AFFAIRE POPOVICI ET DUMITRESCU c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

06.04.2006

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Radiation du rôle (règlement amiable)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE POPOVICI ET DUMITRESCU c. ROUMANIE (CtEDO, 2006)

HUDOC · oficial

ROMÂNIA (solicitarea nr. 31549/96) HOTĂRÂREA (reglementare amiabilă) STRASBURG 6 aprilie 2006 Această hotărâre este definitivă. Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Popovici și Dumitrescu c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care se află într-o Mare Cameră compusă din domnul Wildhaber președinte C.L. Rozakis J.-P. Costa Sir Nicolas Bratza Ms. Bonello Biersan, Vajić, dnii Hedigan, Pellonpää, Tsatsa- Nikolovska, Kovler, Steiner, dnii Garlicki, Borrego Borrego, Fura-Sandström, Hajiyev, Jaeger, judecători și domnul T.L. Early, grefier adjunct al Marii Camere, După ce a deliberat în camera Consiliului la 29 martie 2006, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 31549/96) îndreptat împotriva României și dintre care trei resortisanți ai acestui stat, dle Irina Margareta Popovici, Sanda Popovici și Maria Margareta Dumitre ( În urma decesului, la 10 noiembrie 1997, Maria Margareta Dumitrescu, moștenitoarea sa, Maria Cristina Mauc Dumitrescu, resortisant francez și român, și-a exprimat dorința de a menține cererea. Din motive practice, prezenta hotărâre va continua să o numească pe Maria Margareta. Dumitrescu ca una dintre recurente, deși astăzi trebuie să atribuim această calitate domnului Maria Cristina Mauc Dumitrescu. Recurentele sunt reprezentate de domnul A. Vasiliu, avocat la București. Guvernul tãu (atît) este reprezentat de agentul său, B. Ramașcanu, de la Ministerul Afacerilor Externe. Recurentele afirmau în special că refuzul exprimat la 20 septembrie 1995 de către instanța judecătorească din Brașov de a recunoaște instanțelor de competență pentru a pronunța o acțiune în revendicare, precum și modificarea jurisprudenței instanțelor ca urmare a hotărârii de principiu a Curții Supreme de Justiție din 2 februarie 1995 erau contrare articolului 6 alineatul (1) din Convenție. În plus, recurentele s-au plâns că hotărârea a avut ca efect încălcarea dreptului lor la respectarea bunurilor lor, astfel cum a fost recunoscută prin art. 1 din Protocolul nr. 1 Cererea a fost transmisă Curții la 1 noiembrie 1998, data intrării în vigoare a Protocolului nr 11 la convenție [art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11]. Printr-o decizie din 27 iunie 2000, o cameră a primei secțiuni a Curții, compusă din domnul E. Palm, președinte, domnul W. Thomassen, domnul Gaukur Jörundsson, domnul R. Türmen, domnul C. Bîrsan, domnul J. Casadevall, domnul Maruste, judecători, și domnul O noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a doua secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Camera se compunea din domnul J.-P. Costa, președinte, domnul Loucaide, domnul Bîrsan, domnul K. Jungwiert, domnul V. Butkevych, domnul W. Thomassen și Mularoni, judecători, precum și din domnul M. S. Dolle, graffière de secțiune. La 4 martie 2003, camera a pronunțat o hotărâre în care a încheiat în unanimitate încălcarea art. 6 alin. (1) din Convenție din cauza negării dreptului de acces la o instanță și neîncălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție pe motiv că recurentele nu erau deținute de un bun în sensul acestui articol. De asemenea, Comisia a afirmat că statul pârât trebuie să plătească recurentelor 6 000 EUR (șase mii EUR) pentru daune morale și 192 EUR (o sută nouăzeci și două de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. La 30 mai 2003, recurentele au solicitat trimiterea cauzei în fața Marii Camere în temeiul articolelor 43 din convenție și 73 din regulament. La 24 septembrie 2003, Colegiul Marii Camere a primit această cerere. 10. Compoziția Marii Camere a fost arestată în conformitate cu art. 27 alin. (2) și (3) din Convenție și 24 din Regulamentul de procedură. 11. Atât reclamantele, cât și guvernul au depus un memoriu. Primele au prezentat, de asemenea, un memoriu în răspuns la al doilea. 12. A fost suspendată o audiere prevăzută inițial pentru 24 iunie 2004 deoarece procedurile relevante erau pendinte în fața instanțelor interne. Amânată la 7 decembrie 2005, instanța de judecată a fost suspendată din nou, părțile fiind angajate activ, cu asistența grefierului, în căutarea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei [art. 38 alineatul (1) litera (b) din Convenție]. Până la 7 martie 2006, părților li s-a acordat posibilitatea de a ajunge la un astfel de acord, în caz contrar, la 29 martie 2006. 13. La 7 martie 2006, în urma mai multor schimburi de corespondență între grefier și părți, Curtea a primit de la recurente și de la guvern declarații formale semnate prin care au acceptat o soluționare confidențială a cauzei 14. Prin urmare, prima cerere s-a născut în 1930 și 1932 și a locuit în București la 7 martie 2006. A treia reclamantă locuiește în Villebon pe Yvette, Franța. 16. În 1934, S.D., tatăl reclamantelor, profesor de universitate, a cumpărat un teren de 1 690 m2 din Predeal, România. În 1937, S.D. a construit pe teren o casă. 17. La 30 august 1946, o cameră a acestei case a fost rechiziționată din ordinul primăriei Predeal. 18. Pe 22 mai 1948, prefectul Brașov a ordonat restituirea casei și a terenului (denumit în continuare "bunul"). La 13 septembrie 1965, biroul notarial Brașov a consimțit că proprietatea ar fi fost naționalizată în temeiul Decretului de naționalizare nr. 92/1950. 20. La 17 august 1971, proprietatea a fost încredințată de prefectura Brașov gestionării unei baze a Securității (Departamentul de Securitate al statului). În 1992, proprietatea s-a aflat sub conducerea succesorului Securității, serviciul român de informații (NIS) prima acțiune în revendicare 22. La 8 ianuarie 1993, primele două reclamante și Maria Margareta Dumitrescu au sesizat instanța de primă instanță din Brașov cu o acțiune în revendicare pe proprie răspundere împotriva centrului de comandă militar n 05024 din NIS. Ele susțineau că ele erau moștenitoarele S.D., că acesta fusese proprietarul unui teren de 2 686 m2 situat la Predeal, pe care el a construit o casă, că în Printr-o hotărâre din 25 mai 1993, tribunalul a declarat, pe de o parte, că rechiziționarea nu ar fi putut avea ca efect trecerea bunurilor în patrimoniul statului și, pe de altă parte, naționalizarea bunurilor în temeiul decretului nr. 92/1950 a fost ilegală. Prin urmare, instanța a recunoscut părților interesate calitatea de proprietari legitimi ai casei și ai terenului și a ordonat eliminarea din registrul funciar a dreptului de proprietate al maiului și a dreptului de proprietate al defunctului S.D. 24. Prin hotărârea definitivă din 20 septembrie 1995 cu privire la un recurs în casation formulat de NIS, instanța de apel a lui Brașov a acceptat recursul și, întrucât instanțele anterioare și-au depășit competențele prin examinarea legalității naționalizării pe motiv că o astfel de chestiune nu putea fi soluționată decât printr-o lege, a respins acțiunea în revendicare a reclamantelor. Cererea de restituire în temeiul Legii nr. 112/1995 25. La o dată nespecificată, recurentele au solicitat restituirea proprietății la comisia administrativă pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 a Primăriei din Brașov (denumită în continuare "comisionul administrativ" Printr-o decizie administrativă din 29 iunie 1999, Comisia administrativă a acceptat cererea recurentelor și a dispus restituirea în natură a imobilului. 27. La 10 septembrie 1999, NIS sesizează justiția pentru a solicita anularea deciziei administrative din 29 iunie 1999. 