ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1815/2017

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/44/2013, reclamanta Compania Națională Administrația Porturilor Dunării Maritime SA Galați (CN APDM SA) în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor - Direcția Generală Relații Financiare Externe, a solicitat:

- anularea Deciziei nr. 40/SCPAPN/TG/20 din 18.01.2013 a Comisiei de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Ministerului Transporturilor.

- anularea pct. 7.1 nr. crt. 4 și pct. 7.2 nr. crt. 3 din Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/SCPAPN/CB/35594 din 13 august 2012, modificată prin Nota de constatare nr. x/SCPAPN/CB/224 din 16 octombrie 2012, și, pe cale de consecință, exonerarea reclamantei de la plata creanțelor bugetare stabilite ca urmare a corecțiilor financiare.

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 248 din 18 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta Compania Națională Administrația Porturilor Dunării Maritime SA Galați, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor; a fost anulată Decizia nr. x/SCPAPN/TG/20 din 18 ianuarie 2013 a Comisiei de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Ministerului Transporturilor; a fost anulat pct. 7.1 nr. 4 și pct. 7.2 nr. 3 din Nota de Constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/SCPAPN/CB/224 din 13 august 2012, fiind exonerată reclamanta de la plata creanțelor bugetare stabilite ca urmare a corecțiilor financiare.

Împotriva Sentinței civile nr. 248 din 18 noiembrie 2013 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a promovat recurs pârâtul Ministerul Transporturilor la data de 29 ianuarie 2014.

Prin Decizia nr. 1923 din 15 iunie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/2013 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a constatat perimat recursul declarat de pârâtul Ministerul Transporturilor împotriva Sentinței nr. 248 din 18 noiembrie 2013 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.

Împotriva Deciziei nr. 1923 din 15 iunie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/2013 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, Ministerul Finanțelor Publice în numele și pentru Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a formulat contestație în anulare, solicitând admiterea acesteia și desființarea hotărârii atacate, în temeiul dispozițiilor art. 503 alin. (1) C. proc. civ., republicat, întrucât la pronunțarea deciziei contestate, recurentul-pârât nu a fost legal citat, respectiv să fie dispusă citarea părților pentru un nou termen de judecată, în vederea soluționării cererii de recurs.

În motivarea contestației în anulare se arată că cererea introductivă a fost formulată de către reclamanta Compania Națională Administrația Porturilor Dunării Maritime SA în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor, în cadrul căruia a funcționat până la data de 9 aprilie 2013, Direcția Generală Relații Financiare Externe, devenită după această dată, Direcția Generală Managementul Fondurilor Externe, care avea calitate de autoritate cu competențe în gestionarea fondurilor comunitare (Autoritate de Management pentru Programul Operațional Sectorial Transport 2007 - 2013).

Ulterior pronunțării sentinței dată în primă instanță, nr. 248 din 18 noiembrie 2013, a intrat în vigoare O.U.G. nr. 85 din 12 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 940 din 22 decembrie 2014, care la art. 1 lit. b) prevedea că începând cu data intrării în vigoare a acestei ordonanțe de urgență, Ministerul Fondurilor Europene preia, în condițiile legii, de la Ministerul Transporturilor, activitatea, structura și personalul Direcției Generale Managementul Fondurilor Externe, care îndeplinește funcția de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Sectorial Transport și de Autoritate de Implementare a proiectelor Ex-ISPA. Această preluare a intervenit în urma încheierii protocoalelor de predare-primire, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 85/2014, astfel că la data de 29.01.2014, când a fost declarat recursul în prezenta cauză, Ministerul Transporturilor avea competența legală pentru formularea căii de atac, însă, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 85/2014, a operat transmisiunea legală a calității procesuale pasive de la Ministerul Transporturilor la Ministerul Fondurilor Europene.

Se mai arată că după pronunțarea Sentinței civile nr. 248 din 18.11.2013, dar până la data de 14.01.2014, când a fost comunicată această hotărâre către pârâtul Ministerul Transporturilor, a intrat în vigoare O.U.G. nr. 107/2013, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 782 din 13 decembrie 2013, care la art. V prevede că alin. (4) al art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2013 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale și pentru modificarea unor acte normative, se modifică în sensul că reprezentarea Ministerului Fondurilor Europene în litigiile de pe rolul instanțelor judecătorești sau arbitrale din România, care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene ori din partea altor donatori internaționali și în care Ministerul Fondurilor Europene are calitatea de parte, reprezentarea Ministerului Fondurilor Europene se realizează prin intermediul Ministerului Finanțelor Publice, cu excepția situațiilor în care reprezentarea se asigură prin servicii de specialitate contractate de Ministerul Fondurilor Europene și decontate din fonduri europene nerambursabile, în condițiile legii.

