ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5605/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5605/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 489 din 10 martie 2008,

Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis în parte

contestația formulată de contestatoarele M.M. și M.Mi., în

contradictoriu cu intimatul Institutul Național de Cercetare și

Dezvoltare pentru Textile și Pielărie București (I.N.C.D.T.P.);

a anulat decizia de respingere a notificării din 8 august 2001 emisă

de Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru textile

și Pielărie București; a constatat calitatea de persoane

îndreptățite, în conformitate cu art. 22 din Legea nr. 10/2001

republicată a notificării, M.Mi. și M.M. pentru cota de 1/5 din

imobilul situat în București, sectorul 3, în suprafață de 835

mp. și construcția compusă din patru săli, patru camere

și dependințe parter și etaj; a stabilit dreptul reclamantelor

la măsuri reparatorii prin echivalent pentru 1/5 din imobilul teren

și construcție, măsuri ce vor fi acordate în condițiile

prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005; a obligat intimata la

plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

sentință, tribunalul a reținut că, prin cererea

înregistrată la data de 21 aprilie 2006, pe rolul Tribunalului

București, secția a V a civilă sub nr. 14574/3/2006,

reclamantele M.M. și M.Mi. au chemat în judecată pe pârâtul Institutul

Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Textile și

Pielărie (I.N.C.D.T.P.), solicitând ca prin hotărârea ce se va

pronunța să se dispună desființarea deciziei de respingere

fără număr și fără dată, a notificării din

8 august 2001, emisă de pârât, privind restituire în natură a cotei

ce le revine din imobilul solicitat și comunicată la data de 27

martie 2006, ca nelegală și netemeinică; obligarea pârâtului la

restituire în natură a cotei ce le revine de 15/75 (1/5) din imobilul

compus din teren în suprafață de 835 mp. și două corpuri de

case de locuit (parter și etaj) în temeiul art. 1, art. 2 alin. (2), art.

16 alin. (4), art. 28 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 și obligarea la

cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantele

au arătat că imobilul în discuție în suprafață de 835

mp. și construcția din spatele curții au fost dobândite de E.V.C.,

iar casa de locuit și atelierele pe nivelul doi au fost dobândite de

acesta cu titlu de construire în baza autorizației de construire din data

de 05 aprilie 1913, arătând ca valoare estimativă a imobilului este

de 1.200.000 euro.

Reclamantele au arătat că

imobilul a fost intabulat în cartea funciară (dosar nr. 31158/1940)

număr topo parcela pe numele lui M.N.A., D.M.B., C.N.E., H.S., M.G.E., M.C.E.,

M.G.A. și H.M., arătând că autorul lor a fost M.G.

Au mai arătat că imobilul

a fost preluat în mod abuziv de către stat în anul 1948, fără

nici un titlu, în prezent fiind un punct de lucru al pârâtului și a doua

construcție figurează ca fiind imobilul din aceeași stradă.

Au arătat că în urma

demersurilor efectuate de reclamante, a rezultat că imobilul nu

figurează în evidențele fiscale al Administrației

Finanțelor Publice Sector 3 București și că figurează

ca plătitori de impozit moștenitorii lui C.N.E. din anul 1924

până în anul 1950, acesta fiind trecut apoi în patrimoniul statului

fără a se preciza însă actul normativ de preluare.

Au mai arătat că au depus

toate înscrisurile doveditoare în copii legalizate la sediul pârâtei.

S-a mai reținut că prin

decizia contestată emisă de Institutul Național de Cercetare

și Dezvoltare pentru Textile și Pielărie (I.N.C.D.T.P.) a fost

respinsă notificarea din 8 august 2001 formulată de M.M. și M.Mi.

privind restituirea în natură a cotei ce le revine de 15/75 (1/5) din imobilul

compus din teren în suprafață de 835 mp. și două corpuri de

case de locuit (parter și etaj), motivându-se că acestea nu au

făcut dovada calității de moștenitor, a

proprietății asupra imobilului, a radierii ipotecii constituită

asupra imobilului. În ceea ce privește imobilul s-a menționat că

acesta a fost trecut în proprietatea statului cu titlu, foștii proprietari

fiind cetățeni străini la data naționalizării.

