ÎCCJ, Decizia nr. 220/2011
ÎCCJ, Decizia nr. 220/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
Din actele dosarului
constată următoarele:
Prin încheierea nr. 1346 din 31 august 2011
pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost
respinsă, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată
de inculpatul B.S., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare
statului.
Pentru a pronunța
această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că inculpatul B.S. a
solicitat, în conformitate cu dispozițiile art. 160
1
C. proc. pen.,
liberarea provizorie sub control judiciar cu obligarea de a respecta obligațiile
prevăzute de art. 160 din același cod, ce vor fi stabilite de către instanța de
judecată.
În motivarea cererii
s-a susținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile pentru admisibilitatea în
principiu a cererii și că, din actele și lucrările dosarului nu rezultă
necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să comită alte infracțiuni și nici
date că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor
părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau
prin alte asemenea fapte. Cu privire la acest din urmă aspect, s-a arătat că,
în speță, au fost audiați un număr mare de inculpați, învinuiți și martori, a
fost efectuată o percheziție domiciliară în urma căreia au fost ridicate o
serie de bunuri aparținând inculpatului și familiei sale, bunuri care ulterior
au fost restituite deoarece nu prezentau importanță pentru cauză, iar
suporturile magnetice pe care au fost stocate convorbirile telefonice purtate
de inculpat cu ceilalți inculpați se află în posesia organului de urmărire
penală, astfel că nu există niciun risc de distrugere a acestor mijloace de
probă.
În susținerea cererii
au fost invocate și circumstanțele personale favorabile ale inculpatului,
caracterizarea depusă la dosar cu privire la profilul moral, respectiv
profesional al inculpatului, lipsa antecedentelor penale, și situația familială
a acestuia și anume faptul că are un copil minor și este singurul întreținător
al familiei, solicitându-se în final, prin trimitere la normele procesual penale
interne și constituționale, dar și la art. 5 din C.E.A.D.O., admiterea cererii
astfel cum a fost formulată și liberarea inculpatului cu instituirea în sarcina
acestuia a obligațiilor prevăzute de art. 160
2
C. proc. pen., ce
urmează a fi stabilite de instanța de judecată.
Examinând cererea
formulată, prima instanță a constatat că aceasta nu este întemeiată.
S-a reținut că, prin
încheierea nr. 759 din 25 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția
penală, rămasă definitivă prin încheierea penală nr. 143 din 31 mai 2011 a aceleiași instanțe, completul de 5 judecători, s-a luat măsura arestării preventive față de
inculpatul B.S. pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 25 mai 2011 și
până la 22 iunie 2011, inclusiv pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și
pedepsite de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003; art. 26 C. pen., raportat la art.
255 pct. 1 C. pen., raportat la art. 6 și 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000 cu
aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și de art. 26 C. pen., raportat la art. 273
C. vam. (Legea nr. 86/2006), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.,
emițându-se mandatul de arestare preventivă nr. 16/ U din 25 mai 2011.
În concret, în
sarcina inculpatului B.S. s-a reținut că a inițiat și constituit un grup
infracțional organizat în cadrul căruia:
La data de 7
septembrie 2010, orele 17
14:46
, inculpatul B.S. s-a angajat să
transmită o sumă foarte mare de bani (atât de mulți încât nu pot fi puși
într-un plic) de la inculpatul A.N.A.R.B.M. către inculpatul B.E., reprezentând
datorii acumulate de acesta din urmă către grupul infracțional organizat
constituit în cauză și care include conducerea și numeroși lucrători vamali de
la B.V. Constanța Sud Agigea, pentru serviciile ce i-au fost prestate de grupul
infracțional în sensul permiterii accesului în țară a unui mare număr de
containere conținând, după caz, mărfuri contrafăcute, subevaluate sau mărfuri
în plus față de cele declarate în vamă.
