AFFAIRE SMOLEANU c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

06.04.2006

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Radiation du rôle (règlement amiable)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE SMOLEANU c. ROUMANIE (CtEDO, 2006)

HUDOC · oficial

ROMÂNIA (solicitarea nr. 30324/96) HOTĂRÂREA (reglementare amiabilă) STRASBURG 6 aprilie 2006 Această hotărâre este definitivă. Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Smoleanu c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care are sediul într-o Mare Cameră compusă din domnii Wildhaber președintele C.L. Rozakis J.-P. Costa Sir Nicolas Bratza dnii Bonello Biersan, Vajić, dnii. Hedigan, Pellonpää, Tsatsa-Nikolovska, Kovler, Steiner, dnii Garlicki, Borrego Borrego, Fura-Sandström, Hajiyev, Jaeger, judecători și domnul T.L. Early, grefier adjunct al Marii Camere, După ce a deliberat în camera Consiliului la 29 martie 2006, Renunțarea hotărârii pe care o avem aici, adoptat la această dată în instanță la originea cauzei (n 30324/96) îndreptată împotriva României și al cărei resortisant al acestui stat, dl Elena Smoleanu, reclamanta Recurenta, care a fost admisa pentru asistenta judiciara, este reprezentata de domnul A. Vasiliu, avocat la Bucuresti. Guvernul român ( mai mult decât) este reprezentat de agenta sa, dl Ramascanu, de la Ministerul Afacerilor Externe. Recurenta sustinea mai ales ca refuzul exprimat la 13 iunie 1995 de către instanța judecătorească din Ployesti să recunoască instanțelor competențe pentru a pronunța o acțiune în revendicare, precum și refuzul aceleiași instanțe de a pronunța o a doua acțiune în revendicare, erau contrare art. 6 din Convenție. În plus, Comisia s-a plâns că hotărârea Curții din 13 iunie 1995, pronunțată în prima procedură în revendicare, a avut ca efect încălcarea dreptului său la respectarea bunurilor sale, astfel cum este recunoscut prin art. 1 din Protocolul nr Cererea a fost transmisă Curții la 1 noiembrie 1998, data intrării în vigoare a Protocolului nr. 11 Convenției [art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11], care a fost atribuită primei secțiuni a Curții [art. 1 din Regulamentul Curții]. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din Convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Regulamentul de procedură. W. Thomassen, domnul L. Ferrari Bravo, domnul Bîrsan, domnul J. Casadevall, domnul B. Zupančič și domnul T. Panțiru, judecători, și domnul M. O noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a doua secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Camera se compunea din domnul J.-P. Costa, președinte, domnul A. B. Baka, domnul Gaukur Jörundsson, domnul Loucaide, domnul C. Bîrsan, domnul M. Ugrekhelidze și Mularoni, judecători, precum și din domnul M. S. Dolle, sectiunea de graffiti. La 3 decembrie 2002, camera a pronunțat o hotărâre în care a încheiat în unanimitate încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție din cauza refuzului dreptului de a avea acces la un tribunal în ambele proceduri în cauză și neîncălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la convenție pe motiv că recurenta nu deținea un bun în sensul articolului menționat. La 27 decembrie 2002, recurenta a solicitat trimiterea cauzei în fața Marii Camere în temeiul articolelor 43 din Convenție și 73 din Regulamentul de procedură. 10. La 24 septembrie 2003, colegiul Marii Camere a acceptat această cerere. 11. Compoziția Marii Camere a fost arestată în conformitate cu art. 27 alin. (2) și (3) din Convenție și 24 din Regulamentul de procedură. 12. Atât reclamanta, cât și guvernul au depus un memoriu. Prima a prezentat, de asemenea, un memoriu în răspuns celui de-al doilea. 