SANDRU ET AUTRES c. ROUMANIE

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 22465/03 prezentate de Horia Teodor ȘANDRU și alții împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 6 aprilie 2006 într-o cameră compusă din dnii B.M. Zupančič președintele Hedigan Caflisch Zagrebelsky, Gyulumyan dnii Myjer, David Thór Björgvinsson, judecători și V. Berger, Grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 22 iulie 2003, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE Cei patru solicitanți sunt resortisanți români cu reședința în Timișoara. Primul reclamant, dl Horia Teodor Șandru, s-a născut în 1941. Al doilea reclamant, dl Ștefan Răducan, s-a născut în 1959. Silvia Benea s-a născut în 1928. Cea de-a patra reclamantă, dl Daniela Grama, nu a precizat data nașterii sale. Ultimii trei reclamanți sunt reprezentați în fața Curții de către primul reclamant. Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de către reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează. La 17 decembrie 1989, primii doi reclamanți, care au participat la proteste împotriva regimului comunist care a început cu o zi înainte la Timișoara, au fost grav răniți prin împușcare. În aceeași zi, cel de-al treilea reclamant a fost, de asemenea, grav rănit prin împușcare, iar fratele celei de-a patra reclamante a fost împușcat. În ianuarie 1990, Parchetul militar din Timișoara a deschis o anchetă privind reprimarea demonstrațiilor din Timișoara și a ordonat expertiză medicală a persoanelor rănite în timpul acestor evenimente. Medicii au concluzionat că primii doi reclamanți și lacomi ai celei de-a treia. Recurentă suferea de o boală permanentă, ceea ce a dus la incapacitatea de muncă și la clasificarea în categoria persoanelor cu handicap. Prin rechiziționarea din 30 decembrie 1997, Parchetul i-a trimis la Curtea Supremă de Justiție pe generalii Victor Atanasie Stanculescu și Mihai Chițac, șefi de crimă și tentativă de crimă. Parchetul consideră că cei doi generali, care au fost trimiși la Timișoara de către cuplul Ceaușescu pentru a restabili ordinea, au fost principalii responsabili pentru organizarea represiunii armate care a provocat moartea a 72 de persoane și rănit de gloanțe alte două sute cincizeci și trei de protestatari. Parchetul anexa a revocat lista victimelor, precizând că acestea, sau moștenitorii lor, au avut posibilitatea de a se constitui părți civile la procedură în fața Curții Supreme de Justiție. Două sute treizeci și patru de persoane, inclusiv primul reclamant, l uimos al celei de-a treia reclamantă și mama celei de-a patra recurente, s-au constituit părți civile. Cel de-al doilea reclamant nu s-a prezentat ca parte civilă la procedură. În cursul procedurii din 14 iunie 1999, inculpații au ridicat o excepție de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile Codului de procedură penală care limitau la o singură cale de atac dreptul de a contesta o hotărâre pronunțată în primă instanță de Curtea Supremă de Justiție. Cererea lor de trimitere a dosarului la Curtea Constituțională a fost respinsă de Curtea Supremă. Pe baza declarațiilor mai multor zeci de martori, inclusiv a majorității militarilor aflați la Timișoara în decembrie 1989, Curtea Supremă de Justiție, într-o hotărâre din 15 iulie 1999, pronunțată printr-o formare a trei judecători, a confirmat realitatea infracțiunilor reținute de Parchet în sarcina acuzaților. Pedeapsa de 15 ani pentru reținerea infracțională, precum și a plății, în solidar cu Ministerul Apărării, ca parte responsabilă din punct de vedere civil, a despăgubirilor acordate părților civile. Curtea Supremă i-a acordat primului reclamant suma de 500 de milioane de lei (echivalentul a 30 747 EUR) pentru daune materiale și morale. Lacuiul celei de-a treia reclamante a primit o indemnizație de două sute de milioane de lei (fie echivalentul a 12 296 EUR). Mama celei de-a patra reclamante obține, din cauza decesului fiului său, o indemnizație de două sute de milioane de lei. Cei acuzați, precum și Ministerul Apărării, au format în fața unei formarea a nouă judecători ai Curții Supreme de Justiție o acțiune împotriva acestei hotărâri. 