La data de 08
septembrie 2010, orele 14
40:56
, inculpatul B.S. s-a angajat față de
inculpatul A.N.A.R.B.M. să transmită o sumă de 4.000 dolari S.U.A. către
inculpatul B.E., unul din liderii grupului criminal organizat constituit în
cauză, în condițiile în care respectivii bani erau parțial destinați și
lucrătorilor vamali de la B.V. Constanța Sud Agigea pentru permiterea intrării
în țară a unor containere cu mărfuri introduse în vamă de antemenționatul intermediar
vamal.
La data de 10
septembrie 2010, orele 18
51:43
, inculpatul B.S. i-a pretins
inculpatului A.N.A.R.B.M. o sumă de bani determinată prin expresia „57”, ce
urma să fie dată cu titlu de mită lucrătorilor vamali de la B.V. Constanța Sud
Agigea, precum și liderilor grupului criminal organizat pentru sprijinirea
activităților ilicite ale inculpatului A.N.A.R.B.M., constând în introducerea
frauduloasă în țară a unor containere cu mărfuri importate.
La data de 23
septembrie 2010, orele 15
40:54
, inculpatul B.S. a fost înștiințat de
inculpatul A.N.A.R.B.M. că va primi 100 milioane lei, pentru a fi oferiți ca
mită vameșilor de la B.V. Constanța Sud Agigea pentru intrarea în țară a unui
container cu postav.
La data de 27
septembrie 2010, orele 10
31:43
, inculpatul B.S. a stabilit o
întâlnire cu intermediarul vamal L.S., pentru a se pune de acord cu acesta în
privința selectării unei firme fantomă, prin intermediul căreia să se efectueze
operațiunile frauduloase de import ale intermediarului, prin B.V. Constanța Sud
Agigea, precum și pentru a stabili sumele de bani ce trebuiau oferite cu titlu
de mită vameșilor.
La data de 01
octombrie 2010, ora 09
08:41
, inculpatul B.S. s-a implicat în
intermedierea introducerii în țară a unor mărfuri importate printr-o firmă
fantomă: SC I.B. SRL, pentru care actele și ștampilele aferente se găseau de la
bun-început în posesia societății de intermediere a transportului, întrucât societatea
ultim indicată a fost înființată de foarte scurt timp în acest scop.
La data de 01
octombrie 2010, orele 11
54:54
, inculpatul B.S. a fost informat de
inculpatul A.N.A.R.B.M. că i-a plătit deja suma de un miliard trei sute de
milioane, bani ce reprezintă atât datoriile licite către firma de intermediere
a transportului, cât și datorii către grupul infracțional organizat și mită
pentru lucrătorii vamali.
La data de 04
octombrie 2010, orele 14
13:44
, inculpatul B.S. a negociat cu
inculpatul M.R. plata unei sume de bani pentru introducerea în țară a unor
containere cu mărfuri, intermediate de acesta, prin B.V. Constanța Sud Agigea.
La data de 06
octombrie 2010, orele 11
14:02
, inculpatul B.S. și inculpatul Ț.V. au
discutat despre oferirea de mită lucrătorilor vamali de la B.V. Constanța Sud
Agigea, în timp ce B.S. se găsea la Poarta nr. 10 a Portului Constanța Sud Agigea.
La datele de 08, 13,
18, 19 și 22 octombrie 2010, inculpatul B.S. a negociat plata unor sume de bani
cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la B.V. Constanța Sud Agigea,
împreună cu numitul N.J., reprezentant al SC S.A.I.G. SRL, pentru introducerea
în țară a unor containere cu mărfuri negociate de acesta din urmă.
La data de 10
noiembrie 2010, orele 13
39:37
, inculpatul B.S. împreună cu
inculpatul Ț.V. au intermediat oferirea de mită către lucrătorii vamali de la B.V.
Constanța Sud Agigea pentru introducerea în țară a 4 containere cu mărfuri.
La data de 10
noiembrie 2010, orele 14
27:20
, inculpatul B.S. a preluat un plic
conținând o sumă neprecizată de bani de pe biroul unui angajat al SC E.E. SRL
(numitul A.) pentru a oferi banii ca mită lucrătorilor vamali de la B.V.
