ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1897/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu-Mureș, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta L.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor – Casa de Pensii, obligarea acestuia la comunicarea deciziei de pensionare din 21 octombrie 2008. Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Târgu-Mureș, în raport de dispozițiile art. 156 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 19/2000. Prin sentința nr. 129 din 29 octombrie 2009, Curtea de Apel Târgu –Mureș, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta L.E., în favoarea Tribunalului București.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Târgu-Mureș a reținut că potrivit dispozițiilor art. 155 lit. f) din Legea nr. 19/2000, tribunalele soluționează, în prima instanță, litigiile privind modul de stabilire și de plată a pensiilor, a indemnizațiilor și a altor drepturi de asigurări sociale, iar dispozițiile art. 54 alin. 3 din Legea nr. 164/2001 prevăd că deciziile comisiilor de contestații pot fi atacate în instanță potrivit Legii nr. 19/2000. În acest context legislativ s-a apreciat că tribunalul are competența de a judeca în primă instanță litigiile privind deciziile de pensionare, respectiv refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri privind drepturi de asigurări sociale. A mai constatat Curtea de Apel Târgu –Mureș că, în raport de prevederile art. 156 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S.

sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul, iar celelalte cereri de adresează instanței în a cărei rază teritorială își are sediul pârâtul, această ultimă ipoteză fiind incidentă în speță. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta L.E., criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ. S-a apreciat în recurs că a fost încălcat dreptul la apărare al recurentei întrucât nu a fost avută în vedere de instanță cererea sa depusă la 29 octombrie 2009 pentru lipsă de apărare. Deasemenea sentința a fost criticată și pentru faptul că instanța de fond a admis greșit excepția de necompetență materială a Curții de Apel Târgu Mureș și a declinat competența de soluționare a pricinii Tribunalului București, întrucât a schimbat înțelesul și natura actului juridic dedus judecății.

Recursul este nefondat și va fi respins. Examinând motivele de recurs și actele dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: În ceea ce privește primul motiv invocat de recurentă, respectiv faptul că instanța de fond i-a respins cererea pentru lipsă de apărare, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că în raport de dispozițiile art. 156 C. proc. civ., Curtea de Apel Târgu Mureș a procedat în mod legal. Astfel, dispozițiile art. 156 C. proc. civ. prevăd că instanța va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare. Prin urmare nu rezultă din acest text că este o obligație din partea instanței de fond de a acorda acest termen, cu atât mai mult cu cât în speță Curtea de Apel s-a pronunțat pe o excepție de ordine publică care implică celeritate și a făcut corect precizarea în practicaua sentinței nr. 123/2009 că cererea reclamantei pentru lipsă de apărare nu a fost motivată.

Referitor la obiectul acțiunii, cererea recurentei-reclamante a fost întemeiată pe prevederile Legii nr. 19/2000, Legea nr. 164/2001 și Legea nr. 554/2004. Prin cererea de chemare în judecată L.E. a solicitat obligarea Casei de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor să i se comunice o serie de acte, printre care și decizia de pensionare din 2008. Conform Legii nr. 164/2001 și Legii nr. 19/2000 pe care se fondează cererea în primă instanță litigiile privind deciziile de pensionare pe aceste legi, inclusiv refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri privind drepturi de asigurare socială, se judecă în primă instanță de tribunale și potrivit Legii nr. 19/2000 astfel de cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are sediul pârâtul.

În speță, cererea recurentei-reclamante întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 19/2000 și Legii nr. 164/2001, legi care au caracter special, derogator de la Legea cadru nr. 554/2004, atât din punct de vedere de competență materială cât și a celei teritoriale se soluționează de Tribunal. Corect prima instanță a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Tribunalului București, tranșând motivat atât competența materială cât și pe cea teritorială, astfel cum sunt prevăzute de Legea nr. 164/2001 și Legea nr. 19/2000. Se va respinge recursul declarat de L.E. ca nefondat, apreciindu-se ca legală și temeinică sentința atacată, conform art. 312 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de L.E., împotriva sentinței nr. 129 din 29 octombrie 2009 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2010.