ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 866/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

La 18 martie 2010, B.D.F. a solicitat

instanței - în contradictoriu cu Statul Român reprezentat prin Ministerul

Finanțelor Publice - să constate caracterul politic al măsurii administrative

de privare de libertate în arestul Securității Târgoviște, a autorului său

Bogdan Ion și să oblige pârâtul la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul

moral suferit, în cuantum de 1.000.000 euro.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că bunicul său patern, Bogdan Ion proprietar a

150 ha de pădure, a fost arestat de mai multe ori de către Securitatea

Târgoviște pentru „acte de adversitate” împotriva regimului, incendierea de

pădure și „dușmănie” contra regimului, interval în care a fost supus la

adevărate torturi și condiții inumane de subzistență,urmare cărora a și decedat

la 26 decembrie 1948.

La 27 aprilie 2010,

au formulat în cauză cereri de intervenție, întemeiate pe dispozițiile art. 49

și următoarele C. proc. civ., R.M.B., R.D., D.G., O.V.A. și B.F.E.

Investit în primă instanță,

Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 1437 din 30

septembrie 2010, a respins ca neîntemeiată cererea principală și cererea de

intervenție formulată de intervenientele D.G., O.V.A. și B.F.E., reținând în

esență că efectuarea de cercetări împotriva autorului reclamantului, pentru

acte de adversitate contra regimului și respectiv întocmirea, în legătură cu

acesta, a unui dosar operativ nu pot duce la concluzia că împotriva acestuia a

fost luată o măsură administrativă cu caracter politic, care să intre în

domeniul de reglementare al Legii nr. 221/2009.

De altfel, se arată, Dosarul

nr. 68105 (12014/6) aflat în arhivele C.N.S.A.S., a fost întocmit mult ulterior

decesului autorului reclamantului, respectiv la data de 20 octombrie 1964, când

a fost atașată și „fișa” defunctului.

Soluția a fost

menținută de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, care, prin decizia nr. 201/ A din 24 februarie 2011, a

respins ca nefondat apelul reclamantului, reținând în esență că în condițiile

în care a expirat termenul de 45 de zile de la data la care dispozițiile legale

pe care s-a fundamentat cererea au fost declarate neconstituționale, acestea

sunt suspendate de drept iar legiuitorul are posibilitatea de a interveni

legislativ pentru remedierea deficiențelor.

Ca atare, prevederile

art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu-și mai produc efectele, atât sub

aspectul acordării de daune morale titularului (celui care a fost condamnat

politic în timpul regimului comunist sau celui care a făcut obiectul unor

măsuri cu caracter administrativ abuzive) cât și sub aspectul îndreptățirii la

obținerea acestor despăgubiri de către soțul sau descendenții de gradul 1 și 2

ai titularului.

În cauză, au declarat

recurs în termen legal, reclamantul B.D.F., precum și intervenientele D.G., O.V.A.

și B.F.E. care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.

proc. civ., critică hotărârea dată în apel pe considerentul că în mod greșit nu

s-a reținut că în cauză, autorul lor nu a suferit o „simplă” măsură

administrativă ci o condamnare cu caracter politic, fiind supus unor torturi

fizice și psihice care, până la final i-au cauzat decesul.

Tot astfel, se mai

arată, cu ignorarea prevederilor Legii nr. 221/2009, instanța a dat o

interpretare greșită art. 3 din acest act normativ, în sensul că poate cere

constatarea caracterului politic al condamnării, doar persoana care a făcut

obiectul acelei condamnări.

Indiferent de

caracterul neconstituțional al prevederilor art. 5 al Legii nr. 221/2009,

conchid recurenții, trebuie avut în vedere prejudiciul, ca element primordial

al răspunderii civile, adică rezultatul dăunător, de natură patrimonială și

nepatrimonială, ca efect al încălcării drepturilor subiective și al intereselor

legitime ale unei persoane.

Recursul se privește

ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea celor ce succed.