Constanța Sud Agigea pentru a facilita intrarea în țară a unor containere cu
mărfuri, introduse în vamă de antemenționata societate.
La data de 12
noiembrie 2010, orele 15
46:56
și 19
01:06
, inculpatul B.S.
a intervenit cu succes pe lângă lucrătorii vamali de la B.V. Constanța Sud
Agigea pentru ca aceștia să permită intrarea în țară a unui container prezentat
de intermediarul vamal M.R.S., reprezentant al SC R.A.C.S. SRL, conținând
mărfuri contrafăcute, purtând ilegal însemnele mărcii înregistrate V.
La data de 12
noiembrie 2010, orele 16
22:12
, inculpatul B.S. i-a pretins
inculpatului C.M., reprezentant al SC M.I. SRL, intermediar vamal, o sumă de
bani descrisă ca „89” și o altă sumă de bani, descrisă ca „19 cu 70”, cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la B.V. Constanța Sud Agigea, pentru introducerea
în țară a două containere cu mărfuri.
La data de 07
ianuarie 2011, ora 10
46:16
, inculpatul B.S. a stabilit sumele ce
urmează să fie date ca mită lucrătorilor vamali de la B.V. Constanța Sud Agigea
pentru introducerea în țară a unor containere cu încălțăminte, sume ce veneau
în contradicție cu cele stabilite de inculpatul D.L., Ș.B.V. Constanța Sud
Agigea.
La data de 17
ianuarie 2011, orele 18
27:22
, inculpatul B.S. a negociat cu M.R.S.
introducerea în țară a mai multor containere ce conțineau mărfuri în plus față
de cele declarate.
La data de 19
noiembrie 2010, orele 11
43:31
, inculpatul B.S. a planificat împreună
cu inculpatul Ț.V. prezentarea la B.V. Constanța Sud Agigea a unor facturi
falsificate de export pentru a finaliza o operațiune vamală.
Ulterior, măsura
arestării preventive a fost prelungită succesiv de către instanța de fond, în
conformitate cu dispozițiile art. 155 și urm. C. proc. pen., ultima dată, prin
încheierea nr. 1196 din 11 august 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție, în dosarul nr. 6485/1/2011, începând cu data de 22 august 2011 până
la 20 septembrie 2011, inclusiv.
Temeiul de drept al
luării măsurii arestării preventive a fost constituit de dispozițiile art. 148 lit.
f) C. proc. pen., judecătorul reținând că există indicii temeinice care duc la
presupunerea rezonabilă că inculpatul B.S. a comis infracțiunile pentru care
este cercetat, infracțiuni pedepsite de lege cu închisoarea mai mare de 4 ani
și probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru
ordinea publică.
Prima instanță a
reținut, din interpretarea dispozițiilor art. 160
2
alin. (1) și (2) C.
proc. pen., că soluționarea unei cereri de liberare provizorie sub control
judiciar presupune două etape, una prealabilă, a examinării admisibilității în
principiu a cererii și cea de a doua, care constă în analizarea temeiniciei
unei atare cerere. Sub aspectul admisibilității în principiu a cererii s-a
constatat că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege, infracțiunile
intenționate pentru care este cercetat inculpatul fiind sancționate de lege cu
pedeapsa închisorii care nu depășește 18 ani, temeinicia cererii urmând a fi
analizată prin prisma dispozițiilor art. 160
2
alin. (2) C. proc.
pen. și a oportunității admiterii unei astfel de cereri în raport cu datele
care caracterizează persoana inculpatului, stadiul procesului și complexitatea
cauzei.
