ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5809/2011

Asupra contestației în anulare de față: Din analiza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei.

1. Hotărârea primei instanțe: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, reclamanta SC "R.D." SRL Oradea a chemat în judecată pe pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj - Serviciul Antifraudă Fiscală și Vamală solicitând să se dispună anularea Raportului de inspecție fiscală nr. 24665/15 octombrie 2008, a Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. 24666/15 octombrie 2008 și a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 24667/15 octombrie 2008, în privința obligației de plată a sumelor reprezentând accize pentru alcool etilic, contribuția pentru finanțarea unor cheltuieli de sănătate pentru băuturi alcoolice din producția internă, contribuția pentru Agenția Națională de Sport aferentă băuturilor alcoolice și accesoriile acestora.

De asemenea, a solicitat și suspendarea executării actelor de mai sus până la soluționarea definitivă și irevocabilă a prezentului dosar, cerere admisă prin Sentința nr. 226 din 23 noiembrie 2009 a Curții de Apel Oradea. Prin Sentința nr. 53/CA - P.I. din 8 februarie 2010, Curtea de Apel Oradea a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta SC „R.D." SRL împotriva pârâtelor Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj - Serviciul Antifraudă Fiscală și Vamală și Agenția Națională de Administrare Fiscală.

A dispus anularea Deciziei nr. 105 din 31 martie 2009 privind soluționarea contestației depusă de SC „R.D." SRL, emisă de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală București a Raportului de inspecție fiscală nr. 24665 din 15 octombrie 2008, a Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. 24666 din 15 octombrie 2008 și a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 24667 din 15 octombrie 2008, în privința obligației de plată a sumelor reprezentând accize pentru alcool etilic, contribuția pentru finanțarea unor cheltuieli de sănătate pentru băuturi alcoolice din producția internă, contribuția pentru Agenția Națională de Sport aferentă băuturilor alcoolice și accesoriile acestora.

A obligat pârâții în solidar la plata sumei de 5.369 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei. 2. Recursul declarat în cauză. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj, în nume propriu și pentru Autoritatea Națională a Vămilor și Agenția Națională de Administrare Fiscală criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 punctul 9 și ale art. 304 1 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr, 5244 din 25 noiembrie 2010 a admis recursurile declarate de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj, în nume propriu și pentru Autoritatea Națională a Vămilor și Agenția Națională de Administrare Fiscală, a casat sentința recurată și, pe fond, a respins acțiunea reclamantei SC „R.D." SRL Oradea, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel instanța de recurs a reținut următoarele considerente: Cu ocazia eliberării autorizației de antrepozit fiscal, reclamanta a depus un manual de procedură a procesului de fabricație a băuturilor intermediare și o specificație tehnică cu privire la băutura aromatizată intermediară „Bitter", solicitând autorizație pentru producerea de băuturi intermediare cu concentrație alcoolică de 16% preparate din vin (75%), apă dedurizată, zahăr (10%), alcool etilic rafinat, preparat „Bitter" și acid citric. Din evidențele contabile, rapoartele de producție și rețetele de fabricație rezultă că la obținerea „băuturilor intermediare" s-a utilizat băutură fermentată liniștită cu concentrație alcoolică de 8,5% în volum și alcool etilic cu concentrația de 96,4% precum și diverse arome și coloranți.

Mai rezultă că în compoziția produselor finite, cantitatea de alcool etilic este mai mare decât a băuturii fermentate liniștite (aproximativ 0,21 litri alcool etilic, respectiv 0,15 litri băutură fermentată liniștită la un litru de produs finit). Înalta Curte a constatat că în conformitate cu art. 172 C. fisc., produsele intermediare reprezintă toate produsele care au o concentrație alcoolică ce depășește 1,2% în volum, dar nu depășește 22% în volum și care se încadrează la codurile NC 2204, 2205 și 2206. Astfel, în raport cu proporția preponderentă a alcoolului etilic, autoritatea competentă, în baza R.G.I. nr. 1 și R.G.I. nr. 6 din Tariful Vamal Comun, a stabilit că băutura alcoolică în litigiu se clasifică la poziția tarifară NC 2208, sub poziția 2208.90 (alte băuturi spirtoase), și respectiv, sub pozițiile NC 2208.90.69 și NC 2208.90.78, în funcție de capacitatea ambalajului în care se îmbuteliază.

Deci, potrivit celor două reguli generale de interpretare, ceea ce este determinant, în clasificarea poziției tarifare a unui produs, îl reprezintă, pe de o parte, caracteristicile și proprietățile obiective ale materialelor componente și, pe de altă parte identificarea acelui material care conferă produsului caracterul esențial, așa cum a procedat organul competent în cauza de fată. Astfel, a considerat instanța de recurs, din moment ce băutura alcoolică în litigiu cu 22% vol. alc. a căpătat acest caracter prin folosirea preponderentă a 21% alcool etilic cu concentrație alcoolică 96%, în raport cu folosirea a doar 15% băutură fermentată liniștită, clasificarea acesteia la poziția 2208 și respectiv sub poziția 2208.90 (alte băuturi spirtoase) este judicioasă și legală.

3.Calea extraordinară de atac exercitată. Împotriva acestei hotărâri reclamanta SC "R.D." SRL Oradea prin administrator judiciar RVA Oradea I.S. SPRL a formulat contestație în anulare întemeiată pe prevederile art. 317 alin. (1) pct. 1 și art. 318 alin. (1) C. proc. civ. În motivarea contestației, SC "R.D." SRL a susținut că Înalta Curte a soluționat cauza cu încălcarea formelor de procedură privind citarea părții. Astfel la data soluționării recursului împotriva SC "R.D." SRL Oradea era deschisă procedura de insolvență, conform încheierii nr. 1902/F/2010 din data de 29 iunie 2010, pronunțată de către Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 5186/111/2010, în sarcina administratorului judiciar RVA Oradea judecătorul sindic stabilind îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de art. 20 și 25 din Legea nr. 85/2006.

Cu toate că această împrejurare a fost învederată în Dosarul nr. 3999/1/2010 solicitându-se un termen pentru introducerea în cauză a administratorului judiciar, instanța de recurs a procedat la soluționarea cauzei fără a cita reprezentantul legal al societății. Cu privire la incidența art. 318 alin. (1) C. proc. civ. contestatoarea a arătat că instanța de recurs nu a apreciat că încadrarea produselor fabricate de către reclamantă se impunea a fi făcută în categoria produselor intermediare și nu în cea a produselor spirtoase, motiv pentru care nu se impunea plata taxelor suplimentare la buget și nici modificarea evidenței contabile, aspecte care rezultă din întreg probatoriul administrat. II.

Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Înalta Curte, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Decizia nr. 5244 din 25 noiembrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursurile declarate de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj, în nume propriu și pentru Autoritatea Națională a Vămilor și Agenția Națională de Administrare Fiscală, a casat sentința recurată și, pe fond, a respins acțiunea reclamantei SC "R.D." SRL Oradea, ca neîntemeiată. Pentru termenul de judecată din data de 25 noiembrie 2010, așa cum rezultă din practicaua Deciziei nr. 5244 intimata reclamantă SC "R.D." SRL Oradea a formulat cerere de introducere în cauză a administratorului judiciar RVA Oradea I.S.

SPRL, cerere motivată de împrejurarea că prin Încheierea nr. 1902/F din 29 iunie 2010 a judecătorului sindic din cadrul Tribunalului Bihor s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva societății și numirea administratorului judiciar mai sus menționat. Înalta Curte a respins cererea constatând că nu se impune introducerea în cauză a administratorului judiciar întrucât societatea intimată a fost legal citată, putând să-și exercite drepturile procesuale prin organele proprii de conducere.

În motivarea acestei soluții Înalta Curte a reținut că potrivit dispozițiilor art. 87 alin. (1) punctul 5 vor fi citați prin administrator judiciar „cei supuși procedurii reorganizării judiciare și a falimentului", or prin încheierea judecătorului sindic de pe lângă Tribunalul Bihor s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență împotriva SC "R.D." SRL Oradea, etapă premergătoare procedurii reorganizării judiciare, pentru care nu s-a făcut vreo dovadă că s-ar fi declanșat. Primul argument invocat de contestatoare în motivarea cererii formulate se referă la incidența dispozițiilor art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. determinată de împrejurarea că procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită legal.

Potrivit dispozițiilor art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. "Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: 1. când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii; 2. (..) Or, aspectul îndeplinirii legale a procedurii de citare cu intimata reclamantă SC „R.D." SRL Oradea, pentru termenul din data de 25 noiembrie 2010, când a fost pronunțată Decizia nr. 5244, a fost dezbătut în ședința publică de la acest termen, soluția instanței, cu privire la acest aspect fiind menționată în practicaua deciziei, în sensul că procedura de citare a fost legal îndeplinită și că nu se impune citarea administratorului judiciar RVA Oradea I.S.

