ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 652/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta R.A.

Administrația Zonei Libere Galați a chemat în judecată pe pârâtul Guvernul

României și a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună

suspendarea executării H.G. nr. 598 din 13 mai 2009 pentru modificarea și

completarea H.G. nr. 518/1998 privind înființarea Companiei Naționale

„Administrația Porturilor Dunării Maritime” SA Galați, publicată în M. Of. nr.

421/19.06.2009, respectiv a art. I, pct. 7 și pct. 11 din H.G. nr. 598/2009 și

a art. 5 alin. (4) și art. 6 alin. (4) lit. g) din Anexa la aceeași hotărâre ce

prevede Statutul Companiei Naționale „Administrația Porturilor Dunării

Maritime” SA Galați, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

În plus, Ministerul

Transporturilor și Infrastructurii a depus la dosar o cerere de intervenție în

interesul pârâtului, prin care a solicitat, în principal, respingerea cererii

de suspendare ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, respingerea acțiunii ca

nefondată.

De asemenea, pârâtul

Guvernul României a formulat o întâmpinare, prin care a solicitat respingerea

cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În altă ordine de

idei, reclamanta a depus și un răspuns la întâmpinare.

La termenul de

judecată din 19 ianuarie 2010, prima instanță a respins cererea de intervenție.

Prin Sentința nr. 14

din 19 ianuarie 2010, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea și a dispus suspendarea efectelor H.G. nr. 598 din

13 mai 2009, până la soluționarea pe fond a cauzei.

Pentru a pronunța o

asemenea soluție, instanța de fond a reținut că în speță sunt incidente

prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Sub acest aspect, în

cauza dedusă judecății, fără a prejudeca fondul, curtea de apel a constatat că

există puternice îndoieli cu privire la legalitatea actului administrativ

contestat, pornind chiar de la premisa posibilității revocării unilaterale a

statutului unei societăți concurențiale.

Prima instanță a

reținut că, în mod firesc, judecătorul fondului urmează să stabilească în ce

măsură modificarea statutului și atribuțiilor reclamantei este într-adevăr de

natură a modifica considerabil obiectul activității acesteia, astfel încât

măsura să fie justificată.

Referitor la paguba

iminentă, în opinia primei instanțe, afectarea obiectului de activitate al

reclamantei, precum și imposibilitatea obținerii de profituri din activitatea

sa comercială pot fi considerate de natură a-i produce reclamantei un

prejudiciu viitor și sigur, fără a mai fi necesară dovedirea lui.

În plus, prin

neprestarea activității la care s-a angajat reclamanta prin convențiile

încheiate, aceasta ar fi pusă în imposibilitatea de a mai realiza venituri, ceea

ce constituie o certitudine a prejudiciului viitor, ca și cerință impusă de

art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.

Împotriva acestei

hotărâri judecătorești a promovat recurs în termen legal pârâtul Guvernul

României, care a solicitat, în temeiul art. 299 coroborat cu art. 301 și art.

304

1

C. proc. civ., modificarea sentinței în sensul respingerii

cererii de suspendare ca neîntemeiată.

În dezvoltarea căii

extraordinare de atac, încadrabilă în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., recurenta arată că, în speța dedusă judecății, nu s-a făcut dovada

îndeplinirii cumulative a celor două condiții impuse de art. 14 din Legea nr.

554/2004, respectiv, cazul bine justificat și paguba iminentă.

Mai precis, în

concepția recurentei, argumentele invocate de prima instanță în motivarea

soluției sale nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința

legalității H.G. nr. 598/2009, astfel că cerința cazului bine justificat nu e

întrunită în prezentul litigiu.

Totodată, recurenta

era de părere că nici cea de-a doua condiție normativă nu a fost dovedită,

respectiv, iminența prejudiciului suferit de partea adversă ca urmare a

executării actului administrativ atacat.

Pe de altă parte,

recurenta învederează faptul că, prin Sentința nr. 117 din 27 aprilie 2010,

pronunțată în Dosarul nr. 1701/44/2009, Curtea de Apel Galați a respins ca

nefondată cererea de anulare a H.G. nr. 598/2009.

Prin întâmpinarea de

la dosar, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând sentința

atacată, în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, în temeiul art.

304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că se impune, în baza

art. 312 alin. (1) teza I, alin. (2) și alin. (3) C. proc. civ., raportat la

art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, admiterea recursului, modificarea

sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

Așa cum s-a reținut

anterior, obiectul acțiunii deduse judecății îl reprezintă suspendarea

executării actului administrativ individualizat anterior.

