ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2311/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: A. Prin sentința penală nr. 969/F din 17 decembrie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 35459/3/2010, în baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică din infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 – 175 lit. i) C. pen. Au fost respinse cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpat ca neîntemeiate. În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 – 175 lit. i) C. pen. a fost condamnat inculpatul D.A.C., la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o durată de 2 ani. În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei aplicate, prevenția de la 28 iunie 2010 la zi. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului. În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a confiscat de la inculpat lama de cuțit ridicată potrivit procesului-verbal aflat la fila 103 d.u.p.

S-a luat act că partea vătămată A.V. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen., art. 998-999 C. civ. și art. 313 din Legea nr. 95/2006 a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1517,50 lei daune materiale către partea civilă SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ BAGDASAR-ARSENI. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, în perioada mai 2009-mai 2010, între inculpatul D.A.C. și partea vătămată A.V. a existat o relație de prietenie, cei doi locuind împreună începând cu luna august 2009. În timpul relației de concubinaj între cei doi au existat numeroase neînțelegeri, în urma cărora partea vătămată a părăsit locuința comună, plecând la părinții săi, dar revenind de fiecare dată fie din proprie inițiativă, fie la rugămințile inculpatului.

Relațiile dintre cei doi astfel cum au fost reținute de instanță au rezultat din declarațiile părții vătămate și ale inculpatului, precum și din declarațiile martorilor audiați în cauză. Astfel, instanța a constatat că părțile se învinuiesc reciproc de neînțelegerile survenite, partea vătămată caracterizând inculpatul ca fiind o fire violentă ce se manifesta posesiv, fiind gelos, în timp ce inculpatul neagă comportamentul violent, arătând că partea vătămată manifesta un comportament instabil, atitudine pe care aceasta a apreciat-o ca umilitoare și provocatoare. Colegii de muncă ai celor doi, audiați în calitate de martori au relatat că aveau cunoștință de certurile dese ce aveau loc între cei doi, fără însă ca vreunul să poată preciza cauza acestor neînțelegeri.

În ceea ce privește depozițiile martorilor D.P. și A.C., audiați de instanță, declarațiile acestora apar ca subiective, având în vedere relația de rudenie cu părțile, dar și faptul că aceștia au cunoscut aspectele relatate în principal, indirect, din convorbirile cu părțile. Astfel, în timp ce fratele inculpatului, D.P. preciza că certurile între cei doi erau declanșate de partea vătămată care era geloasă și supărăcioasă, pleca din locuință și revenea, arătând că inculpatului nu se manifesta posesiv și nici nu l-a văzut pe acesta agresând partea vătămată, dimpotrivă l-a văzut pe acesta plângând datorită comportamentului părții vătămate, tatăl părții vătămate, martorul A.C., arată că inculpatul era gelos.

La sfârșitul lunii martie-începutul lunii aprilie 2010, partea vătămata A.V. s-a angajat la restaurantul „Casa Brâncoveanu”, unde inculpatul lucra de mai mult timp ca ospătar. Certurile dintre inculpat și partea vătămată au continuat și după angajarea acesteia, inculpatul manifestându-se violent față de partea vătămată și la locul de muncă. În luna mai 2010, inculpatul D.A.C., fiind sub influența băuturilor alcoolice, în timp ce se afla în bucătăria restaurantului, a lovit-o pe partea vătămată cu palma peste fața și și-a stins țigara de fața ei, în dreptul urechii stângi. În urma acestui incident, inculpatul a fost concediat și partea vătămată a încetat relația de concubinaj cu acesta, plecând definitiv din locuința inculpatului.

Realitatea incidentului menționat rezultă fără dubiu din declarațiile martorilor oculari la acesta, colegii de serviciu ai celor doi, numitele B.N. și B.M. , acești martori, dar și martorii M.T. și P.I. afirmând că în urma acestui incident inculpatul a fost concediat. După despărțirea de inculpat, partea vătămată era căutată foarte des de acesta, inculpatul așteptând-o la ieșirea secundară a restaurantului sau în fața blocului de domiciliu și trimițându-i mesaje telefonice care conțineau amenințări. Fiind speriată din cauza comportamentului inculpatului, partea vătămată venea și pleca de la serviciu cu taxi-ul sau cu mașina de serviciu și era așteptată în fața blocului de un membru al familiei.

