ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1953/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1953/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția

I penală, având pe rol spre soluționare apelurile declarate de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București și de inculpatul N.M. (fiul lui l. și al N.

cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de omor

deosebit de grav și violare de domiciliu, prevăzute și pedepsite de art. 174

-175 alin. (1) lit. a) - art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37

lit. b) C. pen. și art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C.

pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.) împotriva sentinței penale nr.

193 din 10 martie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția penală, la

termenul din 4 mai 2010, a luat în examinare, din oficiu, potrivit

dispozițiilor art. 300

2

combinat cu art. 160

b

alin. (1)

și (3) C. proc. pen., legalitatea luării și temeinicia menținerii stării de

arest preventiv a inculpatului N.M. și a fixat termen la 25 mai 2010, pentru

soluționarea apelurilor formulate în cauză.

Prin

încheierea din aceeași dată, Curtea de Apel București, secția I penală, în baza

art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc.

pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatului N.M., reținând că

în mod legal și temeinic, atât prima instanță, cât și instanța de control

judiciar au constatat că măsura arestării preventive dispusă anterior este

legală și temeinică, fiind luată cu respectarea dispozițiilor legale în

vigoare, iar motivele care au stat la baza luării ei, subzistă și în prezent,

neintervenind elemente noi care să determine adoptarea altei soluții.

Instanța de

prim control judiciar a mai menționat în considerente că, pe de o parte,

inculpatul a fost reținut legal, pe baza condamnării pronunțată de un tribunal

competent (Tribunalul București secția I penală, care prin sentința penală nr. 193

din 10 martie 2010, printre altele, l-a condamnat pe inculpatul N.M. la o

pedeapsă rezultantă de 25 închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute

de art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. a) - art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.,

cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 192 alin. (2) C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.),

iar pe de altă parte, că există motive verosimile de a bănui că inculpatul

apelant se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost

cercetat și condamnat, în primă instanță, în speță, fiind îndeplinite cumulativ

dispozițiile art. 143 cu referire la art. 681 C. proc. pen.

Prin aceeași

încheiere, Curtea de Apel București, secția I penală, a mai reținut că, în

cauza dedusă judecății, există probe certe că lăsarea în libertate a

inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, existând indicii

temeinice de vinovăție pentru inculpatul N.M. (art. 160

b

C. proc.

pen. art. 143 C. proc. pen. combinat cu art. 148 lit. f) C. proc. pen.), iar

infracțiunile pentru care inculpatul recidivist a fost cercetat, trimis în

judecată și condamnat în primă instanță (omor deosebit de grav și violare de

domiciliu în concurs real) sunt pedepsite cu închisoare mai mare de 4 ani.

Totodată, s-a

mai constatat, justificat, de către instanța de apel, față de natura și

gravitatea faptelor de care este acuzat inculpatul și raportat la împrejurările

și modalitățile în care se reține că a acționat, la urmările produse, că

lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea

publică.

Împotriva

încheierii mai sus - menționate, în termen legal, a formulat recurs inculpatul

N.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeincie, pentru motivele detaliate

în partea introductivă a prezentei decizii.

La termenul

fixat pentru soluționarea cauzei, recurentul inculpat, prin apărător, în

esență, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și, pe

fond, revocarea măsurii arestării preventive și punerea de îndată în libertate

a acestuia, arătând că nu mai subzistă temeiurile ce au fost avute în vedere la

luarea măsurii fată de acesta.

Înalta Curte,

examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. combinat cu art. 385

6

și art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen., constată că recursurile declarate de inculpați sunt

nefondate, pentru următoarele considerente:

Potrivit art.

160

a

alin. (1) C. proc. pen., în cursul judecății, instanța, poate

dispune arestarea preventivă a inculpatului, prin încheiere motivată, dacă sunt

întrunite condițiile prevăzute de art. 143 și dacă există vreunul din cazurile

prevăzute de art. 148 C. proc. pen.

