ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 21.03.2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1093/2011

HOTĂRÂRE

21.03.2011

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1093/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând asupra recursurilor

penale de față, în baza materialului și actelor din dosarul cauzei constată următoarele:

Tribunalul Argeș,

prin sentința penală nr. 74 din 2 martie 2010 a respins cererea inculpatului D.G de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art.

20 - art. 174 și 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C.

pen. la pedeapsa de 5 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. Prin această sentință i-au

fost interzise inculpatului, pe durata executării pedepsei, conform art. 71 alin.

(1), (2) C. pen. drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

În soluționarea

acțiunii civile exercitate de partea civilă B.V., potrivit art. 14 și art. 346 alin.

(1) C. proc. pen. raportat la art. 998 și urm. C. civ. a fost admisă acțiunea,

inculpatul fiind obligat la plata sumei de 400 lei daune morale. De asemenea, a

fost admisă cererea părții civile Spitalul Județean Pitești fiind obligat

inculpatul la plata sumei de 1420,23 lei către aceasta. Inculpatul a fost

obligat la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.

Instanța a fost

sesizată prin rechizitoriul nr. 158/P/2008 din 26 februarie 2009 al Parchetului

de pe lângă Tribunalul Argeș, consecutiv căruia potrivit art. 300 C. proc. pen.

s-a și investit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a

inculpatului D.G pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor

calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 alin.

(1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu reținerea art. 73 lit. b) C. pen.

și constând în aceea că în seara zilei de 16 ianuarie 2008 în urma unei

discuții contradictorii cu partea vătămată B.V., în timp ce se aflau în fața

sediului Primăriei din orașul Topoloveni, inculpatul a scos un cuțit din

buzunarul drept al blugilor și a înjunghiat partea vătămată de 3 ori, atât în

abdomen cât și în umărul drept, cauzându-i acestuia leziuni traumatice ce au

necesitat circa 40 de zile îngrijiri medicale și care i-au pus viața în

primejdie.

Hotărând soluționarea

în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu dispozițiile art.

345 alin. (2) C. proc. pen. după efectuarea cercetării judecătorești, în

condițiile art. 289 - art. 291 C. proc. pen. în cursul căreia au fost

administrate probele strânse la urmărirea penală, instanța fondului a examinat

și apreciat materialul probator, confirmând existența faptei penale deduse

judecății și vinovăția penală a autorului acesteia în care sens a reținut

următoarele:

În seara zilei de 16

ianuarie 2008 între inculpatul D.G și partea vătămată B.V. a avut loc un schimb

de replici contradictorii generate de o tranzacție încheiată anterior între cei

doi ce a avut ca obiect schimbul unor telefoane mobile. Cei doi s-au întâlnit

în fața sediului Primăriei orașului Topoloveni, partea vătămată fiind însoțită

și de martorul C.G.C.

Pe fondul acestor

replici, partea vătămată i-a aplicat inculpatului o lovitură cu pumnul în zona

feței, gest care a reieșit din declarațiile ambelor părți coroborate și cu

declarația martorului ocular. În fața acestei agresiuni, inculpatul D.G, după

cum a reieșit din declarațiile părții vătămate și ale martorului C.G.C., a scos

un cuțit din buzunarul drept al blugilor și l-a înjunghiat de 3 ori pe B.V.,

atât în abdomen, cât și în umărul mâinii drepte.

În urma loviturilor

primite, partea vătămată a suferit leziuni traumatice, respectiv plăgi înjunghiate

în zona hipocondrului stâng, la nivelul zonei anterioare a axilei dreapta, iar

la nivelul hipocondrului și flancului stâng a fost localizată o plagă

înjunghiată de 3,5 – 4 cm lungime cu traiect pe sub grilajul costal ce pare a

fi penetrantă în cavitatea abdominală cu hematom al peretelui abdominal, ce au

necesitat spre vindecare circa 40 de zile de îngrijiri medicale de la data

producerii și care i-au pus victimei viața în primejdie m după cum rezultă din

raportul de expertiză medico-legală nr. 49/A7 întocmit de SML Argeș la data de

30 ianuarie 2008.

