ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 734/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de

chemare în judecată reclamanta S.

I.F. Banat

Crișana SA a solicitat în contradictoriu cu SC

S. SA să se constate

nulitatea absolută parțială a Hotărârii adoptate în A.G.E.A. de la data de 24

martie 2003 și a art. 11 alin. (3), (4), (5) și (6) din Actul Constitutiv al SC

S. SA și radierea parțială din registrul comerțului a mențiunilor tăcute în

baza Hotărârii A.G.E.A. SC S. SA, cu motivarea că rezoluțiile adoptate

contravin dispozițiilor art. 44 alin. (1) din Constituția României și art. 475

și 480 C. civ.

Tribunalul

Timiș, prin sentința civilă nr. l28/ CC de la 18 decembrie 2007, a respins

acțiunea formulată, ca tardiv introdusă, iar Curtea de Apel Timișoara, prin

decizia nr. 116/ A din 5 iunie 2008, a admis apelul reclamantei, a desființat

sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare.

În rejudecare,

prin sentința civilă nr. 53/ CC din 6 octombrie 2009

pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr. 5384.2/30/2007, s-a admis

cererea reclamantei, constatându-se nulitatea absolută parțială a

Hotărârii A.G.E.A. nr. 1/2003., reținându-se

interesul reclamantei în

promovarea acțiunii, întrucât acțiunea în

anularea adunării generale are caracterul unei acțiuni sociale, este exercitată

în folosul societății și al

acționarilor,

nu pentru valorificarea unui interes personal; dat fiind că

reclamanta

este acționar al societății pârâte, aceasta are interes în formularea unei

acțiuni în anularea adunării generale a acționarilor întemeiată pe încălcarea

unor dispozițiile legale imperative. Totodată, analizând regularitatea

convocării A.G.A., instanța de fond a apreciat că neîndeplinirea cumulativă a

cerințelor, publicarea într-un ziar de largă răspândire și în M. Of., atrage

nulitatea hotărârii adoptate față de prevederile art. 117 alin. (3) din Legea nr.

31/1990.

Apelul formulat

împotriva acestei sentințe a fost admis de Curtea de Apel Timișoara prin

decizia nr. 100/ A de la 13 mai 2010, schimbându-se în tot sentința apelată în

sensul că s-a respins acțiunea formulată de reclamanta S.I.F. Banat-Crișana SA,

cu motivarea că singura condiție cerută pentru aprecierea valabilității

convocării era inexistența interdicției de a se recurge la modalitățile

alternative prevăzute de art. 117 alin. (4) sau (5) din Legea nr. 31/1

990, interdicție ce se impunea a fi stipulată în

actul constitutiv ori

printr-o dispoziție legală, or, în speță, nefiind

stipulată în actul constitutiv o astfel de interdicție, nu se justifică

aprecierea legalității convocării exclusiv prin prisma prevederilor art. 117 alin.

(3) L.S.C., astfel cum în mod greșit s-a procedat în primă instanță. Cu privire

la clauza de inalienabilitate, limitările instituite prin actul constitutiv și

avizul prealabil al Consiliului de Administrație, instanța de apel a recunoscut

prevalenta principiului libertății de voință a părților într-o societate de tip

închis.

Împotriva

aceste decizii, reclamanta S.I.F. Banat - Crișana SA a declarat recurs,

solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei recurate si

menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond, iar, în subsidiar,

admiterea recursului, modificarea deciziei recurate și menținerea sentinței pronunțate

de Tribunalul Timiș în temeiul art. 304 pct. 3, 7 și 9 C. proc. civ.

În argumentarea

motivelor de recurs, reclamanta a arătat că instanța de apel, prin analizarea

pentru prima dată în apel a altor motive

de

nulitate decât cele stabilite de instanța de fond a hotărârii A.G.E.A., a

încălcat

dreptul reclamantei de a beneficia de un dublu grad de jurisdicție, hotărârea

recurată cuprinde motive contradictorii, pe de-o parte reținându-se că

obligația de publicare a convocatorului în M. Of. este o obligație imperativă

și nerespectarea acestei obligații se sancționează cu nulitatea absolută, iar,

pe de altă parte, că prevederile imperative nu mai au caracter obligatoriu, de

la ele putându-se deroga prin voința părților, care pot apela la o modalitate

alternativă de publicitate a adunării generale a acționarilor, precum și faptul

că soluția adoptată de instanța de apel reprezintă o consecință directă a

aplicării greșite a prevederilor art. 117 alin. (3)

din Legea nr. 31/1990 și a

încălcării

dispozițiilor art. 44

alin. (l)

din Constituția României, art. 475,

480 și

1310 C. civ. și art. 98 din Legea nr. 31/1990.

Analizând

recursul formulat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru

următoarele considerente:

Cu privire la

primul motiv de recurs privind analizarea și a celorlalte motive de nulitate,

nereținute de prima instanță, Înalta Curte reține că cererea de apel are efect

devolutiv, astfel încât, deși cale de atac, apelul provoacă o nouă judecată în

fond atât cu privire la problemele de fapt, cât și cu privire la problemele de

drept, cu

respectarea limitelor consacrate

de regulile „tantum devolutum quantum

apellatum”

și „tantum devolutum quantum judicatum”; în speța dedusă

judecății,

intimata a exercitat calea de atac a apelului solicitând

modificarea în tot a hotărârii atacate, iar

instanța a admis apelul declarat,

rejudecând fondul, cu respectarea

limitelor anterior menționate, în puterea lucrului judecat trecând numai ceea

ce nu este supus apelului.