Aceste aspecte au fost reținute de instanță ca fiind dovedite cu declarațiile martorilor, colegi de serviciu cu cei doi și care au perceput direct faptul că inculpatul o urmărea pe partea vătămată la locul de muncă și îi trimitea mesaje cu amenințări. Aceeași martori au confirmat că la data de 27 iunie 2010, partea vătămată A.V. a primit în cursul zilei mesaje de amenințare din partea inculpatului D.A.C. pe telefonul colegilor săi de serviciu, martorii M.T. și P.L. Astfel, M.T. a primit la data respectivă următoarele mesaje adresate părții vătămate de pe telefonul inculpatului: "Bre, zi la aia că acum o să vadă ce înseamnă geamuri sparte, pe toate i le sparg, am sunat pe fix și nu e decât sora, eu sunt în zonă.

C..” și „Gata bre, am rezolvat-o pe fată, i-am spart geamurile, acum vin după ea, să vadă dacă și-a bătut ieri joc de m-a pus să vin la Titan și nu a venit". P.L. a primit în aceeași zi tot două mesaje adresate părții vătămate de pe numărul de telefon mobil al inculpatului, cu un conținut similar celor primite de martorul M.T. Cei doi martori au arătat mesajele primite atât părții vătămate A.V. cât și martorilor B.N. G. și B.M.C. În noaptea de 27-28 iunie 2010, în jurul orei 0,20–0,30, în bucătăria restaurantului Casa Brâncoveanu, a pătruns brusc inculpatul, dinspre intrarea din spate, s-a îndreptat spre partea vătămată, care stătea aplecată deasupra chiuvetei, aflată în partea stângă, lângă ușă.

Fără să spună nimic, inculpatul a înjunghiat partea vătămată în spate cu o lamă de cuțit, moment în care partea vătămată a căzut, iar inculpatul ținând-o cu mâna stângă a continuat să o lovească în zona omoplatului stâng, cu mâna dreaptă în care avea lama de cuțit. Întrucât lama cuțitului a rămas în corpul victimei, nemaiputând fi scoasă de către inculpat, iar martorele B.N. G. și B.M.C. au intervenit, încercând să îl îndepărteze de lângă aceasta, inculpatul a fugit din restaurant, pe ușa din spate. Modul în care inculpatul a acționat a fost relatat ca atare în mod constant de partea vătămată și de martorele B.N. și B.M. care au perceput direct fapta, aflându-se în bucătărie la momentul în care aceasta a avut loc.

Martora Z.A.C. a relatat de asemenea în mod constant că auzind țipete din bucătărie, s-a deplasat în direcția respectivă și a surprins momentul în care inculpatul se afla asupra părții vătămate, căzută, fugind la scurt timp, iar martorii P.L. și M.T., de asemenea au relatat în mod constant că alarmați de strigătele părții vătămate și ale celor trei martore, au venit în bucătărie și au văzut-o pe A.V. plină de sânge pe halat, având o lamă de cuțit înfiptă în spate, aflând de la martore că a fost înjunghiată de către inculpat. Martorii au sunat la 112 pentru a anunța cele întâmplate. În urma sesizării, un echipaj din cadrul Secției 15 Poliție s-a deplasat la restaurant și l-a depistat pe inculpat la ora 0,31, acesta aflându-se în apropiere.

A.V. a fost transportată imediat de ambulanța chemată de martori la Spitalul de Urgență „Bagdasar-Arsenii”, unde a fost internată cu diagnosticul: "Agresiune, Declarativ. Plăgi înjunghiate. Hemitorace posterior stâng.". S-a intervenit chirurgical, diagnosticul postoperator fiind: „Plăgi penetrante de hemitorace stâng posterior produse prin înjunghiere (lamă cuțit). Hemopneumotorax stâng. Hematom perete toracic posterior. Operația-pleurotomie stângă. Extragerea corpului străin, hemostază.” Din corpul victimei A.V. a fost extrasă o lamă de cuțit, cu lungimea de 76 mm. și lățimea de 15 mm. Prin raportul de constatare tehnico științifică nr. 396369 din 14 iulie 2010 s-a stabilit că obiectul de vestimentație purtat de victimă în momentul săvârșirii faptei prezintă în regiunea interscapulară stânga două orificii înțepat-tăiate, cu dimensiunile de 13, respectiv 14 mm., create de un obiect înțepător-tăietor.