28. Printr-o hotărâre definitivă executorie pronunțată în recurs, tribunalul departamental din Brașov a confirmat decizia administrativă, constatând în special că problema legalității naționalizării nu putea face obiectul unei proceduri în litigiu fondată pe Legea nr. 112/1995 29. Prin hotărârea din 24 octombrie 2000 pronunțată cu privire la un recurs al NIS, Tribunalul de apel al lui Brașov a anulat decizia Comisiei administrative de a lichida imobilul în natură. Aceasta a considerat că comisia administrativă nu putea lua o decizie, dar era obligată să suspende judecata până când noua acțiune în revendicare a imobilului inițiat la 22 februarie 1999 a fost pronunțată de instanțe. A doua acțiune în revendicare 30. La 22 februarie 1999, recurentele au introdus o nouă acțiune în acțiune împotriva statului (reprezentat de Ministerul de Finanțe) și a Primăriei Predeal. 31. La 21 februarie 2003, tribunalul județ din Brașov a acceptat acțiunea în revendicare a reclamantelor. 32. Printr-o decizie definitivă și irevocabilă din 15 noiembrie 2005, Curtea de Casație a confirmat hotărârea din 21 februarie 2003. 33. De la 20 februarie 2006, recurentele sunt efectiv în posesia bunurilor lor din faptul că au încheiat un act de predare și de primire a casei cu NIS, fostul proprietar al acestei clădiri. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ PERTINENTE 34. Dispozițiile legale și jurisprudența internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Brumãrescu c. România ([GC], n 28342/95, § 44, CEDO 1999-VII) și Strain și alții c. România 57001/00, § 19-26, CEDO 2005-.... 35. Legea nr. 10/2001 din 14 februarie 2001, ale cărei pasaje relevante sunt menționate în cauza Õ Strain și altele, a fost modificată prin Legea nr. 247 publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 22 iulie 2005. Noua lege extinde formele de despăgubire permițând beneficiarilor să aleagă între o compensație sub formă de bunuri și servicii și o compensație pecuniară echivalentă cu valoarea de piață a bunului care nu poate fi restituită în natură în momentul acordării sumei. 247/2005 precizează, de asemenea, în titlul VII, modul în care sunt stabilite și plătite despăgubirile pentru bunurile care au căzut în mod abuziv în patrimoniul statului. ÎN URMA 36. La 7 martie 2006, Curtea a primit de la guvern următoarea declarație: Declar că guvernul român oferă recurentelor suma globală de 13 000 EUR (treisprezece mii de euro) în vederea soluționării amiabile a cererii lor înregistrate sub numărul 31549/96 și în prezent pendinte în fața Marii Camere. Această sumă, care acoperă, de asemenea, cheltuielile și cheltuielile de judecată aferente cauzei, va fi scutită de impozit și plătită în euro, care va fi convertită în lei românești la rata aplicabilă la data plății, într-un cont bancar indicat de recurente și/sau reprezentantul autorizat al acestora, în termen de trei luni de la data notificării hotărârii pronunțate de Marea Cameră în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. De la expirarea termenului respectiv și până la data de plată, suma respectivă va crește din dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale. Această plată, împreună cu decizia definitivă din 15 noiembrie 2005 prin care Curtea de Casație a recunoscut dreptul de proprietate al recurentelor asupra bunurilor care fac obiectul cererii menționate anterior, reprezintă soluționarea definitivă a cauzei. În plus, statul membru se angajează să pună în aplicare pe deplin decizia de justiție menționată anterior, în vederea asigurării faptului că recurentele au dreptul de proprietate asupra bunurilor în cauză fără obstacole. începând cu 20 februarie 2006, recurentele sunt efectiv în posesia bunurilor lor din cauza faptului că au încheiat un act de predare și de primire a casei cu serviciul român de informații, fostul proprietar al acestei clădiri; Ministerul de Finanțe, care a reprezentat guvernul în cadrul procedurii interne, trebuie să semneze foarte curând, în conformitate cu dreptul intern, actul de predare și de primire a casei, confirmând astfel că recurentele sunt singurele proprietare ale bunului. Prezenta declarație nu se aplică în nici un caz recunoașterii de către Õ a unei încălcări a Convenției, alta decât cea constatată de Curte în hotărârea sa din 4 martie 2003. Guvernul consideră că supravegherea pe care o va exercita Comitetul miniștrilor Consiliului de l'Europe cu privire la executarea hotărârii pronunțate în speță de Curte constituie un mecanism adecvat pentru a se asigura că îmbunătățirile continuă să fie aduse în legătură cu problemele ridicate în cadrul acestuia. 