ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 560/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1582 din 123 iulie 2010 a Tribunalului Iași a dispus următoarele: A respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâți. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local al municipiului Iași. A respins acțiunea formulată de reclamanta Parohia Z.C. Iași în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al municipiului Iași, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta Parohia Z.C. Iași, cu sediul în Iași, str. A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Iași - prin Primar, cu sediul în Iași, b-dul. Ș.M.

A constatat că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune de 30 de ani asupra imobilelor compuse din teren în suprafață de 2.248 m.p. - pe care se află amplasată biserica (CI), casa parohială (C2), sală praznice (C3) și trei anexe construite din piatră și cărămidă (C4, C5, C6) - identificat în planșa - anexă la ultimul raport de expertiză efectuat de expertul C.C., în punctele 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, ce face parte integrantă din prezenta și din teren în suprafață de 659 mp (spațiu verde), delimitat prin planșa - anexă la raportul de expertiză prin punctele, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 19, 20, lucrare ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

A respins acțiunea formulată de către reclamantă în contradictoriu cu pârâtul vizând constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune de 30 de ani asupra imobilelor compuse din teren în suprafață totală de 793 mp (platformă betonată) și teren în suprafață totală de 646 mp (formată din 280 mp și 360 mp - zonele hașurate), ambele terenuri fiind identificate în planșa - anexă la raportul de expertiză efectuat de expertul C.C., lucrare ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, fată de materialul probator administrat în cauză, reclamanta a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune de 30 de ani asupra imobilului - teren în suprafață de 2.248 m.p.

pe care se află amplasată biserica, casa parohială și celelalte anexe și teren în suprafață de 659 m.p., reprezentând spațiu verde, constatând că termenul de prescripție a curs neîntrerupt începând cu anul 1945, nefiind probat existența vreunui caz de întrerupere, reclamanta făcând dovada existenței unei posesii neviciate și neîntrerupte de peste 30 de ani asupra bunurilor imobile în litigiu. Coroborând concluziile expertizei cu înscrisurile depuse la dosar de pârâți a rezultat că din suprafețele de teren construite și neconstruite, terenul în suprafață de 793 m.p. identificat de expert ca fiind platformă betonată nu poate face obiectul dobândirii dreptului de proprietate, deoarece este inventariat ca teren din domeniul public din anul 2005 la poz.

126 (fila 112) ca și parcare, astfel că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 11 din Legea nr. 213/1998. De asemenea suprafața totală de teren de 646 m.p. din care 280 m.p. spațiu pietonal și zona de protecția a Pasajului Nicolina și 366 m.p. teren ocupat de proprietățile private S. și L., face parte din domeniul public, respectiv suprafața de 280 m.p., iar cealaltă parte aparține unor proprietăți private. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta Parohia Z.C. și pârâții Municipiul Iași, prin Primar și Consiliul Local Iași. Prin cererea de apel formulată de reclamanta Parohia Z.C. Iași s-au formulat următoarele critici: Din probele testimoniale și expertiza tehnică judiciară rezultă foarte clar că Parohia Z.C.

stăpânește de pete 30 de ani sub nume de proprietar și suprafața de 793 m.p. teren delimitat de punctele cadastrale 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8. Instanța de fond a respins în mod netemeinic constatarea dreptului de proprietate asupra platformei betonate, neținând cont de probele administrate în cauză, iar Municipiul Iași nu a dovedit dreptul de proprietate asupra acestui imobil. În apelul formulat de Municipiul Iași, prin Primar și Consiliul Local Iași s-a arătat că rolul activ al judecătorului nu trebuie confundat cu principiul disponibilității care îl obligă pe reclamant să-și probeze pretențiile. Așa cum a statuat practica judiciară în materie, acțiunea în constatare este deschisă proprietarului care se găsește în posesia imobilului, atunci când îi este necesară o hotărâre judecătorească prin care i se recunoaște dreptul sau dacă dovedește că acest drept îi este contestat.

Hotărârea instanței de a admite acțiunea reclamantei și cu privire la constatarea dreptului de proprietate pentru suprafața de 659 m.p. teren reprezentând spațiu verde, motivat de faptul că terenul nu este inventariat în domeniul public este nelegală. Această suprafață de teren se află în administrarea Consiliului Local, iar potrivit prevederilor O.U.G. nr. 114/2007, schimbarea destinației acestor terenuri amenajate ca spații verzi și/sau prevăzute ca atare în documentațiile de urbanism, reducerea suprafeței acestora ori strămutarea lor este interzisă, indiferent de regimul juridic al acestora. Mai mult, se poate observa din planul de situație al vechii proprietăți că această suprafață de teren excede suprafeței de teren ce reprezintă fosta proprietate a parohiei, această suprafață se află în afara proprietății reclamantei.

