ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1543/2011

As upra cauzei de față, constată următoarele: Prin dispoziția nr. 6680 din 31 octombrie 2006, Primarul General al Municipiului București, a respins notificarea formulată de C.R.M.E., vizând restituirea în natură a terenului în suprafață de 204 mp situat în București, sector 3, pentru lipsa calității de persoană îndreptățită. La 7 februarie 2007, succesoarea în drepturi a notificatoarei, A.E. , a contestat această dispoziție solicitând instanței în contradictoriu cu Municipiul București, prin Primarul General - să oblige pârâtul de a emite o nouă dispoziție prin care să-i restituie - în natură imobilul în legătură cu care s-a formulat notificarea. In motivarea cererii, contestatoarea a învederat instanței că, din actele cauzei rezultă cu prisosință calitatea cedentei sale, C.R.M.E.

, de unică moștenitoare a foștilor proprietari ai imobilului aflat în litigiu. Investit în primă instanță, Tribunalul București,secția a V-a civilă, prin sentința nr. 712 din 18 mai 2007, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și în consecință a respins acțiunea, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că, calitatea de persoană îndreptățită la restituire în condițiile Legii nr. 10/2001 trebuie apreciată atât în persoana cedentului cât și a cesionarului, situație în care din actele și lucrările dosarului trebuie să rezulte că petenta notificatoare este succesoarea în drepturi a proprietarului deposedat abuziv.

Or, reține tribunalul, chiar dacă notificatoarea a făcut dovada faptului că este unica moștenitoare a soților C.S. și S.C. , care, la rândul lor sunt legatarii universali ai L.L., în cauză nu rezultă identitatea dintre aceasta din urmă (care a testat în favoarea soților C.) și fostul proprietar al nemișcătorului, C.A. , care a fost expropriată în baza Decretului nr. 130/1967. Lipsa de identitate cu privire la numele și prenumele proprietarului expropriat rezultă de altfel și din adresele comunicate de Administrația Financiară Sector 5 precum și din cererile adresate acestei instituții (filele 85 - 86 - dosar fond) referitoare la plata impozitului pe clădire, acte care nu sunt de natură să conducă la concluzia identității de persoană, identitatea domiciliului neputând suplini neconcordanțele semnalate.

Pe lângă faptul că, se mai arată, cerința calității de persoană îndreptățită, în sensul art. 3 și art. 4 din lege nu este îndeplinită în privința cedentului, nici cesionarul nu a făcut dovada că este titular al dreptului ce se urmărește a se valorifica prin notificare. Astfel, așa cum rezultă din contractul de cesiune de drepturi litigioase, obiectul cesiunii îl reprezintă dreptul litigios din dosarul nr. 10113/301/2006, ce are ca obiect o obligație de a face, respectiv dreptul de a se obține o dispoziție motivată de soluționare a notificării, conform art. 25 din Legea nr. 10/2001. Ca atare, conchide instanța fondului, obiectul cesiunii nu îl reprezintă dreptul de proprietate asupra imobilului notificat, ci subrogarea reclamantei în dreptul petentei notificatoare de a solicita emiterea dispoziției motivate de soluționare a notificării.

Apelul formulat în cauză, de reclamanta A.E. a fost admis de Curtea de Apel București, secția a IV- a civilă, care, prin decizia nr. 124 din 17 februarie 2009 a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului București. Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut în esență că identitatea dintre C.A. (persoana înscrisă, la poziția nr. 268 din Decretul de expropriere nr. 130/1967) și L.L. (autoarea notificatoarei) este dovedită prin identitatea de domiciliu - adresă care se regăsește în actul de preluare, în testamentul autentificat precum și certificatul de deces al defunctei L.L., ca ultim domiciliu al acesteia. De asemenea, la dosarul cauzei, există o cerere scrisă de mână, adresată Circumscripției financiare nr. 9, unde autoarea notificatoarei se identifică cu numele A.C.L., proprietara imobilului, precum și o declarație autentificată la 1 februarie 2000, prin care R.M.

și B.M. confirmă faptul că acest imobil, compus din teren în suprafață de 204 mp și construcție, a aparținut L.C., căsătorită L. Toate aceste probe, coroborate, atestă faptul că L.L. și C.A., sunt una și aceeași persoană, proprietară a imobilului din București sector 3 expropriat prin Decretul nr. 130/1967, a cărui restituire în natură, se solicită. Tot astfel, conchide instanța de apel, din conținutul contractului de cesiune de drepturi litigioase, autentificat sub nr. 1645 din 5 iunie 2006 la BNP R.D., rezultă cu claritate că părțile au înțeles ca cesiunea să vizeze dreptul de proprietate asupra terenului în legătură cu care s-a formulat notificarea, situat în București, sector 3, indiferent de modalitatea în care dreptul de proprietate ar fi fost recunoscut.