13. O audiere prevăzută inițial pentru data de 23 iunie 2004 a fost amânată deoarece procedurile relevante erau pendinte în fața instanțelor interne. Amânată la 7 decembrie 2005, instanța a fost suspendată din nou, părțile fiind angajate activ, cu asistența grefierului, în căutarea unei soluționări a cauzei [art. 38 alineatul (1) litera (b) din Convenție]. Până la 27 februarie 2006 părților li s-a acordat posibilitatea de a ajunge la un astfel de acord, în caz contrar, la 29 martie 2006. În urma mai multor schimburi de corespondență între grefier și părți, Curtea a primit de la guvern și reclamantă, la 21 și 22 februarie 2006, declarații formale semnate prin care acceptau o soluionare pe cale amiabilă a cauzei. 15. Prin urmare, la data de 29 martie a fost anulată la 7 martie 2006. În data de 20 ianuarie 1944, reclamanta s-a născut în 1922 și a locuit în Ployești. 17. La 20 ianuarie 1944, a primit ca zestre de la tatăl ei o casă în Ployești (denumită în continuare "casa") care cuprindea două apartamente și un garaj, precum și terenul pe care era construită casa. 18. În 1950, în timp ce reclamanta a devenit văduvă și și-a pierdut locul de muncă de asistentă medicală, statul a preluat proprietatea prin invocarea decretului de naționalizare nr. 92/1950. Nici motivele și nici baza legală a acestei exproprieri nu au fost niciodată notificate reclamantei, care a fost autorizată să utilizeze unul dintre apartamente ca chiriaș al statului. 19. În perioada 1950-1955, reclamanta a întreprins numeroase demersuri la autorități, susținând că dispozițiile Decretului nr. 92/1950 nu i se aplicau și cerând restituirea casei. Ea nu a primit niciun răspuns. 20. În 1954, statul a dărâmat garajul. Prima acțiune în revendicare a proprietății 21. printr-o hotărâre definitivă și executorie Din 13 ianuarie 1995, în apel la R.P., o societate publică de gestionare a locuințelor sociale, tribunalul județ Prahova a primit acțiunea în revendicare inițiată în 1994 de reclamantă și a dispus restituirea casei. Aceasta a constatat că, în calitatea sa de asistentă medicală și văduvă de război din 1941, recurenta făcea parte dintr-o categorie de persoane excluse din domeniul de aplicare al decretului de naționalizare. 22. Societatea R.P. a formulat un recurs în casation (recurs) împotriva acestei hotărâri, aclamând incompetența instanțelor pentru a examina aplicarea decretului nr. 92/1950 în speță. Prin hotărârea din 13 iunie 1995, tribunalul de apel din Plyguești a primit acest recurs, a clasat la Tribunalul din 13 ianuarie 1995 și a respins acțiunea recurentei pe motivul că casa devenise proprietate asupra statului în temeiul decretului 92/1950 și că instanțele na Õ nu erau competente să stabilească dacă decretul fusese aplicat corect. Curtea a adăugat că noi legi aveau să prevadă măsuri de reparație pentru bunurile pe care le aveam în mod abuziv. Pasiunile relevante ale hotărârii se citeau după cum urmează: A se vedea, de asemenea, hotărârea Curții potrivit căreia decretul nr. 92/1950 i-a fost aplicat în mod eronat constituie o chestiune care nu poate fi pronunțată de către instanțe. (...) Instanța din cauza recursului a aplicat în mod eronat legea, considerând că aceasta era competentă să cenzure aplicarea dispozițiilor legale de naționalizare în cazul recurentei. În plus, acțiunea recurentei este prematură (...) Repararea daunelor rezultate din naționalizare va fi prevăzută printr-o lege specială, astfel cum se menționează la art. 26 alineatul (3) din Legea nr. 47/1992 și la art. 77 din Legea nr. 58/91. La 6 martie 1996, recurenta a depus o cerere de restituire a casei la Comisia Administrativă de la Plyguești pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 (denumită în continuare "comisia administrativă") și a susținut că a fost deposedată de proprietatea sa cu încălcarea Decretului de naționalizare nr. 92/1950 și că tribunalul județean din Ployești , în hotărârea sa din 13 ianuarie 1995 judecase această privare de proprietate ilegală. 24. printr-o decizie din 17 iulie 1996, comisia administrativă a restituit recurentei apartamentul în care acesta locuise ca chiriaș, i-a acordat o despăgubire pentru celălalt apartament (denumit în continuare "apartamentul n"). În conformitate cu art. 12 din Legea nr. 112/1995 privind plata despăgubirilor, Comisia administrativă a decis că reclamanta avea dreptul la 11 581 867 lei românești (ROL), respectiv 3 016 EUR (EUR), la apartamentul nerambursabil și la 19 156 500 ROL, și anume 4 988 EUR pentru terenul nerambursat; aceste sume nu au fost niciodată plătite recurentei; reclamanta susține că valoarea despăgubirilor propuse era mult mai mică decât valoarea de piață a bunului nerestituit. 25. La 17 august 1996, recurenta a contestat această decizie în fața instanței de primă instanță din Plyguești. Ea a precizat că aceasta se referea în întregime la casa în natură, deoarece considera că naționalizarea fusese ilegală. 26. La 10 septembrie 1996, în timp ce procedura privind restituirea era pendinte, statul le-a vândut vechilor chiriași apartamentul n 27 Procedura de restituire a fost suspendată în așteptarea celei de-a doua acțiuni în revendicare formulată de recurentă în 1997 (punctele 29-31 de mai jos). 28. Procedura a fost reluată la o dată nespecificată, după pronunțarea hotărârii din 30 martie 1998 a Tribunalului de apel din Pluiești în a doua acțiune în revendicare (punctul 31 de mai jos). Lacțiunea în anulare a deciziei Comisiei administrative din 17 iulie 1996 inițiată de reclamantă a fost respinsă succesiv de o hotărâre a instanței de primă instanță din Ployești din 3 septembrie 1998, printr-o hotărâre a tribunalului departamental din Prahova din 21 ianuarie 1999 și, în ultimă instanță, printr-o hotărâre din 23 ianuarie 1999 aprilie 1999 a Tribunalului de apel din Plouești, care a confirmat decizia Comisiei administrative din 17 iulie 1996. A doua acțiune în revendicare 29. La 3 aprilie 1997, recurenta a introdus o nouă acțiune în revendicare în fața Tribunalului de Primă Instanță din Ployești. 30. Prin hotărârea din 10 iunie 1997, Tribunalul a respins această acțiune și a considerat că reclamanta, prin alegerea de a depune o cerere administrativă, a recunoscut că naționalizarea fusese efectuată în mod legal și că, în consecință, calea unei acțiuni în revendicare nu mai era deschisă. 31. Această hotărâre a fost confirmată succesiv de tribunalul departamental la 27 noiembrie 1997, Tribunalul de Primă Instanță din Ploue i la 30 martie 1998 și Tribunalul de Primă Instanță din Brașov la 16 decembrie 1998. 10/2001, reclamanta a adresat primăriei din Ployești o cerere de restituire în natură a apartamentului nr. 33. La 7 august 2001, primăria din Ployești i-a răspuns recurentei că apartamentul a fost vândut de la Ö Õ vechilor chiriași la 10 septembrie 1996, dar că restituirea rămâne posibilă în cazul în care aceasta ar obține în instanță anularea vânzării (punctul 34 de mai jos). Latiune în anulare a vânzării apartamentului nerambursabil 34. La 6 februarie 2002, recurenta sesizează Tribunalul de Primă Instanță din Plyguesti cu privire la o acțiune întemeiată pe Legea nr. 10/2001 în vederea obținerii anulării contractului de vânzare din 10 septembrie 1996 încheiat între la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Prin urmare, aceasta a solicitat restituirea apartamentului nr 2, obiectul contractului menționat anterior. 35. Prin hotărârea din 22 septembrie 2003, Tribunalul de Primă Instanță din Plugeti a acceptat acțiunea în anulare a vânzării, dar a respins cererea de restituire. Constatând că naționalizarea casei fusese ilegală, Tribunalul a pronunțat nulitatea contractului de vânzare din cauza lipsei de bună-credință a statului și a foștilor chiriași la încheierea contractului. Instanța a respins totuși cererea de restituire a apartamentului nr. 2, indicând reclamantei că comisia administrativă pentru aplicarea legii nr. 10/2001 era competentă să decidă restituirea apartamentului. 36. Recurenta și pârâtii au răspuns apelului la hotărârea din 22 septembrie 2003. 37. Prin hotărârea din 25 martie 2004, tribunalul d app de Ployești a respins atât cererea pârâtului privind legalitatea vânzării, cât și pe cea a reclamantei privind cererea de restituire în natură a apartamentului n (2) În ceea ce privește recursul recurentei, Curtea a statuat că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, orice acțiune în justiție care urmărea revendicarea imobilelor naționale era exclusă, calea de urmat fiind procedura administrativă de restituire prevăzută de legea menționată anterior. 38. Părțile au introdus un recurs în Casație împotriva hotărârii din 25 martie 2004. 39. La 14 decembrie 2004, Curtea de Casație (fosta Curte Supremă de Justiție) a respins recursul introdus de inculpați și l-a primit pe cel al reclamantei, cu condiția să se refere la refuzul instanței judecătorești de a se pronunța asupra cererii sale de restituire. Partea din lac din 25 martie 2004 privind anularea vânzării a devenit astfel definitivă și executorie. În ceea ce privește partea recursului referitoare la cererea de restituire, Curtea de Casație a constatat că procedura administrativă în restituire bazată pe legea nr. 10/2201 fusese suspendată (punctul 33 de mai sus) și, prin urmare, recurenta avea dreptul să solicite în justiție atât anularea vânzării, cât și restituirea bunului ca urmare a anulării vânzării. Prin urmare, Curtea de Casație a anulat hotărârea din 25 martie 2004, cu condiția ca el să refuze să soluționeze cererea de restituire și a retrimis cauza în instanță pentru a face o nouă decizie cu privire la acest punct. 40. printr-o decizie din 21 decembrie 2004, primarul din Plouești a ordonat, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a întregii case către reclamantă, și anume 120,40 m2 de suprafață locuibilă și 229 m2 de teren. 41. La 16 martie 2005, reclamanta și-a înscris dreptul în cartea jurisdicțională. 42. Curtea de apel din Plyguești și-a pronunțat hotărârea la 12 aprilie 2005. 2 a fost lovită de nulitate absolută în temeiul hotărârii definitive din 14 decembrie 2004 și a statuat în consecință că părțile trebuiau să se afle în situația anterioară încheierii vânzării și că a trebuit, prin urmare, să se restituie în natură apartamentul reclamantei. La hotărârea din 12 aprilie 2005 a fost executorie. 43. Cumpărătorii apartamentului n 2 În urma adoptării Legii nr. 219 din 6 iulie 2005 de modificare a Codului de procedură civilă, instanța de apel a Plyguești a devenit competentă să examineze recursul în casare. Ea l-a respins printr-o decizie definitivă din 4 noiembrie 2005. Legea nr. 28342/95, § 44, CEDO 1999-VII) și Strain și alții, § 19-26, CEDO 2005-.... 45. Legea nr. 10/2001 din 14 februarie 2001, ale cărei pasaje relevante sunt menționate în cauza menționată mai sus (citată anterior) Strain și altele , a fost modificată prin Legea nr. 247 publicată în Jurnalul Oficial din 22 iulie 2005. Noua lege extinde formele de despăgubire permițând beneficiarilor să aleagă între o despăgubire sub formă de bunuri și servicii și o despăgubire pecuniară echivalentă cu valoarea de piață a bunului care nu poate fi restituită în natură în momentul acordării sumei. Legea nr. 247/2005 precizează, de asemenea, în titlul VII al acesteia, modul în care sunt stabilite și plătite despăgubirile pentru bunurile care au căzut în mod abuziv în patrimoniul statului. ÎN DREPT 46. La 21 februarie 2006, Curtea a primit de la guvern următoarea declarație: Declar că guvernul român oferă recurentei să plătească suma globală de 10 000 EUR (zece mii EUR) în vederea soluționării amiabile a cererii sale înregistrate sub numărul 30324/96 și în prezent pendinte în fața Marii Camere. Această sumă, care acoperă, de asemenea, cheltuielile și cheltuielile de judecată aferente cauzei, va fi scutită de impozit și plătită în euro, care va fi convertită în lei românești la rata aplicabilă la data plății, într-un cont bancar indicat de reclamantă și/sau reprezentantul său autorizat în mod corespunzător, în termen de trei luni de la data notificării hotărârii pronunțate de Marea Cameră, în conformitate cu art. 39 din Convenția europeană a drepturilor persoanelor fizice. De la expirarea termenului respectiv și până la data de plată, suma respectivă va crește din dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale. Această plată, anexată la decizia definitivă din 4 noiembrie 2005 prin care instanța de apel din Plyguesti a