Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.10.2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7458/2011

HOTĂRÂRE
21.10.2011
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7458/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, secția civilă, la data de 24 ianuarie 2011, reclamantul P.G. a chemat în judecată Casa de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, pe cale de ordonanță președințială, să dispună suspendarea Deciziei nr. 149273 din 27 decembrie 2010 privind recalcularea pensiei, emisă în baza Legii nr. 119/2010.

Tribunalul Argeș, secția civilă, prin Sentința civilă nr. 123 din 27 ianuarie 2011 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, în raport de dispozițiile art. 156 teza a II a din Legea nr. 19/2000, cu motivarea că, întrucât acțiunea nu este îndreptată împotriva CNPAS sau vreunei case teritoriale de pensii, ci împotriva unei case de pensii subordonată unei alte instituții decât CNPAS, cererea se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul. Astfel investit, Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Sentința civilă nr. 5204 din 19 mai 2011, a constatat necompetența teritorială a acestei instanțe, a declinat competența în favoarea Tribunalului Argeș și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

În motivarea soluției sale, Tribunalul București a reținut că, având în vederea obiectul cererii de chemare în judecată, se pune problema legii aplicabile referitoare la instanța competentă teritorial a o soluționa, dat fiind că în timp au existat reglementări diferite. S-a reținut că Legea nr. 19/2000 a fost abrogată la data de 1 ianuarie 2011, conform dispozițiilor art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010. În același timp, art. 7 din Legea nr. 119/2010 arată că: "(1) Procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare…". Decizia a cărei suspendare se solicită a fost emisă la 27 decembrie 2010 în baza Legii nr. 119/2000, cererea de suspendare fiind formulată la instanța de la domiciliul reclamantului.

Legea nr. 19/2000 a fost abrogată la intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 - la 1 ianuarie 2011, astfel că suntem în situația în care Legea nr. 119/2010 face trimitere la o lege care s-a abrogat și s-a pus problema în ce măsură aceasta mai poate să impună competența teritorială absolută la sediul pârâtului. Normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare potrivit dispozițiilor art. 725 C. proc. civ., iar Legea nr. 19/2000 și Legea nr. 263/2010 sunt legi speciale, cu privire la normele de procedură, raportate la C. proc. civ. Legea nr. 119/2010 nu face trimitere la dispozițiile C. proc. civ., dar acesta reprezintă legea generală în materie de procedură, astfel că prin analogie se poate interpreta că și în cazul în care o lege specială trimite la o normă de procedură abrogată, competența fiind o normă de procedură, atunci acel text trebuie interpretat că face trimitere la norma specială de procedură din noua lege care a înlocuit vechea procedură.

O lege abrogată nu poate ultraactiva pentru a impune o competență diferită de cea stabilită de noua lege, ale cărei norme de procedură trebuie să fie de imediată aplicare, prin respectarea normelor de procedură în vigoare la momentul judecății. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, la data de 7 septembrie 2011. Regulatorul de competență urmează a fi pronunțat în favoarea Tribunalului Argeș, în considerarea următoarelor argumente: Acțiunea formulată de reclamantul P.G. are ca obiect suspendarea deciziei de recalculare a pensiei, în baza Legii nr. 119/2010. În stabilirea instanței competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză este necesar a se stabili care sunt dispozițiile legale aplicabile, în raport de momentul introducerii acțiunii și nu de cel al emiterii deciziei de recalculare a pensiei.

Astfel, este adevărat că art. 156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii deciziei a cărei suspendare se solicită, prevedea că cererile îndreptate împotriva CNPAS sau împotriva caselor teritoriale de pensii, se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul, celelalte cereri adresându-se instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul, însă prin noile reglementări, cuprinse în art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, care au intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011, dispozițiile Legii nr. 19/2000 au fost abrogate expres.

Prin urmare, la data sesizării instanței, respectiv 24 ianuarie 2011, erau în vigoare prevederile art. 154 din Legea nr. 263/2010, conform cărora "(1)Cererile îndreptate împotriva CNPP, a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. (2) Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul". Prevederile potrivit cărora instanța competentă este cea în raza căreia se află domiciliul reclamantului reprezintă o derogare atât de la dispozițiile alin. (2) al textului de lege menționat, cât și de la cele ale dreptului comun.

Trebuie precizat totodată că față de dispozițiile legii vechi, Legea nr. 263/2010 a introdus noțiunea de case de pensii sectoriale, care sunt, de fapt, succesoarele de drept ale fostelor structuri organizatorice responsabile cu pensiile din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații, structuri care au fost desființate și ale căror atribuții, potrivit art. 135 din lege, sunt stabilite prin hotărâre de Guvern. În ceea ce privește aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 263/2010 unei acțiuni formulate după intrarea actului normativ în vigoare, dar care privește o decizie emisă în baza legii vechi, respectiv Legea nr. 119/2010, se reține că potrivit art. 725 alin. (1) C. proc.

civ., care reprezintă dreptul comun în materie, dispozițiile legii noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare, inclusiv proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum și executărilor silite începute sub acea lege. Față de considerentele expuse, având în vedere că reclamantul P.G. are domiciliul în județul Argeș, competența soluționării acțiunii formulată de acesta revine Tribunalului Argeș.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-09-21
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6264/2011
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la data de 27 ianuarie 2011, S.D.E., pe cale de ordonanță președințială, a chemat în judecată pe pârâta Casa de Pensii Sectorială
ÎCCJ 2011-09-20
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6218/2011
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Reclamantul C.P. a chemat în judecată pe pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Administrației și Internelor, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, pe cale de ordonanță președinți
ÎCCJ 2013-09-24
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3970/2013
Asupra conflictului negativ de competență constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la data de 22 septembrie 2011, contestatorul S.D. a solicitat în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Ministerului
ÎCCJ 2012-10-02
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3785/2012
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 02 februarie 2011, pe rolul Tribunalului Argeș, secția civilă sub nr. 713/109/2011, contestat
ÎCCJ 2011-10-18
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7259/2011
Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la data de 25 ianuarie 2011, reclamantul R.D. a chemat în judecată Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale solic
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă