauzei,

există o cerere scrisă de mână,

adresată

Circumscripției financiare nr. 9, unde autoarea notificatoarei

se

identifică cu numele A.C.L., proprietara imobilului, precum și o declarație

autentificată la 1 februarie 2000, prin care R.M.

și B.M.

confirmă faptul că acest imobil, compus din teren în

suprafață de 204 mp și construcție, a aparținut

L.C.,

căsătorită L.

Toate aceste probe, coroborate,

atestă faptul că L.L.

și C.A., sunt

una și aceeași persoană, proprietară a

imobilului

din București

sector 3 expropriat prin Decretul nr. 130/1967, a cărui restituire

în natură, se solicită.

Tot astfel, conchide instanța de

apel, din conținutul contractului de cesiune de drepturi litigioase,

autentificat sub nr. 1645 din 5 iunie

2006 la BNP R.D., rezultă cu

claritate că părțile au

înțeles ca cesiunea

să vizeze dreptul de proprietate asupra terenului în

legătură cu care s-a formulat notificarea, situat

în București,

sector 3, indiferent de

modalitatea în care dreptul de proprietate

ar fi fost recunoscut.

In rejudecare, Tribunalul București,

secția a V-a civilă, prin sentința nr. 1252 din 6 noiembrie 2009, a admis

cererea și anulând

dispoziția atacată a obligat pârâtul să emită o nouă

dispoziție de

restituire în natură a

imobilului situat în București,

sector 3, teren în suprafață de 204 mp.

Pentru a decide astfel instanța fondului a reținut că reclamanta

și-a dovedit calitatea de persoană îndreptățită în

sensul prevederilor art.

3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001.

Astfel, se arată, C.S. și S.C. au

moștenit-o

pe L.L., conform

certificatului de moștenitor nr. 502/1978,

emis de Notariatul de Stat Sector 4, aceștia fiind moșteniți la rândul

lor

de notificatoarea C.R.M.E.,

conform certificatelor

de calitate de moștenitor nr. 3/2000 și 76/2004,

ambele emise de B.N.P. G.A.B.

Cum în anexa Decretului de

expropriere nr. 130/1967, la poziția

268, este trecută C.A., ca

proprietar expropriat, în

absența unor probe

contrare, existența și, după caz întinderea dreptului

de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în

actul normativ prin

care s-a dispus

măsura preluării abuzive, persoana astfel individualizată

in acest act normativ sau de autoritate fiind

prezumată că a deținut

imobilul, sub nume de proprietar.

Cu privire la cererea de restituire în natură a imobilului, s-a

reținut că aceasta este justificată în condițiile

în care, terenul notificat

este

liber de construcții, rețele de sistematizare sau edilitare.

Soluția a fost menținută de Curtea de Apel București, secția

a

IV-

a civilă, care, în esență

cu aceeași motivare, prin decizia nr. 275/A

din 20 aprilie 2010 a respins ca nefondat apelul pârâtului.

In cauză, a declarat recurs în

termen legal pârâtul Municipiul

București

prin Primar General care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., critică hotărârea dată în apel,

după cum urmează:

-

instanța a reținut greșit că reclamanta a făcut

dovada dreptului

de proprietate al cedentei în legătură cu imobilul în

litigiu. Astfel

probele administrate nu

atestă identitatea dintre persoana ce apare în

actul de expropriere (C.A.) și testatoarea L.L.;

- nu s-a dovedit preluarea abuzivă

în proprietatea statului a

imobilului notificat;

-

întinderea dreptului de

proprietate a fost greșit stabilită, din

înscrisurile aflate la dosar nerezultând cu certitudine suprafața reală

a

terenului precum și afectațiunea acestuia.

Recursul se privește ca nefondat urmând a fi respins în considerarea

argumentelor ce succed.

Calitatea de persoană îndreptățită

a notificatoarei C.R.M.E.

a fost

stabilită, cu autoritate de lucru judecat, în ciclul

procesual anterior, prin decizia nr. 124 din 17

februarie 2009 a Curții

de Apel

București, secția a

IV-

a civilă, rămasă irevocabilă prin

nerecurare, instanța de control judiciar

reținând, așa cum s-a arătat mai sus, identitatea dintre C.A., persoana

expropriată, înscrisă

în actul de

preluare, și L.L., autoarea titularei cererii de

restituire, formulată

în baza Legii nr. 10/2001.

Tot astfel, s-a reținut și calitatea

procesuală activă a reclamantei,

ca

urmare a încheierii cu notificatoarea a unui contract de cesiune de drepturi

litigioase - autentificat sub numărul 1645 din 5 iunie 2006 - c

ontract

interpretat de instanță ca purtând asupra dreptului de

proprietate al terenului aflat în litigiu (în suprafață de 204 mp, ce a

făcut obiect al notificării) drept care, conform

voinței părților, ar urma

să fie transmis cesionarei.

Ca atare, cum decizia dată în apel,

în primul ciclu procesual, nu a

fost atacată, aceste aspecte de esența

litigiului, au intrat în puterea lucrului judecat, ele nemaiputând face

obiectul unor noi critici, respectiv dezbateri.

Or, atât în cel de-al doilea apel,

cât și în recurs pârâtul a solicitat

reanalizarea

unor împrejurări deja câștigate cauzei, prin pronunțarea

unei hotărâri

judecătorești irevocabile de către Curtea de Apel București.

Cât privește celelalte două motive

de recurs vizând nedovedirea

preluării

abuzive în proprietatea statului a imobilului notificat și greșita

stabilire a „întinderii" dreptului de

proprietate asupra nemișcătorului,

se

constată că aceste critici au fost formulate

omisso medio

nefăcând

obiectul

dezbaterilor din apel.

Așa fiind, în considerarea celor ce

preced, recursul urmează a se

respinge.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâtul Municipiul

București

prin Primar General împotriva deciziei nr. 275A din 20 aprilie 2010

a

Curții de Apel București, secția a

IV-

a civilă.

Obligă recurentul-pârât la 2000 lei

cheltuieli de judecată către

intimata-reclamantă A.E.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 22 februarie 2011.