Astfel, la momentul înregistrării Dosarului nr. x/2013 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - 14.02.2014, Ministerul Fondurilor Europene a dobândit calitatea de recurent-pârât, fiind reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, în baza mandatului legal stabilit prin art. II alin. (4) din O.U.G. nr. 6/2013, potrivit completărilor aduse prin Legea nr. 195/2013 și, respectiv, prin art. V din O.U.G. nr. 107/2013.

Potrivit articolului unic din H.G. nr. 1100 din 18 decembrie 2013, art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 43/2013 se modifică în sensul că Ministerul Fondurilor Europene se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului.

Date fiind aceste aspecte, contestatorul susține că în cauză, calitatea de pârât îi revenea Ministerului Fondurilor Europene, cu sediul legal stabilit pentru comunicarea actelor procedurale în municipiul București, sectorul 1, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, cu atât mai mult cu cât potrivit Procesului-verbal de predare-primire, înregistrat la Ministerul Finanțelor Publice sub nr. x din 17 iunie 2015, dosarul nr. x/2013 a fost predat de Ministerul Fondurilor Europene către Ministerul Finanțelor Publice la data de 17.06.2015.

De asemenea, arată că prin art. 12 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 1/2017, s-a înființat Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene prin reorganizarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și prin preluarea activității și personalului de la Ministerul Fondurilor Europene, iar la data intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului privind organizarea și funcționarea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, Ministerul Fondurilor Europene se desființează. Față de dispozițiile O.U.G. nr. 1/2017, în cauză a intervenit o transmisiune legală a calității procesuale, de la Ministerul Fondurilor Europene la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, care în baza art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2017, este reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția generală juridică, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Prin urmare, consideră că în cauză, calitatea de contestator revine Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice.

Contestatorul arată în ceea ce privește citarea, că deși la data de 29.01.2015, a fost comunicat Ministerului Transporturilor, cu sediul în sector 1, București, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, acesta nu mai avea, potrivit legii, calitate de parte în litigiu, respectiv, nu mai avea calitate procesuală pasivă.

Cu toate acestea, în dosarul de recurs, Ministerul Fondurilor Europene nu a fost niciodată citat la sediul din municipiul București, sectorul 1, după cum nu a fost citat nici Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de reprezentant al Ministerului Fondurilor Europene, motiv pentru care la data emiterii citației pentru termenul din 24.09.2015, în fața instanței de recurs nu era îndeplinită procedura legală de citare a persoanei juridice care, prin efectul legii, dobândise calitatea de pârât și nu erau îndeplinite condițiile legale pentru a se dispune suspendarea cauzei în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât pârâtul Ministerul Fondurilor Europene nu a fost legal citat.

Contestatorul mai arată că potrivit art. 416 alin. (2) C. proc. civ., republicat, termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu și când din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată.

Astfel, întrucât în cauză ultimul act de procedură efectuat de instanță față de Ministerul Fondurilor Europene nu era legal îndeplinit la data de 24.09.2015, apreciază că termenul de perimare de 6 luni nu putea să aibă ca moment de început data de 24.09.2015, când a fost dispusă suspendarea și nici data de 24.03.2016 ca moment al împlinirii termenului de 6 luni, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 416 alin. (2) C. proc. civ., republicat, întrucât nici la această dată și nici la data de 24.09.2015, pârâtul Ministerul Fondurilor Europene nu a fost legal citat la sediul său din municipiul București, sectorul 1, fiind citată o parte care nu mai avea, potrivit legii, calitate procesuală pasivă.

În plus, la data de 24.09.2015, în raport de dispozițiile art. 1 lit. b) din O.U.G. nr. 85/2014, între Ministerul Fondurilor Europene și Ministerul Transporturilor nu exista identitate de persoană juridică, acestea având personalitate juridică proprie și activitate distinctă, ca subiecte de drept, titulare de drepturi și obligații diferite.

Intimata Compania Națională Administrația Porturilor Dunării Maritime SA a formulat întâmpinare, prin care solicită în principal, respingerea ca inadmisibilă a contestației în anulare și în subsidiar, respingerea ca nefondată a acesteia și menținerea ca temeinică și legală a deciziei contestate.

Cu privire la excepția inadmisibilității, intimata arată că împotriva Deciziei nr. 1923 din 15 iunie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2013, titularul contestației a formulat cerere de recurs la data de 21 iunie 2016, susținând aceleași motive privind nelegala citare a recurentului-pârât, astfel că nu este incidentă situația prevăzută de art. 504 alin. (1) din C. proc. civ.