2000, pe motiv că a fost în străinătate pentru tratament medical. La 20 februarie 2000, el a schimbat avocat. La tribunalul care a avut loc a doua zi, noul său avocat a solicitat o amânare pentru a putea studia dosarul. Curtea Supremă a respins această cerere, văzând că acuzatul abuza de dreptul la apărare, încercând să prelungească în mod nejustificat examinarea dosarului. Prin hotărârea din 25 februarie 2000, Curtea Supremă a respins recursul. La 18 octombrie 2000, Ministerul Apărării a plătit părților civile despăgubirile la care fusese condamnat în solidar cu cei doi acuzați prin hotărârea din 15 iulie 1999. La 16 august 2001, al doilea reclamant a introdus în fața Tribunalului de Primă Instanță Tribunalul din Timișoara, o acțiune civilă împotriva celor doi generali menționați anterior și a Ministerului Apărării, care solicită despăgubiri pentru rănirea sa în 1989. noiembrie 2001, instanța a respins acțiunea, considerând că dreptul la o indemnizație a fost atins prin expirare din moment ce nu se constituia parte civilă în cadrul procedurii în fața Curții Supreme de Justiție, în timp ce acesta fusese audiat de Parchetul Militar în cursul procesului. La 7 august 2001, procurorul general al României a formulat în fața Curții Supreme de Justiție (secțiuni reunite) o acțiune în anulare împotriva hotărârilor Curții Supreme din 15 iulie 1999 și 25 februarie 2000. Procurorul general a susținut că cele două formațiuni au încălcat drepturile la apărare ale inculpaților. La 20 decembrie 2001, cel de-al treilea reclamant a decedat. Data nespecificată, mama celei de-a patra reclamante a decedat și ea. Părțile civile au fost citate să se prezinte în fața Curții Supreme de Justiție (secțiuni reunite). În lacul din 18 noiembrie 2002, primul reclamant a informat instanța că a treia și a patra instanță Recurente, acționând în calitate de mostenitoare ale părților civile decedate, au intenționat să se constituie părți civile la rândul lor și l-au desemnat ca reprezentant al acestora. Prin hotărârea din 22 martie 2004, Curtea Supremă de Justiție, într-o Formarea compusă din șaptezeci și cinci de judecători, a acceptat acțiunea în anulare. Ea a judecat că, prin respingerea cererii de trimitere a excepției de neconstituționalitate în fața Curții Constituționale, precum și cererea de amânare, formarea a trei și a noi judecători sesizat anterior nu a respectat dreptul la apărare al inculpaților. Curtea Supremă a considerat, de asemenea, că: în temeiul dispozițiilor Codului de procedură penală, inculpatul V.A. Stanculescu ar fi trebuit să fie spitalizat pentru un examen medical pentru a stabili existența sau lipsa de discernământ în momentul faptelor care i-au fost reproșate. Prin urmare, Curtea Supremă a pronunțat cele două hotărâri în cauză și a trimis dosarul unei noi formațiuni de trei judecători ai Curții Supreme pentru a examina din nou fondul cauzei. Procedura este încă în curs de desfășurare în fața acestei formațiuni. Invocând art. 2 din convenție, reclamanții susțin că, în timpul represiunii demonstrațiilor de la Timișoara, autoritățile de la acea dată și-au încălcat dreptul la viață și dreptul la viață al rudelor lor. Ei se plâng, de asemenea, de lipsa unei anchete eficiente care să conducă la identificarea și pedepsirea persoanelor responsabile, din cauza redeschiderii procesului care a avut loc printr-o hotărâre definitivă asupra vinovăției celor doi generali. la marginea articolului 6 alineatul (1) din convenție, se plâng de durata procedurii penale deschise ca urmare a evenimentelor din decembrie În 1989, la Timișoara. În 1989, reclamanții se plâng de o încălcare a dreptului lor la viață și a celui al rudelor lor în timpul represiunii demonstrațiilor de la Timișoara și, pe de altă parte, de absența unei anchete efective în urma acestor evenimente. În ceea ce privește prima parte a Õ , Curtea constată că evenimentele în cauză au avut loc în 1989, fie înainte de ratificarea Convenției de către România, la 20 iunie 1994, și reamintește că Convenția nu reglementează, pentru fiecare dintre părțile contractante, decât faptele ulterioare intrării sale în vigoare în ceea ce privește această parte. raționalizată în conformitate cu dispozițiile Convenției, în sensul art. 35 alin. (3) și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestei părți a spătarului și consideră că este necesar să o comunice guvernului pârât în conformitate cu articolul (b) din Regulamentul său de procedură. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamanții se plâng de durata procedurii penale deschise ca urmare a evenimentelor din decembrie 1989 de la Timișoara. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui aspect și consideră necesar să îl comunice guvernului pârât în conformitate cu articolul (b) din Regulamentul său de procedură. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiunilor reclamanților de la articolele 2, în ceea ce privește eficacitatea anchetei desfășurate de autoritățile competente, și 6 § 1 din Convenție Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Vincent Berger Bo šjan M. Zupančič Modulul Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

22465/03

présentée par Horia Teodor ȘANDRU et autres

contre la Roumanie

La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 6 avril 2006 en une chambre composée de

:

MM.

B.M.

Zupančič

,

président

,

J.

Hedigan

,

L.

Caflisch

,

V.

Zagrebelsky,

M

me

A.

Gyulumyan

,

MM.

E.

Myjer,

David Thór

Björgvinsson,

juges

,

et de M. V.

Berger,

greffier de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 22 juillet 2003,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Les quatre requérants sont des ressortissants roumains résidant à Timișoara. Le premier requérant, M. Horia Teodor Șandru, est né en 1941. Le deuxième requérant, M. Ștefan Răducan, est né en 1959. La troisième

requérante, M

me

Silvia Benea, est née en 1928. La quatrième

requérante, M

me

Daniela Grama, n’a pas précisé la date de sa naissance. Les trois derniers requérants sont représentés devant la Cour par le premier requérant.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit.

Le 17 décembre 1989, les deux premiers requérants, qui participaient à des manifestations contre le régime communiste ayant commencé la veille à Timișoara, furent grièvement blessés par balles.

Le même jour, l’époux de la troisième requérante fut également grièvement blessé par balle et le frère de la quatrième requérante fut tué par balle.

En janvier 1990, le parquet militaire de Timișoara ouvrit une enquête concernant la répression des manifestations à Timișoara et ordonna des expertises médicales des personnes blessées au cours de ces manifestations.

Les médecins conclurent que les deux premiers requérants, et l’époux de la troisième

requérante souffraient d’invalidité permanente, entraînant incapacité de travail et classement dans la catégorie des personnes handicapées.

Par un réquisitoire du 30 décembre 1997, le parquet renvoya devant la Cour suprême de Justice les généraux Victor Atanasie Stănculescu et Mihai

Chițac, des chefs de meurtre et de tentative de meurtre. Le parquet estima que les deux généraux, qui avaient été envoyés à Timișoara par le couple Ceaușescu pour «

rétablir l’ordre

», étaient les principaux responsables de l’organisation de la répression armée qui avait provoqué la mort de soixante-douze personnes et blessé par balles deux

cent

cinquante

trois autres manifestants.

Le parquet annexa au réquisitoire la liste des victimes, précisant que celles-ci, ou leurs héritiers, avaient la possibilité de se constituer parties civiles à la procédure devant la Cour suprême de Justice. Deux

cent

trente

quatre

personnes, dont le premier requérant, l’époux de la troisième

requérante et la mère de la quatrième requérante, se constituèrent parties civiles. Le deuxième requérant ne se porta pas partie civile à la procédure.

Au cours de l’audience du 14 juin 1999, les inculpés soulevèrent une exception d’inconstitutionnalité à propos des dispositions du code de procédure pénale qui limitaient à une seule voie de recours le droit de contester une décision rendue en première instance par la Cour suprême de Justice. Leur demande de renvoi du dossier devant la Cour constitutionnelle fut rejetée par la Cour suprême.

Se fondant notamment sur les déclarations de plusieurs dizaines de témoins, dont une majorité de militaires se trouvant à Timișoara en décembre

1989, la Cour suprême de Justice, dans un arrêt du 15

juillet

1999 rendu par une formation de trois juges, confirma la réalité des infractions retenues par le parquet à la charge des inculpés. Ils furent condamnés à une

peine de quinze ans de réclusion criminelle ainsi qu’au paiement, solidairement avec le ministère de la Défense, en tant que partie responsable civilement, des dommages et intérêts alloués aux parties civiles.

La Cour suprême octroya au premier requérant la somme de cinq

cents

millions de lei (soit l’équivalent de 30

747 euros) pour dommages matériel et moral. L’époux de la troisième requérante se vit allouer une indemnité de deux cents millions de lei (soit l’équivalent de 12

296

euros). La mère de la quatrième requérante obtint, en raison du décès de son fils, une indemnité de deux

cents

millions de lei.

Les inculpés, ainsi que le ministère de la Défense, formèrent devant une

formation de neuf juges de la Cour suprême de Justice un recours contre cet arrêt.

L’inculpé V.A. Stănculescu ne se présenta pas à l’audience du 7

février

2000, au motif qu’il était à l’étranger pour un traitement médical. Le 20 février 2000, il changea d’avocat. A l’audience qui eut lieu le lendemain, son nouvel avocat demanda un ajournement afin de pouvoir étudier le dossier. La Cour suprême rejeta cette demande, estimant que l’inculpé abusait du droit à la défense, essayant de prolonger de manière injustifiée l’examen du dossier.

Par un arrêt du 25 février 2000, la Cour suprême rejeta le recours.

Le 18 octobre 2000, le ministère de la Défense versa aux parties civiles les dommages et intérêts auxquels il avait été condamné solidairement avec les deux inculpés par le jugement du 15 juillet 1999.

Le 16 août 2001, le deuxième requérant introduisit, devant le tribunal de première

instance de Timișoara, une action civile à l’encontre des deux

généraux susmentionnés et du ministère de la Défense, demandant des dommages et intérêts pour sa blessure en 1989. Par un jugement du 5

novembre 2001, le tribunal rejeta l’action, jugeant que le droit à une indemnité était atteint par la péremption dès lors que l’intéressé ne s’était pas constitué partie civile à la procédure devant la Cour suprême de Justice, alors qu’il avait été entendu par le parquet militaire au cours de l’instruction du dossier.

Le 7 août 2001, le procureur général de la Roumanie forma devant la Cour suprême de Justice (sections réunies) un recours en annulation contre les arrêts de la Cour suprême des 15 juillet 1999 et 25

février

Le 20 décembre 2001, l’époux de la troisième requérante décéda. A une

date non précisée, la mère de la quatrième requérante décéda également.

Les parties civiles furent citées à comparaître devant la Cour suprême de Justice (sections réunies). A l’audience du 18 novembre 2002, le premier

requérant informa la juridiction que les troisième et quatrième

requérantes, agissant en tant qu’héritières des parties civiles décédées, entendaient se constituer parties civiles à leur tour et le désignèrent comme leur représentant.

Par un arrêt du 22 mars 2004, la Cour suprême de Justice, dans une

formation composée de soixante-quinze juges, accueillit le recours en annulation. Elle jugea qu’en rejetant la demande de renvoi de l’exception d’inconstitutionnalité devant la Cour constitutionnelle, ainsi que la demande d’ajournement, les formations de trois et neufs

juges précédemment saisies avaient méconnu les droits de la défense des inculpés.

La Cour suprême estima également qu’en vertu des dispositions du code de procédure pénale, l’inculpé V.A. Stănculescu aurait dû être hospitalisé pour un examen médical pour établir l’existence ou l’absence de discernement au moment des faits qui lui étaient reprochés.

Par conséquent, la Cour suprême cassa les deux décisions en cause et renvoya le dossier à une nouvelle formation de trois juges de la Cour suprême pour qu’elle examine à nouveau le fond de l’affaire.

La procédure est toujours pendante devant cette formation.

GRIEFS

1.

Invoquant l’article 2 de la Convention, les requérants font valoir que lors de la répression des manifestations à Timișoara, les autorités de l’époque ont porté atteinte à leur droit à la vie et à celui de leurs proches.

Ils se plaignent également de l’absence d’une enquête effective propre à conduire à l’identification et à la punition des responsables, en raison de la réouverture du procès qui avait statué par un arrêt définitif sur la culpabilité des deux généraux.

2.

Sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention, ils se plaignent de la durée de la procédure pénale ouverte à la suite des événements de décembre

1989 à Timișoara.

EN DROIT

1.

Les requérants se plaignent, d’une part, d’une atteinte à leur droit à la vie et à celui de leurs proches au cours de la répression des manifestations à Timișoara en 1989 et, d’autre part, de l’absence d’enquête effective à la suite de ces événements.

S’agissant de la première branche du grief, la Cour note que les événements en cause ont eu lieu en 1989, soit avant la ratification de la Convention par la Roumanie, le 20 juin 1994, et rappelle que la Convention ne régit, pour chacune des Parties contractantes, que les faits postérieurs à son entrée en vigueur à l’égard de cette Partie.

Il s’ensuit que cette partie du grief est incompatible

ratione temporis

avec les dispositions de la Convention, au sens de l’article

35 §

3, et doit être rejetée en application de l’article

35 §

4.

S’agissant de la deuxième branche du grief, la Cour relève que l’enquête concernant les événements susmentionnés a continué après la date de la ratification de la Convention par la Roumanie et qu’elle est toujours pendante devant la Cour suprême de Justice.

En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de cette partie du grief et juge nécessaire de la communiquer au gouvernement défendeur conformément à l’article

54

§

3

b) de son règlement.

2.

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants se plaignent de la durée de la procédure pénale ouverte à la suite des événements de décembre 1989 à Timișoara.

En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de le communiquer au gouvernement défendeur conformément à l’article

54

§

3

b) de son règlement.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Ajourne

l’examen des griefs des requérants tirés des articles 2, en ce qui concerne l’effectivité de l’enquête menée par les autorités compétentes, et 6 § 1 de la Convention

;

Déclare

la requête irrecevable pour le surplus.

Vincent

Berger

Boštjan M.

Zupančič

Greffier

Président