ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4916/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 430 din 13

mai 2010, Tribunalul Cluj, secția

civilă, a admis plângerea formulată de

reclamanta B.M. împotriva pârâților Municipiul Cluj-Napoca, prin primar, și

Primarul municipiului Cluj-Napoca; a anulat dispoziția de respingere a

notificării nr. 915 din 19 februarie 2009, emisă de Primarul municipiului

Cluj-Napoca și a obligat pârâții să emită în favoarea reclamantei dispoziție de

acordare a dreptului de folosință special pentru terenul de 341 mp, parte din

parcela cu nr. top 7581/3/2 înscrisă în C.F. nr. 6489 Cluj, porțiunea colorată

în roz în schița anexată la raportul de expertiză întocmit de expertul Colțan

Dan și cuprinzând propunere de acordare a despăgubirilor în condițiile Titlului

VII din Legea nr. 247/2008 pentru terenul în suprafață de 48 mp, parte din

parcela cu nr. top 7581 /3/2 și pentru construcția și terenul în suprafață de

86 mp nr. top 7581/3/1, ținând seama de valoarea actualizată a despăgubirilor

de 30.000 lei primite de petiționară la predarea imobilului; a obligat pârâții

să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 1.000 lei.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, prin

dispoziția nr. 915 din 19 februarie 2009 a Primarului municipiului Cluj-Napoca,

a fost respinsă notificarea nr. 1996 din 03 octombrie 2001 formulată de

reclamanta B.M., cetățean german, căreia statul german i-a plătit despăgubiri

în sumă de 6.035 RM pentru casa unifamilială situată în Cluj-Napoca, distrusă

în timpul celui de-al doilea război mondial.

Prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanta a

solicitat restituirea în natură sau acordarea despăgubirilor pentru imobilul

situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F. nr. 6489, nr.top 7581/1, constând în

casă familială compusă din 1 cameră, bucătărie, curte și grădină în suprafață

de 470 mp, care a fost preluat în anul 1981, în baza Decretului nr. 223/1974,

de către Statul Român.

Câtă vreme construcția pentru care reclamanta a solicitat măsuri

reparatorii era înscrisă în cartea funciară în anul 1971 pe numele lui B.M. și

soția născută G.V., despăgubirile primite de aceasta în anul 1989 de la Statul

German, i-au fost acordate pentru construcția bombardată în anul 1944.

Pentru imobilul preluat de Statul Român de la petiționară în anul 1981

în temeiul Decretului nr. 223/1974, aceasta a recunoscut că a încasat suma de

30.000 lei.

După preluarea de către Statul Român, imobilul cu nr. top 7581/3 a fost

împărțit în două parcele: 1) nr.top 7581/3/1 casă și teren în suprafață de 86

mp ce a fost vândută de Statul Român numitei R.V. prin contractul de

vânzare-cumpărare nr. 30375 din 14 ianuarie 1997, neatacat de către

petiționară; 2) nr.top 7581/3/2 teren în suprafață de 389 mp.

Din raportul de expertiză tehnică efectuat de expertul C.D.M., a

rezultat că din parcela cu nr.top 7581/3/2 în suprafață de 389 mp, numai pentru

suprafața de 341 mp, cu destinația de curte, i se poate acorda petiționarei un

drept special de folosință, în timp ce suprafața de 48 mp este ocupată de

Canalul Morii.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel Primarul municipiului Cluj-

Napoca, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii

acțiunii.

Pârâtul a arătat că pentru imobilul în litigiu, reclamanta ar fi primit

despăgubiri în anul 1989 de la Statul German, care însă nu au fost acordate

pentru construcția bombardată în anul 1944, iar cu ocazia preluării imobilului

de către Statul Român, prin decizia nr. 354/1981, emisă de Comitetul Executiv

al fostului Consiliu Popular al județului Cluj în baza Decretului nr. 223/1974,

reclamanta a primit despăgubiri în sumă de 37.800 lei.

Prin decizia civilă nr. 207/A din

15 septembrie 2010, Curtea de Apel

Clu,

secția civilă, de muncă si asigurări sociale, pentru minori și familie,

a respins

apelul ca nefondat, reținând că,

critica pârâtului-apelant privește faptul că despăgubirile încasate în anul

1989 de către reclamantă de la Statul German, vizează imobilul preluat de

Statul Român în anul 1981, iar nu construcția bombardată în anul 1944 și

bunurile mobile distruse cu acea ocazie, având în vedere că potrivit art. 5

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu sunt îndreptățite la restituirea în natură

sau la măsuri reparatorii în echivalent persoanele care au primit despăgubiri

potrivit acordurilor internaționale încheiate cu România privind reglementarea

problemelor financiare în suspensie, enumerate în anexa nr. 1, care face parte

integrantă din lege.