recunoscut dreptul de proprietate al recurentei asupra bunurilor care fac obiectul cererii menționate anterior și a dispus restituirea acestor bunuri la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În acest sens, guvernul semnalează că reclamanta a exercitat efectiv proprietatea sa începând cu 4 noiembrie 2005. Această declarație nu este în nici un fel recunoscută prin Ö o încălcare a Convenției, alta decât cea constatată de Curte în hotărârea sa din 3 decembrie 2002. Guvernul consideră că supravegherea pe care o va exercita Comitetul miniștrilor Consiliului Europei cu privire la executarea hotărârii pronunțate în speță de Curte constituie un mecanism adecvat pentru a se asigura că îmbunătățirile continuă să fie aduse în ceea ce privește chestiunile ridicate în cadrul acestuia. 47. La 22 februarie 2006, Curtea a primit următoarea declarație, semnată de reprezentantul recurentei Eu, Elena Smoleanu, observ că guvernul român este pregătit să-mi plătească suma globală de 10 000 EUR (zece mii EUR) în vederea soluționării amiabile a cererii mele înregistrate cu numărul 30324/96 și în prezent pendinte în fața Marii Camere. Această sumă, care trebuie să acopere eventualul prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată aferente cauzei, va fi plătită în euro, care va fi convertită în lei românești la rata aplicabilă la data plății, într-un cont bancar indicat de mine sau de reprezentantul meu. Aceasta va fi exonerată de impozit și plătită în termen de trei luni de la data la care Marele Cameră își încetează activitatea în conformitate cu art. 39 din Convenția europeană a drepturilor omului. De la expirarea termenului menționat și până în momentul în care va fi acordat, suma respectivă va fi mai mare de la un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene pe parcursul acestei perioade, plus trei puncte procentuale. J a acceptat această propunere și a renunțat la intenția de a intenta orice altă acțiune împotriva României în ceea ce privește faptele la originea cererii menționate anterior. declară că această plată, împreună cu decizia definitivă din 4 noiembrie 2005 prin care instanța de apel din Plyguești a recunoscut dreptul meu de proprietate asupra bunurilor care fac obiectul cererii menționate anterior și a ordonat să-mi restituie aceste bunuri, este o soluție definitivă a cauzei. Fac această declarație în cadrul regulamentului amiabil încheiat între guvern și mine. 48. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile (art. 39 din convenție). Aceasta constată că, de la pronunțarea hotărârii din 3 decembrie 2002, recurenta a obținut restituirea bunului care face obiectul prezentei cereri (punctele 42-43 de mai sus). 247 din 22 iulie 2005, care extinde formele de despăgubire și prevede că, în cazul în care bunul nu poate fi restituit în natură, acesta trebuie să fie echivalent cu valoarea de piață a bunului în momentul acordării sumei (punctul 45 de mai sus). În plus, Curtea observă că a precizat deja natura și amploarea obligațiilor care revin statului pârât în cauze care se referă fie la întârzierile în luarea hotărârilor judecătorești definitive care soluționează litigiile care au ca obiect confiscarea de către fostul regim comunist, fie la posibilitatea de a obține astfel de hotărâri (Brumescu) § 65), fie pentru vânzarea de către la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Curtea reamintește doar în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (b) din Convenție, aceasta poate decide să șteargă o moțiune a rolului în orice stadiu al procedurii dacă consideră că litigiul a fost soluționat. 50. În plus, Curtea consideră că regulamentul privind respectarea drepturilor omului, așa cum îl recunoaște Convenția și protocoalele sale (art. 37 alineatul (1) în fine) 51. Prin urmare, este necesar să se șteargă cauza rolului. PE CES, CURȚA, ÎN L Întocmit în limba franceză și engleză și comunicat în scris la 6 aprilie 2006 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Luzius Wildhaber Președintele T.L. Early Adjunctul grefierului