ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1897/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Târgu-Mureș, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal, reclamanta L.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Administrației și Internelor – Casa de Pensii, obligarea

acestuia la comunicarea deciziei de pensionare din 21 octombrie 2008.

Prin întâmpinare, pârâtul a invocat

excepția necompetenței materiale a Curții de Apel

Târgu-Mureș, în raport de dispozițiile art. 156 alin. (1) teza a II-a

din Legea nr. 19/2000.

Prin sentința nr. 129 din 29

octombrie 2009, Curtea de Apel Târgu –Mureș, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal, a admis excepția

necompetenței materiale și a declinat competența de

soluționare a cererii formulate de reclamanta L.E., în favoarea

Tribunalului București.

Pentru a hotărî astfel, Curtea

de Apel Târgu-Mureș a reținut că potrivit dispozițiilor art.

155 lit. f) din Legea nr. 19/2000, tribunalele soluționează, în prima

instanță, litigiile privind modul de stabilire și de plată

a pensiilor, a indemnizațiilor și a altor drepturi de asigurări

sociale, iar dispozițiile art. 54 alin. 3 din Legea nr. 164/2001 prevăd

că deciziile comisiilor de contestații pot fi atacate în

instanță potrivit Legii nr. 19/2000.

În acest context legislativ s-a apreciat

că tribunalul are competența de a judeca în primă

instanță litigiile privind deciziile de pensionare, respectiv refuzul

nejustificat de soluționare a unei cereri privind drepturi de

asigurări sociale.

A mai constatat Curtea de Apel Târgu

–Mureș că, în raport de prevederile art. 156 alin. (1) din Legea nr. 19/2000,

cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de

pensii se adresează instanței în a cărei rază

teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul, iar celelalte

cereri de adresează instanței în a cărei rază

teritorială își are sediul pârâtul, această ultimă

ipoteză fiind incidentă în speță.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamanta L.E., criticând-o ca nelegală și

netemeinică, întrucât a fost dată cu încălcarea

dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

S-a apreciat în recurs că a

fost încălcat dreptul la apărare al recurentei întrucât nu a fost

avută în vedere de instanță cererea sa depusă la 29

octombrie 2009 pentru lipsă de apărare.

Deasemenea sentința a fost

criticată și pentru faptul că instanța de fond a admis

greșit excepția de necompetență materială a

Curții de Apel Târgu Mureș și a declinat competența de soluționare

a pricinii Tribunalului București, întrucât a schimbat înțelesul

și natura actului juridic dedus judecății.

Recursul este nefondat și va fi

respins.

Examinând motivele de recurs și

actele dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție

reține următoarele:

În ceea ce privește primul

motiv invocat de recurentă, respectiv faptul că instanța de fond

i-a respins cererea pentru lipsă de apărare, Înalta Curte de

Casație și Justiție apreciază că în raport de

dispozițiile art. 156 C. proc. civ., Curtea de Apel Târgu Mureș a

procedat în mod legal.

Astfel, dispozițiile art. 156 C.

proc. civ. prevăd că instanța va putea da un singur termen pentru

lipsă de apărare. Prin urmare nu rezultă din acest text că

este o obligație din partea instanței de fond de a acorda acest

termen, cu atât mai mult cu cât în speță Curtea de Apel s-a

pronunțat pe o excepție de ordine publică care implică

celeritate și a făcut corect precizarea în practicaua sentinței nr.

123/2009 că cererea reclamantei pentru lipsă de apărare nu a

fost motivată.

Referitor la obiectul acțiunii,

cererea recurentei-reclamante a fost întemeiată pe prevederile Legii nr. 19/2000,

Legea nr. 164/2001 și Legea nr. 554/2004.

Prin cererea de chemare în

judecată L.E. a solicitat obligarea Casei de Pensii a Ministerului

Administrației și Internelor să i se comunice o serie de acte,

printre care și decizia de pensionare din 2008.

Conform Legii nr. 164/2001 și

Legii nr. 19/2000 pe care se fondează cererea în primă

instanță litigiile privind deciziile de pensionare pe aceste legi, inclusiv

refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri privind drepturi de

asigurare socială, se judecă în primă instanță de

tribunale și potrivit Legii nr. 19/2000 astfel de cereri se adresează

instanței în a cărei rază teritorială își are sediul

pârâtul.

În speță, cererea

recurentei-reclamante întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 19/2000

și Legii nr. 164/2001, legi care au caracter special, derogator de la

Legea cadru nr. 554/2004, atât din punct de vedere de competență

materială cât și a celei teritoriale se soluționează de

Tribunal.

Corect prima instanță a

admis excepția de necompetență materială și a declinat

competența de soluționare a pricinii în favoarea Tribunalului

București, tranșând motivat atât competența materială cât

și pe cea teritorială, astfel cum sunt prevăzute de Legea nr. 164/2001

și Legea nr. 19/2000.

Se va respinge recursul declarat de L.E.

ca nefondat, apreciindu-se ca legală și temeinică sentința

atacată, conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de L.E.,

împotriva sentinței nr. 129 din 29 octombrie 2009 a Curții de Apel

Târgu-Mureș, secția comercială, contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 15 aprilie 2010.