Instanța de apel a mai reținut că „decizia generală pentru stabilirea

pierderilor de bunuri casnice conform Legii pentru stabilirea/constatarea (FG)

și pentru constatarea despăgubirilor pentru bunurile casnice conform legii

pentru despăgubirile de război" emisă de Comisia Districtuală - Comisia

pentru Acordarea Despăgubirilor Bad Hamburg sub nr. 6380 din 14 noiembrie 1985,

f. 38 dos. tribunal, a avut ca obiect acordarea despăgubirilor pentru bunurile

casnice distruse în timpul celui de-al doilea război mondial, iar „decizia

pentru stabilirea valorii daunelor financiare conform Legii pentru

stabilirea/constatarea (FG) în cazul participării mai multor păgubiți

direcți", emisă de aceeași comisie, la data de 3 iulie 1989, prin care s-a

acordat suma de 6.035 RM f. 7-8 același dosar, a avut ca obiect despăgubirile

pentru bunuri imobiliare și mobiliare, produse în anul 1944 ca urmare a

războiului, așa cum rezultă în mod explicit din mențiunile de la pct. 7 al

deciziei.

Ambele decizii puteau fi atacate cu recurs la Comisia de recurs pentru

Despăgubiri de Război, astfel încât nu se pot reține afirmațiile pârâtului că

despăgubirile acordate pentru daunele materiale suferite în anul 1944, în

timpul celui de-al doilea război mondial, reprezintă despăgubiri acordate de

Statul German pentru imobilul în litigiu preluat de Statul Român de la

reclamantă în anul 1981, în baza Decretului nr. 223/1974.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs pârâții Primarul municipiului

Cluj-Napoca și Municipiul Cluj-Napoca, prin primar, formulând

următoarele

critici comune, subsumate

motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

:

Din mod greșit instanța de apel a soluționat cauza exclusiv din perspectiva

despăgubirilor bănești acordate reclamantei pentru imobilul în litigiu, în

condițiile în care pârâtul a solicitat respingerea în totalitate a acțiunii

introductive de instanță.

In acest sens, arată că, la restituirea în natură cu drept de folosință

special a terenului în suprafață de 341 mp, trebuia avută în vedere

obligativitatea corelativă a instituirii unui drept de servitute de trecere

pentru utilitățile care deservesc imobilul înscris sub nr.top 7581/3/1 (apă,

gaz, canalizare), precum și a unei servituti de trecere pietonale în favoarea

proprietarului imobilului, întrucât suprafața propusă spre restituire

reprezintă întreaga curte a imobilului și, ca efect al restituirii acesteia în

natură, imobilul-construcție rămâne fără cale de acces;

II.

In mod greșit instanța de apel a

concluzionat că despăgubirile primite de reclamantă de la statul german nu s-ar

referi la imobilul preluat abuziv de stat, în speță fiind incidente

dispozițiile art. 5 pct. 1 din Legea nr. 10/2001, conform cărora persoanele

care au primit despăgubiri potrivit acordurilor internaționale încheiate de

România nu sunt îndreptățite la restituirea în natură sau la măsuri reparatorii

în echivalent;

III. In mod greșit instanța de apel a obligat pârâtul la plata, către

reclamantă, a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei, întrucât acesta

a solicitat respingerea în totalitate a acțiunii, care viza și respingerea

pretențiilor privind acordarea cheltuielilor de judecată, aspect asupra căruia

instanța nu s-a pronunțat.

Analizând recursurile, cu prioritate asupra excepției de inadmisibilitate

invocată de către reclamantă, pe care o va respinge, Înalta Curte va constata

caracterul fondat al acestora, pentru următoarele

considerente:

Referitor la excepția inadmisibilității recursului declarat de

Municipiul Cluj-Napoca, prin primar, Înalta Curte constată că, deși acesta ar

fi fost inadmisibil în condițiile în care această parte nu a exercitat calea de

atac a apelului, dat fiind raporturile de coparticipare procesuală existente

între Primarul municipiului Cluj-Napoca și Municipiul Cluj-Napoca, prin primar,

urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 48 alin. (2) C. proc. civ., conform

căruia „...dacă prin natura raportului juridic sau în temeiul unei dispoziții a

legii, efectele hotărârii se întind asupra tuturor reclamanților sau pârâților,

actele de procedură îndeplinite numai de unii din ei...folosesc și

celorlalți", recursul declarat de Primarul municipiului Cluj-Napoca să

profite și celuilalt pârât, înlăturând astfel sancțiunea inadmisibilității.

