ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8638/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. 5678/3/2007, contestatorul B.I. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului București, anularea dispoziției din 28 noiembrie 2006, emisă de pârât în baza Legii nr. 10/2001, cu consecința restituirii în natură a imobilului situat în București, șos. Berceni, în suprafața de 630 mp sau, în subsidiar, atribuirea unei alte suprafețe de teren în echivalent. Prin sentința civilă nr. 280/ F din 08 februarie 2008, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins, ca neîntemeiată, contestația. Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că, prin dispoziția nr. 6976 din 28 noiembrie 2006, s-a respins cererea contestatorului de restituire în natură a imobilului, cu motivarea că terenul este afectat de elemente de sistematizare și rețele edilitare, iar construcțiile sunt demolate.

De asemenea, s-a mai dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 630,00 mp. A apreciat tribunalul că nu se poate restitui terenul în natură, fiind incidente dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, întrucât, potrivit concluziilor raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză, întregul teren a fost identificat ca având o suprafață de 669,00 mp, din care suprafața de 420 mp, situată pe str. Berceni, și suprafața de 249,00 mp, situată în str. Tomești. O parte din acest teren, în suprafață totală de 216,00 mp, este ocupat de carosabilul și trotuarul aferent Șoselei Berceni. De asemenea, terenul este afectat de rețele edilitare subterane, respectiv, apă, termoficare, electricitate, pe latura de nord-est, către Șos.

Berceni, precum și în alte porțiuni, după cum rezultă din nota de reconstituire din 04 noiembrie 2005, întocmită de D.E.I.C. – S.C.E.I. Totodată, instanța a mai reținut că terenul este parțial îngrădit și ocupat de U.S.H., care a susținut că deține terenul în baza contractului de vânzare – cumpărare, autentificat la 05 noiembrie 1998, de către B.N.P. V.R.G., act adițional la contractul de vânzare – cumpărare, autentificat sub același număr, precum și certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 15 noiembrie 1999, titluri a căror valabilitate nu poate fi analizată în prezenta cauză. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat apel contestatorul. Prin motivele de apel, s-a susținut, în esență, că, în mod greșit, s-a respins cererea de restituire în natură, întrucât expertul D.Z.

a identificat suprafața totală de teren de 669 mp, arătând că o parte din acest teren, în suprafață de 212 mp, este ocupată de carosabilul și trotuarul aferent Șoselei Berceni, aceasta suprafață nemaiputând fi restituită, dar diferența de teren, în suprafață de 513 mp, poate fi restituită în natură, terenul fiind afectat de rețele edilitare subterane doar pe latura de Nord - Est, către Șos. Berceni și doar pe adâncimea de 8 m de la stradă, restul proprietății, în adâncime de 18 m, nefiind afectat de rețele subterane. Față de această împrejurare, terenul de 513 mp, ce poate fi restituit, urmează a avea anumite restricții pe latura de est, pe o adâncime de 8 m, către Șos. Berceni, prin retrocedarea acestuia, nefiind afectate căile de acces, trotuarele și carosabilul din zona adiacentă.

Apelantul a susținut că aceste concluzii au fost confirmate atât de expertiza tehnică judiciară dispusă de instanță și întocmită de expertul V.C., cât și de istoricul de rol fiscal al imobilului în litigiu și relațiile privind regimul juridic al acestuia, din care rezultă că există o suprafață de teren de peste 500 mp liberă, neafectată de construcții. Prin decizia civilă nr. 777/ A din 29 octombrie 2008, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă a dispus respingerea apelului, ca nefondat.

Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut că, din raportul de expertiză efectuat în cauză de expertul V.C., a rezultat că o suprafață de teren de 519,00 mp este liberă și poate fi restituită în natură, dar același expert a menționat că „terenul este afectat de rețele edilitare (apă, termoficare, electricitate) doar pe latura de nord – est către Șoseaua Berceni, pe o adâncime de 8,00 m de la stradă” și că „terenul se prezintă parțial îngrădit și este ocupat de U.S.H.”. La dosarul instanței de fond, au fost depuse, de către intimată, acte din care rezultă că U.S.H. a dobândit, prin cumpărare, de la fostul I.M.G.B. SA București, un teren în suprafață de 17027 mp, situat în șos. Berceni.

Prin decizia civilă nr. 5488 din 13 mai 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție, secția civilă, a fost admis recursul declarat de reclamant împotriva deciziei nr. 777/ A din 29 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, s-a dispus casarea acestei decizii și trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Înalta Curte de Casație si Justiție a reținut că situația de fapt nu a fost lămurita de instanța de apel, care putea și trebuia să pună în discuția părților necesitatea administrării de noi probe sau completarea celor existente, care să lămurească fără echivoc delimitarea terenului solicitat a fi restituit în natură, în raport de situația juridică a acestuia, dacă terenul este sau nu ocupat, configurația lucrărilor edilitare, de utilități publice.