În declarațiile sale

(filele 12-15 dosar urmărire penală, 19), inculpatul D.G nu a recunoscut

săvârșirea faptei susținând, pe de o parte, că cel care a inițiat agresiunea cu

cuțitul a fost partea vătămată, cuțitul aparținând acesteia, iar pe de altă

parte, că de fapt partea vătămată s-ar fi rănit în momentul contactului fizic

între cele două părți. Aceste declarații au fost contrazise însă de materialul

probator administrat în cauză în special de declarațiile martorului ocular C.C.,

declarații ce s-au coroborat cu cele constatate în cuprinsul raportului de

expertiză medico-legală, precum și cu completarea acestui raport unde s-a

arătat că leziunile traumatice suferite de partea vătămată se puteau produce cu

un corp tăietor înțepător, prin heteroagresiune, iar poziția agresor - victimă

a fost de față în față (fila 40 dosar urmărire penală).

În cauză, a fost

efectuat și un raport de expertiză medico-legală psihiatrică, din cuprinsul

căruia a reieșit că inculpatul D.G prezintă tulburare mixtă a personalității de

tip excitabil impulsiv și antisocială, cu decompensări psihotice în

antecedente, iar în legătură cu fapta comisă discernământul a fost păstrat

(raport de expertiză medico-legală nr. 365/A1 din 11 februarie 2009, filele

50-51 dosar urmărire penală).

Având în vedere

materialul probator astfel cum a fost analizat mai sus instanța a considerat că

acesta dovedește atât existența faptei de tentativă de omor cât și vinovăția

inculpatului față de fapta comisă.

În drept, fapta

inculpatului D.G care, în seara zilei de 16 ianuarie 2008 i-a aplicat părții

vătămate B.V. 3 lovituri cu cuțitul în zona umărului mâinii drepte și a

abdomenului de pe urma cărora aceasta din urmă a suferit leziuni traumatice ce

au necesitat spre vindecare un număr de 40 de zile de îngrijiri medicale și

care i-au pus viața în primejdie, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 alin.

(1) lit. i) C. pen.

S-a apreciat că fapta

inculpatului a fost comisă cu intenție indirectă astfel, obiectul folosit de acesta

în agresiune, apt să producă leziuni fatale, numărul și intensitatea

loviturilor și zonele corpului părții vătămate afectate de agresiune, ceea ce a

convins cu privire la existența intenției de a suprima viața. În acest context

s-a considerat că cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice în

infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen., nu poate fi primită, știut fiind

faptul că, în cazul acestei din urmă infracțiuni inculpatul nu acționează cu

scopul de a suprima viața, ci doar de a produce vătămări corporale victimei. În

orice caz, nu putea fi vorba deloc de infracțiunea prevăzută de art. 181 C.

pen., atâta vreme cât leziunile traumatice i-au pus viața în primejdie

victimei.

La individualizarea

sancțiunii penale în conformitate cu art. 72 și urm. C. pen. instanța fondului

a avut în vedere următoarele:

Din fișa de cazier

judiciar a inculpatului a rezultat că acesta a mai suferit anterior o

condamnare la pedeapsa închisorii de 3 ani, prin sentința penală nr. 168 din 16

aprilie 2004 pronunțată de Judecătoria Topoloveni, definitivă prin decizia

penală nr. 485 din 14 octombrie 2004 a Curții de Apel Pitești, fiind arestat la

24 decembrie 2003 și eliberat la 21 decembrie 2005, cu un rest de pedeapsă de

366 de zile, motiv pentru care instanța a reținut că inculpatul a săvârșit

infracțiunea dedusă judecății în stare de recidivă postexecutorie prev. de art.

37 lit. b) C. pen.

La individualizarea

judiciară a pedepsei la care a fost condamnat inculpatul, instanța a avut în

vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.,

respectiv : limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, gradul de

pericol social concret al faptei reliefat de modul și mijloacele folosite,

respectiv folosirea unui instrument apt să producă urmări fatale, consumarea a

trei lovituri cu acest instrument periculos, împrejurările în care a fost

comisă, pe timp de noapte, într-un loc destinat publicului, dar care la

momentul producerii faptei era pustiu, urmările produse și cele care s-ar fi

putut produce ce au constat în leziunile traumatice produse ce i-au pus viața

în primejdie victimei, persoana inculpatului care este cunoscut cu antecedente

penale și care nu și-a recunoscut vinovăția în raport de fapta comisă.

