Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.02.2011
inadmisibil

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1110/2011

HOTĂRÂRE
24.02.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1110/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 206/CA din 24 martie 2010 Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, a constatat perimată contestația în anulare formulată de B.I. împotriva deciziei nr. 570/CA din 10 noiembrie 2008 prin care s-a anulat ca netimbrată contestația în anulare promovată împotriva deciziei civile nr. 434/2008. Împotriva acestei decizii, contestatorul B.I. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Examinând cauza și decizia atacată, în raport cu motivele de recurs invocate și față de dispozițiile art. 304, 312 precum și cele ale art. 320 alin. (3) C. proc.

civ., Înalta Curte constată că prezentul recurs este inadmisibil. Pentru a ajunge la această soluție a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Potrivit dispozițiilor art. 320 alin. (3) C. proc. civ. „Hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată”. În cauza de față recursul este formulat împotriva unei hotărâri prin care a fost soluționată contestația în anulare promovată împotriva unei decizii având ca obiect tot o contestație în anulare. Deci, hotărârea pronunțată în contestație în anulare nu mai poate fi atacată cu recurs. În consecință, în raport de cele prezentate și având în vedere dispozițiile art. 320 alin. (3) C. proc.

civ., recursul va fi respins, ca inadmisibil.

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.I. împotriva deciziei nr. 306/CA din 24 martie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-03-11
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1482/2011
/CA din 10 septembrie 2010, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a constatat perimată contestația în anulare formulată de contestatorul B.I. în contradictoriu cu intimata B.M
ÎCCJ 2011-12-13
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6014/2011
ții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin care instanța a constatat perimat recursul declarat de B.I. împotriva sentinței civile nr. 101/ CA din 8 mai 2006 pronunțată de Curtea
ÎCCJ 2008-01-29
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 320/2008
recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce urmează: Împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga. Totodată, în conformitate cu dispozi
ÎCCJ 2009-04-06
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1074/2011
art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., „sunt hotărâri irevocabile, hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii". Din interpretarea textelor de lege menționate rezultă că hotărârile judecătorești pronu
ÎCCJ 2011-01-14
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 163/2011
de recurentul - contestator împotriva unei hotărâri pronunțate în contestația în anulare care s-a judecat de către instanța investită să soluționeze cererea de recurs, respectiv Curtea de Apel Constanța. Astfel fiind, hotărârea pronunțată î
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă