ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 734/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată reclamanta S. I.F. Banat Crișana SA a solicitat în contradictoriu cu SC S. SA să se constate nulitatea absolută parțială a Hotărârii adoptate în A.G.E.A. de la data de 24 martie 2003 și a art. 11 alin. (3), (4), (5) și (6) din Actul Constitutiv al SC S. SA și radierea parțială din registrul comerțului a mențiunilor tăcute în baza Hotărârii A.G.E.A. SC S. SA, cu motivarea că rezoluțiile adoptate contravin dispozițiilor art. 44 alin. (1) din Constituția României și art. 475 și 480 C. civ. Tribunalul Timiș, prin sentința civilă nr. l28/ CC de la 18 decembrie 2007, a respins acțiunea formulată, ca tardiv introdusă, iar Curtea de Apel Timișoara, prin decizia nr. 116/ A din 5 iunie 2008, a admis apelul reclamantei, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare.

În rejudecare, prin sentința civilă nr. 53/ CC din 6 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr. 5384.2/30/2007, s-a admis cererea reclamantei, constatându-se nulitatea absolută parțială a Hotărârii A.G.E.A. nr. 1/2003., reținându-se interesul reclamantei în promovarea acțiunii, întrucât acțiunea în anularea adunării generale are caracterul unei acțiuni sociale, este exercitată în folosul societății și al acționarilor, nu pentru valorificarea unui interes personal; dat fiind că reclamanta este acționar al societății pârâte, aceasta are interes în formularea unei acțiuni în anularea adunării generale a acționarilor întemeiată pe încălcarea unor dispozițiile legale imperative.

Totodată, analizând regularitatea convocării A.G.A., instanța de fond a apreciat că neîndeplinirea cumulativă a cerințelor, publicarea într-un ziar de largă răspândire și în M. Of., atrage nulitatea hotărârii adoptate față de prevederile art. 117 alin. (3) din Legea nr. 31/1990. Apelul formulat împotriva acestei sentințe a fost admis de Curtea de Apel Timișoara prin decizia nr. 100/ A de la 13 mai 2010, schimbându-se în tot sentința apelată în sensul că s-a respins acțiunea formulată de reclamanta S.I.F.

Banat-Crișana SA, cu motivarea că singura condiție cerută pentru aprecierea valabilității convocării era inexistența interdicției de a se recurge la modalitățile alternative prevăzute de art. 117 alin. (4) sau (5) din Legea nr. 31/1 990, interdicție ce se impunea a fi stipulată în actul constitutiv ori printr-o dispoziție legală, or, în speță, nefiind stipulată în actul constitutiv o astfel de interdicție, nu se justifică aprecierea legalității convocării exclusiv prin prisma prevederilor art. 117 alin. (3) L.S.C., astfel cum în mod greșit s-a procedat în primă instanță. Cu privire la clauza de inalienabilitate, limitările instituite prin actul constitutiv și avizul prealabil al Consiliului de Administrație, instanța de apel a recunoscut prevalenta principiului libertății de voință a părților într-o societate de tip închis.

Împotriva aceste decizii, reclamanta S.I.F. Banat - Crișana SA a declarat recurs, solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei recurate si menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond, iar, în subsidiar, admiterea recursului, modificarea deciziei recurate și menținerea sentinței pronunțate de Tribunalul Timiș în temeiul art. 304 pct. 3, 7 și 9 C. proc. civ. În argumentarea motivelor de recurs, reclamanta a arătat că instanța de apel, prin analizarea pentru prima dată în apel a altor motive de nulitate decât cele stabilite de instanța de fond a hotărârii A.G.E.A., a încălcat dreptul reclamantei de a beneficia de un dublu grad de jurisdicție, hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, pe de-o parte reținându-se că obligația de publicare a convocatorului în M. Of.

este o obligație imperativă și nerespectarea acestei obligații se sancționează cu nulitatea absolută, iar, pe de altă parte, că prevederile imperative nu mai au caracter obligatoriu, de la ele putându-se deroga prin voința părților, care pot apela la o modalitate alternativă de publicitate a adunării generale a acționarilor, precum și faptul că soluția adoptată de instanța de apel reprezintă o consecință directă a aplicării greșite a prevederilor art. 117 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 și a încălcării dispozițiilor art. 44 alin. (l) din Constituția României, art. 475, 480 și 1310 C. civ. și art. 98 din Legea nr. 31/1990.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Cu privire la primul motiv de recurs privind analizarea și a celorlalte motive de nulitate, nereținute de prima instanță, Înalta Curte reține că cererea de apel are efect devolutiv, astfel încât, deși cale de atac, apelul provoacă o nouă judecată în fond atât cu privire la problemele de fapt, cât și cu privire la problemele de drept, cu respectarea limitelor consacrate de regulile „tantum devolutum quantum apellatum” și „tantum devolutum quantum judicatum”; în speța dedusă judecății, intimata a exercitat calea de atac a apelului solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate, iar instanța a admis apelul declarat, rejudecând fondul, cu respectarea limitelor anterior menționate, în puterea lucrului judecat trecând numai ceea ce nu este supus apelului.

