ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 652/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta R.A. Administrația Zonei Libere Galați a chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României și a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună suspendarea executării H.G. nr. 598 din 13 mai 2009 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 518/1998 privind înființarea Companiei Naționale „Administrația Porturilor Dunării Maritime” SA Galați, publicată în M. Of. nr. 421/19.06.2009, respectiv a art. I, pct. 7 și pct. 11 din H.G. nr. 598/2009 și a art. 5 alin. (4) și art. 6 alin. (4) lit. g) din Anexa la aceeași hotărâre ce prevede Statutul Companiei Naționale „Administrația Porturilor Dunării Maritime” SA Galați, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

În plus, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a depus la dosar o cerere de intervenție în interesul pârâtului, prin care a solicitat, în principal, respingerea cererii de suspendare ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, respingerea acțiunii ca nefondată. De asemenea, pârâtul Guvernul României a formulat o întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată. În altă ordine de idei, reclamanta a depus și un răspuns la întâmpinare. La termenul de judecată din 19 ianuarie 2010, prima instanță a respins cererea de intervenție. Prin Sentința nr. 14 din 19 ianuarie 2010, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea și a dispus suspendarea efectelor H.G.

nr. 598 din 13 mai 2009, până la soluționarea pe fond a cauzei. Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța de fond a reținut că în speță sunt incidente prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Sub acest aspect, în cauza dedusă judecății, fără a prejudeca fondul, curtea de apel a constatat că există puternice îndoieli cu privire la legalitatea actului administrativ contestat, pornind chiar de la premisa posibilității revocării unilaterale a statutului unei societăți concurențiale. Prima instanță a reținut că, în mod firesc, judecătorul fondului urmează să stabilească în ce măsură modificarea statutului și atribuțiilor reclamantei este într-adevăr de natură a modifica considerabil obiectul activității acesteia, astfel încât măsura să fie justificată.

Referitor la paguba iminentă, în opinia primei instanțe, afectarea obiectului de activitate al reclamantei, precum și imposibilitatea obținerii de profituri din activitatea sa comercială pot fi considerate de natură a-i produce reclamantei un prejudiciu viitor și sigur, fără a mai fi necesară dovedirea lui. În plus, prin neprestarea activității la care s-a angajat reclamanta prin convențiile încheiate, aceasta ar fi pusă în imposibilitatea de a mai realiza venituri, ceea ce constituie o certitudine a prejudiciului viitor, ca și cerință impusă de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ. Împotriva acestei hotărâri judecătorești a promovat recurs în termen legal pârâtul Guvernul României, care a solicitat, în temeiul art. 299 coroborat cu art. 301 și art. 304 1 C. proc.

civ., modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de suspendare ca neîntemeiată. În dezvoltarea căii extraordinare de atac, încadrabilă în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta arată că, în speța dedusă judecății, nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a celor două condiții impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv, cazul bine justificat și paguba iminentă. Mai precis, în concepția recurentei, argumentele invocate de prima instanță în motivarea soluției sale nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității H.G. nr. 598/2009, astfel că cerința cazului bine justificat nu e întrunită în prezentul litigiu. Totodată, recurenta era de părere că nici cea de-a doua condiție normativă nu a fost dovedită, respectiv, iminența prejudiciului suferit de partea adversă ca urmare a executării actului administrativ atacat.

Pe de altă parte, recurenta învederează faptul că, prin Sentința nr. 117 din 27 aprilie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 1701/44/2009, Curtea de Apel Galați a respins ca nefondată cererea de anulare a H.G. nr. 598/2009. Prin întâmpinarea de la dosar, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Analizând sentința atacată, în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că se impune, în baza art. 312 alin. (1) teza I, alin. (2) și alin. (3) C. proc. civ., raportat la art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

Așa cum s-a reținut anterior, obiectul acțiunii deduse judecății îl reprezintă suspendarea executării actului administrativ individualizat anterior. Prin sentința atacată cu recurs în prezenta cauză, instanța de contencios administrativ a dispus suspendarea executării actului administrativ mai sus indicat. Instanța de control judiciar apreciază că este fondat motivul de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Din lecturarea textului legal anterior arătat rezultă că o primă cerință pentru a interveni această măsură excepțională de întrerupere a efectelor unui act administrativ este aceea de a fi în prezența unui asemenea act. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din actul normativ mai sus citat, prin noțiunea de act administrativ se înțelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice. Incontestabil, Hotărârea de Guvern supusă analizei instanței de față reprezintă un act administrativ luat în regim de putere publică, în vederea organizării executării unei norme cu putere de lege.

Pe de altă parte, trebuie amintit faptul că suspendarea executării actelor administrative este un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității: atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați. După cum se cunoaște, suspendarea actelor juridice reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca și cum actul dispare din circuitul juridic, deși, formal-juridic, el există. Actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că emană) și pe prezumția de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă).

De aici rezultă principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este el însuși titlu executoriu. Cu alte cuvinte, a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept și o democrație constituțională. Din acest motiv, suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situație de excepție, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 554/2004. Așa cum am amintit mai sus, o condiție impusă de legiuitor pentru a se dispune această măsură este aceea a existenței unui caz bine justificat.

Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Prin urmare, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu. Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate. În acest context, trebuie subliniat faptul că, în prezent, principiul legalității a devenit un principiu fundamental în toate sistemele de drept, iar acesta constă în respectarea întocmai a legii de către destinatarii ei (cetățeanul și statul).

În sistemul juridic românesc, acest principiu este reglementat în art. 1 alin. (5) și art. 16 alin. (2) din Constituție. Astfel, primul text constituțional precizează faptul că, în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie. Pe de altă parte, al doilea text cuprins în Legea fundamentală arată că nimeni nu este mai presus de lege. În cazul actelor administrative, legalitatea înseamnă recunoașterea caracterului valabil al actelor și al efectelor lor până în momentul anulării, în baza prezumției de legalitate. Chiar dacă beneficiază de putere discreționară, autoritățile publice nu pot ignora legea, a cărei organizare a executării și executare în concret trebuie să o realizeze.

Cu alte cuvinte, între actul administrativ și lege există în mod necesar un raport de subordonare. În speța de față, instanța de control judiciar apreciază că argumentele invocate de curtea de apel în motivarea soluției sale nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității H.G. nr. 598/2009, astfel că cerința cazului bine justificat nu este întrunită în cauză. De altfel, în dosarul de recurs există dovezi în sensul că, prin Sentința nr. 117 din 27 aprilie 2010, Curtea de Apel Galați a respins ca nefondată acțiunea de anulare a H.G. nr. 598/2009 formulată de intimata-reclamantă R.A. Administrația Zonei Libere Galați. Avându-se în vedere considerentele mai sus expuse, Înalta Curte consideră că nu mai prezintă relevanță critica recurentului în legătură cu cerința pagubei iminente, așa cum le este definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

În acest context, trebuie menționat faptul că art. 14 alin. (1) din aceeași reglementare impune întrunirea cumulativă a celor două condiții: cazul bine justificat și paguba iminentă, astfel că nerespectarea unei cerințe atrage după sine neacordarea suspendării efectelor unui act administrativ de către magistrat. Așadar, în raport de cele învederate anterior, Înalta Curte va admite recursul, în sensul modificării sentinței și respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Guvernul României împotriva Sentinței nr. 14 din 19 ianuarie 2010 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea reclamantei R.A. Administrația Zonei Libere Galați, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2011.