ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 531/2011

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 4 februarie 2011, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a hotărât, printre altele, următoarele: În baza art. 300 2 C. proc. pen., coroborat cu art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., a constatat legalitatea măsurii arestării preventive dispusă în cauză prin încheierea penală nr. 108 din 29 mai 2010 a Tribunalului Harghita, față de inculpatul S.S., în prezent deținut în Penitenciarul Miercurea Ciuc. În baza art. 139 alin. (1) C. proc. pen., a înlocuit măsura arestării preventive a inculpatului S.S. cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, prev. de art. 136 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. A dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului S.S., dacă nu este arestat în alte cauze, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 8 din 29 mai 2010 emis de judecătorul delegat de la Tribunalul Harghita, în dosarul 1312/96/2010. A respins cererea de menținere a măsurii arestării inculpatului S.S., formulată de procuror. În baza art. 145 alin. (1) 1 și alin. (1) 2 lit. b) și c) C. proc. pen., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea inculpatul S.S. a respectat următoarele obligații: - s-a prezentat la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată ori de câte ori a fost chemat; - s-a prezentat la Poliția Municipiului Miercurea Ciuc (organ de poliție desemnat cu supravegherea), conform programului are a fost întocmit sau ori de câte ori a fost chemat; - nu și-a schimbat locuința fără încuviințarea Curții de Apel Tg.

Mureș; - nu a deținut, nu a folosit și să nu a purtat nicio categorie de arme; - nu s-a deplasat și s nu s-a aflat în baruri, cluburi, restaurante sau alte localuri de acest gen care au program de seară și de noapte și unde se servesc băuturi alcoolice; În baza art. 145 alin. (2) 2 C. proc. pen., a atras atenția inculpatului S.S. că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii dispuse sau a obligațiilor care îi revin, se va lua față de el măsura arestării preventive. A dispus comunicarea prezentei încheieri organelor menționate de art. 145 alin. (2) 1 C. proc. pen. și art. 160 8a alin. (4) C. proc. pen. Cu privire la temeinicia măsurii preventive și, prin urmare, cu privire la necesitatea de a menține această măsură, or de a revoca sau înlocui cu o altă măsură preventivă, instanța a apreciat că temeiul avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive, reglementat de art. 148 lit. f) C. proc.

pen., s-a schimbat, impunând înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă luată față de inculpatul S.S. În opinia instanței, timpul petrecut în stare de detenție a constituit un avertisment suficient de puternic pentru a-i atrage atenția asupra inculpatului asupra importanței și obligativității respectării valorilor sociale ocrotite de legea penală și asupra consecințelor care pot apărea în urma săvârșirii unor fapte penale, această durată fiind suficientă pentru a constitui un puternic semnal de alarmă.

În cauza de față, instanța a apreciat că în cele 7 luni de la arestarea preventivă a inculpatului nu se mai conturează acele probe certe pentru care se sprijină ideea actualității unui pericol concret pentru ordinea publică, pe care l-ar prezenta inculpatul în libertate, iar natura și gravitatea infracțiunilor care se judecă nu sunt sinonime cu pericolul concret pentru ordinea publică, astfel încât referirea la cele două elemente nu este suficientă pentru a menține în continuare inculpatul în stare de arest preventiv. De asemenea, nu rezultă din materialul dosarului care este nevoia atât de imperioasă care să determine o continuare a stării de arest și care sunt acele date că procesul penal nu ar putea avea loc în bune condiții cu inculpatul în libertate, supus însă obligației de a nu părăsi localitatea și obligațiilor subsecvente prevăzute de art. 145 alin. (1) 1 și alin. (1) 2 C. proc.

pen., fără să mai fie necesară o măsură extremă pentru libertatea sa. În consecință, instanța a apreciat că judecarea inculpatului în continuare în stare de arest preventiv este inutilă și apare ca o sancțiune morală pentru pretinsa activitate infracțională față de care poartă acuza, ceea ce este inadmisibil. Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Tg. Mureș, solicitând admiterea recursului, casarea parțială a încheierii de ședință atacate, în privința cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea și, în rejudecare, respingerea cererii formulate și menținerea inculpatului în stare de arest preventiv.

Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte constată că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Tg. Mureș este fondat pentru următoarele considerente: Inculpatul S.S. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Harghita pentru comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și deținerea de substanțe stupefiante în vederea consumului propriu prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. S-a reținut, în fapt, că în perioada februarie - mai 2010, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul a procurat, deținut și comercializat canabis pentru suma de 60 RON/doză, inculpaților M.N., K.S., O.A., V.B., P.G., B.A., B.L., S.R., S.M.R., S.J.Z., B.A., A.L., O.Z.