Astfel, s-a constatat
că actele de urmărire penale nu relevă date sau indicii pe care să se
întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că inculpatul B.S. ar săvârși alte
infracțiuni sau ar întreprinde acțiuni de natură a influența probatoriul
administrat, în condițiile în care acesta nu este cunoscut cu antecedente
penale, iar la data formulării cererii de liberare provizorie sub control
judiciar, suporturile pe care sunt stocate convorbirile telefonice purtate de
inculpat cu alți coinculpați din prezenta cauză, și care constituie
principalele mijloace de probă pe baza cărora organul de urmărire penală
susține vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunilor de săvârșirea cărora
este bănuit, se aflau în păstrarea organelor judiciare, împrejurare ce exclude
posibilitatea deteriorării sau alterării lor de către orice persoană, nefiind
astfel incidente situațiile prevăzute expres de art. 160
2
alin. (2) C.
proc. pen., în care nu poate fi acordată liberarea.
Garantarea dreptului
legal al inculpatului de a formula oricând în cursul procesului penal o cerere
de liberare provizorie sub control judiciar, nu echivalează însă, cu însăși
admiterea cererii, dacă se constată îndeplinite condițiile prevăzute de art. 160
2
alin. (1) și (2) C. proc. pen., deoarece, pe lângă vocația legală, trebuie
analizată și oportunitatea admiterii cererii, în raport cu prevederile art. 136
alin. (2) și (8) C. proc. pen., instanța având posibilitatea de a admite
cererea sau de a o respinge motivat, atunci când aceasta nu servește scopului
stabilit de legea penală, criteriile avute în vedere privind atât la elementele
ce vizează faptele presupus comise de inculpat (gradul de pericol social
concret, împrejurările săvârșirii infracțiunilor, urmările produse sau care
s-ar fi putut produce), cât și la cele care privesc persoana inculpatului, ele
analizându-se coroborat pentru a aprecia, în concret, în ce măsură scopul
pentru care a fost dispusă măsura arestării preventive, așa cum este definit în
art. 136 alin. (1) C. proc. pen., poate fi atins și prin liberarea provizorie a
inculpatului.
Prima instanță a
apreciat că inculpatul B.S. beneficiază de circumstanțe personale favorabile
(nu are antecedente penale, este caracterizat pozitiv de unitatea în cadrul
căreia și-a desfășurat activitatea), însă aceste aspecte nu pot fi valorificate
în mod singular, ci doar prin coroborare cu celelalte criterii.
Pe de altă parte, s-a
reținut că nu numai la luarea unei măsuri preventive, ci și la aprecierea
temeiniciei oricărei cereri care vizează punerea în libertate, trebuie
analizată (chiar și în cazul în care textul prevăzut pentru o anumită
instituție nu menționează expres), condiția referitoare la pericolul public pe care
l-ar prezenta inculpatul dacă ar fi pus în libertate, condiție cerută de art. 148
lit. f) C. proc. pen. și care a constituit temeiul legal al luării măsurii
arestării preventive a inculpatului (în acest sens s-a pronunțat în mod
constant și C.E.D.O. în cauzele L. c. Franței, C. c. României, H. c. Olandei).
Natura infracțiunilor
de săvârșirea cărora este bănuit inculpatul, gradul de pericol social concret
al acestora, reflectat de modalitățile și împrejurările în care se reține că au
fost comise respectivele infracțiuni, frecvența pe care o înregistrează în prezent
acest tip de fapte penale și urmările negative pe care le produc, contribuind
la amplificarea fenomenului de criminalitate transfrontalieră și implicit la
diminuarea credibilității instituțiilor statului unde sunt încadrați cei în
sarcina cărora se reține că li s-au oferit sau au oferit foloase necuvenite,
cât și stadiul actual al cercetărilor penale, conduc Înalta Curte la concluzia
că nu se impune, cel puțin în acest moment procesual, lăsarea în libertate a
inculpatului.
Astfel, s-a
concluzionat că scopul pentru care s-a luat față de inculpat măsura arestării
preventive, privit prin prisma prevederilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen.,
nu poate fi atins în cauză prin punerea acestuia în libertate provizorie, la
soluționarea propunerii de arestare preventivă și de prelungire a măsurii, cât
și la verificarea în calea de atac a recursului, a încheierilor pronunțate cu
această ocazie, s-a statuat definitiv că scopul măsurii arestării preventive nu
poate fi atins în alt mod decât prin luarea și menținerea acestei măsuri
preventive privative de libertate și că de la data ultimei prelungiri a măsurii
nu au intervenit schimbări care să justifice atingerea acestui scop în alt mod,
respectiv prin liberarea provizorie a inculpatului.