Prin decizia civilă nr. 102/ A din 3 februarie 2011, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul - reclamant B.I. Verificând sentința apelată, prin prisma criticilor invocate, și potrivit celor impuse prin decizia nr. 5488 din 13 mai 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție, secția civilă, obligatorie, conform art. 315 C. proc. civ., Curtea a reținut următoarele: În ceea ce privește criticile referitoare la modul de soluționare al cererii reclamantului, în sensul aprecierii eronate că, în cauză, se impunea restituirea în natură a terenului în suprafața de 513 mp, Curtea a reținut că, în apel, a fost administrată proba cu o noua expertiză tehnică în specialitatea topografie, de către expertul T.V.

Potrivit acestui raport de expertiză, suprafața de teren ce face obiectul notificării este de 630 mp. S-a constatat că, din aceasta suprafață totală, o porțiune de 512,63 mp se află în incinta U.S.H., având destinația de spațiu verde, că, inițial, aceasta suprafață a fost proprietatea I.M.G.B., iar, ulterior, a fost transmisă în proprietatea U.S.H.; că, pe aceasta suprafață de teren, nu sunt edificate construcții, nu sunt prezente rețele edilitare, detalii de sistematizare și nici nu există un eventual PUZ sau PUD, fiind folosită ca spațiu verde de către U.S.H. Curtea a precizat că această constatare a fost efectuată și prin raportare la planurile cadastrale și documentația depusă de această U.S.H., la dosarul administrativ, inclusiv actul de vânzare – cumpărare, autentificat de B.N.P.

V.R.G. și actul adițional la acest contract. De asemenea, a fost identificată și suprafața de 117,37 mp, spațiu ocupat de Primăria Sector 4 București, parte componentă a terenului de 630 mp, iar, în ceea ce privește aceasta suprafață, s-a constatat că este ocupată, în prezent, de trotuare, căi de rulare și alte amenajări de utilitate publică (parcare). În raport de aceste constatări ale expertului, necontestate de părțile în litigiu, Curtea a apreciat ca fiind nefondate criticile apelantului referitoare la greșita apreciere a situației de fapt, sub aspectul statuării că porțiunea din acest teren, de 513 mp, poate fi restituită în natură.

În acest sens, Curtea a reținut că, potrivit constatărilor din expertiza administrată în această fază procesuală și care se impune a fi omologată (având în vedere că celelalte expertize nu s-au raportat la întregul material probator administrat în cauză), nu este deținută de Primăria Municipiului București, ci de U.S.H., care exercită și posesia asupra bunului ce se solicită a fi retrocedat, acte de posesie concretizate în îngrădirea respectivului teren, invocând deținerea unui titlu de proprietate asupra acestuia. Așadar, Curtea a constat că, în prezent, terenul ce face obiectul criticii, nu este deținut de pârâtul chemat în judecată, ci de către un terț, care nu are calitate de parte în prezentul litigiu și care susține că l-a dobândit, în temeiul unui contract de vânzare – cumpărare, de la SC K. I.M.G.B.

SA. Potrivit situației de fapt stabilite în prima instanța, terenul ce face obiectul litigiului a fost expropriat, în baza Decretului nr. 298/1982 și a Decretului nr. 88/1984. În raport de prevederile înscrise în art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, imobilele terenuri expropriate se vor restitui în natură persoanelor îndreptățite, dacă nu au fost înstrăinate, cu respectarea dispozițiilor legale. Așadar, aceste dispoziții condiționează restituirea în natură, stabilind că nu pot fi restituite acele terenuri care au fost înstrăinate cu respectarea prevederilor legale.

Sub acest aspect, Curtea a reținut că reclamantul a promovat o acțiune prin care, în contradictoriu cu Primăria Municipiului București a solicitat, în conformitate cu prevederile art. 26 din Legea nr. 10/2001, să se constate nelegalitatea deciziei nr. 6976/2006, emisă de Primarul General, prin care s-a respins cererea de restituire în natura a terenului și să se dispună obligarea pârâtului la restituirea în natură a suprafeței de 513 mp (512,63 mp, conform expertizei). Or, din probele administrate, rezultă că nu pârâtul, împotriva căruia s-au îndreptat pretențiile reclamantului, exercită posesia asupra terenului în litigiu, ci o terță persoană, care nu a fost atrasă în proces. Totodată, având în vedere prevederile înscrise în art. 129 alin. (6) și art. 294 alin. (1) C. proc.

