ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2039/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin încheierea pronunțată în cameră de consiliu la data de 23 ianuarie 2009 de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a respins cererea de strămutare a judecării dosarului nr. 98/336/2007 al Tribunalului Bihor, formulată de petenții M.S., R.K. și M.S.M. La data de 2 iunie 2009 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, contestația în anulare formulată de petenții M.S.M., R.K. și M.S. împotriva încheierii nr. 536 din 23 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, pronunțată în dosarul nr. 3321/1/2008. Prin cererea întemeiată în drept pe dispozițiile art. 37 alin. (2), art. 41 alin. (2) C. proc.

civ. și pe dispozițiile codului civil, contestatorii au solicitat casarea încheierii și trimiterea cauzei la fond pentru rejudecare. Prin încheierea de ședință de la data de 6 noiembrie 2009 judecata contestației în anulare a fost suspendată în temeiul art. 155 1 C. proc. civ. deoarece contestatorii deși citați cu mențiunea îndeplinirii obligațiilor de timbrare a cererii, de depunere a unui număr suficient de exemplare de pe cerere pentru a fi comunicate părților și de a indica adresele tuturor intimaților în vederea citării lor, nu s-au conformat acestei obligații stabilite de instanță. Din oficiu, cauza a fost repusă pe rol, la data de 15 decembrie 2010 în vederea discutării perimării, conform art. 252 alin. (1) C. proc.

civ. Analizând lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., incident în cauză, „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții mai mult de un an”. Perimării i s-a atribuit o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o acțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată.

Reglementată ca o excepție de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepția de perimare este dirimantă, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află și este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părților dar și în interesul unei bune administrări a actului de justiție. Pentru a interveni însă perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții, existând în acest sens o prezumție simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruință în judecată în intervalul de timp reglementat de lege. În speță, de la data când a intervenit suspendarea, respectiv, 6 noiembrie 2009, și până la data repunerii pe rol din oficiu, și anume, 15 decembrie 2010, nici una din părți nu a întrerupt cursul perimării, lăsând în nelucrare cauza.

Față de cele ce preced, având în vedere că lăsarea cauzei în nelucrare se datorează culpei părții, Înalta Curte constată incidența art. 248 alin. (1) C. proc. civ. și perimarea contestației în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimată contestația în anulare formulată de contestatorii M.S.M, R.K. (S.) și M.S. împotriva încheierii nr. 536 din 23 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, pronunțată în dosarul nr. 3321/1/2008. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 martie 2011.