ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2681/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 11 martie 2008 pe

rolul Tribunalului București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte

de muncă și asigurări sociale, reclamanții M. (fostă B.) M., S.F., B.C., C.V., C.J.E.,

D.C.M., D.D., L.I., S.F.C., V.L. au solicitat obligarea pârâtei SC P. SA să le elibereze

acțiunile stabilite pentru fiecare salariat în parte ca urmare a privatizării și

să le plătească dividende, calculate în funcție de numărul de acțiuni care le revin,

de la momentul privatizării, până la momentul acordării.

Prin

sentința civilă nr. 1233 din 16 februarie 2009, Tribunalul București, secția a VII-a

civilă, și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins

acțiunea.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC

P. SA.

La termenul din 30 septembrie 2009, pârâta-recurentă a

invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 222 și art. 282

C. muncii, a art. 73 din Legea nr. 168/1999 și a art. 28 alin. (2) din Legea

nr. 54/2003 a sindicatelor, raportat la prevederile art. 1 alin. (3), art. 9,

art. 16 alin. (1) și (2), art. 20 alin. (1) și (2), art. 24 alin. (1), art. 40

alin. (1), art. 41 alin. (5) și art. 53 alin. (1) și (2) din Constituția României

și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale.

În susținerea excepției, s-a arătat în esență că soluția

legislativă actuală nu recunoaște posibilitatea pentru angajator să cheme în judecată

pe cale separată sau pe cale incidentă sindicatele, în calitatea lor de parteneri

de dialog social. Atât în reglementarea C. muncii, cât și a Legii nr. 54/2003 a

sindicatelor, eventuala inițiativă a includerii sindicatelor în litigiu poate aparține

doar unei părți a negocierilor colective, respectiv salariaților.

Aceste reglementări legislative sunt în vădită contradicție

cu litera și spiritul Constituției și încalcă principii precum egalitatea în fața

legii, dreptul la apărare al angajatorului, caracterul obligatoriu pentru părți

a convențiilor colective, rolul sindicatelor pentru asigurarea păcii sociale, dar

și dreptul la un proces echitabil în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Prin încheierea din 30 septembrie 2009, Curtea de

Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate

a dispozițiilor art. 222 și art. 282 C. muncii, a art. 73 din Legea nr. 168/1999

și a art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor, precum și cererea de

sesizare a Curții Constituționale.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar

a reținut că, la data soluționării cauzei, deși textele de lege menționate nu au

fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale,

ele se referă la posibilitatea sindicatelor de a sta în proces și nu au relevanță

în soluționarea prezentului litigiu, ce are ca obiect plata unor drepturi salariale

izvorâte din convențiile colective de muncă, atâta timp cât sindicatul nu este parte

și nici reprezentant al părții, iar cadrul procesual este stabilit de reclamanții

salariați, calitatea procesuală a acestora nefiind contestată.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen

legal, SC P. SA. – Membru O. Grup, pârâta în cauză care, criticând respingerea cererii

de sesizare a Curții Constituționale, reia în esență argumentele ce au stat la baza

excepției de neconstituționalitate și conchide că invocarea excepției de neconstituționalitate

a textelor de lege menționate constituie remediul pentru soluționarea conflictelor

existente între angajatori și salariați, sub aspectele enunțate; s-a mai arătat

că de constituționalitatea articolelor respective depinde includerea sau nu a sindicatelor

în cadrul procesual al acestui litigiu, la inițiativa unității pârâte și nu a reclamanților

salariați.

Analizând recursul declarat de pârâtă, Înalta Curte constată

că acesta este nefondat, urmând a fi respins ca atare, în considerarea argumentelor

ce succed:

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr.

47/1992, republicată, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate

în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea

unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță

în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului

și oricare ar fi obiectul acestuia.

Față de obiectul prezentului litigiu și de cadrul procesual

creat de reclamanți, necontestat de pârâtă, sindicatul nu are nici calitatea de

parte și nici de reprezentant al vreunei părți, astfel că, în raport de dispozițiile

legale enunțate, textele de lege invocate drept neconstituționale de către autorul

excepției, nu au legătură cu cauza dedusă judecății.

Așa fiind, se constată că în mod corect s-a respins cererea

de sesizare a Curții Constituționale și pentru considerentele expuse, recursul urmează

a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC P.

SA – membru O. Grup împotriva încheierii din 30 septembrie 2009 a Curții de Apel

București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări

sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 30 aprilie 2010.