civ., Curtea a apreciat că, date fiind limitele în care a fost învestită, nu poate proceda la analiza legalității sau întinderii titlului invocat de acest terț asupra imobilului revendicat, un asemenea procedeu neputând avea, oricum, nici o eficiență în cauză, deoarece condiția necesară ar fi aceea a reintrării efective a bunului în detenția pârâtului chemat în judecată. Or, chiar dacă s-ar ajunge, pe cale incidentală, la concluzia că terțul care invocă un drept de proprietate asupra acestei suprafețe de teren și care exercită în fapt prerogativele acestui drept asupra respectivei porțiuni de teren nu ar deține un titlu valid asupra imobilului, în sensul prevederilor legale anterior citate, este evident că, prin hotărârea pronunțată, nu s-ar putea produce o repunere a pârâtului în situația anterioară pierderii detenției asupra bunului, întrucât efectul substanțial al hotărârii conduce la o modificare a situației juridice numai între părți.

De asemenea, la constatarea pe cale incidentală a acestor aspecte se opune un principiu de drept procesual civil cu forță juridică superioară, respectiv principiul contradictorialității și al garantării dreptului la apărare, garanție a oricărei proces echitabil, în temeiul căruia terțul trebuie să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la aspectele invocate de către reclamant, or, procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, instanța neavând posibilitatea modificării cadrului procesual în calea de atac a apelului, cu a cărui analiză a fost învestită. În plus, Curtea a avut în vedere faptul că prezenta acțiune este în fapt o cale de atac pusă la dispoziția reclamantului de prevederile art. 26 din Legea nr. 10/2001, lege specială și că, într-o astfel de procedură, reclamantului nu i s-ar putea înrăutăți situația.

Or, o atare împrejurare reprezintă un alt argument în susținerea considerentelor anterior prezentate, întrucât, dat fiind cadrul procesual stabilit de reclamant, în prima instanță, orice analiză a legalității titlului, invocat de U.S.H., asupra terenului nu îi poate fi acestui terț opozabilă, pentru considerentele expuse, astfel că o atare împrejurare ar determina o îngreunare a situației reclamantului, care ar fi nevoit să demareze alte proceduri judiciare, în contradictoriu cu terțul, al căror rezultat nu poate fi anticipat. În raport de toate aceste considerente, Curtea a concluzionat că, în cauză, în mod corect, a apreciat instanța de fond că nu este posibilă restituirea în natură a suprafeței de 512,63 mp, identificată prin raportul de expertiza tehnica topografică, întocmit de către expertul T.V., ce face obiectul notificării.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în termen legal, reclamantul B.I., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului si, pe fondul cauzei, să se dispună anularea dispoziției din 28 noiembrie 2006, emisă de către intimată si restituirea în natură a imobilului teren situat in București, Șos. Berceni, identificat, conform notei de reconstituire, ca fiind Str. Tomești, în suprafața de 630 mp. În dezvoltarea criticilor, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 11 C. proc. civ., recurentul-reclamant, după reiterarea soluțiilor pronunțate în cauză, a arătat următoarele: Curtea de apel a constatat că suprafața de teren în litigiu nu este deținută de Primăria Municipiului București, ci de U.S.H., care exercita si posesia bunului ce se solicită a fi retrocedat, invocând deținerea unui titlu de proprietate asupra acestuia.

Or, prin dispoziția nr. 6976 din 28 noiembrie 2006, emisă de Primăria municipiului București, s-a constatat imposibilitatea restituirii în natură a terenului, din cauză că este afectat de elemente de sistematizare, carosabil, trotuar pietonal, platforma betonata-parcaj, spațiu verde, trotuar pietonal. Niciodată, pe parcursul judecării prezentei cauze, intimata Primăria Municipiului București nu a arătat că nu ar mai deține terenul in litigiu. Pe de altă parte, din relațiile solicitate cu privire la situația juridică a imobilului, nu rezultă că proprietar al terenului ar fi U.S.H., ci doar că acesta a trecut în proprietatea statului, conform Decretului de expropriere, deținut de autorii săi. În acest sens, s-a susținut că terenul solicitat a fi restituit în natură este situat în București, Sos.

