ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 560/2012

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 1582 din 123 iulie 2010 a Tribunalului Iași a dispus

următoarele:

A respins excepția inadmisibilității

acțiunii invocată de pârâți.

A admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local al municipiului Iași.

A respins acțiunea formulată de

reclamanta Parohia Z.C. Iași în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al

municipiului Iași, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate

procesuală pasivă.

A admis în parte acțiunea civilă formulată

de reclamanta Parohia

Z.C.

Iași, cu sediul în Iași, str. A., în

contradictoriu cu pârâtul Municipiul Iași - prin Primar, cu sediul în Iași,

b-dul. Ș.M.

A constatat că reclamanta a dobândit

dreptul de proprietate prin uzucapiune de 30 de ani asupra imobilelor compuse

din teren în suprafață de 2.248 m.p. - pe care se află amplasată biserica (CI),

casa parohială (C2), sală praznice (C3) și trei anexe construite din piatră și

cărămidă (C4, C5, C6) - identificat în planșa - anexă la ultimul raport de expertiză

efectuat de expertul C.C., în punctele 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15,

16, 17, 18, ce face parte integrantă din prezenta și din teren în suprafață de

659 mp (spațiu verde), delimitat prin planșa - anexă la raportul de expertiză

prin punctele, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 19, 20, lucrare ce face parte integrantă

din prezenta hotărâre.

A respins acțiunea formulată de către

reclamantă în contradictoriu cu pârâtul vizând constatarea dreptului de

proprietate prin uzucapiune de 30 de ani asupra imobilelor compuse din teren în

suprafață totală de 793 mp (platformă betonată) și teren în suprafață totală de

646 mp (formată din 280 mp și 360 mp - zonele hașurate), ambele terenuri fiind

identificate în planșa - anexă la raportul de expertiză efectuat de expertul C.C.,

lucrare ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că, fată de materialul probator administrat în cauză, reclamanta

a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune de 30 de ani asupra

imobilului - teren în suprafață de 2.248 m.p. pe care se află amplasată biserica,

casa parohială și celelalte anexe și teren în suprafață de 659 m.p.,

reprezentând spațiu verde, constatând că termenul de prescripție a curs

neîntrerupt începând cu anul 1945, nefiind probat existența vreunui caz de

întrerupere, reclamanta făcând dovada existenței unei posesii neviciate și

neîntrerupte de peste 30 de ani asupra bunurilor imobile în litigiu.

Coroborând concluziile expertizei cu

înscrisurile depuse la dosar de pârâți a rezultat că din suprafețele de teren

construite și neconstruite, terenul în suprafață de 793 m.p. identificat de

expert ca fiind platformă betonată nu poate face obiectul dobândirii dreptului

de proprietate, deoarece este inventariat ca teren din domeniul public din anul

2005 la poz. 126 (fila 112) ca și parcare, astfel că în cauză sunt aplicabile

dispozițiile art. 11 din Legea nr. 213/1998. De asemenea suprafața totală de

teren de 646 m.p. din care 280 m.p. spațiu pietonal și zona de protecția a

Pasajului Nicolina și 366 m.p. teren ocupat de proprietățile private S. și L., face

parte din domeniul public, respectiv suprafața de 280 m.p., iar cealaltă parte

aparține unor proprietăți private.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel reclamanta Parohia Z.C. și pârâții Municipiul Iași, prin Primar și

Consiliul Local Iași.

Prin cererea de apel formulată de

reclamanta Parohia Z.C. Iași s-au formulat următoarele critici:

Din probele testimoniale și expertiza

tehnică judiciară rezultă foarte clar că Parohia Z.C. stăpânește de pete 30 de

ani sub nume de proprietar și suprafața de 793 m.p. teren delimitat de punctele

cadastrale 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8.

Instanța de fond a respins în mod

netemeinic constatarea dreptului de proprietate asupra platformei betonate,

neținând cont de probele administrate în cauză, iar Municipiul Iași nu a dovedit

dreptul de proprietate asupra acestui imobil.

În apelul formulat de Municipiul Iași,

prin Primar și Consiliul Local Iași s-a arătat că rolul activ al judecătorului

nu trebuie confundat cu principiul disponibilității care îl obligă pe reclamant

să-și probeze pretențiile.

Așa cum a statuat practica judiciară

în materie, acțiunea în constatare este deschisă proprietarului care se găsește

în posesia imobilului, atunci când îi este necesară o hotărâre judecătorească

prin care i se recunoaște dreptul sau dacă dovedește că acest drept îi este

contestat.

Hotărârea instanței de a admite

acțiunea reclamantei și cu privire la constatarea dreptului de proprietate

pentru suprafața de 659 m.p. teren reprezentând spațiu verde, motivat de faptul

că terenul nu este inventariat în domeniul public este nelegală.

Această suprafață de teren se află în

administrarea Consiliului Local, iar potrivit prevederilor O.U.G. nr. 114/2007,

schimbarea destinației acestor terenuri amenajate ca spații verzi și/sau

prevăzute ca atare în documentațiile de urbanism, reducerea suprafeței acestora

ori strămutarea lor este interzisă, indiferent de regimul juridic al acestora.

Mai mult, se poate observa din planul

de situație al vechii proprietăți că această suprafață de teren excede

suprafeței de teren ce reprezintă fosta proprietate a parohiei, această

suprafață se află în afara proprietății reclamantei.