S-a mai arătat că lama de cuțit extrasă din corpul victimei putea produce cele două orificii. Din concluziile raportului de expertiză medico-legală nr. A17377/2010 (fila 17) a reieșit că partea vătămată A.V. a necesitat pentru leziunile suferite 8-9 zile de îngrijiri medicale și din datele medicale puse la dispoziție nu rezultă elemente clinico-paraclinice și imagistice care să permită aprecieri medico-legale cu privire la caracterul primejdios pentru viața victimei a acestor leziuni.

În declarațiile date, inculpatul a avut o atitudine parțial sinceră, acesta nemanifestând o atitudine de căință în raport de fapta comisă, ci încercând pe de o parte să își justifice acțiunea pe comportamentul părții vătămate, susținând că aceasta prin atitudinea pe care a avut-o i-a cauzat o depresie, l-a amenințat cu moartea, inculpatul susținând cu ocazia cercetării judecătorești, chiar că în momentul în care a intrat în bucătărie, a salutat partea vătămată, iar aceasta s-a întors și a venit în direcția lui având un cuțit în mână, l-a îmbrâncit și în acest context a lovit-o fără a-și da seama, cu lama de cuțit pe care a găsit-o întâmplător pe trotuarul de lângă restaurant și pe care a luat-o cu intenția de a se tăia pe el însuși.

Varianta inculpatului este însă contrazisă de declarațiile martorelor B.M. și B.N., care pe de o parte nu l-au auzit pe acesta salutând partea vătămată, iar pe de altă parte acestea nu confirmă faptul că partea vătămată ar fi împins sau ar fi avut în mână vreun obiect, martora Balaur declarând că partea vătămată a încercat să fugă. Este adevărat că declarațiile date de cele două martore în cursul cercetării judecătorești nu sunt identice cu cele relatate în cursul urmăririi penale, însă acest fapt se datorează fenomenului firesc al uitării intervenit odată cu trecerea timpului, neexistând nici un indiciu în sensul nesincerității acestora, instanța de fond reținând declarațiile date în cursul urmăririi penale ca reprezentând adevărul, având în vedere că la momentul respectiv acestea aveau posibilitatea de a relata amănunțit cele petrecute.

Astfel, neconcordanțele privind faptul că hota era sau nu pornită la momentul la care inculpatul a pătruns în bucătărie sau faptul că martora B. l-a auzit pe inculpat spunând „na să te saturi”, apar ca lipsite de relevanță în contextul în care, în esență, ambele martore au relatat constant că inculpatul a atacat-o pe partea vătămată fără ca aceasta să îl amenințe sau să-l provoace în vreun fel și fără a riposta. De altfel, declarația dată în fața instanței contravine declarațiilor date de inculpat în faza urmăririi penale. Astfel, în declarația dată în fața judecătorului cu ocazia luării măsurii preventive, inculpatul a afirmat că nu își explică de ce a luat lama de cuțit găsită, s-a apropiat de partea vătămată, moment în care celelalte două persoane care se aflau în bucătărie au început să strige, s-a îmbrâncit reciproc cu partea vătămată și a lovit-o cu cuțitul fără să își dea seama.

În declarația dată în fața procurorului acesta a expus o altă variantă afirmând că a luat lama de cuțit găsită pentru a speria pe partea vătămată și pe ceilalți și odată intrat în bucătărie s-a enervat pentru că partea vătămată și martorele prezente i-au spus să plece și a lovit-o pe partea vătămată cu pumnii uitând că are un cuțit în mână. Declarațiile inculpatului contravin nu doar declarațiilor părții vătămate și ale martorelor care au perceput direct săvârșirea faptei, ci sunt infirmate și de actele medicale și raportul de expertiză medico-legală nr. A1 7377/2010 din care a rezultat că inculpatul a cauzat victimei două plăgi înjunghiate, ceea ce exclude posibilitatea unei singure lovituri accidentale cu cuțitul, acesta oprindu-se din agresiune în mod evident datorită faptului că lama cuțitului a rămas în corpul victimei.