În ceea ce privește calitatea

de persoane îndreptățite, în conformitate cu art. 3 din Legea nr.

10/2001 republicată, s-a reținut că, sunt

îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la măsuri

reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin

echivalent persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării

în mod abuziv a acestora iar în conformitate cu art. 4 alin. (2) de prevederile

prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali sau

testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.

Contestatoarele sunt

moștenitoare ale lui M.C. conform certificatului de moștenitor din 14

ianuarie 2003 emis de Biroul Notarului Public B.G.

Chiar în întâmpinarea depusă la

dosar (dosar fond), intimata recunoaște că imobilul s-a aflat în

proprietatea indiviză a moștenitorilor lui C.N.E., în număr de

11 persoane.

În ceea ce privește imobilul cu

privire la care s-a formulat notificare, situat în București, a fost

ridicat de autor, conform autorizați ei de construire  din 5 aprilie 1913

(dosar fond) iar conform adresei din 29 martie 2002 (dosar fond) au figurat ca

plătitori de impozit moștenitorii lui C.N.E. din anul 1942 până

în anul 1950, imobil destinat pentru ateliere și compus din patru

săli, patru camere și două dependințe, trecând în

proprietatea statului fără a se specifica actul normativ de

expropriere.

Conform adresei din 17 iunie 2005 invocată

de intimată, emisă de Direcția Taxe și Impozite Locale,

imobilul ar fi trecut în proprietatea statului prin întreprinderea

naționalizată Răsăritul Roșu, aspect cu privire la

care nu s-au făcut dovezi.

Tribunalul a apreciat că

imobilul din litigiu se încadrează în dispozițiile art. 2 din Legea

nr. 10/2001, imobilul fiind preluat fără titlu, iar în ceea ce

privește posibilitatea restituirii imobilului urmează a s-a

reținut că restituirea în natură nu este posibilă,

față de situația actuală a acestuia singura

măsură fiind aceia a restituirii prin echivalent a imobilului.

Împotriva acestei hotărâri au

formulat apel M.Mi. și M.M.

În motivarea apelului s-a

arătat că, greșit nu s-a restituit în natură o parte din

imobil, ci s-a dispus acordarea de măsuri în echivalent, deoarece expertul

a propus ca o parte din teren 835 mp. și două corpuri de

construcții să le fie restituite în natură.

Curtea de Apel București prin

decizia nr. 412/A din 25 iunie 2009 a respins apelul ca nefondat.

În considerente s-au reținut

următoarele:

După apariția legii nr.

247/2007 care a modificat Legea nr. 10/2001, potrivit art. 7 din lege, regula a

devenit restituirea în natură a imobilului (chiar când este stabilită

pe cote - părți ideale, art. 4 din lege) prevăzând însă

și situații de excepție, când restituirea în natură nu este

posibilă să se acorde măsuri reparatorii în echivalent.

La fond s-a reținut

imposibilitatea restituirii în natură, iar în apel se solicită

restituirea cotei de 1/5 din imobil (teren și construcție) cum a

propus expertul prin expertiza formulată în fond și în apel.

Se reține în apel că

expertul (dosar fond) D.D. pentru 198 mp. teren (dosar fond) arată că

este ocupat de construcții temporare.

Se întocmește o a doua

expertiză  de expert E.C. (dosar fond) mai amplă, care cuprinde

două variante în care se arată că, s-ar putea restitui în

natură într-o variantă 78 mp., iar în alta 46,8 mp. din teren curte

și 31,2 mp din holul 1, adiacente corpului de clădire cu laboratoare

(dosar fond), dar niciunul nu propune restituirea în natură.

Punctul de vedere al

apelanților (bazat pe aceste concluzii) de restituire în natură nu

poate fi primit și se reține că sentința primei

instanțe este legală și temeinică.

Împotriva acestei ultime hotărâri

au declarat recurs reclamanții invocând incidența dispozițiilor

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 304 pct. 7C. civ.

Recurenții critică

hotărârea sub următoarele aspecte:

- Hotărârea recurată

cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii.