Așadar, în cazul în care reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe mai multe motive, iar prima instanță, admițând acțiunea pe baza unui singur motiv, a lăsat necercetate celelalte motive, în apelul introdus de pârât, instanța de apel este obligată să se pronunțe și asupra motivelor rămase neexaminate, având în vedere caracterul devolutiv al apelului, aceste aspecte neputând constitui ulterior motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. Al doilea motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., este, de asemenea, nefondat, întrucât, potrivit acestui text de lege, judecătorul are obligația să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părților care sprijină aceste capete de cerere, astfel încât nu constituie motiv de nelegalitate o pretinsă contradictonalitate între prima opinie a instanței de apel într-un prim ciclu procesual și a doua opinie în al doilea ciclu procesual. Prin decizia recurată, instanța de apel a reținut inexistența motivelor de nulitate a Hotărârii A.G.E.A. SC S. SA, fără a contraveni deciziei civile nr. 116/ A din 5 iunie 2008, care a calificat natura juridică a nulității invocate ca fiind absolută și nu incidența acestuia în speța dedusă judecății.

Referitor la al treilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că, potrivit art. 117 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale în vigoare la data Adunării Generale a cărei nulitate se solicită a se constata, convocarea se tăcea prin publicare în M. Of.

al României, Partea a IV-a și într-unui dintre ziarele de largă răspândire din localitatea în care se află sediul societății sau din cea mai apropiată localitate [(alin. (3) din articolul anterior menționat)], prin scrisoare recomandată sau, dacă actul constitutiv, permite, prin scrisoare simplă, expediată cu cel puțin 15 zile înainte de data ținerii adunării, la adresa acționarului, înscrisă în registrul acționarilor, dacă toate acțiunile societății sunt nominative [(alin. (4) din articolul anterior menționat)] sau prin afișare la sediul societății, însoțită de un convocator ce va fi semnat de acționari, cu cel puțin 15 zile înainte de data ținerii adunării, semnătura acționarului și data semnării fiind certificate de un funcționar anume desemnat [(alin. (5) din articolul anterior menționat)].

Așadar, modalitatea de convocare folosită de SC S. SA era prevăzută de lege în mod alternativ și nu cumulativ cu modalitatea de convocare a publicării convocatorului în M. Of. al României și într-un ziar de largă răspândire. Caracterul imperativ și cumulativ al modalității de convocare prevăzute de art. 117 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 nu a fost contestat de instanța de apel, ci s-a reținut incidența în cauză a modalității de convocare prevăzute de alin. (5) al art. 117 din Legea nr. 31/1990, actul constitutiv al societății neinterzicând expres această modalitate de convocare, critica recurentei impunându-se a fi înlăturată ca nefondată. Al patrulea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pc.

9 C. proc. civ., cu privire la nulitatea clauzei de inalienabilitate a acțiunilor emise de societatea pârâtă și a clauzei de agrement va fi respins, ca nefundat, de Înalta Curte, întrucât limitarea convențională a exercitării dreptului de proprietate asupra acțiunilor s-a făcut în considerarea unui interes privat, față de statutul de societate comercială de tip închis, însăși recurenta votând în favoarea adoptării hotărârii pe care, ulterior, a contestat-o, iar recurenta nu a putut indica nicio dispoziție legală care să interzică clauzele de inalienabilitate și de agrement. Așadar, în mod corect, s-a recunoscut prevalenta principiului libertății de voință a părților în detrimentul exercitării absolute a dreptului de proprietate ca urmare a acceptării limitării convenționale a exercitării acestuia.

Înalta Curte reține că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se referă numai la situațiile în care instanța aplică greșit sau încalcă normele de drept substanțial incidente în cauză, or, singura limitare instituită privește sfera persoanelor cărora le pot fi cesionate acțiunile, iar scopul instituirii unei clauze de plafonare a participațiilor este înlăturarea posibilității ca un acționar să își mărească participația la capitalul social, astfel încât să creeze premisele abuzului de majoritate, situație în care nu se poate reține incidența în cauză nici a acestui motiv de recurs. Față de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (l) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta S.I.F.

BANAT-CRIȘANA SA Arad împotriva deciziei nr. 100/ A de la 13 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială. În temeiul art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte va dispune obligarea recurentei la plata sumei de 6.200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată conform documentelor justificative depuse la dosarul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta S.I.F. BANAT-CRIȘANA SA Arad împotriva deciziei nr. 100/ A de la 13 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondat. Obligă reclamanta la plata sumei de 6200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi 17 februarie 2011.