In rejudecare, Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 1252 din 6 noiembrie 2009, a admis cererea și anulând dispoziția atacată a obligat pârâtul să emită o nouă dispoziție de restituire în natură a imobilului situat în București, sector 3, teren în suprafață de 204 mp. Pentru a decide astfel instanța fondului a reținut că reclamanta și-a dovedit calitatea de persoană îndreptățită în sensul prevederilor art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001. Astfel, se arată, C.S. și S.C. au moștenit-o pe L.L., conform certificatului de moștenitor nr. 502/1978, emis de Notariatul de Stat Sector 4, aceștia fiind moșteniți la rândul lor de notificatoarea C.R.M.E., conform certificatelor de calitate de moștenitor nr. 3/2000 și 76/2004, ambele emise de B.N.P.

G.A.B. Cum în anexa Decretului de expropriere nr. 130/1967, la poziția 268, este trecută C.A., ca proprietar expropriat, în absența unor probe contrare, existența și, după caz întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ prin care s-a dispus măsura preluării abuzive, persoana astfel individualizată in acest act normativ sau de autoritate fiind prezumată că a deținut imobilul, sub nume de proprietar. Cu privire la cererea de restituire în natură a imobilului, s-a reținut că aceasta este justificată în condițiile în care, terenul notificat este liber de construcții, rețele de sistematizare sau edilitare. Soluția a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a IV- a civilă, care, în esență cu aceeași motivare, prin decizia nr. 275/A din 20 aprilie 2010 a respins ca nefondat apelul pârâtului.

In cauză, a declarat recurs în termen legal pârâtul Municipiul București prin Primar General care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel, după cum urmează: - instanța a reținut greșit că reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate al cedentei în legătură cu imobilul în litigiu. Astfel probele administrate nu atestă identitatea dintre persoana ce apare în actul de expropriere (C.A.) și testatoarea L.L.; - nu s-a dovedit preluarea abuzivă în proprietatea statului a imobilului notificat; - întinderea dreptului de proprietate a fost greșit stabilită, din înscrisurile aflate la dosar nerezultând cu certitudine suprafața reală a terenului precum și afectațiunea acestuia.

Recursul se privește ca nefondat urmând a fi respins în considerarea argumentelor ce succed. Calitatea de persoană îndreptățită a notificatoarei C.R.M.E. a fost stabilită, cu autoritate de lucru judecat, în ciclul procesual anterior, prin decizia nr. 124 din 17 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV- a civilă, rămasă irevocabilă prin nerecurare, instanța de control judiciar reținând, așa cum s-a arătat mai sus, identitatea dintre C.A., persoana expropriată, înscrisă în actul de preluare, și L.L., autoarea titularei cererii de restituire, formulată în baza Legii nr. 10/2001.

Tot astfel, s-a reținut și calitatea procesuală activă a reclamantei, ca urmare a încheierii cu notificatoarea a unui contract de cesiune de drepturi litigioase - autentificat sub numărul 1645 din 5 iunie 2006 - c ontract interpretat de instanță ca purtând asupra dreptului de proprietate al terenului aflat în litigiu (în suprafață de 204 mp, ce a făcut obiect al notificării) drept care, conform voinței părților, ar urma să fie transmis cesionarei. Ca atare, cum decizia dată în apel, în primul ciclu procesual, nu a fost atacată, aceste aspecte de esența litigiului, au intrat în puterea lucrului judecat, ele nemaiputând face obiectul unor noi critici, respectiv dezbateri. Or, atât în cel de-al doilea apel, cât și în recurs pârâtul a solicitat reanalizarea unor împrejurări deja câștigate cauzei, prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești irevocabile de către Curtea de Apel București.

Cât privește celelalte două motive de recurs vizând nedovedirea preluării abuzive în proprietatea statului a imobilului notificat și greșita stabilire a „întinderii" dreptului de proprietate asupra nemișcătorului, se constată că aceste critici au fost formulate omisso medio nefăcând obiectul dezbaterilor din apel. Așa fiind, în considerarea celor ce preced, recursul urmează a se respinge. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primar General împotriva deciziei nr. 275A din 20 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV- a civilă. Obligă recurentul-pârât la 2000 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă A.E. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2011.