SPRL. Așa fiind, în cauză acest motiv nu poate fi primit ca un argument al admiterii contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 317 pct. 1 C. proc. civ., neconstituind încălcarea formelor de procedură ci, eventual o greșeală de judecată, ceea ce nu poate constitui, însă, temei al unei căi extraordinare de atac de retractare. În ceea ce privește incidența art. 318 teza I C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Textul art. 318 teza I C. proc. civ. are în vedere greșeli materiale cu caracter procedural care au dus la pronunțarea unei soluții eronate, cu alte cuvinte greșeli formale care sunt săvârșite în legătură cu examinarea recursului sau, altfel spus, greșeli involuntare și evidente, realizate prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale aflate la dosarul cauzei.

Sunt considerate "greșeli materiale", în sensul art. 318 teza I C. proc. civ.: stabilirea taxei de timbru în raport cu o sumă mai mare decât suma contestată, urmată de anularea recursului ca insuficient timbrat; anularea recursului ca netimbrat, deși a fost depus în termen la poștă, dar instanța nu a observat recipisa scrisorii recomandate, luând în considerare data înregistrării căii de atac; anularea greșită a recursului ca nemotivat sau ca fiind făcut de un mandatar fără calitate; pronunțarea instanței de recurs asupra altei hotărâri decât cea recurată. Contestația în anulare specială întemeiată pe prevederile art. 318 teza I C. proc. civ.

nu poate fi așadar exercitată pentru remedierea unor "greșeli de judecată", precum cele privind stabilirea eronată a situației de fapt în urma aprecierii probelor, interpretarea unor dispoziții legale (de drept substanțial sau procedural) sau rezolvarea unui incident procedural, întrucât a da părților posibilitatea de a se plânge aceleiași instanțe care a dat hotărârea de modul în care a apreciat probele și elementele dosarului, a interpretat legea și a stabilit raporturile dintre părți ar însemna să se deschidă dreptul părților de a provoca rejudecarea căii de atac a recursului, ceea ce este inadmisibil. Or, în mod evident, în cazul analizat, contestația în anulare este concepută ca o cale extraordinară de retractare creată de lege doar pentru remedierea unor greșeli materiale, iar nu și pentru reformarea unor eventuale greșeli de fond.

Se constată, în cauză, că aspectele relevate de contestatoare ca temeiuri ale contestației în anulare specială prevăzute de art. 318 teza I C. proc. civ. - instanța de recurs nu a apreciat că încadrarea produselor fabricate de către reclamantă se impunea a fi făcută în categoria produselor intermediare și nu în cea a produselor spirtoase, motiv pentru care nu se impunea plata taxelor suplimentare la buget și nici modificarea evidenței contabile - constituie, în realitate, critici privitoare la modul în care instanța care a pronunțat decizia atacată, judecând calea extraordinară de atac de reformare a recursului, a apreciat probele și elementele dosarului, a interpretat legea aplicabilă litigiului iar aceste critici nu pot fi primite și examinate, întrucât s-ar deschide astfel calea unui recurs la recurs.

Contestația în anulare specială mai poate fi exercitată, în condițiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ., și atunci când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare invocate de către recurent. Cu privire la incidența acestor dispoziții Înalta Curte reține că, în cauză contestatoarea nu a precizat dacă și ce motiv de casare a fost omis a fi analizat de instanța de recurs, și oricum având în vedere calitatea SC. "R.D." SRL Oradea în Dosarul nr. 3999/1/2010, de intimată, acest motiv nu poate fi pus în discuție. Textul art. 318 teza a II-a C. proc. civ. deschide calea contestației în anulare numai pentru partea care a declarat recurs, iar motivele de recurs nu au fost examinate, situație în care recursul s-a respins sau s-a admis numai în parte.

În speța prezentă, au fost admise în totalitate recursurile declarate de pârâtele A.N.V.- Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj - Serviciul Antifraudă și Vamală și Agenția Națională de Administrare Fiscală, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ. În consecință, pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt incidente prevederile art. 317 alin. (1) pct. 1 și art. 318 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare ca nefondată. PENTRU ACESTE MOTIVE, D E C I D E: Respinge contestația în anulare formulată de SC "R.D." SRL Oradea prin administrator judiciar RVA Oradea I.S. SPRL împotriva Deciziei nr. 5244 din 25 noiembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 decembrie 2011.