ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3492/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. 1123/2/2009, reclamanta SC L.E.I. SRL a chemat în judecată pe pârâții D.G.F.P.M.B. și A.F.P. Sector 3, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să dispună anularea deciziei nr. 268 din 6 august 2008, emisă de D.G.F.P.M.B. – S.S.C., a Deciziei de impunere nr. 226 din 29 mai 2008 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, emisă de D.G.F.P.M.B. – A.F.P. sector 3 – S.I.F.P.J. și a Raportului de inspecție fiscală nr. 891066 din 27 mai 2008, întocmit de D.G.F.P.M.B.

– A.F.P. Sector 3 – S.I.F.P.J. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat următoarele: SC L.E.I. SRL a fost înființată la data de 29 martie 2007 și înmatriculată la O.R.C. București la data de 5 aprilie 2007, având ca obiect principal de activitate cumpărarea și vânzarea de bunuri imobiliare proprii (cod CAEN 7012). La data de 3 mai 2007, între SC R. SA, în calitate de promitent - vânzător și reclamantă, în calitate de promitent - cumpărător, s-a încheiat antecontractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 501 din 3 mai 2007, având ca obiect imobilul situat în București.

În vederea identificării de cumpărători pentru înstrăinarea imobilului, reclamanta a încheiat trei contracte de prestări de servicii, respectiv: contractul „de comision” nr. 117 din 28 mai 2007, contractul „de comision” nr. 040607 din 4 iunie 2007și contractul „de intermediere” încheiat la data de 24 iulie 2007, obiectul acestor contracte fiind reprezentat de obligația prestatorilor de a identifica un cumpărător pentru imobil, de a negocia înstrăinarea acestuia și de a consilia reclamanta în legătură cu redactarea contractului. TVA-ul aferent tuturor plăților aferente contractelor încheiate cu prestatorii români a fost în cuantum de 937.002 RON, sume vărsate acestora la momentul achitării facturilor, iar TVA-ul colectat pentru serviciile prestate de către B. (persoana juridică nerezidentă, parte în contractul „de intermediere” încheiat la data de 24 iulie 2007) a fost în cuantum de 358.602 RON.

Prin Actul adițional la antecontractul de vânzare - cumpărare, autentificat sub nr. 899 din 6 august 2007, încheiat între SC R. SA, în calitate de promitent - vânzător, reclamanta, în calitate de promitent - cumpărător și cedent, și RC R.E. SRL (persoană juridică de drept italian), în calitate de promitent - cumpărător cesionar, reclamanta i-a transmis cesionarei toate drepturile decurgând din antecontract. Ulterior, prin semnarea contractului de novație prin schimbare de debitor, autentificat sub nr. 342 din 28 ianuarie 2008, SC RC R.E. SRL, în calitate de delegant, a transmis către SC RC I.E.D. SRL (persoană juridică română) toate obligațiile asumate față de reclamantă, în calitate de delegatar.

În urma acestor acorduri, a fost perfectat contractul de vânzare - cumpărare a imobilului, proprietatea asupra acestuia transmițându-se în patrimoniul SC RC I.E.D. SRL. În luna martie 2008, reclamanta a solicitat, conform decont TVA cu sold negativ și opțiune de rambursare nr. 514242 din 11 aprilie 2008, rambursarea TVA-ului aferent prețului serviciilor prestate de către prestatorii români în vederea înstrăinării imobilului, în cuantum de 937.002 lei. În ceea ce privește suma de 358.602 RON (aferentă facturilor achitate prestatorului englez), aceasta nu a fost solicitată la rambursare, întrucât nu a ieșit din patrimoniul reclamantei, fiind colectată prin reținere la sursă.

Prin Raportul de inspecție fiscală nr. 891066 din 27 mai 2008, organele de control, pe lângă faptul că au exclus de la deductibilitate TVA-ul aferent facturilor fiscale emise de prestatorii români, neîncuviințând rambursarea acestuia, au stabilit în sarcina reclamantei obligația de a achita și TVA-ul aferent contractului încheiat cu B., în cuantum de 358.602 Iei, calculând majorări de întârziere în cuantum de 51.718 lei. În baza Raportului de inspecție fiscală, pârâta D.G.F.P.M.B. a emis decizia de impunere nr. 226 din 29 mai 2008, prin care a stabilit în sarcina reclamantei TV A stabilit suplimentar de plată în cuantum de 1.295.604 lei, respectiv obligații fiscale accesorii în cuantum de 51.718 lei.