Față de aceste aspecte cererile inculpatului în sensul schimbării încadrării juridice prin reținerea circumstanței atenuante legale a provocării prev. de art. 73 lit. b) C. pen. sau reținerea existenței legitimei apărări apar ca neîntemeiate. În drept, fapta inculpatului D.A.C. de a aplica lovituri repetate cu o lamă de cuțit în zona toracică stânga posterioară părții vătămate, cu intenția de a-i suprima viața, fapta având loc în bucătăria restaurantului Casa Brâncoveanu, în timpul programului cu publicul, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 -175 lit. i) C. pen. Astfel, prin lovirea repetată a victimei cu o lamă de cuțit, inculpatul a pus în executare hotărârea infracțională de a suprima viața victimei, acțiunea sa fiind întreruptă de faptul că lama de cuțit a rămas în corpul victimei și de intervenția persoanelor aflate de față.

Intenția inculpatului de a ucide a reieșit fără echivoc din următoarele aspecte: - regiunea anatomică vizată, respectiv hemitoracele stâng posterior, în imediata apropiere a plămânului, zonă în care inculpatul a lovit intenționat victima, trântind-o înainte, imobilizând-o și ținând-o pe o parte cu mâna stângă în timp ce o lovea cu mâna dreaptă; - obiectul folosit, o lamă de cuțit, cu lungimea de 76 mm. și lățimea de 15 mm, dimensiuni în raport cu care inculpatul nu putea uita de prezența acestei lame în mâna sa; - pluralitatea și intensitatea loviturilor, inculpatul provocând două plăgi înjunghiate, iar datorită forței ultimei lovituri lama cuțitului a rămas înfiptă în corpul victimei, neputând fi extrasă decât chirurgical; - întreruperea acțiunilor de lovire s-a datorat unor factori exteriori voinței inculpatului, și anume imposibilitatea de a mai folosi lama care rămăsese înfiptă și intervenția martorilor B.N.

G. și B.M.C.; - rezultatul letal nu s-a produs datorită unor cauze independente de voința inculpatului respectiv transportarea rapidă a victimei la un spital și efectuarea de urgență a unei intervenții chirurgicale. Totodată, a fost avut în vedere și rezultatul produs de acțiunea infracțională a inculpatului, din actele medicale reieșind că diagnosticul victimei a fost de hemopneumotorax stâng.

Hemopneumotoraxul este definit ca fiind prezența simultană a sângelui și a aerului în cavitatea pleurală, arătându-se că victima se prezintă în stare de șoc cu insuficiență respiratorie și circulatorie, adesea sucombând (Medicină Legală, Definiții și Interpretări, Ed.Junimea, 1986). În raportul de expertiză medico-legală nr. A1/7377/2010 nu se exclude posibilitatea ca aceste leziuni să fi pus în primejdie viața victimei, arătându-se doar că nu rezultă suficiente elemente clinico-paraclinice și imagistice care să permită aprecieri medico-legale cu privire la caracterul primejdios pentru viața victimei a acestor leziuni.

Având în vedere aceste considerente, prima instanță a respins ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la omor în infracțiunea de loviri sau alte violențe formulată de apărătorul inculpatului, zilele de îngrijiri medicale stabilite de medicul legist ca fiind necesitate pentru vindecarea leziunilor cauzate fiind lipsite de relevanță sub aspectul încadrării juridice a faptei, practica judiciară și doctrina statuând constant că există tentativa de omor chiar dacă leziunile suferite de partea vătămată nu au pus în primejdie viața persoanei vătămate, atâta vreme cât, în raport cu regiunea anatomică vizată, cu obiectul folosit și cu intensitatea loviturii, se apreciază ca inculpatul a prevăzut că, în urma acțiunii sale, partea vătămată ar putea să moară și a acceptat acest rezultat.

În ceea ce privește faptul că infracțiunea a avut loc în bucătăria unui restaurant, în timpul programului cu publicul, în prezența altor angajați ai restaurantului, instanța a apreciat că se impune reținerea agravantei prev. de art. 175 lit. i) C. pen., sens în care a dispus schimbarea încadrării juridice.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului, prima instanță a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă reduse potrivit regulilor sancționatorii ale tentativei, gradul de pericol social ridicat al faptei care reiese din modul în care a acționat inculpatul, mijlocul folosit, împrejurarea agravantă în care fapta a fost comisă, faptul că acesta se afla în stare de ebrietate la momentul respectiv, precum și de comportamentul anterior manifestat de inculpat în raport de victimă și persoana acestuia care este cunoscut cu antecedente penale, dar și lipsa desăvârșită a căinței acestuia în raport de urmările care s-ar fi putut produce și care reiese din atitudinea sa procesuală de minimalizare a acțiunii și a responsabilității sale pentru cele săvârșite.

Având în vedere că inculpatul este cunoscut cu antecedente penale și atitudinea procesuală a acestuia, s-a apreciat că în cauză nu pot fi reținute circumstanțe atenuante judiciare, iar în ceea ce privește solicitarea de aplicare a art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., prima instanță a apreciat că această cauză de atenuare a pedepsei nu este aplicabilă, în considerarea art. 13 C. pen., deoarece nu ne regăsim în ipoteza procedurală prevăzută de textul menționat, având în vedere momentul procesual la care a fost formulată cererea, respectiv în dezbateri, dar și faptul că inculpatul nu a recunoscut fapta astfel cum a fost descrisă în actul de sesizare. Pe latură civilă, s-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte în procesul penal, iar inculpatul a fost obligat la acoperirea cheltuielilor de asistență medicală către Spitalul Clinic de urgență Bagdasar Arseni.

B. Împotriva sentinței penale nr. 969 din 17 decembrie 2010 a Tribunalului București, a declarat apel inculpatul D.A.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Apelantul inculpat a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 180 C. pen., avându-se în vedere concluziile raportului de expertiză medico-legală și numărul de zile de îngrijiri medicale. S-a mai solicitat achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., în sensul că sub aspectul laturii subiective fapta nu a fost săvârșit cu forma de vinovăție impusă de dispozițiile art. 174 C. pen., respectiv intenția de a ucide.

De asemenea, într-un alt subsidiar s-a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. e) C. proc. pen., raportat la art. 44 C. pen. Într-un alt subsidiar, inculpatul a solicitat să se rețină aplicarea circumstanței atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., deoarece ar fi comis fapta sub imperiul unei puternice tulburări determinată din partea persoanei vătămate. S-a mai solicitat ca în situația în care nu vor fi reținute aspectele arătate mai sus, să se reducă pedeapsa, să se rețină circumstanțe atenuante și să se dispună suspendarea executării pedepsei. Prin decizia penală nr. 45/A din 10 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția II-a penală, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul D.A.C.

împotriva sentinței penale nr. 969/F din 17 decembrie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, menținându-se starea de arest a inculpatului, apreciindu-se criticile nefondate. C. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, criticând ambele hotărâri pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând motivele de apel (cu excepția celui privind schimbarea încadrării juridice dată faptei) și pe care le-a susținut oral cu ocazia dezbaterilor. Examinând recursul inculpatului prin prisma cazurilor de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 12, 18 și 14 C. proc.

pen., Înalta Curte constată următoarele: 1. Referitor la critica privind lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii – respectiv latura subiectivă, Înalta Curte constată că este nefondată, întrucât, prin modul în care a acționat (agresarea părții vătămate înarmat cu o lamă de cuțit) inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale, respectiv posibilitatea suprimării vieții părții vătămate, rezultat pe care, chiar dacă nu l-a urmărit, l-a acceptat.

Intenția de a ucide cu care a acționat inculpatul rezultă din împrejurările de fapt, respectiv, mijlocul folosit în agresiune – o lamă de cuțit, zona vitală vizată – hemitoracele stâng posterior, intensitatea loviturilor – urmare ultimei lovituri lama cuțitului a rămas înfiptă în corpul victimei, neputând fi extrasă decât chirurgical și consecințele produse (hemopneumotorax stâng care nu a pus viața în pericol, aceasta fiind însă rezultatul faptului că victima a fost transportată rapid la spital și s-a efectuat de urgență o intervenție chirurgicală). Din situația de fapt stabilită rezultă că inculpatul a premeditat acțiunea sa, a acționat cu intenție, chiar și indirectă pentru a suprima viața părții vătămate, astfel că solicitarea de a se dispune achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc.

pen., deoarece nu ar fi acționat cu intenția specifică infracțiunii de omor, este lipsită de temei. Mai mult, susținerea inculpatului că avea asupra sa acea lamă de cuțit în scop de autoagresiune, nu este susținută de nicio dovadă, astfel că simpla sa afirmație nu este de natură să probeze lipsa de temeinicie a probelor de vinovăție expuse mai sus, analizate detaliat de instanța de fond și cea de apel. 2. Apărarea inculpatului în sensul că ar fi săvârșit fapta în stare de legitimă apărare, ca reacție la atitudinea părții vătămate, nu poate fi primită, probele administrate în cauză neconducând la stabilirea unei situații de fapt care să justifice reținerea acestei cauze ce înlătură caracterul penal al faptei.

Potrivit art. 44 C. pen., „nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, săvârșită în stare de legitimă apărare. Este în stare de legitimă apărare acela care săvârșește fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obștesc, și care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul public. Este de asemenea în legitimă apărare și acela care din cauza tulburării sau temerii a depășit limitele unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a produs atacul”.

Or, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond precum și cea de apel, din probele dosarului rezultă că nu sunt întrunite condițiile legitimei apărări, din declarațiile martorilor și ale părții vătămate nereieșind că împotriva inculpatului s-ar fi exercitat vreun atac din partea acesteia din urmă, ci inculpatul a fost cel care a intrat în bucătărie, s-a îndreptat direct către partea vătămată victimă pe care a lovit –o cu lama de cuțit pe care o avea în mână. Din aceste aspecte rezultă că nu este întemeiată nici cererea privind reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., respectiv faptul că inculpatul s-ar fi aflat sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții provocate de atitudinea victimei.

Pentru reținerea provocării [art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen.] drept circumstanță atenuantă, este necesară îndeplinirea cumulativă a trei condiții și anume: infracțiunea să fi fost comisă sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, această stare sufletească să fi fost determinată de o provocare din partea victimei și provocarea să se fi produs printr-o violență ori printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau printr-o altă acțiune ilicită gravă, condiții ce nu sunt îndeplinite în prezenta cauză. Aceasta întrucât, în speță, nu se poate reține că starea conflictuală existentă între partea vătămată și inculpatul reprezintă un act provocator de natură să producă o tulburare atât de puternică inculpatului încât să determine săvârșirea unei agresiuni cu consecințe atât de grave asupra părții vătămate.

3. În ceea ce privește solicitarea de a se reține în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante și a se reduce corespunzător pedeapsa aplicată, ÎNALTA CURTE apreciază că în raport de împrejurările și modalitatea în care a fost comisă fapta, așa cum a fost descrisă mai sus, de gravitatea deosebită a acesteia, nu se justifică reținerea circumstanțelor atenuante, întrucât, pe de o parte, lipsa antecedentelor penale nu poate constitui automat circumstanța atenuantă prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. ce se referă la conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea faptei, în condițiile în care, așa cum rezultă din actele dosarului, inculpatul a fost condamnat anterior în minoritate; pe de altă parte, atitudinea sinceră pe care o invocă inculpatul nu poate constitui circumstanța atenuantă prev. de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.

în condițiile în care, așa cum a reținut și instanța de fond, starea de fapt stabilită pe baza declarațiilor părții vătămate și a martorilor, precum și a celorlalte mijloace de probă administrat în cauză este diferită de versiunea prezentată de inculpat, care a încercat să-și minimalizeze vinovăția. Luând în considerare faptul că inculpatul a exercitat violențe repetate asupra părții vătămate, Înalta Curte constată că fapta acestuia prezintă în concret un ridicat pericol social ce nu justifică reducerea pedepsei aplicată de instanța de fond și menținută de instanța de apel, întrucât, prin cuantumul și modalitatea de executare, acesta este aptă să asigure reeducarea inculpatului, prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni dar și o constrângere corespunzătoare încălcării legii penale.

Pentru aceste considerente, având în vedere și faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 385/9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de inculpat ca nefondat, constatând că acesta a săvârșit cu vinovăție fapta pentru care a fost condamnat iar pedeapsa aplicată este bine dozată și nu se justifică reducerea acesteia. Conform dispozițiilor art. 385/16 alin. (2) C. proc. pen. se va computa durata arestării preventive, la zi iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod recurentul – inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.A.C. împotriva deciziei penale nr. 45/A din 10 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția II-a penală. Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului D.A.C., durata reținerii și arestării preventive de la 28 iunie 2010 la 08 iunie 2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parțial apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 08 iunie 2011.