Prin decizia civilă nr. 23 din 18 februarie 2011 Curtea de apel Iași a respins ambele apeluri reținând că prin probele administrate s-a dovedit fără echivoc că suprafața de 793 m.p. teren face parte din domeniul public de interes local al unității administrativ teritoriale a Municipiului Iași, fiind inventariat ca atare încă din anul 2005. Bunurile aparținând proprietății publice sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile. Ceea ce este de examinat în speță este caracterul imprescriptibil al bunurilor publice, deși Codul civil nu conține reglementări precise privitoare la domeniul public, printr-o dispoziție înscrisă în materia prescripției, declară bunurile care fac parte din această categorie imprescriptibilă deoarece sunt scoase din circuitul civil general.

Într-adevăr potrivit art. 1844 C. civ., nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care din natura lor proprie, sau printr-o declarație a legii, nu pot fi obiecte de proprietate privată, ci sunt scoase afară din comerț. Același caracter juridic al bunurilor din domeniul public este prevăzut atât în art. 1 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 privitoare la fondul funciar, cât și în art. 11 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia. Din moment ce nici art. 1844 C. civ. și nici dispozițiile speciale amintite nu fac vreo distincție, înseamnă că dreptul de proprietate publică este imprescriptibil atât extinctiv, cât și achizitiv. Drept consecință, în ceea ce privește bunurile aparținând domeniului public nu pot fi dobândite prin această uzucapiune.

Criticile formulate de Municipiul Iași, reprezentat prin Primar și Consiliul Local Iași sunt nefondate. Astfel, în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă, în mod corect instanța de fond a stabilit că în calitate de pârâtă trebuie să stea unitatea administrativ teritorială și nu Consiliul Local Iași. În mod corect s-a constatat că reclamanta a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate și asupra suprafeței de 659 m.p. teren, deoarece contrar susținerilor apelantei nu a dovedit că această suprafață de teren face parte din domeniul public prin efectul legii sau prin destinație, astfel încât dispozițiile art. 11 din Legea nr. 213/1998 nu sunt aplicabile pentru această suprafață de teren și nici dispozițiile O.U.G.

nr. 114/2007. Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs reclamanta și pârâtul Municipiul Iași prin Primar. În recursul reclamantei s-a arătat că instanța a nesocotit proba testimonială și expertiza tehnică din care a rezultat că Parohia Z.C. a stăpânit de peste 30 ani platforma betonată în suprafață de 793 m.p. Pârâtul a învederat, în motivarea recursului său, că suprafața de teren de 659 mp, amenajată ca spațiu verde, se află în administrarea Consiliului Iași și nu putea fi uzucapată de reclamantă care nu a exercitat o posesie utilă timp de 30 de ani asupra acestui teren. Recursul reclamantei este nul. Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor.

În ce privește motivele de nelegalitate care pot fi invocate pe calea recursului, acestea sunt limitativ reglementate de dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. În speță, recurenta nu a invocat niciunul dintre cazurile de modificare ori casare prevăzute de textul menționat anterior și nici dezvoltarea criticilor acestora nu face posibilă încadrarea, în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în vreunul din motivele de recurs. Așa-zisele aspecte de nelegalitate au constat în considerații de ordin general referitoare la neaprecierea corectă a probelor, aspect care nu poate fi reținut drept motiv de recurs. Față de cele ce preced, se va constata nulitatea recursului. Recursul declarat de pârât nu este fondat.

În mod corect s-a reținut că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune și asupra terenului de 659 mp ocupat de un spațiu verde neamenajat. Uzucapiunea reprezintă un mod de dobândire a proprietății, ca efect al posesiei utile, pe toată durata prescrisă de lege, anume 30 ani sau 10-20 ani, după caz. Odată împlinit termenul uzucapiunii, proprietatea se dobândește automat, de la lege, cererea de chemare în judecată, prin care posesorul solicită să se constate aceasta, având doar efect declarativ, fiind o acțiune în constatare cu caracter interogativ sau provocatoriu, prin care pârâtul este pus în situația de a-și manifesta poziția. Așadar, uzucapiunea conduce la dobândirea proprietății, prin exercitarea posesiei utile, iar nu prin transmiterea dreptului de proprietate de la un proprietar către altul, ca în cazul actelor juridice.

Prin probele administrate în cauză s-a dovedit că reclamanta a exercitat o posesie utilă asupra terenului timp de 30 de ani. Ca atare, situația de fapt a fost stabilită definitiv de instanța de apel și nu mai poate fi reanalizată în recurs, față de actuala configurație a dispozițiilor art. 304 C. proc. civ. Recurentul a susținut constant pe parcursul derulării litigiului că terenul de 659 mp se află în administrarea Consiliului Local Iași, însă nu a făcut nici o dovadă în acest sens. Simpla susținere a recurentului nu poate fi luată în considerație, din moment ce art. 1169 C. civ. prevede expres că cel ce face o propunere în fața instanței trebuie să o și dovedească. Având în vedere aceste considerente recursul pârâtului este nefondat și va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamanta Parohia Z.C. Iași împotriva deciziei nr. 23 din 18 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Iași prin Primar împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2012.