În aceste condiții, reclamanta a formulat contestație împotriva Raportului de inspecție și a deciziei de impunere, înregistrată la A.F.P. Sector 3, sub nr. 81619 din 25 iunie 2008, argumentând, pe de o parte, dreptul de rambursare a TVA-ului aferent contractelor încheiate cu Q.C.M. și T.R.E. SRL, respectiv nelegalitatea obligării sale la plata TVA-ului aferent contractului încheiat cu B. Reclamanta a precizat că, prin decizia nr. 268 din 6 august 2008, D.G.F.P.M.B. – S.S.C. a respins contestația, menținând măsurile dispuse prin Decizia de impunere, în baza Raportului de inspecție fiscală. Reclamanta a susținut că actele fiscale atacate sunt netemeinice și nelegale, pentru următoarele motive: 1. În mod netemeinic și nelegal, organele fiscale au considerat contractele de prestări de servicii încheiate de reclamantă în scopul înstrăinării imobilului ca reprezentând operațiuni de intermediere pentru cesiunea unei creanțe.

În dezvoltarea acestui motiv de nelegalitate, reclamanta a arătat că obiectul celor trei contracte de prestări de servicii încheiate între aceasta și Q.C.M., T.R.E., respectiv B., a fost identificarea unui cumpărător pentru înstrăinarea imobilului și nicidecum identificarea unui cesionar pentru transferul promisiunii de cumpărare dobândite de reclamantă prin antecontract, iar potrivit dispozițiile art. 141 alin. (2) lit. a) pct. 5 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., operațiunea vizând vânzarea-cumpărarea unui imobil nu este o operațiune scutită de TVA. În condițiile în care operațiunea principală, în speță, vânzarea-cumpărarea imobilului, nu este scutită de TVA, reprezentând fără echivoc o operațiune prin care se transferă titlul de proprietate asupra bunurilor în înțelesul act.

141 alin. (2) lit. a) pct. 5 din Legea nr. 571/2003, reclamanta a susținut că pentru aceste operațiuni sunt aplicabile prevederile art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003, potrivit cărora: „Orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul următoarelor operațiuni: a) operațiuni taxabile;” Contrar considerentelor reținute de organele fiscale, în ceea ce privește contractul încheiat cu B., având în vedere dreptul de deducere a TVA-ului colectat de către reclamantă prin taxarea inversă, s-a apreciat că nu se impune vărsarea acestuia către bugetul de stat. Sub acest aspect, s-a precizat că serviciile prestate de B., persoană juridică engleză, au fost achitate în baza unei facturi externe, în valută.

2. În mod netemeinic și nelegal organele fiscale au apreciat că locul serviciilor prestate de către B. ar fi în România, întrucât serviciul prestat ar fi o operațiune de intermediere în accepțiunea legislației fiscale. În opinia reclamantei, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 126 alin. (1) lit. b) și art. 133 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, din interpretarea cărora rezultă că, în cazul în care locul prestării serviciilor nu este în România, contravaloarea serviciilor respective nu este purtătoare de TVA. Aplicând aceste dispoziții legale cu privire Ia Contractul de prestări de servicii încheiat cu B., reclamanta a considerat că serviciul prestat nu este purtător de TVA în România, întrucât locul prestării serviciului nu este în România, prestatorul fiind B., o societate comercială engleză.

Referitor la aplicarea de către organele fiscale a dispozițiile art. 133 alin. (2) lit. g) pct. 14 din Legea nr. 571/2003, reclamanta a susținut că este greșită, din dublă perspectivă: a) Chiar dacă părțile au ales să intituleze Contractul de prestări servicii „Contract de intermediere”, este limpede că serviciile prestate nu aveau natura juridică a unei operațiuni de intermediere, în accepțiunea legislației fiscale. În opinia reclamantei, pentru a fi o prestare de servicii de intermediere, în sensul art. 133 alin. (2) lit. g) pct. 14 din Legea nr. 571/2003, ar fi fost necesar ca obiectul contractului încheiat cu B. să fie acela de a încheia, de a semna, în numele și pe seama reclamantei, actul adițional la antecontractul de vânzare-cumpărare care îi permitea unui terț să dobândească titlul de proprietate asupra imobilului.