Cererea de recurs promovată împotriva Deciziei nr. 1923 din 15 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție face obiectul dosarului înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, sub nr. x/1/2016, cu termen la data de 10.04.2017.

De asemenea, intimata arată că Decizia nr. 1923 din 15 iunie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2013, nu este definitivă, iar potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (1) C. proc. civ., republicat, hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc. judecata, dispoziții care coroborate cu art. 506 alin. (1) C. proc. civ., republicat, conduc la concluzia că de fapt, contestația în anulare poate fi introdusă numai împotriva unor hotărâri definitive, ori în cauză hotărârea atacată nu este definitivă, fiind supusă recursului la instanța ierarhic superioară, în condițiile art. 421 alin. (2) C. proc. civ., republicat.

Pe fond, intimata solicită respingerea ca nefondată a contestației, întrucât motivele invocate de contestator nu se circumscriu dispozițiilor art. 503 alin. (1) din C. proc. civ., republicat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare

În temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, examinând cu prioritate excepția inadmisibilității contestației în anulare, invocată de către intimata Compania Națională Administrația Porturilor Dunării Maritime SA, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Argumentele de fapt și de drept relevante

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce poate fi exercitată numai în cazurile și condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 503 din C. proc. civ., republicat.

Potrivit art. 503 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, text de lege pe care se întemeiază contestația în anulare de față:

"(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc. judecata."

Conform art. 634 din C. proc. civ., republicat:

"(1) Sunt hotărâri definitive:

(2) Hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării."

Înalta Curte constată că pot face obiectul contestației în anulare pe temeiul de drept menționat numai hotărârile definitive și doar în situația în care contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

Așadar, legiuitorul a statuat o serie de condiții de admisibilitate ale căii de atac extraordinare a contestației în anulare, ce privesc atât hotărârea ce poate face obiectul acestei căi de atac, cât și motivele ce pot fi valorificate prin introducerea contestației în anulare și care sunt indisolubil legate de considerentele hotărârii atacate.

În speță, față de temeiul de drept invocat, se constată că hotărârea atacată este reprezentată de Decizia nr. 1923 din 15 iunie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/2013 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care s-a constatat perimat recursul declarat de pârâtul Ministerul Transporturilor împotriva Sentinței nr. 248 din 18 noiembrie 2013 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, și care are deschisă calea recursului în termen de 5 zile de la pronunțare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin urmare, se constată că hotărârea atacată cu contestație în anulare în cauza de față, nu îndeplinește condiția imperativ prevăzută de legiuitor, de a fi definitivă, astfel că aceasta nu poate constitui obiect al contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (1) din C. proc. civ., republicat.

Totodată, conform dispozițiilor art. 504 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ., republicat:

"(1) Contestația în anulare este inadmisibilă dacă motivul prevăzut la art. 503 alin. (1) putea fi invocat pe calea apelului sau a recursului.

(2) Cu toate acestea, contestația poate fi primită în cazul în care motivul a fost invocat prin cererea de recurs, dar instanța l-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt incompatibile cu recursul sau dacă recursul, fără vina părții, a fost respins fără a fi cercetat în fond."

În cauză, contestatorul a invocat aceleași motive privind nelegala citare a recurentului-pârât, care fac obiectul cererii de recurs promovate împotriva Deciziei nr. 1923 din 15 iunie 2016, înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători și soluționată prin Decizia nr. 113 din 10 aprilie 2017, în sensul respingerii recursului ca nefondat.

Prin urmare, reținând că motivul prevăzut de art. 503 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, a fost invocat pe calea recursului declarat împotriva hotărârii atacate în prezenta cauză și a fost respins ca nefondat de către instanța învestită cu soluționarea respectivei căi de atac, se observă că, în speță, este incidentă situația reglementată de art. 504 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, fapt care conduce la inadmisibilitatea prezentei contestații în anulare.

Pentru argumentele mai sus menționate, devine inutil a mai cerceta dacă susținerile invocate de contestator se subsumează motivelor contestației în anulare întemeiată pe textul de lege arătat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 508 alin. (4) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de Ministerul Finanțelor Publice în numele și pentru Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene împotriva Deciziei nr. 1923 din 15 iunie 2016, pronunțate în Dosarul nr. x/2013 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de Ministerul Finanțelor Publice în numele și pentru Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene împotriva Deciziei nr. 1923 din 15 iunie 2016, pronunțate în Dosarul nr. x/2013 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 mai 2017.

Procesat de GGC - CL