Deși se reține că în speță prevalează principiul

restituirii în natură, schimbă în tot sentința, contrar celor

reținute în expertiză și a recunoașterii intimatului în

sensul că nu au fost aduse modificări imobilului. Imobilul poate fi

restituit în natură.

- Hotărârea este lipsită

de temei legal pe de o parte, iar pe de altă parte a fost dată cu

aplicarea greșită a Legii nr. 10/2001, întrucât niciun text din legea

specială nu permite acordarea de despăgubiri de către unitatea

deținătoare dacă imobilul solicitat nu a fost înstrăinat.

- Nu s-a făcut, în cauză,

aplicarea dispozițiilor art. 2 și art. 16 din Legea nr. 10/2001,

precum și a dispozițiilor art. 9 și art. 10 alin. (3) forma

actualizată potrivit cu care imobilele se restituie în natură.

Examinând criticile formulate prin

intermediul cererii de recurs, se constată nefondat recursul în sensul

următoarelor considerente:

În concret, prin motivele de recurs

se critică, invocându-se incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7

și art. 304 pct. 9 C. proc. civ., faptul că instanțele, în mod

greșit, soluționând cauza, nu au dispus restituirea în natură a

cotei de 1/5 din imobilul preluat fără titlu, compus din teren în

suprafață de 835 mp și două corpuri de construcții –

un corp format din patru ateliere (parte și etaj) și un corp

casă de locuit compus din patru camere și dependințe, având o

suprafață utilă de 1.325,5 mp, situat în sector 3

București.

Recurenții invocând

incidența, în cauza pendinte, a dispozițiilor de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., susțin că

hotărârea ce face obiectul controlului judiciar, cuprinde emotive

contradictorii și străine de natura pricinii.

Hotărârea, ar putea fi

modificată, pentru acest motiv, dacă, există contradicție

între considerente și dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a

hotărârii rezultă că acțiunea este întemeiată, iar din

altă parte, că nu este întemeiată, astfel că, nu se poate

ști ce a decis instanța, sau există contradicție între

considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia

acțiunii, iar din altele rezultă că sunt întemeiate.

Făcând referire la acest motiv

de nelegalitate recurenții susțin că instanța reține

în speța supusă analizei, principiul restituirii în natură

și, cu toate aceste invocă că, de la data preluării abuzive

a terenului și construcțiile, situația de fapt a fost complet

schimbată.

Raportând motivul de nelegalitate

invocate de recurenți la dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

sus arătat, este cert că nu este vorba de o contradicție între

considerentele hotărârii recurate sau între considerente și

dispozitiv, pentru a fi reținut în cauză acest motiv de nelegalitate.

Într-adevăr dispozițiile

Legii nr. 10/2001 așa cum a fost modificată, sunt în sensul

restituirii în natură a imobilelor solicitate, restituirea prin echivalent

fiind o variantă subsidiară, aplicabilă în cazul în care

imobilul a fost înstrăinat sau este afectat total sau parțial de

lucrările pentru care s-a dispus preluarea.

Raportul de expertiză efectuat

la fond a evidențiat că situația imobilului revendicat este

schimbată față de data la care acesta a trecut în proprietatea

statului, actual făcând parte dintr-un complex imobiliar.

Imobilul supus analizei este

destinat pentru activitate de cercetare și producție, dar se

evidențiază în expertiză că, la data constatării, nu

era o activitate de producție de vârf.

Cum, bunul (construcția) a fost

transformat astfel încât a devenit un „imobil nou” în raport cu cel preluat,

măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent.

Drept urmare, în mod corect s-a apreciat

că, față de situația actuală a imobilului supus

analizei, singura măsură de reparație este a restituirii prin

echivalent a imobilului, principiul restituirii în natură nefiind

aplicabil, având în vedere cele sus reținute.

Așadar, dispozițiile Legii

nr. 10/2001 aplicabile cauzei pendinte au fost corect îndreptate și

aplicate, nefiind incidente așadar nici motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În concluzie, Înalta Curte în baza

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanții M.M. și M.Mi. împotriva deciziei civile nr. 412 A din 25 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 28 octombrie 2010.