ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5809/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5809/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra contestației

în anulare de față:

Din analiza actelor

și lucrărilor dosarului constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel

Oradea, reclamanta SC "R.D." SRL Oradea a chemat în judecată pe

pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj - Serviciul

Antifraudă Fiscală și Vamală solicitând să se dispună anularea Raportului de

inspecție fiscală nr. 24665/15 octombrie 2008, a Dispoziției privind măsurile

stabilite de organele de inspecție fiscală nr. 24666/15 octombrie 2008 și a Deciziei

de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de

inspecția fiscală nr. 24667/15 octombrie 2008, în privința obligației de plată

a sumelor reprezentând accize pentru alcool etilic, contribuția pentru

finanțarea unor cheltuieli de sănătate pentru băuturi alcoolice din producția

internă, contribuția pentru Agenția Națională de Sport aferentă băuturilor

alcoolice și accesoriile acestora.

De asemenea, a

solicitat și suspendarea executării actelor de mai sus până la soluționarea definitivă

și irevocabilă a prezentului dosar, cerere admisă prin Sentința nr. 226 din 23

noiembrie 2009 a Curții de Apel Oradea.

Prin Sentința nr.

53/CA - P.I. din 8 februarie 2010, Curtea de Apel Oradea a admis acțiunea

precizată formulată de reclamanta SC „R.D." SRL împotriva pârâtelor

Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj - Serviciul

Antifraudă Fiscală și Vamală și Agenția Națională de Administrare Fiscală.

A dispus anularea

Deciziei nr. 105 din 31 martie 2009 privind soluționarea contestației depusă de

SC „R.D." SRL, emisă de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală

București a Raportului de inspecție fiscală nr. 24665 din 15 octombrie 2008, a

Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. 24666

din 15 octombrie 2008 și a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale

suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 24667 din 15 octombrie

2008, în privința obligației de plată a sumelor reprezentând accize pentru

alcool etilic, contribuția pentru finanțarea unor cheltuieli de sănătate pentru

băuturi alcoolice din producția internă, contribuția pentru Agenția Națională

de Sport aferentă băuturilor alcoolice și accesoriile acestora.

A obligat pârâții în

solidar la plata sumei de 5.369 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în

favoarea reclamantei.

în cauză.

Împotriva acestei

sentințe au declarat recurs pârâtele Direcția Regională pentru Accize și

Operațiuni Vamale Cluj, în nume propriu și pentru Autoritatea Națională a Vămilor

și Agenția Națională de Administrare Fiscală criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 punctul 9 și ale art. 304

1

C. proc. civ.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia

nr, 5244 din 25 noiembrie 2010 a admis recursurile declarate de Direcția

Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj, în nume propriu și pentru

Autoritatea Națională a Vămilor și Agenția Națională de Administrare Fiscală, a

casat sentința recurată și, pe fond, a respins acțiunea reclamantei SC

„R.D." SRL Oradea, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî

astfel instanța de recurs a reținut următoarele considerente:

Cu ocazia eliberării

autorizației de antrepozit fiscal, reclamanta a depus un manual de procedură a

procesului de fabricație a băuturilor intermediare și o specificație tehnică cu

privire la băutura aromatizată intermediară „Bitter", solicitând

autorizație pentru producerea de băuturi intermediare cu concentrație alcoolică

de 16% preparate din vin (75%), apă dedurizată, zahăr (10%), alcool etilic

rafinat, preparat „Bitter" și acid citric.

Din evidențele

contabile, rapoartele de producție și rețetele de fabricație rezultă că la

obținerea „băuturilor intermediare" s-a utilizat băutură fermentată

liniștită cu concentrație alcoolică de 8,5% în volum și alcool etilic cu

concentrația de 96,4% precum și diverse arome și coloranți. Mai rezultă că în

compoziția produselor finite, cantitatea de alcool etilic este mai mare decât a

băuturii fermentate liniștite (aproximativ 0,21 litri alcool etilic, respectiv

0,15 litri băutură fermentată liniștită la un litru de produs finit).

Înalta Curte a

constatat că în conformitate cu art. 172 C. fisc., produsele intermediare

reprezintă toate produsele care au o concentrație alcoolică ce depășește 1,2%

în volum, dar nu depășește 22% în volum și care se încadrează la codurile NC

2204, 2205 și 2206.

Astfel, în raport cu

proporția preponderentă a alcoolului etilic, autoritatea competentă, în baza

R.G.I. nr. 1 și R.G.I. nr. 6 din Tariful Vamal Comun, a stabilit că băutura

alcoolică în litigiu se clasifică la poziția tarifară NC 2208, sub poziția

2208.90 (alte băuturi spirtoase), și respectiv, sub pozițiile NC 2208.90.69 și

NC 2208.90.78, în funcție de capacitatea ambalajului în care se îmbuteliază.