Or, în speță, B. nu a semnat niciun act juridic în numele și pe seama reclamantei, activitatea sa rezumându-se la fapte juridice, respectiv acelea de a identifica și selecta o anumită persoană interesată în achiziționarea imobilului. b) Nu pentru toate prestările de servicii de intermediere locul prestării acestora este la sediul clientului, ci numai când aceste servicii sunt prestate în legătură cu serviciile prevăzute la litera g) din art. 133 alin. (2) din Legea nr. 571/2004. Reclamanta a subliniat că dispozițiile legale enumera în mod limitativ serviciile pentru care operațiunile de intermediere sunt taxate la sediul clientului, iar operațiunea de transfer a dreptului de proprietate asupra bunurilor și chiar operațiunea de transfer de creanță nu sunt enumerate.

Singurul transfer cu privire la care serviciul de intermediere se taxează la sediul clientului îl reprezintă „transferul și/sau transmiterea folosinței drepturilor de autor, brevetelor, licențelor, mărcilor comerciale și a altor drepturi similare”, ceea ce este evident că nu poate fi vorba în speță. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3741 din 5 noiembrie 2010, a respins acțiunea formulată de SC L.E.I. SRL în contradictoriu cu D.G.F.P.M.B. și A.F.P. a Sectorului 3 București. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele considerente: Potrivit dispozițiile art. 126 alin. (9) pct. 5 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., operațiunile impozabile pot fi: „operațiuni scutite de taxă fără drept de deducere, pentru care nu se datorează taxă și nu este permisă deducerea taxei datorate sau achitate pentru achiziții”.

Art. 141 alin. (2) lit. a) pct. 5 din același act normativ, prevăd că sunt scutite de taxă prestările următoarelor servicii financiare și bancare: „emisiunea, transferul și/sau orice alte operațiuni, cu excepția administrării și depozitării, cu acțiuni, titluri de participare, titluri de creanțe, obligațiuni și alte valori mobiliare, cu excepția operațiunilor legate de documentele care atestă titlul de proprietate asupra bunurilor”. Conform Decontului de taxă pe valoare adăugată nr. 514242 din 11 aprilie 2008, reclamanta a solicitat rambursarea sumei de 937.002 lei reprezentând TVA aferentă prețului serviciilor prestate de prestatorii români, în vederea înstrăinării imobilului situat în București, str. Traian Popovici, sector 3. Suma de 358.602 lei aferentă serviciilor prestate de SC B.A.L.T.D.

(persoană juridică nerezidentă) nu a fost solicitată la rambursare, întrucât a fost colectată prin reținerea la sursă. Obiectul contractului de comision nr. 117 din 28 mai 2007, încheiat între SC Q.C.M. SRL, în calitate de prestator, și reclamanta SC L.E.I. SRL, în calitate de beneficiar, l-a constituit împuternicirea prestatorului de către beneficiar spre a identifica un cumpărător pentru cedarea, de către beneficiar, a propriei poziții contractuale, cea de promitent - cumpărător privind imobilul situat în București. Reclamanta, în calitate de beneficiar, a mai încheiat contractul de comision nr. 040607 din 04 iunie 2007 cu SC T.R.E. SRL, în calitate de prestator, având același obiect, respectiv împuternicirea prestatorului spre a identifica un cumpărător pentru cedarea de către beneficiar a propriei poziții contractului, cea de promitent - cumpărător privind imobilul mai sus-menționat.