Referitor la caracterul fondat al recursurilor, Înalta Curte constată

că, prin hotărârile instanțelor anterioare, reclamantei i s-a recunoscut un

drept de folosință special pentru terenul în suprafață de 341 mp, parte din

parcela prevăzută cu nr.top. 7581/3/2, înscrisă în C.F. 6489 Cluj, reținându-se

că pentru diferența de 48 mp din totalul suprafeței solicitate, cât și pentru

construcția și terenul în suprafață de 86 mp top 7581/3/1 sunt incidente

dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind acordarea de

despăgubiri în condițiile legii speciale.

În acest sens, s-a reținut că reclamanta a dovedit calitatea de

persoană îndreptățită, a formulat notificare în termenul legal și a dovedit

preluarea abuzivă a bunului, iar din raportul de expertiză întocmit în cauză a

rezultat că din suprafața totală revendicată de 389 mp, o suprafață de 341 mp

este amplasată în curtea imobilului, iar o suprafață de 48 mp este ocupată de

Canalul Morii, concluzionându-se că există porțiuni libere de construcții noi

autorizate, servituti legale și alte amenajări de utilitate publică în

înțelesul art. 10.3 din Normele metodologice ale Legii nr. 10/2001, ce pot fi

restituite în natură acesteia.

Cu toate acestea, deși expertul a precizat, în finalul raportului de expertiză,

cu referire la suprafața de teren de 341 mp, că „.. .restituirea acestei

suprafețe este posibilă doar cu înscrierea unei servituti de gaz, apă și canal,

respectiv, a unei servituti de trecere pietonală în favoarea imobilului cu nr.

topo 7581/3/1...", nici instanța de fond și nici instanța de apel, în

respectarea principiului efectului devolutiv al acestei căi de atac, nu au

făcut demersurile necesare stabilirii regimului juridic al terenului asupra

căruia s-a recunoscut dreptul de folosință special, în sensul clarificării

aspectelor legate de posibilitatea efectivă de restituire în natură.

Astfel, precizarea inclusă în finalul raportului de expertiză privind

restituirea sub condiția înscrierii unei servituti de gaz, apă și

canal,respectiv, a unei servituti de trecere pietonală în favoarea imobilului

învecinat, acreditează ideea existenței, pe terenul în litigiu, a unor

amenajări de utilitate publică în sensul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

ipoteză ce trebuia verificată în cadrul ansamblului probator administrat în

cauză.

Sintagma amenajări de utilitate publică este definită de dispozițiile

art. 10 pct. 3 din H.G. nr. 250/2007 ca reprezentând acele amenajări destinate

a deservi nevoile comunității, și anume, căi de comunicație (străzi, alei

trotuare, etc), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi

în jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale, și

altele.

Individualizarea acestor suprafețe, în cadrul procedurilor

administrative de soluționare a notificărilor, este atributul entității

învestite cu soluționarea notificării, alături de verificarea destinației

terenului, în scopul de a nu afecta căile de acces, ori existența și utilizarea

unor amenajări subterane de tipul conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol,

electricitate de mare calibru, etc.

In măsura în care entitatea învestită cu soluționarea notificării nu a

realizat aceste verificări, instanța era ținută de ele, într-o corectă aplicare

a legii.

Chiar dacă în apel pârâtul nu a dezvoltat critici pe acest aspect,

având în vedere solicitarea acestuia de

respingere în totalitate a acțiunii

introductive de instanță, cu

referire inclusiv asupra restituirii în natură a suprafeței de 341 mp, cât și

efectul devolutiv al căii de atac a apelului, instanța era datoare să

lămurească cauza sub toate aspectele.

In rejudecare, instanța va stabili dacă regimul juridic al terenului

care se constituie în curtea aferentă unui imobil și despre care se reține în

raportul de expertiză că ar fi grevat de conducte de gaz, apă și rețele de

canalizare, îl face apt de restituire în natură, urmând a administra

probatoriile pe care le consideră necesare soluționării cauzei, în vederea

lămuririi aspectelor arătate, într-o corectă aplicare a dispozițiilor legale.

Admiterea recursului din această perspectivă face inutilă analizarea

celorlalte critici, ce vor fi avute în vedere cu ocazia rejudecării.

Având în vedere că situația de fapt premisă a restituirii în natură nu

a fost pe deplin lămurită, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312

alin. (1) și alin. (3) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite

recursurile sub acest aspect, va casa decizia și va trimite cauza spre

rejudecarea apelului aceleiași instanțe, conform art. 313 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâții Primarul Municipiului Cluj și

Municipiul Cluj - Napoca, prin primar, împotriva deciziei nr. 207/A din 15

septembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări

sociale, pentru minori și familie.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2011.