Deci, potrivit celor

două reguli generale de interpretare, ceea ce este determinant, în clasificarea

poziției tarifare a unui produs, îl reprezintă, pe de o parte, caracteristicile

și proprietățile obiective ale materialelor componente și, pe de altă parte

identificarea acelui material care conferă produsului caracterul esențial, așa

cum a procedat organul competent în cauza de fată.

Astfel, a considerat

instanța de recurs, din moment ce băutura alcoolică în litigiu cu 22% vol. alc.

a căpătat acest caracter prin folosirea preponderentă a 21% alcool etilic cu

concentrație alcoolică 96%, în raport cu folosirea a doar 15% băutură

fermentată liniștită, clasificarea acesteia la poziția 2208 și respectiv sub

poziția 2208.90 (alte băuturi spirtoase) este judicioasă și legală.

3.Calea extraordinară

de atac exercitată.

Împotriva acestei

hotărâri reclamanta SC "R.D." SRL Oradea prin administrator judiciar

RVA Oradea I.S. SPRL a formulat contestație în anulare întemeiată pe

prevederile art. 317 alin. (1) pct. 1 și art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

În motivarea

contestației, SC "R.D." SRL a susținut că Înalta Curte a soluționat

cauza cu încălcarea formelor de procedură privind citarea părții. Astfel la

data soluționării recursului împotriva SC "R.D." SRL Oradea era

deschisă procedura de insolvență, conform încheierii nr. 1902/F/2010 din data

de 29 iunie 2010, pronunțată de către Tribunalul Bihor în Dosarul nr.

5186/111/2010, în sarcina administratorului judiciar RVA Oradea judecătorul

sindic stabilind îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de art. 20 și 25 din Legea

nr. 85/2006. Cu toate că această împrejurare a fost învederată în Dosarul nr.

3999/1/2010 solicitându-se un termen pentru introducerea în cauză a

administratorului judiciar, instanța de recurs a procedat la soluționarea

cauzei fără a cita reprezentantul legal al societății.

Cu privire la

incidența art. 318 alin. (1) C. proc. civ. contestatoarea a arătat că instanța

de recurs nu a apreciat că încadrarea produselor fabricate de către reclamantă

se impunea a fi făcută în categoria produselor intermediare și nu în cea a

produselor spirtoase, motiv pentru care nu se impunea plata taxelor

suplimentare la buget și nici modificarea evidenței contabile, aspecte care

rezultă din întreg probatoriul administrat.

II. Considerentele

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte, din

analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 5244

din 25 noiembrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, a admis recursurile declarate de Direcția

Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj, în nume propriu și pentru

Autoritatea Națională a Vămilor și Agenția Națională de Administrare Fiscală, a

casat sentința recurată și, pe fond, a respins acțiunea reclamantei SC

"R.D." SRL Oradea, ca neîntemeiată.

Pentru termenul de

judecată din data de 25 noiembrie 2010, așa cum rezultă din practicaua Deciziei

nr. 5244 intimata reclamantă SC "R.D." SRL Oradea a formulat cerere

de introducere în cauză a administratorului judiciar RVA Oradea I.S. SPRL,

cerere motivată de împrejurarea că prin Încheierea nr. 1902/F din 29 iunie 2010

a judecătorului sindic din cadrul Tribunalului Bihor s-a dispus deschiderea

procedurii generale de insolvență împotriva societății și numirea

administratorului judiciar mai sus menționat.

Înalta Curte a

respins cererea constatând că nu se impune introducerea în cauză a

administratorului judiciar întrucât societatea intimată a fost legal citată,

putând să-și exercite drepturile procesuale prin organele proprii de conducere.

În motivarea acestei soluții Înalta Curte a reținut că potrivit dispozițiilor

art. 87 alin. (1) punctul 5 vor fi citați prin administrator judiciar „cei

supuși procedurii reorganizării judiciare și a falimentului", or prin

încheierea judecătorului sindic de pe lângă Tribunalul Bihor s-a dispus

deschiderea procedurii de insolvență împotriva SC "R.D." SRL Oradea,

etapă premergătoare procedurii reorganizării judiciare, pentru care nu s-a

făcut vreo dovadă că s-ar fi declanșat.

Primul argument

invocat de contestatoare în motivarea cererii formulate se referă la incidența

dispozițiilor art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. determinată de

împrejurarea că procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat

pricina nu a fost îndeplinită legal.

Potrivit

dispozițiilor art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. "Hotărârile

irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate

mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau

recursului:

chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită

potrivit cu cerințele legii;

Or, aspectul

îndeplinirii legale a procedurii de citare cu intimata reclamantă SC

„R.D." SRL Oradea, pentru termenul din data de 25 noiembrie 2010, când a

fost pronunțată Decizia nr. 5244, a fost dezbătut în ședința publică de la

acest termen, soluția instanței, cu privire la acest aspect fiind menționată în

practicaua deciziei, în sensul că procedura de citare a fost legal îndeplinită

și că nu se impune citarea administratorului judiciar RVA Oradea I.S. SPRL.