Serviciile de care reclamanta a beneficiat în baza acestor contracte de comision au fost de identificare a unui cumpărător pentru cedarea poziției contractuale, aceea de promitent - cumpărător din antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 501 din 03 mai 2007. Prin urmare, serviciile prestate de intermediari nu au avut ca scop identificarea unui cumpărător pentru încheierea operațiunii de vânzare - cumpărare a imobilului, ci au fost destinate cesiunii de creanță, operațiune scutită de TVA, fără drept de deducere. În acest sens, s-a încheiat actul adițional la antecontractul de vânzare - cumpărare, autentificat sub nr. 899 din 6 august 2007, prin care reclamanta a transmis cesionarei RC R.E.

SRL toate drepturile decurgând din antecontract. În operațiunea de cesiune de creanță, reclamanta a beneficiat de serviciile prestate de SC B.A.L.T.D. - Anglia, în baza contractului de intermediere, încheiat la data de 24 iulie 2007. Serviciile efectuate de SC B.A.L.T.D. privind transferul titlurilor de creanță între RC R.E. SRL și reclamantă se încadrează în prevederile art. 133 alin. (2) lit. g) pct. 14 din Legea nr. 571/2003, respectiv prestările de servicii de intermediere efectuate de persoane care acționează în numele și contul altor persoane, când aceste servicii sunt prestate în legătură cu serviciile prevăzute la lit. g). Pentru aceste servicii, locul prestării este considerat a fi locul unde clientul căruia îi sunt prestate serviciile este stabilit sau are un sediu fix, cu condiția ca respectivul client să fie o persoană impozabilă acționând ca atare, stabilită sau care un sediu fix în Comunitate, dar nu în același stat cu prestatorul.

Conform art. 150 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003, persoana obligată la plata taxei pentru operațiunile taxabile în România este SC L.E.I. SRL, beneficiarul serviciilor prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 571/2003. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând în esență pe de o parte că operațiunea principală în scopul căreia au fost făcute achizițiile de servicii, nu este reprezentată de transferul unei creanțe oarecare, ci de însuși transferul dreptului de proprietate asupra imobilului, toate operațiunile anterioare fiind accesorii ale acestei operațiuni principale și pe de altă parte că cesiunea drepturilor SC L.E.I.

decurgând din antecontract reprezintă operațiune subsidiară în raport cu cea principală – vânzarea-cumpărarea imobilului. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului în raport cu actele normative aplicabile constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre cu încălcarea normelor de competență materială. Obiectul acțiunii formulate de reclamantă îl constituie anularea unor acte administrativ-fiscale prin care s-au stabilit în sarcina acesteia obligații de plată, reprezentând taxă pe valoare adăugată și penalități de întârziere în cuantum de 410.320 lei. Cum cuantumul sumei reprezentând obligația de plată contestată este de până la 500.000 de lei, în speță devin incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și se aplică cu prioritate față de prevederile art. 3 pct. 1 C. proc.

civ., care reprezintă dreptul comun în materie. Astfel, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabilește competența materială a instanței de fond în raport cu două criterii: organul emitent al actului și cuantumul în speță al contribuției contestate de reclamantă. În cazul în care litigiul privește taxe, impozite, contribuții sau datorii vamale ori accesorii ale acestora, pentru stabilirea competenței materiale a instanței de fond se recurge la criteriul valoric al sumei asupra căreia poartă litigiul, criteriu prevăzut expres de art. 10 alin. (1) din lege.

Așadar, indiferent de poziționarea, în cadrul sistemului organelor administrației publice, a autorității publice emitente a actului contestat sau în contradictoriu cu care se judecă reclamanta, tribunalele soluționează în fond cererile având ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei, curțile de apel fiind competente să soluționeze în fond numai litigiile în cazul cărora suma este mai mare de 500.000 de lei. Susținerea intimatei pârâte D.G.F.P a municipiului București în sensul că valoarea litigiului în procedura administrativă a fost peste 500.000 lei este nereală, din decizia nr. 268 emisă la data de 06 august 2008 rezultând că suma contestată de reclamantă este, așa cum s-a susținut, în cuantum de 410.320 lei.

Față de cele arătate, raportat la cuantumul sumei contestate în cauză, Curtea va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza, spre competentă soluționare, Tribunalului Suceava, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC L.E.I. SRL București împotriva sentinței nr. 3741 din 5 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează hotărârea atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 iunie 2010.