În speța

dedusă judecății, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte,

constată că inculpatul N.M. a fost trimis în judecată, în stare de arest

preventiv, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul București emis

la data de 03 iunie 2008, sub nr. 3071/P/2008, pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. a) - art. 176 alin. (1) lit. a)

C. pen. și art. 192 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C.

pen. și art. 37 lit. b) C. pen.

În esență,

s-a reținut, că în fapt, în data de 11 decembrie 2008 ora 17.30, Parchetul de

pe lângă Tribunalul București a fost sesizat telefonic de către dispeceratul

Inspectoratului Județean de Poliție Ilfov cu privire la faptul că, în aceeași

zi, în jurul orelor 17.00, a fost ucisă o persoană de sex feminin, numita D.M.C.,

în curtea imobilului său din orașul Voluntari, aceasta fiind atacată de către

fostul concubin, numitul N.M., în vârstă de 32 de ani, cu un cuțit cu lama de

circa 30 de centimetri.

S-a mai

reținut că inculpatul i-a aplicat nouă lovituri de cuțit în partea stângă spate

a toracelui, hemitoracelui și în coapsa stângă și că atacul a fost extrem de

rapid și deosebit de violent, victima neapucând să reacționeze în nici un fel,

două dintre lovituri traversându-i victimei, din lateral, întreaga cutie

toracică și secționându-i inima și ambii plămâni.

Prin sentința

penală nr. 193 din 10 martie 2010, Tribunalul București, secția I penală, l-a

condamnat pe inculpatul N.M. la o pedeapsă rezultantă de 25 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunilor astfel cum au fost reținute în sarcina sa.

De asemenea,

se mai reține că prima instanță, corect și justificat a constatat că faptele

pentru care inculpatul a fost cercetat și dedus judecății sunt grave și

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina

acestuia, iar pedepsele prevăzute de legea penală pentru infracțiunile reținute

în actul de inculpare sunt mai mari de 4 ani închisoare.

Totodată,

Înalta Curte constată că existența pericolului concret pentru ordinea publică,

în cazul lăsării inculpatului în libertate, s-a relevat urmare modalității

violente în care acesta a acționat, numărului mare de lovituri aplicate,

obiectului vulnerant folosit, dar și consecințelor nefaste produse (întrucât

inculpatul a lovit cu intensitate și în mod repetat cu cuțitul pe fosta sa

concubină.în zona cutiei toracice, unde se află organe vitale, secționându-i

inima și ambii plămâni și,în final, provocându-i decesul).

Prin urmare,

în speță, justificat, s-a apreciat că sunt îndeplinite, atât cerințele

prevăzute de art. 143 C. proc. pen., cât și cerințele prevăzute de art. 148 lit.

f) C. proc. pen. dispunându-se, întemeiat, menținerea măsurii arestării

preventive a inculpatului.

Înalta Curte

mai constată că, deși pericolul concret pentru ordinea publică nu se confundă

cu pericolul ca trăsătură esențială a infracțiunii, nu se poate face abstracție

de natura și gravitatea faptelor pentru care a fost trimis în judecată

inculpatul, de împrejurările și modalitatea extrem de violentă în care a

acționat acesta și, nu în ultimul rând, de consecințele ireversibile ale faptei

sale reprobabile, întrucât a ucis-o cu sânge rece pe fosta sa concubină, mama

fiului său, privându-l astfel, pe minor de afecțiunea și grija maternă.

S-a mai

reținut, corect, că toate aceste împrejurări au reliefat periculozitatea

inculpatului și au avut ca rezultat o stare de temere și nesiguranță în rândul

comunității locale, așa încât lăsarea sa în libertate ar avea o rezonanță

negativă la nivelul societății civile și insecuritate socială.

De asemenea,

Înalta Curte mai constată că măsura arestării preventive s-a impus a fi

menținută și prin raportare la exigențele art. 5 paragr. 3 din C.E.D.O., câtă

vreme s-a bazat pe motive pertinente și suficiente a o justifica, mai ales că o

detenție preventivă de 1 an și 4 luni (inculpatul N.M. fiind reținut la 12

decembrie 2008 și ulterior arestat preventiv din 13 decembrie 2008, conform

mandatului de arestare preventivă emis de Tribunalul București, secția I penală,

din aceeași dată), nu depășește un termen rezonabil în sensul art. 5 paragr. 3

din C.E.D.O.

De asemenea,

Înalta Curte, în raport și de prevederile art. 5 paragr. 1 lit. c) din C.E.D.O.

ratificată prin Legea nr. 30/1994, care stipulează că “se exceptează de la

dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate și cel care a fost arestat sau

reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente sau

când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune ori când

există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să

săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia", constată,

cu referire expresă la excepția reprezentată de arestarea preventivă, că s-a

stipulat, printre altele, că privarea de libertate trebuie să se realizeze

numai în formele legale și după procedura prevăzută de legislația fiecărui

stat, conform convenției, respectiv cu respectarea procedurii prevăzută de

legea procesual penală, prin raportare și la dispozițiile constituționale.

Rezultă,

așadar, că dispunerea măsurii arestării preventive și menținerea acesteia

trebuie să se facă cu respectarea dispozițiilor generale, înscrise în legea

procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl

deservesc.

Înalta Curte,

în raport de modalitatea concretă de săvârșire a faptelor și de gravitatea

acestora, dar mai ales efectul negativ resimțit de societatea civilă în cazul

lăsării acestuia în libertate, constată că instanța de prim control judiciar a

reținut în mod corect incidența, dispozițiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen.,

cu atât mai mult cu cât cauza se află încă în faza soluționării apelurilor în

fața Curții de Apel București, secția I penală, cu termen fixat la 25 mai 2010.

De asemenea

este evident, îndeplinită și condiția existenței pericolului social concret

pentru ordinea publică, întrucât toate infracțiunile pentru care a fost

cercetat și dedus judecății sunt, prin ele însele, fapte grave ce au adus

atingere unor valori sociale importante ocrotite de lege: libertatea și viața

persoanei, pericolul concret pentru ordinea publică pe care-l reprezintă

inculpatul, fiind actual și concomitent cu cel al posibilității influențării

probelor, Curtea de Apel București, secția I penală, reținând corect,

îndeplinirea cumulativă a dispozițiilor art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc.

pen.

În cauză, așa

cum rezultă din încheierea atacată, instanța de apel a procedat corect atunci

când a menținut, justificat, măsura arestării preventive a inculpatului,

constatând motivat, că există indicii temeinice că acesta a săvârșit faptele

deduse judecății, fapte care, prin modalitățile prin care s-au comis, conduc la

concluzia existenței pericolului concret pentru ordinea publică.

Totodată,

Înalta Curte mai constată că, lăsarea în libertate a inculpatului N.M. exclude

atingerea dezideratelor impuse de legea penală chemată să ocrotească

adevăratele valori ale statului de drept, creându-se un climat de insecuritate

socială și de neîncredere al cetățenilor onești în actul de justiție, iar

manifestările nejustificate de clemență ale instanței nu ar face decât să

încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial și să

afecteze nivelul încrederii societății în instituțiile statului, chemate să

vegheze la respectarea și aplicarea legii.

De altfel,

legalitatea și temeinicia acestei măsuri a fost succesiv verificată,

constatându-se, de fiecare dată, că temeiurile ce au fost avute în vedere nu

s-au schimbat, neputând fi reținută susținerea apărătorului recurentului

inculpat, în sensul că, această măsură nu se mai impune, urmând a fi revocată .

Pentru

considerentele mai sus-enunțate și constatând că judecarea cauzei cu inculpatul

în stare de arest, cel puțin până la acest moment, va asigura celeritatea și

buna desfășurare a procesului penal, Înalta Curte, în conformitate cu

prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.M. împotriva

încheierii din 4 mai 2010 a Curții de Apel București, secția I penală,

pronunțată în Dosarul nr. 24345/3/2009 (nr. 1093/2010).

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte urmează a-l obliga

pe recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare, inclusiv a onorariului

apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul N.M. împotriva încheierii din 4 mai

2010 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 24345/3/2009

(nr. 1093/2010).

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 17 mai 2010.