ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2737/2016
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2737/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 2737/2016
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată, reclamanta Compania Națională Administrația Porturilor Dunării Maritime SA Galați, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat: anularea deciziei nr. 1/C din 04.06.2013 a Serviciului de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, anularea notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. 5007 din 15 februarie 2013, exonerarea de la plata dobânzilor în cuantum de 31,29 lei calculate de Direcția Generală de Inspecție Economico-Financiară pentru neachitarea la termen a obligațiilor stabilite prin titlul de creanță și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 249 din 2 decembrie 2014, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a respins contestația formulată de reclamanta Compania Națională Administrația Porturilor Dunării Maritime SA Galați, prin reprezentant A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, ca nefondată.
Împotriva sentinței civile nr. 249 din 2 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta Compania Națională Administrația Porturilor Dunării Maritime SA Galați a declarat recurs.
Recurenta nu formulează critici concrete privind nelegalitatea hotărârii instanței de fond, ci reia criticile formulate în cererea de chemare în judecată.
Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu motivele de recurs formulate, Înalta Curte constată că recursul este nul.
Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din noul C. proc. civ.:
„(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:
d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat”.
Art. 487 alin. (1) din noul C. proc. civ. prevede că: „Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs.”
Conform art. 489 alin. (1) din noul C. proc. civ.: „Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3).”
Având în vedere textele legale sus citate, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care recurentul își întemeiază cererea.
De asemenea, dacă motivele de recurs sunt confuze, imprecise și generale, iar dezvoltarea acestora nu permite analizarea hotărârii recurate în cadrul niciunui motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 din noul C. proc. civ., această nelegalitate a cererii de recurs este sancționată cu nulitatea.
Înalta Curte, analizând cererea de recurs și susținerile recurentei, remarcă caracterul nesistematizat și nestructurat al căii de atac în motive care să vizeze nelegalitatea sentinței atacate.
De fapt cererea de recurs este o copie fidelă a cererii de chemare în judecată.
Deoarece recurenta nu s-a conformat exigențelor cerute de instanță, neindicând în cererea de recurs vreunul din motivele de casare sau de modificare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. și nu a formulat critici care să permită încadrarea lor, într-unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de acest text de lege, Înalta Curte va aplica sancțiunea nulității recursului.
Prin urmare, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din noul C. proc. civ., se va constata nulitatea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de reclamanta Compania Națională Administrația Porturilor Dunării Maritime SA Galați împotriva sentinței civile nr. 249 din 2 decembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 octombrie 2016.