Așa fiind, în cauză

acest motiv nu poate fi primit ca un argument al admiterii contestației în

anulare întemeiată pe dispozițiile art. 317 pct. 1 C. proc. civ., neconstituind

încălcarea formelor de procedură ci, eventual o greșeală de judecată, ceea ce

nu poate constitui, însă, temei al unei căi extraordinare de atac de

retractare.

În ceea ce privește

incidența art. 318 teza I C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Textul art. 318 teza

I C. proc. civ. are în vedere greșeli materiale cu caracter procedural care au

dus la pronunțarea unei soluții eronate, cu alte cuvinte greșeli formale care

sunt săvârșite în legătură cu examinarea recursului sau, altfel spus, greșeli

involuntare și evidente, realizate prin confundarea unor elemente importante

sau a unor date materiale aflate la dosarul cauzei.

Sunt considerate

"greșeli materiale", în sensul art. 318 teza I C. proc. civ.:

stabilirea taxei de timbru în raport cu o sumă mai mare decât suma contestată,

urmată de anularea recursului ca insuficient timbrat; anularea recursului ca

netimbrat, deși a fost depus în termen la poștă, dar instanța nu a observat

recipisa scrisorii recomandate, luând în considerare data înregistrării căii de

atac; anularea greșită a recursului ca nemotivat sau ca fiind făcut de un

mandatar fără calitate; pronunțarea instanței de recurs asupra altei hotărâri

decât cea recurată.

Contestația în

anulare specială întemeiată pe prevederile art. 318 teza I C. proc. civ. nu

poate fi așadar exercitată pentru remedierea unor "greșeli de

judecată", precum cele privind stabilirea eronată a situației de fapt în

urma aprecierii probelor, interpretarea unor dispoziții legale (de drept substanțial

sau procedural) sau rezolvarea unui incident procedural, întrucât a da părților

posibilitatea de a se plânge aceleiași instanțe care a dat hotărârea de modul

în care a apreciat probele și elementele dosarului, a interpretat legea și a

stabilit raporturile dintre părți ar însemna să se deschidă dreptul părților de

a provoca rejudecarea căii de atac a recursului, ceea ce este inadmisibil.

Or, în mod evident,

în cazul analizat, contestația în anulare este concepută ca o cale

extraordinară de retractare creată de lege doar pentru remedierea unor greșeli

materiale, iar nu și pentru reformarea unor eventuale greșeli de fond.

Se constată, în

cauză, că aspectele relevate de contestatoare ca temeiuri ale contestației în

anulare specială prevăzute de art. 318 teza I C. proc. civ. - instanța de

recurs nu a apreciat că încadrarea produselor fabricate de către reclamantă se

impunea a fi făcută în categoria produselor intermediare și nu în cea a

produselor spirtoase, motiv pentru care nu se impunea plata taxelor

suplimentare la buget și nici modificarea evidenței contabile - constituie, în

realitate, critici privitoare la modul în care instanța care a pronunțat

decizia atacată, judecând calea extraordinară de atac de reformare a

recursului, a apreciat probele și elementele dosarului, a interpretat legea

aplicabilă litigiului iar aceste critici nu pot fi primite și examinate,

întrucât s-ar deschide astfel calea unui recurs la recurs.

Contestația în

anulare specială mai poate fi exercitată, în condițiile art. 318 teza a II-a C.

proc. civ., și atunci când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai

în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare

sau de casare invocate de către recurent.

Cu privire la

incidența acestor dispoziții Înalta Curte reține că, în cauză contestatoarea nu

a precizat dacă și ce motiv de casare a fost omis a fi analizat de instanța de

recurs, și oricum având în vedere calitatea SC. "R.D." SRL Oradea în

Dosarul nr. 3999/1/2010, de intimată, acest motiv nu poate fi pus în discuție.

Textul art. 318 teza

a II-a C. proc. civ. deschide calea contestației în anulare numai pentru partea

care a declarat recurs, iar motivele de recurs nu au fost examinate, situație

în care recursul s-a respins sau s-a admis numai în parte.

În speța prezentă, au

fost admise în totalitate recursurile declarate de pârâtele A.N.V.- Direcția

Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj - Serviciul Antifraudă și

Vamală și Agenția Națională de Administrare Fiscală, astfel că nu sunt îndeplinite

condițiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ.

În consecință, pentru

considerentele expuse, constatând că nu sunt incidente prevederile art. 317

alin. (1) pct. 1 și art. 318 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

contestația în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

D E C I D E:

Respinge contestația

în anulare formulată de SC "R.D." SRL Oradea prin administrator

judiciar RVA Oradea I.S. SPRL împotriva Deciziei nr. 5244 din 25 noiembrie 2010

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 decembrie 2011.