Prin sentința atacată

cu recurs în prezenta cauză, instanța de contencios administrativ a dispus

suspendarea executării actului administrativ mai sus indicat.

Instanța de control

judiciar apreciază că este fondat motivul de recurs, întemeiat pe dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru considerentele care vor fi expuse în

continuare.

Potrivit art. 14

alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, în

cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după

sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a

autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței

competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral

până la pronunțarea instanței de fond.

Din lecturarea

textului legal anterior arătat rezultă că o primă cerință pentru a interveni

această măsură excepțională de întrerupere a efectelor unui act administrativ

este aceea de a fi în prezența unui asemenea act.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din actul normativ mai sus citat, prin noțiunea de act

administrativ se înțelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ

emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea

organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă

naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Incontestabil,

Hotărârea de Guvern supusă analizei instanței de față reprezintă un act

administrativ luat în regim de putere publică, în vederea organizării executării

unei norme cu putere de lege.

Pe de altă parte,

trebuie amintit faptul că suspendarea executării actelor administrative este un

instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a

instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității: atâta

timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de

evaluare, din punct de vedere legal, a actului contestat, este echitabil ca

acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați.

După cum se cunoaște,

suspendarea actelor juridice reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a

efectelor acestora, ca și cum actul dispare din circuitul juridic, deși,

formal-juridic, el există.

Actul administrativ

se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe

prezumția de autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că emană) și pe

prezumția de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis

autoritatea emitentă).

De aici rezultă

principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este

el însuși titlu executoriu.

Cu alte cuvinte, a nu

executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a

nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică,

într-un stat de drept și o democrație constituțională.

Din acest motiv,

suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situație de excepție,

la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când

sunt îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 554/2004.

Așa cum am amintit

mai sus, o condiție impusă de legiuitor pentru a se dispune această măsură este

aceea a existenței unui caz bine justificat.

Conform art. 2 alin.

(1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată, cazurile bine justificate

presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură

să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Prin urmare, condiția

existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se

regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea

actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a

interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să

existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

În acest context,

trebuie subliniat faptul că, în prezent, principiul legalității a devenit un

principiu fundamental în toate sistemele de drept, iar acesta constă în

respectarea întocmai a legii de către destinatarii ei (cetățeanul și statul).

În sistemul juridic

românesc, acest principiu este reglementat în art. 1 alin. (5) și art. 16 alin.

(2) din Constituție. Astfel, primul text constituțional precizează faptul că,

în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este

obligatorie. Pe de altă parte, al doilea text cuprins în Legea fundamentală

arată că nimeni nu este mai presus de lege.

În cazul actelor

administrative, legalitatea înseamnă recunoașterea caracterului valabil al

actelor și al efectelor lor până în momentul anulării, în baza prezumției de

legalitate. Chiar dacă beneficiază de putere discreționară, autoritățile

publice nu pot ignora legea, a cărei organizare a executării și executare în

concret trebuie să o realizeze.

Cu alte cuvinte,

între actul administrativ și lege există în mod necesar un raport de

subordonare.

În speța de față,

instanța de control judiciar apreciază că argumentele invocate de curtea de

apel în motivarea soluției sale nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă

în privința legalității H.G. nr. 598/2009, astfel că cerința cazului bine

justificat nu este întrunită în cauză.

De altfel, în dosarul

de recurs există dovezi în sensul că, prin Sentința nr. 117 din 27 aprilie

2010, Curtea de Apel Galați a respins ca nefondată acțiunea de anulare a H.G.

nr. 598/2009 formulată de intimata-reclamantă R.A. Administrația Zonei Libere

Galați.

Avându-se în vedere

considerentele mai sus expuse, Înalta Curte consideră că nu mai prezintă

relevanță critica recurentului în legătură cu cerința pagubei iminente, așa cum

le este definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

În acest context,

trebuie menționat faptul că art. 14 alin. (1) din aceeași reglementare impune

întrunirea cumulativă a celor două condiții: cazul bine justificat și paguba

iminentă, astfel că nerespectarea unei cerințe atrage după sine neacordarea

suspendării efectelor unui act administrativ de către magistrat.

Așadar, în raport de

cele învederate anterior, Înalta Curte va admite recursul, în sensul

modificării sentinței și respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul Guvernul României împotriva Sentinței nr. 14 din 19

ianuarie 2010 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și

fiscal.

Modifică sentința atacată,

în sensul că respinge acțiunea reclamantei R.A. Administrația Zonei Libere

Galați, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 februarie 2011.