37. La 7 martie 2006, Curtea a primit următoarea declarație, semnată de recurente. Subsemnatele noastre, Irina Margareta Popovici, Sanda Popovici și Maria Cristina Dumitrescu, observăm că guvernul român este pregătit să ne plătească suma globală de 13 000 EUR (treisprezece mii de euro) în vederea soluționării amiabile a cererii noastre înregistrate sub numărul 31549/96 și în prezent pendinte în fața Marii Camere. Această sumă, care trebuie să acopere eventualul prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată aferente cauzei, va fi plătită în euro, care va fi convertită în lei românești la rata aplicabilă la data plății, într-un cont bancar indicat de noi sau de reprezentantul nostru. Aceasta va fi exonerată de impozit și plătită în termen de trei luni de la data la care Marele Cameră a fost pronunțată în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. De la expirarea termenului respectiv și până la data de plată, suma respectivă va crește din dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale. Acceptăm această propunere și renunțăm la intenția de a intenta orice altă acțiune împotriva României în ceea ce privește faptele la originea cererii menționate anterior. noiembrie 2005 prin care Curtea de Casație a recunoscut dreptul nostru de proprietate asupra bunurilor care fac obiectul cererii menționate anterior, este o soluție definitivă a cauzei. noiembrie 2005 prin care Curtea de Casație a recunoscut dreptul nostru de proprietate asupra bunului care face obiectul cererii menționate anterior. În această privință, notăm că, începând cu 20 februarie 2006, suntem efectiv în posesia bunurilor noastre din cauza faptului că am încheiat un act de predare și recepție a casei cu serviciul român de informații, fostul proprietar al acestei clădiri, Ministerul de Finanțe, care a reprezentat guvernul în cadrul procedurii interne, trebuie să semneze foarte curând, în conformitate cu dreptul intern, actul de predare și recepție a casei, confirmând astfel că suntem singurii proprietari ai bunurilor. Facem această declarație în cadrul regulamentului amiabil încheiat între guvern și noi. 38. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile (art. 39 din convenție). Aceasta constată că, de la pronunțarea hotărârii din 4 martie 2003, recurentele au obținut restituirea bunului care face obiectul prezentei cereri (punctele 30-32 de mai sus). 247 din 22 iulie 2005, care extinde formele de reparație și prevede că, în cazul în care bunul nu poate fi restituit în natură, trebuie să fie echivalentă cu valoarea de piață a bunului în momentul acordării sumei (punctul 34 de mai sus). În plus, Curtea observă că a precizat deja natura și amploarea obligațiilor care revin statului pârât în cauze care se referă fie la întârzierile în luarea hotărârilor judecătorești definitive care soluționează litigiile care au ca obiect confiscarea de către fostul regim comunist, fie la posibilitatea de a obține astfel de hotărâri (Brumescu) § 65), fie pentru vânzarea de către la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Curtea reamintește doar în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (b) din Convenție, aceasta poate decide să elimine o cerere din rol în orice stadiu al procedurii dacă consideră că litigiul a fost soluționat. 40. În plus, Curtea consideră că regulamentul privind respectarea drepturilor omului, așa cum îl recunoaște Convenția și protocoalele sale (art. 37 alineatul (1) în final) 41. Prin urmare, este necesar să se șteargă cauza rolului. PE CES, CURȚA, ÎN L Întocmit în limba franceză și engleză și comunicat în scris la 6 aprilie 2006 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Luzius Wildhaber Președintele T.L. Early Adjunctul grefierului