ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2301/2012

Deliberând asupra

recursului de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

încheierea din 15 iunie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 2383/96/2011, Curtea de

Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, având

pe rol judecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Harghita și inculpatul Ș.V.P. împotriva sentinței penale nr. 117 din 19 martie

2012, pronunțată de Tribunalul Harghita, secția penală, verificând din oficiu,

în condițiile prevăzute de art. 300

2

raportat la art. 160

b

C. proc. pen., măsura arestării preventive, a constatat că subzistă și în faza

soluționării căii de atac a apelurilor temeiurile de drept și de fapt care au

determinat luarea măsurii, fiind deci întrunite cerințele prevăzute de art. 68

1

C. proc. pen., art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen., fapta pentru care

inculpatul a fost urmărit penal și condamnat de prima instanță fiind gravă, în

sarcina sa reținându-se infracțiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) și 175

alin. (1) lit. d) C. pen. cu aplic. art. 99 C. pen. S-a considerat că lăsarea inculpatului

în stare de libertate prezintă pericol social concret pentru ordinea publică,

aceasta desprinzându-se atât din gravitatea deosebită a faptei, cât și din

conduita adoptată.

Împotriva încheierii a declarat recurs, în

termen legal, inculpatul Ș.V.P., solicitând revocarea măsurii arestării

preventive sau înlocuirea cu obligarea de a nu părăsi țara.

Recursul declarat este nefondat pentru

considerentele ce se vor arăta.

Din verificarea lucrărilor cauzei se reține

că prin sentința penală nr. 117 din 19 martie 2012, pronunțată de Tribunalul

Harghita, secția penală, a fost condamnat inculpatul Ș.V.P. la o pedeapsă de 9

ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 174 alin. (1), art.

175 alin. (1) lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen.

Recurentul inculpat Ș.V.P. a fost arestat

preventiv în cursul urmăririi penale, instanța constatând că temeiurile legale

ale măsurii îndeplineau cerințele art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Solicitarea

recurentul inculpat de a fi revocată arestarea preventivă nu se justifică deoarece

la acest moment procesual, temeiurile care au stat la baza arestării preventive

nu au încetat. Din probele administrate în cauză rezultă presupunerea

rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care este cercetat.

Apoi, pedeapsa pentru infracțiunea reținută în sarcina sa este mai mare de 4

ani închisoare; iar lăsarea în libertate a inculpatului ar avea un impact

negativ asupra opiniei publice față de gravitatea infracțiunii și modul în care

aceasta a fost săvârșită, dat fiind că victima omorului a fost o persoană de 2

ani, a cărei viață a fost suprimată de inculpat prin lovire cu pumnii și

picioarele. Împrejurarea că inculpatul era minor la data comiterii faptei (19

iulie 2011), în vârstă de 16 ani și 7 luni, nu atenuează gravitatea faptei

presupus comisă și nici impactul acesteia asupra opiniei publice.

În ce privește durata

arestării preventive, avându-se în vedere că dosarul se află în

faza apelului, nu s-a depășit termenul

rezonabil, iar inculpatul a fost condamnat chiar nedefinitiv la o pedeapsă privativă

de libertate de 9 ani, C.E.D.O. a decis, cu valoare de principiu, că termenul

final la care se referă art. 5 paragraful 3 este ziua când hotărârea de

condamnare a devenit definitivă, nu aceea în care s-a statuat asupra fondului

cauzei, fie chiar numai în primă instanță.

Ca atare, subzistând

temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, intervenind

și condamnarea inculpatului, nu se impune revocarea măsurii arestării lui

preventive, încheierea recurată fiind legală și temeinică.

Potrivit art. 139 alin.

(1) C. proc. pen., măsura arestării preventive se înlocuiește cu obligarea de a

nu părăsi țara sau localitatea doar dacă s-au schimbat temeiurile care au

determinat luarea măsurii, situație care nu se regăsește în speță, așa cum s-a

arătat.

Pentru motivele

expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., recursul declarat de inculpat va fi respins ca nefondat.

Potrivit

dispozițiilor art. 192 C. proc. pen., cu referire la art. 189 alin. (1) din

același cod, inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul Ș.V.P. împotriva încheierii din 15 iunie 2012 a Curții de Apel Târgu

Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul

nr. 2383/96/2011.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de

300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 iunie

2012.