Instanța a reținut totuși,

în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C.

pen. având în vedere că gestul inculpatului a fost provocat la rândul său de un

alt gest agresiv al părții vătămate, care i-a aplicat inculpatului un pumn în

zona feței, aspect recunoscut chiar și de partea vătămată. Considerăm că fapta

inculpatului s-a produs pe acest fond de tulburare pricinuită de atitudinea

părții vătămate la care s-au adăugat și antecedentele de natură psihică ce au

reieșit și din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, analizat mai

sus.

Procedând la

soluționarea acțiunii civile exercitate în procesul penal, în conformitate cu

art. 14 și art. 346 C. proc. pen. - raportat la art. 998 C. civ., s-a admis

acțiunea părții civile B.V., în parte, dispunându-se obligarea inculpatului la

plata sumei de 400 lei daune morale, avându-se în vedere trauma suferită de

partea vătămată, dar și atitudinea culpabilă a acesteia, iar cererea de daune

materiale a fost respinsă ca nedovedită. De asemenea, inculpatul a fost obligat

la plata sumei de 1420,23 lei către partea civilă Spitalul Județean Pitești,

reprezentând cheltuielile de spitalizare pricinuite de internarea părții

vătămate.

Împotriva

hotărârii sus citate a formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș,

dar și inculpatul D.G, aducând critici de nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, în apelul

său, Parchetul a invocat greșita reținere în favoarea inculpatului a

circumstanței atenuante legale a scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b)

C. pen., în contextul în care s-a susținut că nu s-a efectuat o analiză

concretă a stării psihice în care s-a aflat inculpatul în momentul săvârșirii

infracțiunii.

S-a mai arătat că

pedeapsa de 5 ani închisoare nu reflectă gradul de pericol social al

infracțiunii comise, impunându-se, în raport cu starea de recidivă

postexecutorie în care s-a săvârșit fapta, aplicarea unui spor.

Inculpatul a

învederat Curții că în mod eronat prima instanță a reținut vinovăția sa în

săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, deși lipsește

intenția în comiterea faptei, împrejurare în care s-ar fi impus achitarea,

conform art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În subsidiar,

inculpatul a solicitat instanței de apel achitarea sa în temeiul art. 10 lit. e)

C. pen., fapta fiind săvârșită în stare de legitimă apărare.

Curtea de Apel

Pitești, verificând sentința atacată pe baza materialului probator aflat la

dosar, în raport cu motivele de nelegalitate și netemeinicie invocate de

procuror și inculpat, dar și din oficiu cu privire la toate celelalte aspecte

de fapt și de drept deduse judecății - în conformitate cu prevederile art. 371

alin. (2) C. proc. pen. - a constatat, prin decizia nr. 81/A din 5 octombrie 2010 a Secției penale și pentru cauze cu minori de și familie, următoarele:

Este necontestată

împrejurarea că la data de 16 ianuarie 2008, între inculpatul D.G și partea

vătămată B.V. s-au purtat discuții contradictorii, generate de o tranzacție

încheiată anterior, în cursul căreia considera partea vătămată că a fost

înșelată de către inculpat. Discuția dintre cei doi a degenerat, astfel că

partea vătămată l-a lovit cu pumnul peste față pe inculpat, urmare căreia

acesta a scos din buzunar un cuțit și i-a aplicat trei lovituri părții

vătămate, atât în zona abdomenului cât și în umărul mâinii drepte.

Susținerea

parchetului în sensul că prima instanță a reținut în mod greșit circumstanța atenuantă

legală a scuzei provocării este neîntemeiată, în raport de datele speței și de

dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen.

Astfel, potrivit

acestui text de lege constituie circumstanță atenuantă legală „săvârșirea

infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de

o provocare din partea persoanei vătămată, produsă prin violență, printr-o

atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă”.

Revenind la speță, se

constată că dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., se suprapun peste situația de

fapt reținută în mod corect de prima instanță, respectiv împrejurarea că

inculpatul a aplicat cele trei lovituri de cuțit numai ca urmare a conduitei

ilicite a părții vătămate, care îi aplicase anterior o lovitură cu pumnul în

zona feței. In prezența unei atare agresiuni, în mod obișnuit, o persoană

reacționează iar mijloacele de apărare sunt la latitudinea sa; faptul că

acestea au fost disproporționate cu pericolul cauzat de conduita ilicită a

părții vătămate, nu poate înlătura reținerea circumstanței legale atenuante a

scuzei provocării. În nici un caz însă, inculpatul nu poate invoca, cu temei,

săvârșirea infracțiunii în stare de legitimă apărare, avându-se în vedere

disproporția vădită dintre atac și apărare.

