ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1935/2011

Deliberând, în

condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față;

Prin încheierea de

ședință din 27 aprilie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale,

s-a dispus în temeiul art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, cu privire

la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 77 din Legea nr. 168/1999,

în raport de dispozițiile art. 21 alin. (1)-(3), art. 24 și art. 53 alin. (1)

din Constituția României, respingerea ca inadmisibilă a cererii de sesizare a

Curții Constituționale și, potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 s-a

constatat suspendată judecarea recursului.

Împotriva acestei

încheieri a declarat recurs pârâta SC P.SA.

Prin încheierea de

ședință din data de 3 decembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală, a suspendat judecata cererii de recurs,

în temeiul art. 242 C. proc. civ., constatând că la strigarea cauzei nu a

răspuns niciuna dintre părți și că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

La data de 15

decembrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu, a repus cauza

pe rol în vederea discutării excepției de perimare a recursului.

Analizând această excepție,

Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 248

alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel,

recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă

de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina

părții timp de un an, în materie civilă.

Rezultă că pentru a

interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală

în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această

lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții.

Altfel spus,

perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit nici un

act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de

diligență a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau

posibilitatea să o facă.

Aceasta este și

situația în speță, unde, după suspendarea judecății recursului în temeiul art.

242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 3 decembrie

2009, părțile au lăsat să treacă un interval de timp de un an fără să fi

săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății recursului.

Astfel, din

verificarea actelor dosarului reiese că, până la data de 15 decembrie 2010,

când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) și

(5) C. proc. civ., părțile nu au înregistrat nici o cerere de repunere a cauzei

pe rol în vederea continuării judecății.

Reținând, așadar,

întrunirea în cauză a condițiilor perimării prevăzute de art. 248 alin. (1) C.

proc. civ., constatând că potrivit aceluiași text de lege, perimarea operează

de drept și că potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ., ea se poate

constata și din oficiu, de către instanță, Înalta Curte urmează să constate

perimată cererea de recurs cu a cărei judecată a fost investită

.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat

recursul declarat de pârâta SC P. SA împotriva încheierii de ședință din 27

aprilie 2009 a Curții de Apel București, aecția a VII-a civilă și pentru cauze

privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 03 martie 2011.