S-a reținut că a
analiza instituția liberării provizorii sub control judiciar numai prin
raportare la condițiile limitativ prevăzute de art. 160
2
alin. (2) C.
proc. pen., ar însemna ignorarea cu bună știință a dispozițiilor referitoare la
scopul măsurilor preventive, printre care este și acela de a se asigura buna
desfășurare a procesului penal și tot astfel, ar însemna ca analizând numai
condițiile menționate de art. 160
2
alin. (2) C. proc. pen., să se
ajungă la punerea în libertate a unei persoane care, în raport cu infracțiunile
grave pentru care este cercetată (aderare și sprijinire a unui grup
infracțional organizat, complicitate la dare de mită), de modalitatea în care
se reține că au fost comise, de urmările produse, prezintă pericol concret
pentru ordinea publică, ceea ce este în disonanță cu prevederile legale
sus-menționate.
Împotriva acestei
hotărâri a declarat, în termen legal, recurs inculpatul, criticând-o, astfel
după cum rezultă din cuprinsul și concluziile orale formulate de către
apărătorul ales al recurentului inculpat (expuse în partea introductivă a
prezentei decizii), pentru netemeinicie, motivare eronată, prin referire la
aspecte ce vizează temeinicia măsurii arestării, pe baza unor argumente ce
exced prevederilor legale în materie.
Analizând recursul
prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit art. 385
6
alin. (3) C. proc. pen., se constată că este nefondat și va fi respins,
pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum
rezultă din analiza dispozițiilor art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen.,
scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfășurări a
procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de
la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, aceste
scopuri putând fi atinse și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau
pe cauțiune.
În același sens sunt
și dispozițiile art. 5 paragraf 3 din C.E.A.D.O.L.F. care prevede că persoana
arestată sau reținută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi
eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei
garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Referitor la
reglementările interne în materie se constată că art. 160
2
alin. (1)
și (2) C. proc. pen., prevede condițiile concrete în care aceasta poate fi
acordată.
Rezultă, așadar, că
liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură preventivă,
neprivativă de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanței
[(art. 160
2
alin. (1) C. proc. pen.)] și care presupune îndeplinirea
unor condiții, expres reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii
prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă, forma de vinovăție cu care
aceasta a fost săvârșită și inexistența datelor din care să rezulte necesitatea
de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau
că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor
părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau
prin alte asemenea fapte. De asemenea, o condiție ce rezultă implicit din
reglementarea normativă precizată o constituie preexistența măsurii arestării
luate față de învinuit sau inculpat.
Analizând actele
dosarului se constată că întemeiat prima instanță a constatat că la acest
moment procesual acordarea liberării provizorii sub control judiciar a
inculpatului nu era oportună.
Se reține, astfel, că
prin hotărâri judecătorești definitive succesive, față de inculpat a fost luată
și apoi prelungită măsura arestării preventive.
Totodată, se constată
că există date apte a convinge un observator obiectiv că la nivelul
instituțiilor vamale și portuare din Municipiul Constanța s-a constituit un
grup infracțional organizat, incluzând oameni politici deținători ai unor
importante funcții de stat (secretar general al M.A.I./senator al României),
persoane cu funcții de conducere din sistemul vamal, lucrători vamali cu
diferite grade profesionale, comisionari vamali, intermediari vamali, oameni de
afaceri implicați în activitatea de import - export de mărfuri, persoane fizice
beneficiare curente a mărfurilor importate în România și transportatori, grup
ce avea ca
scop deturnarea activităților legale ale autorităților statului român în
privința activității de import - export de mărfuri prin birourile vamale de pe
raza D.R.A.O.V. Constanța, dar și din Municipiul București, prin acapararea
instituțiilor competente, determinate să își exercite prerogativele exclusiv
pentru realizarea intereselor economice ale grupului infracțional organizat.