Berceni, actuala Str. Tomești, iar terenul deținut de U.S.H., în suprafață de 17027 mp, este situat în Sos. Berceni. Mai mult, expertiza dispusă si efectuată, în calea de atac a apelului, de către expert T.V., a concluzionat că întreaga suprafața revendicată de 512,63 mp poate fi restituită în natură, prin diminuarea si reconfigurarea incintei U.S.H., fără ca aceasta sa fie afectată. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate în cauză si a dispozițiilor legale relevante, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor succede: Sub un prim aspect, Înalta Curte consideră necesar să sublinieze că, în actuala configurare a recursului, această cale de atac poate fi exercitată exclusiv pentru motivele de nelegalitate reglementate exhaustiv în dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ., iar nu pentru motive de netemeinicie si, în consecință, reanalizarea situației de fapt, stabilită de instanțele de fond, în baza ansamblului probator administrat în cauză, cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale, nu poate fi reapreciată de către instanța de recurs. În consecință, motivul de recurs întemeiat de recurent, asistat de apărător ales, pe dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ. nu poate fi valorificat prin intermediul recursului, în actuala reglementare, întrucât acesta a fost abrogat prin dispozițiile O.U.G. nr. 138/2000. Procedând, astfel, la analiza exclusivă a criticilor de nelegalitate, ce pot fi încadrate, în mod formal, în dispozițiile punctului 9 al art. 304 C. proc.

civ., instanța va avea de examinat doar dacă dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 au fost corect interpretate si aplicate la cauza concretă dedusă judecății. Potrivit acestor dispoziții legale, imobilele terenuri expropriate se vor restitui în natură persoanelor îndreptățite, dacă nu au fost înstrăinate, cu respectarea dispozițiilor legale. Or, în speță, s-a dovedit, în baza ansamblului probator administrat, care nu a fost răsturnat de recurentul reclamant si care nu poate fi reapreciat de instanța de recurs, că imobilul în litigiu nu este deținut de intimata pârâtă Primăria Municipiului București, ci de un terț, U.S.H., care exercită și posesia asupra bunului ce se solicită a fi retrocedat, acte de posesie concretizate în îngrădirea respectivului teren, invocând deținerea unui titlu de proprietate asupra acestuia, titlu care nu a fost contestat de reclamant, prin mijloace procesuale specifice.

Cum titlul de proprietate asupra imobilului în litigiu, exhibat de terț, este valid, nefiind anulat, nu se poate ca, prin intermediul contestației întemeiate pe dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, îndreptate împotriva dispoziției din 28 noiembrie 2006, emisă de intimata pârâtă Primăria Municipiului București, prin primar general, să fie restituit în natură un imobil care nu este în posesia acestei pârâte, întrucât acesteia i s-ar impune o obligație imposibil de executat. În consecință, instanța de apel a făcut o corectă interpretare si aplicare a dispozițiilor art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001.

În acest context, împrejurarea invocată, prin intermediul recursului, conform căreia, prin dispoziția din 28 noiembrie 2006, emisă de Primăria municipiului București, s-a constatat imposibilitatea restituirii în natură a terenului, din cauză că este afectat de elemente de sistematizare, carosabil, trotuar pietonal, platformă betonată, parcaj, spațiu verde, trotuar pietonal si, niciodată, pe parcursul judecării prezentei cauze, intimata Primăria Municipiului București nu a arătat că nu ar mai deține terenul in litigiu nu este de natură să determine modificarea soluției pronunțate în cauză, întrucât, în cadrul procedurii judiciare declanșate prin exercitarea contestației împotriva acestei decizii, instanța de judecată, în virtutea plenitudinii de competentă de care dispune, conform normelor interne, dar si dispozițiilor articolului 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, care reglementează dreptul de acces la un tribunal, poate ajunge la o altă concluzie decât cea enunțată de organul administrativ cu atribuții jurisdicționale, care însă să conducă la același rezultat, cel al imposibilității restituirii în natură a imobilului în litigiu.

În ceea ce privește pretinsa absentă a identității celor două imobile, cel solicitat de reclamant si cel asupra căruia U.S.H. ar fi deținătoarea unui titlu de proprietate, aceasta reprezintă, în opinia instanței de recurs, de asemenea, un aspect de fapt, care a fost tranșat prin expertiza dispusă si administrată în fata instanței de apel, în rejudecare, iar diminuarea si reconfigurarea incintei U.S.H., propusă prin acest raport de expertiză, nu ar putea fi dispusă, astfel cum corect a apreciat și instanța de apel, în cadrul unui litigiu, în care această persoană juridică nu a fost parte, fără a-i fi afectate acesteia dreptul la un proces echitabil si bunul, ca noțiune autonomă instituită prin art. 1 al Primului Protocol adițional la Convenție, de care a aceasta dispune, în temeiul unui act translativ de proprietate, valabil la epoca faptelor, titlu care, eventual, va putea fi comparat cu cel al reclamantului, într-o procedură distinctă.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul B.I. împotriva deciziei nr. 102/ A din 3 februarie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul B.I., împotriva deciziei nr. 102/ A din 03 februarie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 decembrie 2011.