Sub acest aspect,

ambele motive de apel, susținute în sens contrar de către parchet și inculpat,

au fost considerate ca neîntemeiate, rezultând că lovirea cu pumnul a

inculpatului a fost de natură a-i cauza o puternică tulburare, iar pe acest

fond s-a săvârșit fapta, nefiind, însă, incidente dispozițiile art. 44 C. pen.,

privind legitima apărare, având în vedere cele enunțate anterior.

Aplicarea de către

inculpat a mai multor lovituri cu cuțitul în zone vulnerabile, dovedesc

intenția de a ucide, astfel că susținerea contrară a inculpatului, în sensul

lipsei de vinovăție, este neîntemeiată.

Așa cum s-a precizat,

individualizarea judiciară a pedepsei nu a fost corect făcută în raport de

datele speței, apreciindu-se că pedeapsa de 5 ani închisoare nu este de natură

să asigura finalitatea înscrisă în art. 52 C. pen., respectiv prevenția

generală și specială. Se impunea aplicarea unei pedepse sub limita de 5 ani,

astfel că, sub acest aspect, se apreciază că este neîntemeiată susținerea

parchetului care, dimpotrivă, solicită aplicarea unei pedepse mai severe,

eventual, aplicarea unui spor.

In afara motivului

privind aplicarea unei pedepse greșit individualizate (prea severe) nu au fost

identificate alte motive de desființare a hotărârii, urmând a se admite numai

apelul inculpatului, în temeiul dispozițiilor art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen., iar cel formulat de parchet va fi respins, în conformitate cu

dispozițiile art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

La dosarul cauzei s-a

depus cererea șefului Postului de Poliție Crângurile, județul Dâmbovița, I.F.,

prin care a solicitat scutirea de amenda de 500 lei, aplicată prin încheierea

din 14 septembrie 2010.

În consecință, Curtea

a admis apelul inculpatului D.G desființând, în parte, sentința penală nr. 74

din 2 martie 2010 a Tribunalului Argeș, în sensul reducerii pedepsei principale

aplicate acestuia de la 5 ani la 4 ani închisoare, menținând celelalte

dispoziții ale sentinței apelate și respingând, totodată, apelul declarat de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș.

Cheltuielile

judiciare în sumă de 200 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu s-a

dispus a fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

Împotriva deciziei

amintite au declarat recursuri, în termen, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Pitești și inculpatul, aducând critici de nelegalitate și netemeinicie în

cauză.

Astfel, Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Pitești a criticat hotărârile sub aspectul greșitei

individualizări judiciare, potrivit cazului de casare prevăzut de art. 385

pct. 14 C. proc. pen., învederând că în cazul concursului dintre circumstanța

atenuantă și starea de recidivă, pedeapsa principală se fixează între limita

minimă la care se poate ajunge potrivit art. 76 și art. 77 C. pen. și maximul

special prevăzut de lege pentru infracțiunea respectivă, iar dacă maximul

special nu este îndestulător se poate adăuga un spor în limitele prevăzute de

art. 39 C. pen., sens în care a invocat decizia de îndrumare a Plenului

Tribunalului Suprem nr. 9 din 8 octombrie 1970.

Raportat la aceste

limite, aplicarea unei pedepse de numai 4 ani închisoare inculpatului D.G

pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat este în opinia

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești netemeinică, în condițiile în

care inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei și prezintă statut de

recidivist.

De asemenea s-a mai

susținut de către Parchet că împrejurarea în care pedeapsa aplicată, atât de

instanța de fond, cât și de instanța de apel, au fost coborâte sub minimul

special prevăzut de lege, fără a se face incident art. 76 lit. b) C. pen., sunt

nelegale.

Inculpatul a invocat

motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 385 pct. 10 și pct. 17

C. proc. pen., arătând că în mod greșit în faza cercetării judecătorești nu a

fost audiat martorul C.C.G., în condițiile în care declarația acestui martor

dată în fața de urmărire penală a fundamentat acuzarea inculpatului.

Pentru acest

considerent, s-a apreciat că s-ar impune casarea ambelor hotărâri și trimiterea

cauzei la instanța de fond cu dispoziția de a fi audiat martorul. Și în

susținerea celui de-al doilea motiv de recurs circumscris cazului de casare

reglementat în art. 385

pct. 17

C. proc. pen., astfel

cum a fost invocat, apărătorul din oficiu al recurentului inculpat a învederat

aceleași considerente.