Prin decizia civilă nr. 23 din 18

februarie 2011 Curtea de apel Iași a respins ambele apeluri reținând că prin

probele administrate s-a dovedit fără echivoc că suprafața de 793 m.p. teren

face parte din domeniul public de interes local al unității administrativ

teritoriale a Municipiului Iași, fiind inventariat ca atare încă din anul 2005.

Bunurile aparținând proprietății

publice sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile.

Ceea ce este de examinat în speță este

caracterul imprescriptibil al bunurilor publice, deși Codul civil nu conține

reglementări precise privitoare la domeniul public, printr-o dispoziție

înscrisă în materia prescripției, declară bunurile care fac parte din această

categorie imprescriptibilă deoarece sunt scoase din circuitul civil general.

Într-adevăr potrivit art. 1844 C. civ.,

nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care din natura lor proprie, sau

printr-o declarație a legii, nu pot fi obiecte de proprietate privată, ci sunt

scoase afară din comerț. Același caracter juridic al bunurilor din domeniul

public este prevăzut atât în art. 1 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 privitoare

la fondul funciar, cât și în art. 11 din Legea nr. 213/1998 privind

proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.

Din moment ce nici art. 1844 C. civ.

și nici dispozițiile speciale amintite nu fac vreo distincție, înseamnă că

dreptul de proprietate publică este imprescriptibil atât extinctiv, cât și

achizitiv. Drept consecință, în ceea ce privește bunurile aparținând domeniului

public nu pot fi dobândite prin această uzucapiune.

Criticile formulate de Municipiul

Iași, reprezentat prin Primar și Consiliul Local Iași sunt nefondate. Astfel,

în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă, în mod corect instanța de fond

a stabilit că în calitate de pârâtă trebuie să stea unitatea administrativ

teritorială și nu Consiliul Local Iași.

În mod corect s-a constatat că

reclamanta a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate și asupra

suprafeței de 659 m.p. teren, deoarece contrar susținerilor apelantei nu a

dovedit că această suprafață de teren face parte din domeniul public prin

efectul legii sau prin destinație, astfel încât dispozițiile art. 11 din Legea nr.

213/1998 nu sunt aplicabile pentru această suprafață de teren și nici

dispozițiile O.U.G. nr. 114/2007.

Împotriva deciziei instanței de apel

au declarat recurs reclamanta și pârâtul Municipiul Iași prin Primar.

În recursul reclamantei s-a arătat că

instanța a nesocotit proba testimonială și expertiza tehnică din care a

rezultat că Parohia Z.C. a stăpânit de peste 30 ani platforma betonată în

suprafață de 793 m.p.

Pârâtul a învederat, în motivarea

recursului său, că suprafața de teren de 659 mp, amenajată ca spațiu verde, se

află în administrarea Consiliului Iași și nu putea fi uzucapată de reclamantă

care nu a exercitat o posesie utilă timp de 30 de ani asupra acestui teren.

Recursul reclamantei este nul.

Potrivit art. 302

1

alin. (1)

lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității,

motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor.

În ce privește motivele de

nelegalitate care pot fi invocate pe calea recursului, acestea sunt limitativ

reglementate de dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

În speță, recurenta nu a invocat

niciunul dintre cazurile de modificare ori casare prevăzute de textul menționat

anterior și nici dezvoltarea criticilor acestora nu face posibilă încadrarea,

în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în vreunul din motivele de

recurs.

Așa-zisele aspecte de nelegalitate au

constat în considerații de ordin general referitoare la neaprecierea corectă a

probelor, aspect care nu poate fi reținut drept motiv de recurs.

Față de cele ce preced, se va constata

nulitatea recursului.

Recursul declarat de pârât nu este

fondat.

În mod corect s-a reținut că

reclamanta a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune și asupra

terenului de 659 mp ocupat de un spațiu verde neamenajat.

Uzucapiunea reprezintă un mod de

dobândire a proprietății, ca efect al posesiei utile, pe toată durata prescrisă

de lege, anume 30 ani sau 10-20 ani, după caz. Odată împlinit termenul

uzucapiunii, proprietatea se dobândește automat, de la lege, cererea de chemare

în judecată, prin care posesorul solicită să se constate aceasta, având doar

efect declarativ, fiind o acțiune în constatare cu caracter interogativ sau

provocatoriu, prin care pârâtul este pus în situația de a-și manifesta poziția.

Așadar, uzucapiunea conduce la

dobândirea proprietății, prin exercitarea posesiei utile, iar nu prin

transmiterea dreptului de proprietate de la un proprietar către altul, ca în

cazul actelor juridice.

Prin probele administrate în cauză s-a

dovedit că reclamanta a exercitat o posesie utilă asupra terenului timp de 30

de ani. Ca atare, situația de fapt a fost stabilită definitiv de instanța de

apel și nu mai poate fi reanalizată în recurs, față de actuala configurație a

dispozițiilor art. 304 C. proc. civ.

Recurentul a susținut constant pe

parcursul derulării litigiului că terenul de 659 mp se află în administrarea

Consiliului Local Iași, însă nu a făcut nici o dovadă în acest sens. Simpla

susținere a recurentului nu poate fi luată în considerație, din moment ce art. 1169

C. civ. prevede expres că cel ce face o propunere în fața instanței trebuie să

o și dovedească.

Având în vedere aceste considerente

recursul pârâtului este nefondat și va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de

reclamanta Parohia Z.C. Iași împotriva deciziei nr. 23 din 18 februarie 2011

pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și

de familie.

Respinge ca nefondat recursul declarat

de pârâtul Municipiul Iași prin Primar împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

1 februarie 2012.