ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5513/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta SC N.P. SRL Răcăciuni a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.P.D.R.P., suspendarea executării procesului verbal de constituire debit nr. 24.017 din 17 noiembrie 2009 și a Deciziei nr. 742 din 15 ianuarie 2010 privind returnarea sumei de 105.363, 06 lei, până la soluționarea irevocabilă a cauzei. Prin sentința nr. 47 din 16 aprilie 2010, Curtea de Apel Bacău a declinat competența de soluționare a cauzei privind acțiunea în contencios administrativ formulată reclamanta SC N.P. SRL Răcăciuni, în contradictoriu cu pârâta A.P.D.R.P. în favoarea Tribunalului Bacău, secția comercială și de contencios administrativ.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că în cauzele având ca obiect anularea deciziilor emise de A.P.D.R.P., în temeiul O.G. nr. 79/2003, prin care se stabilește în sarcina beneficiarilor obligația de restituire a sumelor, utilizate necorespunzător, acordate din fonduri comunitare și fonduri de cofinanțare aferente, competența instanței de contencios se determină în funcție de valoarea creanței bugetare, potrivit prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs A.P.D.R.P. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin cererea de recurs, se aduc, în esență, critici sentinței atacate în sensul că instanța de fond, în mod greșit, a constatat că Tribunalul Bacău este competent să soluționeze cauza în primă instanță.

S-a arătat în motivele de recurs că în cauză nu sunt incidente în stabilirea competenței materiale a instanței de judecată prevederile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, ci prevederile art. 10 alin. (1) teza a II a, cauza având ca obiect anularea unui act administrativ emis de o autoritate publică centrală. Înalta Curte de Casație și Justiție analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente cât și de prevederile art. 304 1 C. proc. civ. apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse. Așa cum rezultă din expunerea rezumativă prezentată anterior, reclamanta SC N.P.

SRL Răcăciuni a solicitat suspendarea executării procesului verbal de constituire debit nr. 24.017 din 17 noiembrie 2009 și a Deciziei nr. 742 din 15 ianuarie 2010 privind returnarea sumei de 105.363, 06 lei, până la soluționarea irevocabilă a cauzei, - acte emise în baza prevederilor O.G. nr. 79/2003, privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, cu modificările și completările ulterioare. In ceea ce privește procesul-verbal de constatare, Înalta Curte reține incidența următoarelor dispoziții ale O.G. nr. 79/2003: „Art. 1. - Prezenta ordonanță reglementează activitățile de constatare și de recuperare a sumelor plătite necuvenit din asistența financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană și/sau din fondurile de cofinanțare aferente, ca urmare a unor nereguli."; „Art.2.

- In sensul prezentei ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: [...] d) creanțele bugetare rezultate din nereguli reprezintă sume de recuperat la bugetul general al Comunității Europene și/sau la bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum și/sau la bugetele de cofinanțare aferente, ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare și a sumelor de cofinanțare aferente și/sau ca urmare a obținerii necuvenite de sume în cadrul măsurilor care fac parte din sistemul de finanțare integrală ori parțială a acestor fonduri"'; „ Art. 3 alin. (2) lit. a): „(2) Constituie titlu de creanță: a) actul/documentul de constatare, stabilire și individualizare a obligațiilor de plată privind creanțele bugetare rezultate din nereguli, precum și accesoriile acestora și costurile bancare"; Art. 3 alin. (4)-(6): „(4) Titlul de creanță specificat la alin. (2) lit. a) constituie înștiințare de plată și cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de Codul de procedură fiscală, precum și elemente specifice, acolo unde este necesar.

(5) Titlul de creanță se comunică debitorului în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală. (6) Î mpotriva titlului de creanță debitorul poate formula contestație la organul emitent, în condițiile și termenele stabilite de O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 74/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare"; Art. 4 alin. (2): „Creanțele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanțelor fiscale, în sensul drepturilor și obligațiilor care revin creditorilor, autorităților cu competențe în gestionarea asistenței financiare comunitare nerambursabile și debitorilor". Din cuprinsul dispozițiilor citate rezultă fără echivoc faptul că procesul-verbal a cărui anulare se solicită în prezenta cauză este un act administrativ fiscal în sensul prevederilor art. 41 C. proc.

fisc., ce poate fi contestat conform procedurii reglementate de același Cod, respectiv Titlul IX - „Soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale". Decizia nr. 742 din 15 ianuarie 2010 a fost emisă în temeiul dispozițiilor Codului de procedură fiscală ca urmare a soluționării contestației formulate împotriva procesului-verbal și poate fi contestată în condițiile art. 218 alin. (2) din același Cod, conform cărora „Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii." În temeiul normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală C. proc . fisc., în ceea ce privește stabilirea instanței de' contencios administrativ competente să soluționeze contestația formulată împotriva Deciziei nr. 742 din 15 ianuarie 2010, sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În interpretarea și aplicarea normelor de competență cuprinse la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudența Instanței Supreme s-a reținut cu caracter unitar că aceste dispoziții instituie două criterii de determinare a competenței materiale a instanței de fond, după cum urmează: - criteriul poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat; - criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat. Cu alte cuvinte, dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că privește taxe, impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, competența se stabilește în funcție de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenței tribunalului de cea a curții de apel fiind suma de 500.000 lei.

In concluzie, în raport de cele reținute mai sus, instanța de fond a apreciat în mod corect că, în cauză , fiind vorba de un litigiu având ca obiect o creanță bugetară - în sumă de 105.363,06 lei - asimilată creanțelor fiscale în sensul prevederilor Codului de procedură fiscală, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială a instanței de contencios administrativ se stabilește în funcție de criteriul valoric și revine Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Bacău, competent și din punct de vedere teritorial potrivit art. 10 alin. (3) din aceeași lege. Înalta Curte, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) teza II, C. proc.

civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.P.D.R.P. împotriva sentinței nr. 47 din 16 aprilie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 decembrie 2010.