ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5513/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta SC N.P. SRL

Răcăciuni a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.P.D.R.P., suspendarea

executării procesului verbal de constituire debit nr. 24.017 din 17 noiembrie 2009

și a Deciziei nr. 742 din 15

ianuarie

2010 privind returnarea sumei de 105.363, 06 lei, până la soluționarea

irevocabilă a cauzei.

Prin sentința nr. 47 din 16 aprilie 2010, Curtea de

Apel Bacău a declinat competența de soluționare a cauzei privind acțiunea în

contencios administrativ formulată reclamanta SC N.P. SRL Răcăciuni, în

contradictoriu cu pârâta A.P.D.R.P. în favoarea Tribunalului Bacău, secția

comercială și de contencios administrativ. Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în esență, că în cauzele având ca obiect anularea

deciziilor emise de A.P.D.R.P., în temeiul O.G. nr. 79/2003, prin care se stabilește

în sarcina beneficiarilor obligația de restituire a sumelor, utilizate

necorespunzător, acordate din fonduri comunitare și fonduri de cofinanțare aferente,

competența instanței de contencios se determină în funcție de valoarea creanței

bugetare, potrivit prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentințe, a

declarat recurs A.P.D.R.P.

criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin cererea de recurs, se aduc, în esență, critici

sentinței atacate în sensul că instanța de fond, în mod greșit, a constatat că

Tribunalul Bacău este competent să soluționeze cauza în primă instanță.

S-a arătat în motivele de recurs că în cauză nu sunt

incidente în stabilirea competenței materiale a instanței de judecată

prevederile art. 10 alin. (1) teza

I

din Legea nr. 554/2004, ci

prevederile art. 10 alin. (1) teza a

II

a, cauza având ca obiect

anularea unui act administrativ emis de o autoritate publică centrală.

Înalta Curte de Casație și Justiție analizând

recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la

dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente cât și de prevederile art. 304

1

C. proc. civ. apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce

urmează a fi expuse.

Așa cum rezultă din expunerea rezumativă prezentată

anterior, reclamanta SC N.P. SRL Răcăciuni a solicitat suspendarea executării

procesului verbal de constituire debit nr. 24.017 din 17 noiembrie 2009 și a

Deciziei nr. 742 din 15 ianuarie 2010 privind returnarea sumei de 105.363, 06

lei, până la soluționarea irevocabilă a cauzei, - acte emise în baza

prevederilor O.G. nr. 79/2003, privind controlul și recuperarea fondurilor

comunitare, precum și a fondurilor cofinanțare aferente utilizate

necorespunzător, cu modificările și completările ulterioare.

In ceea ce privește procesul-verbal de constatare, Înalta

Curte reține incidența următoarelor dispoziții ale O.G. nr. 79/2003:

„Art. 1.

- Prezenta

ordonanță reglementează activitățile de constatare și de recuperare a sumelor

plătite necuvenit din asistența financiară

nerambursabilă

acordată României de Comunitatea Europeană și/sau din fondurile

de

cofinanțare aferente, ca urmare a unor nereguli.";

„Art.2. - In sensul prezentei ordonanțe, termenii și

expresiile de mai jos se definesc după cum urmează:

[...]

d) creanțele bugetare rezultate din nereguli

reprezintă sume de recuperat la bugetul general

al Comunității Europene și/sau la bugetele administrate de aceasta ori în

numele ei, precum și/sau la bugetele de

cofinanțare aferente, ca urmare

a utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare și a sumelor de

cofinanțare aferente și/sau ca urmare a obținerii necuvenite de sume în cadrul

măsurilor care fac parte din sistemul de finanțare integrală ori parțială a

acestor fonduri"';

„ Art. 3 alin. (2) lit. a): „(2) Constituie titlu de

creanță: a) actul/documentul

de constatare,

stabilire și individualizare a obligațiilor de plată privind creanțele

bugetare

rezultate din nereguli, precum și accesoriile acestora și costurile

bancare";

Art. 3 alin. (4)-(6):

„(4) Titlul de creanță specificat la alin. (2) lit. a)

constituie înștiințare de plată și cuprinde elementele actului administrativ

fiscal prevăzute de Codul de

procedură

fiscală, precum și elemente specifice, acolo unde este necesar.

(5)

Titlul de creanță se comunică debitorului în

conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală.

(6) Î

mpotriva titlului de creanță debitorul poate formula

contestație la organul emitent, în condițiile și termenele stabilite de O.G. nr.

92/2003 privind Codul de procedură fiscală, aprobată cu modificări și

completări

prin Legea nr. 74/2004,

republicată, cu modificările și completările ulterioare";

Art. 4 alin. (2): „Creanțele bugetare rezultate din

nereguli sunt asimilate creanțelor fiscale, în sensul drepturilor și

obligațiilor care revin creditorilor, autorităților cu competențe în

gestionarea asistenței financiare comunitare nerambursabile și

debitorilor".

Din cuprinsul dispozițiilor citate rezultă fără

echivoc faptul că procesul-verbal a cărui anulare se solicită în prezenta cauză

este un act administrativ fiscal în sensul prevederilor art. 41 C. proc. fisc.,

ce poate fi contestat conform procedurii reglementate de același Cod, respectiv

Titlul

IX

- „Soluționarea contestațiilor formulate împotriva

actelor administrative fiscale".

Decizia nr. 742 din 15 ianuarie 2010 a fost emisă în

temeiul dispozițiilor Codului de procedură fiscală ca urmare a soluționării

contestației formulate împotriva procesului-verbal și poate fi contestată în

condițiile art. 218 alin. (2) din același Cod, conform cărora „Deciziile emise

în

soluționarea contestațiilor pot fi

atacate de către contestatar sau de către persoanele

introduse în procedura de soluționare a

contestației potrivit art. 212, la instanța

judecătorească de contencios

administrativ competentă, în condițiile legii."

În temeiul normei de trimitere de la art. 218 alin. (2)

teza finală C. proc . fisc., în ceea ce privește stabilirea instanței de'

contencios administrativ competente să soluționeze contestația formulată

împotriva Deciziei nr. 742 din 15 ianuarie 2010, sunt aplicabile dispozițiile

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În interpretarea și aplicarea normelor de competență

cuprinse la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudența

Instanței Supreme s-a reținut cu caracter unitar că aceste dispoziții instituie

două criterii de determinare a competenței materiale a instanței de fond, după

cum urmează:

-

criteriul poziționării în cadrul sistemului administrației publice

(rangul autorității centrale sau locale) a autorității publice emitente a

actului atacat;

- criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului

impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului

administrativ contestat.

Cu alte cuvinte, dacă litigiul are caracter fiscal,

în sensul că privește taxe, impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii

ale acestora, competența se stabilește în funcție de valoarea debitului

contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenței

tribunalului de cea a curții de apel fiind suma de 500.000 lei.

In concluzie, în raport de cele reținute mai sus,

instanța de fond a apreciat în mod corect că, în cauză , fiind vorba de un

litigiu având ca obiect o creanță bugetară - în sumă de 105.363,06 lei -

asimilată creanțelor fiscale în sensul prevederilor Codului de procedură

fiscală, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială

a instanței de contencios administrativ se stabilește în funcție de criteriul

valoric și revine Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului

Bacău, competent și din punct de vedere teritorial potrivit art. 10 alin. (3)

din aceeași lege.

Înalta Curte, având în vedere considerentele expuse,

în temeiul art. 312 alin. (1) teza

II,

C. proc. civ. coroborat cu

art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.P.D.R.P. împotriva sentinței

nr. 47 din 16 aprilie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 decembrie

2010.