Practicile grupului
infracțional organizat constau în instituirea unei rețele structurale
funcționale de taxare ilicită, în favoarea grupului, a containerelor cu mărfuri
procesate în punctele vamale, facilitându-se concomitent introducerea în țară
de mărfuri contrafăcute, mărfuri interzise la import, mărfuri ce nu erau
însoțite de avizele sau autorizațiile necesare, mărfuri de altă natură sau în
alte cantități decât cele declarate în vamă, falsificarea sistematică a
documentelor de achiziție externă a mărfurilor (în scopul diminuării bazei de
taxare vamală a acestora), mărfuri flagrant subevaluate, mărfuri provenind de
la societăți comerciale ori din țări ce necesită taxarea anti-dumping, fără
perceperea acestor taxe.
Rețeaua structurală
constituită de grupul infracțional organizat percepea sume de bani ilicite,
inclusiv pentru procesarea vamală legală a mărfurilor licit introduse în
România, în caz contrar, aceste mărfuri fiind amânate sine die de la controlul
vamal.
Infracțiunile,
mijloace de acțiune ale grupului infracțional organizat erau reprezentate de darea
și luarea de mită, traficul de influență, evaziunea fiscală, contrabanda,
falsul în înscrisuri sub semnătură privată, falsul material în înscrisuri
oficiale, falsul intelectual, uzul de fals, folosirea de documente falsificate
la autoritatea vamală, infracțiuni contra drepturilor de marcă industrială
înregistrată.
Potrivit cercetărilor
efectuate până în prezent membrii grupului infracțional organizat erau
structurați pe paliere de conducere și control: B.E. și P.A.C., de protecție
externă: M.L. și B.M., comandă și coordonare la nivelul sistemului vamal: C.S.,
D.L.A., B.L., O.C.C. și S.I., execuție la nivelul sistemului vamal: M.A., R.V.,
D.I.D., R.M.I., G.N., H.J., T.H.D., execuție – comisionari vamali și angajați
ai comisionarilor vamali: T.D.I., Ț.V., B.S., I.M.I., P.L., O.M., H.L., C.M., Z.R.,
D.I., execuție – intermediari vamali, oameni de afaceri, persoane fizice: E.H.A.,
A.N.A.R.B.M., R.M., C.L., A.A., D.M., C.M., L.S., Z.Q., G.N., N.J.
Relativ la activitatea infracțională
despre care există presupunerea că a fost desfășurată de inculpatul B.S.
procurorul a reținut
că aceasta viza
transmiterea unor sume de bani inculpatului B.E., sprijinirea și intermedierea,
ca și complice, a comiterii infracțiunii de dare de mită, planificarea (împreună
cu inculpatul Ț.V.) prezentării la B.V. Constanța Sud Agigea a unor facturi de
export falsificate, infracțiunile fiind prevăzute de art. 7 pct. 1 din Legea nr.
39/2003, art. 26 C. pen., raportat la art. 255 pct. 1 C. pen., art. 6 și 7 pct.
2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C.
pen., raportat la art. 273 C. vam. (Legea nr. 86/2006), totul cu aplicarea
dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen.
Astfel, faptele
pentru care inculpatul este cercetat și pentru care s-a luat măsura arestării
preventive respectă, sub aspectul regimului sancționator, condițiile prevăzute
de art. 160
2
alin. (1) C. proc. pen., dar, cu toate acestea, din
analiza cauzei în ansamblul său, rezultă că cererea de liberare provizorie nu
îndeplinește condiția oportunității, implicit prevăzută de normele ce
reglementează această instituție.
Acordarea liberării
sub control judiciar reprezintă o vocație și nu un drept al inculpatului, doar
instanța fiind în măsură să aprecieze asupra oportunității dispunerii acestei
măsuri, normele europene necontravenind dispozițiilor art. 160
2
alin.
