Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.05.2010
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2489/2010

HOTĂRÂRE
12.05.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2489/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 30 octombrie 2009, revizuentul M.I.G. a solicitat ca în contradictoriu cu intimații Primăria municipiului Orșova și Primarul municipiului Orșova și în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., să se dispună revizuirea deciziei civile nr. 3.878 din 7 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal. În motivarea cererii, s-a susținut că decizia a cărei revizuire s-a solicitat este contrară deciziei nr. 3054 din 23 iunie 2009 pronunțată de aceeași instanță cu privire la drepturile salariale, reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte va respinge prezenta cerere de revizuire ca nefondată pentru următoarele considerent: Prin decizia nr. 3878 din 7 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a fost admis recursul declarat de pârâții Primăria municipiului Orșova și Primarul municipiului Orșova împotriva sentinței nr. 908 din 9 martie 2009 a Tribunalului Mehedinți și a modificat această sentință, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantul M.I.G. pentru acordarea drepturilor bănești, reprezentând suplimentul postului în procent de 25% și suplimentul postului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază aferente perioadei 1 iulie 2005-30 noiembrie 2008, actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.

Prin decizia nr. 3054 din 23 iunie 2009 pronunțată de aceeași instanță au fost admise recursurile declarate de reclamanții G.P.E., N.I., U.M. și de pârâții Primăria municipiului Orșova și Primarul municipiului Orșova împotriva sentinței nr. 858 din 5 martie 2009 a Tribunalului Mehedinți și a modificat în parte hotărârea atacată, în sensul că ambele suplimente în cuantum de câte 25% pentru fiecare din salariul de bază se vor acorda pe perioada 30 ianuarie 2006-30 noiembrie 2008. Hotărârile judecătorești irevocabile menționate anterior nu au fost pronunțate în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate și prin dispozitivul lor, nu sunt potrivnice în sensul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. pentru admiterea cererii de revizuire întemeiată pe acest text legal. Aceste hotărâri judecătorești, deși au fost pronunțate în procese diferite, nu vizează aceeași pricină și nu se poate constata identitatea de părți, obiect și cauză, ca o primă condiție de admitere a revizuirii pentru contrarietate de hotărâri. În consecință, nefiind îndeplinite cerințele impuse de lege pentru calea extraordinară de atac exercitată, Înalta Curte va respinge prezenta cerere de revizuire ca nefondată.

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de M.I.G. împotriva Deciziei civile nr. 3878 din 7 octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 mai 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-10-19
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4428/2010
rile revizuentului, Înalta Curte constată că cererea este inadmisibilă pentru considerentele arătate în continuare: Conform art. 322 pct. 7 C. proc. civ., „r evizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare,
ÎCCJ 2009-06-23
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1998/2010
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor dosarului rezultă următoarele: Prin sentința nr. 1677 din 23 aprilie 2009, Tribunalul Mehedinți a admis acțiunea formulată de reclamantul O.G., în contradictoriu cu pârâții Prim
ÎCCJ 2010-04-27
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2145/2010
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 3527 din 27 septembrie 2009, a respins recursul declarat de
ÎCCJ 2010-06-03
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2943/2010
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 3473 din 22 septembrie 2009, a admis recursul declarat de Pr
ÎCCJ 2010-06-03
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2942/2010
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 4413 din 29 octombrie 2009, a admis recursul declarat de Pri
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă