ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2301/2012

Deliberând asupra recursului de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 15 iunie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 2383/96/2011, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, având pe rol judecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita și inculpatul Ș.V.P. împotriva sentinței penale nr. 117 din 19 martie 2012, pronunțată de Tribunalul Harghita, secția penală, verificând din oficiu, în condițiile prevăzute de art. 300 2 raportat la art. 160 b C. proc. pen., măsura arestării preventive, a constatat că subzistă și în faza soluționării căii de atac a apelurilor temeiurile de drept și de fapt care au determinat luarea măsurii, fiind deci întrunite cerințele prevăzute de art. 68 1 C. proc.

pen., art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen., fapta pentru care inculpatul a fost urmărit penal și condamnat de prima instanță fiind gravă, în sarcina sa reținându-se infracțiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) și 175 alin. (1) lit. d) C. pen. cu aplic. art. 99 C. pen. S-a considerat că lăsarea inculpatului în stare de libertate prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, aceasta desprinzându-se atât din gravitatea deosebită a faptei, cât și din conduita adoptată. Împotriva încheierii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul Ș.V.P., solicitând revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea cu obligarea de a nu părăsi țara. Recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din verificarea lucrărilor cauzei se reține că prin sentința penală nr. 117 din 19 martie 2012, pronunțată de Tribunalul Harghita, secția penală, a fost condamnat inculpatul Ș.V.P. la o pedeapsă de 9 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. Recurentul inculpat Ș.V.P. a fost arestat preventiv în cursul urmăririi penale, instanța constatând că temeiurile legale ale măsurii îndeplineau cerințele art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen. Solicitarea recurentul inculpat de a fi revocată arestarea preventivă nu se justifică deoarece la acest moment procesual, temeiurile care au stat la baza arestării preventive nu au încetat.

Din probele administrate în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care este cercetat. Apoi, pedeapsa pentru infracțiunea reținută în sarcina sa este mai mare de 4 ani închisoare; iar lăsarea în libertate a inculpatului ar avea un impact negativ asupra opiniei publice față de gravitatea infracțiunii și modul în care aceasta a fost săvârșită, dat fiind că victima omorului a fost o persoană de 2 ani, a cărei viață a fost suprimată de inculpat prin lovire cu pumnii și picioarele. Împrejurarea că inculpatul era minor la data comiterii faptei (19 iulie 2011), în vârstă de 16 ani și 7 luni, nu atenuează gravitatea faptei presupus comisă și nici impactul acesteia asupra opiniei publice.

În ce privește durata arestării preventive, avându-se în vedere că dosarul se află în faza apelului, nu s-a depășit termenul rezonabil, iar inculpatul a fost condamnat chiar nedefinitiv la o pedeapsă privativă de libertate de 9 ani, C.E.D.O. a decis, cu valoare de principiu, că termenul final la care se referă art. 5 paragraful 3 este ziua când hotărârea de condamnare a devenit definitivă, nu aceea în care s-a statuat asupra fondului cauzei, fie chiar numai în primă instanță. Ca atare, subzistând temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, intervenind și condamnarea inculpatului, nu se impune revocarea măsurii arestării lui preventive, încheierea recurată fiind legală și temeinică.

Potrivit art. 139 alin. (1) C. proc. pen., măsura arestării preventive se înlocuiește cu obligarea de a nu părăsi țara sau localitatea doar dacă s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii, situație care nu se regăsește în speță, așa cum s-a arătat. Pentru motivele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat va fi respins ca nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 192 C. proc. pen., cu referire la art. 189 alin. (1) din același cod, inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ș.V.P. împotriva încheierii din 15 iunie 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 2383/96/2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 iunie 2012.