(1) C. proc. pen. Având în vedere acest ultim aspect, se constată că aprecierea
cu privire la oportunitatea măsurii presupune un examen al cauzei concrete cu
privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea inculpatului/învinuitului,
calitatea acestuia, modul de săvârșire al faptei, natura acesteia,
circumstanțele concrete ale cauzei și cele privind persoana învinuitului sau
inculpatului.
Totodată,
dispozițiile art. 5 paragraf 3 din Convenție, anterior indicat, nu instituie o
obligație de acordare a liberării persoanei private de libertate în cursul
procedurii judiciare, chiar cu impunerea oferirii de garanții în sensul arătat
de art. 5 paragraf 3 teza finală, iar luarea măsurilor preventive alternative
celor privative de libertate, chiar în accepțiunea art. 136 alin. (2) C. proc.
pen., se subsumează realizării scopurilor acestora.
Așa fiind, se
constată că gravitatea faptelor despre care există indicii ce creează
presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, contextul în care
acestea au fost comise și impactul lor, conduc la concluzia că scopul măsurilor
preventive nu poate fi, cel puțin în stadiul procesual actual, atins fără
privarea de libertate a inculpatului, în vederea normalei desfășurări a
procesului penal, aflat într-o fază incipientă, urmărirea penală nefiind
finalizată, având în vedere caracterul complex al cauzei, natura variată și
numărul crescut al probelor ce trebuie în continuare administrate pentru
aflarea adevărului și lămurirea cauzei sub toate aspectele.
Se constată,
totodată, că la aprecierea asupra acordării liberării provizorii sub control
judiciar circumstanțele personale ale inculpatului nu pot să fie prioritar
avute în vedere și nici să prevaleze principiului aflării adevărului și
necesității desfășurării normale a procesului penal. Astfel, aspectele
referitoare la inculpat nu sunt suficiente în speță pentru a fundamenta
concluzia că cererea de liberare provizorie este întemeiată, aspectele indicate
neputând fi avute în vedere izolat față de interesul general al menținerii
ordinii sociale, ce prevalează, în anumite circumstanțe, dreptului persoanei
deținute de a fi cercetată în stare de libertate.
Așa fiind, se reține
că soluția dispusă de către prima instanță a realizat o corectă interpretare și
aplicare, cauzei concrete dedusă judecății, a normelor legale incidente în
speță, hotărârea astfel pronunțată fiind legală, temeinică și riguros
argumentată.
Criticile invocate în
recurs sunt nefondate.
Soluția primei
instanțe a avut în vedere necesitatea atingerii scopului măsurilor preventive,
reglementat de art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen., care, în prezenta
cauză, la acest moment procesual nu poate fi realizat în absența privării de
libertate a inculpatului, având în vedere natura infracțiunilor despre care
există presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, gravitatea
acestora, complexitatea cauzei și necesitatea desfășurării în bune condiții a
urmăririi penale, argumentele invocate de către instanță, contrar susținerilor
apărării, fiind apte a justifica soluția dispusă, care este legală, temeinică
și riguros motivată.
În ceea ce privește folosirea de către
prima instanță a unor argumente străine de cele reglementate de normele
incidente în speță aceste susțineri nu pot fi primite, referirile instanței la
temeiurile arestării demonstrând, în concret, caracterul inoportun al admiterii
cererii inculpatului, la acest moment procesual, aspectele relative la starea
de fapt și activitatea despre care există indicii că a desfășurat-o inculpatul
fiind esențiale spre a da o soluționare justă cererii de liberare, cu
respectarea condiției sine qua non de garantare a realizării scopului
procesului penal, astfel după cum prevede art. 136 alin. (1) C. proc. pen.
Pentru considerentele
ce preced dispozițiilor art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,
recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Potrivit
dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat
la plata cheltuielilor judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de inculpatul B.S. împotriva încheierii nr. 1346
din 31 august 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,
în dosarul nr. 6841/1/2011.
Obligă recurentul
inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către
stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 12 septembrie 2011.