Așadar, în cazul în care reclamanta și-a

întemeiat acțiunea pe mai multe

motive, iar prima instanță, admițând

acțiunea pe baza unui singur motiv, a lăsat necercetate celelalte motive, în

apelul introdus de pârât, instanța de apel este obligată să se pronunțe și

asupra motivelor rămase neexaminate, având în vedere caracterul devolutiv al

apelului, aceste aspecte neputând constitui ulterior motiv de recurs întemeiat

pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

Al doilea motiv

de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., este, de

asemenea, nefondat, întrucât, potrivit acestui text de lege, judecătorul are

obligația să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă

separat diferitelor argumente

ale părților

care sprijină aceste capete de cerere, astfel încât nu constituie

motiv

de nelegalitate o pretinsă contradictonalitate între prima opinie a

instanței de apel într-un prim ciclu procesual și

a doua opinie în al doilea

ciclu procesual. Prin decizia recurată,

instanța de apel a reținut inexistența motivelor de nulitate a Hotărârii A.G.E.A.

SC S. SA, fără a contraveni deciziei civile nr. 116/ A din 5 iunie 2008, care a

calificat natura juridică a nulității invocate ca fiind absolută și nu

incidența acestuia în speța dedusă judecății.

Referitor la al

treilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că, potrivit art. 117

din

Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale în vigoare la data

Adunării Generale a cărei nulitate se solicită a

se constata, convocarea se

tăcea prin publicare în M. Of. al României,

Partea a IV-a și într-unui dintre ziarele de largă răspândire din localitatea

în care se află sediul societății sau din cea mai apropiată localitate [(alin. (3)

din articolul anterior menționat)], prin scrisoare recomandată sau, dacă actul

constitutiv, permite, prin scrisoare simplă, expediată cu cel puțin 15 zile

înainte de data ținerii adunării, la adresa

acționarului, înscrisă în registrul

acționarilor, dacă toate acțiunile societății

sunt nominative [(alin. (4) din articolul anterior menționat)] sau prin afișare

la sediul societății, însoțită de un convocator ce va fi semnat de acționari,

cu cel puțin 15 zile înainte de data ținerii adunării, semnătura acționarului

și data semnării fiind certificate de un funcționar anume desemnat [(alin. (5)

din articolul anterior menționat)]. Așadar, modalitatea de convocare folosită

de SC S. SA era prevăzută de lege în mod alternativ și nu cumulativ cu

modalitatea de convocare a publicării convocatorului în M. Of. al României și

într-un ziar de largă răspândire.

Caracterul

imperativ și cumulativ al modalității de convocare prevăzute de art. 117 alin. (3)

din Legea nr. 31/1990 nu a fost contestat de instanța de apel, ci s-a reținut

incidența în cauză a modalității de convocare prevăzute de alin. (5) al art. 117

din Legea nr. 31/1990, actul constitutiv al societății neinterzicând expres

această modalitate de convocare, critica recurentei impunându-se a fi

înlăturată ca nefondată.

Al patrulea

motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pc.

9 C. proc. civ., cu privire la nulitatea clauzei de inalienabilitate a

acțiunilor

emise de societatea pârâtă și a clauzei de agrement va fi respins, ca nefundat,

de Înalta Curte, întrucât limitarea convențională a exercitării dreptului de

proprietate asupra acțiunilor s-a făcut în considerarea unui interes privat,

față de statutul de societate comercială de tip închis, însăși recurenta votând

în favoarea adoptării hotărârii pe care, ulterior, a contestat-o, iar recurenta

nu a putut indica nicio dispoziție legală care să interzică clauzele de

inalienabilitate și de

agrement. Așadar, în

mod corect, s-a recunoscut prevalenta principiului

libertății de voință

a părților în detrimentul exercitării absolute a dreptului de proprietate ca

urmare a acceptării limitării convenționale a exercitării acestuia.

Înalta Curte

reține că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ., se referă numai la situațiile în care instanța aplică

greșit

sau încalcă normele de drept substanțial incidente în cauză, or, singura

limitare instituită privește sfera persoanelor cărora le pot fi cesionate

acțiunile, iar scopul instituirii unei clauze de plafonare a

participațiilor este înlăturarea posibilității ca

un acționar să își mărească

participația la capitalul social, astfel

încât să creeze premisele abuzului

de

majoritate, situație în care nu se poate reține incidența în cauză nici a

acestui

motiv de recurs.

Față de

considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (l) C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge recursul declarat de reclamanta S.I.F. BANAT-CRIȘANA SA Arad

împotriva deciziei nr. 100/ A de la 13 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel

Timișoara, secția comercială.

În temeiul art.

274 C. proc. civ., Înalta Curte va dispune

obligarea

recurentei la plata sumei de 6.200 lei cu titlu de cheltuieli de

judecată

conform documentelor justificative depuse la dosarul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamanta S.I.F. BANAT-CRIȘANA SA Arad împotriva deciziei

nr. 100/ A de la 13 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială,

ca nefondat. Obligă reclamanta la plata sumei de 6200 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică astăzi 17 februarie 2011.