ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 866/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La 18 martie 2010, B.D.F. a solicitat instanței - în contradictoriu cu Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice - să constate caracterul politic al măsurii administrative de privare de libertate în arestul Securității Târgoviște, a autorului său Bogdan Ion și să oblige pârâtul la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, în cuantum de 1.000.000 euro. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că bunicul său patern, Bogdan Ion proprietar a 150 ha de pădure, a fost arestat de mai multe ori de către Securitatea Târgoviște pentru „acte de adversitate” împotriva regimului, incendierea de pădure și „dușmănie” contra regimului, interval în care a fost supus la adevărate torturi și condiții inumane de subzistență,urmare cărora a și decedat la 26 decembrie 1948. La 27 aprilie 2010, au formulat în cauză cereri de intervenție, întemeiate pe dispozițiile art. 49 și următoarele C. proc.

civ., R.M.B., R.D., D.G., O.V.A. și B.F.E. Investit în primă instanță, Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 1437 din 30 septembrie 2010, a respins ca neîntemeiată cererea principală și cererea de intervenție formulată de intervenientele D.G., O.V.A. și B.F.E., reținând în esență că efectuarea de cercetări împotriva autorului reclamantului, pentru acte de adversitate contra regimului și respectiv întocmirea, în legătură cu acesta, a unui dosar operativ nu pot duce la concluzia că împotriva acestuia a fost luată o măsură administrativă cu caracter politic, care să intre în domeniul de reglementare al Legii nr. 221/2009. De altfel, se arată, Dosarul nr. 68105 (12014/6) aflat în arhivele C.N.S.A.S., a fost întocmit mult ulterior decesului autorului reclamantului, respectiv la data de 20 octombrie 1964, când a fost atașată și „fișa” defunctului.

Soluția a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, care, prin decizia nr. 201/ A din 24 februarie 2011, a respins ca nefondat apelul reclamantului, reținând în esență că în condițiile în care a expirat termenul de 45 de zile de la data la care dispozițiile legale pe care s-a fundamentat cererea au fost declarate neconstituționale, acestea sunt suspendate de drept iar legiuitorul are posibilitatea de a interveni legislativ pentru remedierea deficiențelor. Ca atare, prevederile art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu-și mai produc efectele, atât sub aspectul acordării de daune morale titularului (celui care a fost condamnat politic în timpul regimului comunist sau celui care a făcut obiectul unor măsuri cu caracter administrativ abuzive) cât și sub aspectul îndreptățirii la obținerea acestor despăgubiri de către soțul sau descendenții de gradul 1 și 2 ai titularului.

În cauză, au declarat recurs în termen legal, reclamantul B.D.F., precum și intervenientele D.G., O.V.A. și B.F.E. care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel pe considerentul că în mod greșit nu s-a reținut că în cauză, autorul lor nu a suferit o „simplă” măsură administrativă ci o condamnare cu caracter politic, fiind supus unor torturi fizice și psihice care, până la final i-au cauzat decesul. Tot astfel, se mai arată, cu ignorarea prevederilor Legii nr. 221/2009, instanța a dat o interpretare greșită art. 3 din acest act normativ, în sensul că poate cere constatarea caracterului politic al condamnării, doar persoana care a făcut obiectul acelei condamnări.

Indiferent de caracterul neconstituțional al prevederilor art. 5 al Legii nr. 221/2009, conchid recurenții, trebuie avut în vedere prejudiciul, ca element primordial al răspunderii civile, adică rezultatul dăunător, de natură patrimonială și nepatrimonială, ca efect al încălcării drepturilor subiective și al intereselor legitime ale unei persoane. Recursul se privește ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea celor ce succed. Problema de drept la care se face trimitere prin motivarea deciziei atacate - ultraactivitatea unui text de lege și după publicarea în M. Of. a deciziei Curții Constituționale prin care se constată neconformitatea acestuia cu legea fundamentală - a fost definitiv tranșată de Înalta Curte de Casație și Justiție care (în compunerea prevăzută de art. 330 6 alin. (1) C. proc.

civ., astfel cum acesta a fost modificat și completat prin Legea nr. 202/2010) prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 - publicată în M. Of. nr. 789 din 7 noiembrie 2011 - Partea I, a statuat că efectele dispoziției legale declarată ca nefiind conformă Constituției nu se întind în timp pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, ca în cazul actelor juridice convenționale, ale căror efecte sunt guvernate după regula tempus regit actum. Astfel, s-a decis că nu este vorba, în această situație, despre raporturi juridice determinate de părți, cu drepturi și obligații precis stabilite, pentru a se aprecia asupra legii incidente la momentul la care acestea au luat naștere.

Din punctul de vedere al aplicării legii în timp, respectiv al supraviețuirii sau nu a legii vechi, trebuie făcută distincție între situații juridice de natură legală, cărora li se aplică legea nouă și situații juridice voluntare, care rămân supuse, în ceea ce privește validitatea condițiilor de fond și formă, legii în vigoare la data întocmirii actului juridic care le-a dat naștere. Or, din perspectiva acestei dezlegări, la momentul la care instanța de apel, devoluând fondul, a fost chemată să se pronunțe asupra pretențiilor formulate de reclamant, norma pe care s-a întemeiat demersul judiciar al acestuia, nu mai exista și nici nu se putea considera că ultraactivează, în absența unei dispoziții legale exprese.

Tot astfel, nefiind pronunțată în cauză o hotărâre definitivă, susceptibilă de a fi pusă în executare, nu se putea invoca nici existența unui „bun” din perspectiva art. 1 al Protocolului nr. 1, adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Ca atare, în mod corect instanța de apel, a examinat efectele deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale asupra textului pe care s-a fundamentat demersul judiciar. Astfel, potrivit art. 147 alin. (4) din legea fundamentală, deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of. al României iar de la data publicării sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Corelativ, art. 11 alin. (3) al Legii nr. 47/1992, republicată, „privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale” dispune că deciziile și hotărârile Curții Constituționale se publică în M. Of.

al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Este stabilit astfel, fără echivoc, efectul ex nunc al deciziilor instanței de contencios constituțional, aceasta fiind o aplicare - în materia controlului constituționalității legilor - a principiului general al neretroactivității legilor. Altfel spus, deși încă de la pronunțarea deciziei Curții Constituționale, este deja stabilit că legiuitorul a încălcat norma constituțională, efectul constatării neconformității textului incriminat cu legea fundamentală, nu poate retroactiva, acesta producându-se doar pentru viitor, respectiv de la data publicării deciziei în M. Of.

Ca atare, numai până la această dată, prezumția de constituționalitate nu este înlăturată și aplicarea legii nu este afectată, respingerea acțiunii formulată de reclamant justificându-se prin faptul că la data de 24 februarie 2011, când s-a soluționat apelul, dreptul pretins de aceasta nu mai avea niciun fundament în legislația internă și nici nu se putea invoca existența unui „bun” în sensul art. 1 al Protocolului 1, adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Or, judecătorul nu putea aplica o normă de drept inexistentă din punct de vedere juridic, ale cărei efecte au încetat, fără ca prin aceasta să nu-și depășească exercițiul funcției sale jurisdicționale. Ca atare, în considerarea acestei chestiuni, de ordine publică, recursul se privește ca nefondat, lipsirea de fundament juridic a demersului judiciar în contextul pronunțării deciziei de neconstituționalitate mai sus invocată, făcând de prisos analizarea celorlalte critici.

Așa fiind, față de cele ce preced, recursul urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul B.D.F. și de intervenienții D.G., O.V.A. și B.F.E. împotriva deciziei nr. 201/ A din 24 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2012.