Problema de drept la

care se face trimitere prin motivarea deciziei atacate - ultraactivitatea unui

text de lege și după publicarea în M. Of. a deciziei Curții Constituționale

prin care se constată neconformitatea acestuia cu legea fundamentală - a fost

definitiv tranșată de Înalta Curte de Casație și Justiție care (în compunerea

prevăzută de art. 330

6

alin. (1) C. proc. civ., astfel cum acesta a

fost modificat și completat prin Legea nr. 202/2010) prin decizia nr. 12 din 19

septembrie 2011 - publicată în M. Of. nr. 789 din 7 noiembrie 2011 - Partea I,

a statuat că efectele dispoziției legale declarată ca nefiind conformă

Constituției nu se întind în timp pe toată durata desfășurării procedurii

judiciare, ca în cazul actelor juridice convenționale, ale căror efecte sunt

guvernate după regula tempus regit actum.

Astfel, s-a decis că

nu este vorba, în această situație, despre raporturi juridice determinate de

părți, cu drepturi și obligații precis stabilite, pentru a se aprecia asupra

legii incidente la momentul la care acestea au luat naștere.

Din punctul de vedere

al aplicării legii în timp, respectiv al supraviețuirii sau nu a legii vechi,

trebuie făcută distincție între situații juridice de natură legală, cărora li

se aplică legea nouă și situații juridice voluntare, care rămân supuse, în ceea

ce privește validitatea condițiilor de fond și formă, legii în vigoare la data

întocmirii actului juridic care le-a dat naștere.

Or, din perspectiva

acestei dezlegări, la momentul la care instanța de apel, devoluând fondul, a

fost chemată să se pronunțe asupra pretențiilor formulate de reclamant, norma

pe care s-a întemeiat demersul judiciar al acestuia, nu mai exista și nici nu

se putea considera că ultraactivează, în absența unei dispoziții legale

exprese.

Tot astfel, nefiind

pronunțată în cauză o hotărâre definitivă, susceptibilă de a fi pusă în

executare, nu se putea invoca nici existența unui „bun” din perspectiva art. 1

al Protocolului nr. 1, adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Ca atare, în mod

corect instanța de apel, a examinat efectele deciziei nr. 1358 din 21 octombrie

2010 a Curții Constituționale asupra textului pe care s-a fundamentat demersul

judiciar.

Astfel, potrivit art.

147 alin. (4) din legea fundamentală, deciziile Curții Constituționale se

publică în M. Of. al României iar de la data publicării sunt general

obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Corelativ, art. 11 alin.

(3) al Legii nr. 47/1992, republicată, „privind organizarea și funcționarea

Curții Constituționale” dispune că deciziile și hotărârile Curții

Constituționale se publică în M. Of. al României, sunt general obligatorii și

au putere numai pentru viitor.

Este stabilit astfel,

fără echivoc, efectul ex nunc al deciziilor instanței de contencios constituțional,

aceasta fiind o aplicare - în materia controlului constituționalității legilor

- a principiului general al neretroactivității legilor.

Altfel spus, deși

încă de la pronunțarea deciziei Curții Constituționale, este deja stabilit că

legiuitorul a încălcat norma constituțională, efectul constatării

neconformității textului incriminat cu legea fundamentală, nu poate

retroactiva, acesta producându-se doar pentru viitor, respectiv de la data

publicării deciziei în M. Of.

Ca atare, numai până

la această dată, prezumția de constituționalitate nu este înlăturată și

aplicarea legii nu este afectată, respingerea acțiunii formulată de reclamant justificându-se

prin faptul că la data de 24 februarie 2011, când s-a soluționat apelul,

dreptul pretins de aceasta nu mai avea niciun fundament în legislația internă

și nici nu se putea invoca existența unui „bun” în sensul art. 1 al

Protocolului 1, adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Or, judecătorul nu

putea aplica o normă de drept inexistentă din punct de vedere juridic, ale

cărei efecte au încetat, fără ca prin aceasta să nu-și depășească exercițiul

funcției sale jurisdicționale.

Ca atare, în

considerarea acestei chestiuni, de ordine publică, recursul se privește ca

nefondat, lipsirea de fundament juridic a demersului judiciar în contextul

pronunțării deciziei de neconstituționalitate mai sus invocată, făcând de

prisos analizarea celorlalte critici.

Așa fiind, față de

cele ce preced, recursul urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantul B.D.F. și de intervenienții D.G., O.V.A.

și B.F.E. împotriva deciziei nr. 201/ A din 24 februarie 2011 a Curții de Apel

București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 februarie 2012.