Înalta Curte,

examinând hotărârile atacate prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și

din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385

alin. (3)

C. proc. pen., constată că prima instanță a reținut în mod corect, situația de

fapt și a stabilit vinovăția inculpatului, în baza unei juste aprecieri a

probelor administrate în cauză, dând faptei comise de aceasta încadrarea

juridică corespunzătoare. De asemenea, instanța de apel a efectuat o justă

individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, atât sub aspectul naturii și

al cuantumului, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile

generale prevăzute în art. 72 C. pen.

Referitor la

operațiunea de individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatului în

raport cu criticile aduse de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești atât

în planul legalității, dar și al temeiniciei, Înalta Curte apreciază că aceasta

corespunde exigențelor art. 52-72 C. proc. pen., dar și ale art. 80 C. proc.

pen., acordând eficiența cuvenită cauzei de agravare și circumstanței de

atenuare ce sunt concurente în cauză.

Pedeapsa aplicată,

prin cuantumul său reflectă gravitatea faptei, periculozitatea infractorului,

asigurând îndeplinirea funcției și scopurilor acesteia, dar și împrejurarea

comiterii faptei pe fondul provocării inculpatului de către partea vătămată,

printr-un act agresiv, de lovire în zona feței, cu pumnul, și prin urmare a

producerii unei tulburări, a unei stări emoționale aparte, amplificată și de

antecedentele de natură psihică ale inculpatului.

Nici cel de-al doilea

motiv de recurs susținut de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești nu

poate fi primit de Înalta Curte, în cauză neidentificându-se vreun aspect de

nelegalitate, neinserarea prevederilor art. 76 lit. b) C. pen., în cuprinsul

dispozițiilor de aplicare a pedepsei neputând atrage casarea hotărârii

pronunțate în cauză, în contextul în care pedeapsa aplicată inculpatului se

înscrie în limitele legale, un asemenea aspect având un caracter pur formal.

În ceea ce privește

motivele de recurs invocate de către inculpat, Înalta Curte le consideră

neîntemeiate în virtutea următoarelor argumente:

Cazul de casare

prevăzut în art. 385

pct. 10 C. proc. pen. se referă la situația în

care instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina

inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe admise ori

asupra unor cereri esențiale pentru părți de natură să garanteze drepturile lor

și să influențeze soluția procesului. Inculpatul pretinde că prin neaudierea în

faza cercetării judecătorești a martorului C.C.G. - martor ce a susținut cu

ocazia audierii sale în faza urmăririi penale, acuzarea inculpatului de

săvârșirea faptei - instanța nu a acordat posibilitatea inculpatului să

adreseze întrebări martorului și să-și facă astfel apărările cuvenite.

Observând materialul

probator al cauzei, Înalta Curte constată că în cauză audierea martorului nu a

mai fost posibilă recurgându-se în aceste împrejurări la aplicarea

dispozițiilor art. 327

C. proc. pen.

În acest context

susținerile inculpatului nu se circumscriu cazului de casare invocat, instanța

neaflându-se în ipostaza reglementărilor art. 385

pct. 10 C. proc.

pen., în sensul de a nu se pronunța cu privire la unele probe administrate ori

asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură a garanta drepturile și de

a influența soluția.

Pe de altă parte,

dacă instanțele au avut în vedere toate mijloacele de probă pe care le-au

analizat, dându-le o anumită apreciere, această evaluare nu poate fi modificată

de către instanța de recurs ca urmare a invocării acestui caz de casare.

Nici critica adusă de

inculpat vizând prevederile art. 385

pct. 17

C. proc.

pen., în susținerea acelorași aspecte legate de neaudierea acelui martor, nu

poate fi avută în vedere, în împrejurarea în care un asemenea motiv nu poate

constitui argument în vederea unei hotărâri contrare legii sau a unei greșite

aplicări a legii, știut fiind că de esența acestui caz de casare este

concordanța dintre soluția pronunțată și dispozițiile legale aplicate.

Față de cele

menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu

dispozițiile art. 385

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca

nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București și de inculpatul D.G împotriva deciziei nr. 81/A din 5 octombrie 2010 a Curții de Apel Pitești, Penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În conformitate cu

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.