și J.K. Prin sentința penală nr. 255 din 17 decembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. 1357/96/2010, Tribunalul Harghita a dispus condamnarea inculpatului S.S. la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare, dispunând, totodată, menținerea inculpatului în stare de arest preventiv. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul, iar la termenul de judecată din 4 februarie 2011, instanța de control judiciar a admis cererea inculpatului de amânare a judecării cauzei pentru imposibilitatea de prezentare a apărătorului său ales, procedând, însă, la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive și constatând că nu se mai impune menținerea măsurii arestării preventive, fiind depășit termenul rezonabil.

Împotriva încheierii din 4 februarie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 1537/96/2010 a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Târgu Mureș, solicitând admiterea recursului, casarea parțială a încheierii de ședință atacate, în privința cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea și, rejudecând, respingerea cererii formulate și menținerea inculpatului în stare de arest preventiv. Examinând încheierea atacată, Înalta Curte constată că recursul declarat de parchet este fondat pentru următoarele motive: Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc.

pen., între măsurile preventive ce pot fi luate împotriva învinuitului sau inculpatului, cercetat într-o cauză privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiunea pe viață sau cu închisoarea pentru a se a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei este arestarea preventivă, cât și obligarea de a nu părăsi localitatea. Individualizarea măsurii preventive este lăsată, întotdeauna, la latitudinea judecătorului ori, după caz, a instanței de judecată în cursul judecății pentru a aprecia dacă controlul judiciar este suficient sau se impune luarea, respectiv, menținerea față de inculpat a măsurii arestării preventive.

Instanța de judecată poate respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea dacă apreciază că detenția provizorie este absolut necesară, iar scopul procesului penal, astfel cum este definit în art. 136 alin. (1) C. proc. pen., nu poate fi asigurat decât prin menținerea măsurii arestării preventive, cu obligația de a nu respecta, pe toată durata procesului, principiul proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptei, respectiv, a făptuitorului. În art. 5 paragraful 3 din CEDO se arată că, orice persoană arestată sau deținută în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil, sau eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.

Raportând dispozițiile legale, atât cele cuprinse în legea națională, cât și cele prevăzute în CEDO, la speța dedusă judecății, Înalta Curte constată că, la acest moment procesual, un control judiciar instituit inculpatului S.S. prin admiterea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea ar fi insuficient pentru realizarea scopului procesului penal și, în consecință, soluția ce se impune a fi pronunțată în cauză este aceea de menținere a măsurii arestării preventive, fiind respectat, astfel și principiul proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptelor pretins a fi comise, respectiv a inculpatului.

În contextul concret al cauzei, Înalta Curte constată că scopul măsurii preventive dispuse împotriva inculpatului S.S., respectiv acela de a asigura buna desfășurare a procesului penal și apărarea valorilor și relațiilor sociale ce constituie ordinea publică, nu poate fi realizat, prin raportare la gradul ridicat de pericol social al infracțiunilor presupus a fi comise de inculpat, precum și la modalitatea de săvârșire a acestora, prin admiterea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază că nu numai la luarea unei măsuri preventive, ci și la aprecierea temeiniciei oricărei cereri care vizează punerea în libertate trebuie analizată condiția privind pericolul public pe care l-ar prezenta inculpatul dacă ar fi pus în libertate, condiție prev. de art. 148 lit. f) C. proc.

pen. și care a constituit temeiul legal al arestării preventive a inculpatului. Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele și din însăși pericolul social al infracțiunilor de care este învinuit inculpatul, de reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, de posibilitatea săvârșirii, chiar a unor fapte asemănătoare de către alte persoane în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte. Prin urmare, Înalta Curte are în vedere gravitatea infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului, pedepsite cu închisoarea de la 3 la 15 ani, numărul mare al actelor materiale săvârșite de inculpat (14), consecințele consumului de droguri în rândul populației faptul că una dintre persoanele căreia inculpatul a vândut canabis era minor (M.N.).

Argumentele mai sus expuse sunt de natură a duce la concluzia că detenția provizorie a inculpatului S.S. este legitimă și nu a depășit un termen rezonabil în accepțiunea legislației naționale, dar și din perspectiva CEDO, iar punerea sa în libertate ar fi insuficientă pentru asigurarea scopului procesului penal. În consecință, constatând că cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulată de inculpatul S.S. este neîntemeiată, Înalta Curte va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Târgu Mureș împotriva încheierii atacate, pe care o va casa în parte și, în rejudecare, va înlătura dispoziția de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, cu toate consecințele.

Se va menține starea de arest a inculpatului. Se vor menține celelalte dispoziții ale încheierii atacate. Onorariul apărătorului desenat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Târgu Mureș împotriva încheierii din 4 februarie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 1537/96/2010. Casează în parte încheierea atacată și, în rejudecare, înlătură dispoziția de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu cu toate consecințele. În baza art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., menține starea de arest a inculpatului S.S.

Menține celelalte dispoziții ale încheierii atacate. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției . Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 februarie 2011.