CtEDO 24.05.2006 Auto

AFFAIRE MOCANU c. ROUMANIE

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
24.05.2006
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Radiation du rôle (règlement amiable)
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
AFFAIRE MOCANU c. ROUMANIE (CtEDO, 2006)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA MOCANU c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 56489/00) HOTĂRÂREA (reglementarea amiabilă) STRASBURG 24 mai 2006 Această hotărâre este definitivă. Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă În cazul în care cauza Mocanu c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din domnii Hedigan președinte Caflisch Biersan Zagrebelsky Gyulumyan David Thór Björgvinsson, Ziemele, judecătorii și judecătorii domnului V. Berger, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 4 mai 2006, Tribunalul a decis că, adoptat la această dată de procedură A la originea cauzei se află o cerere (n 56489/00) îndreptată împotriva României și al cărei resortisant al acestui stat, domnul Silviu Mocanu ( la 7 septembrie 1998 în temeiul articolului 25 anterior din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind drepturile omului). Reclamantul este reprezentat de dl D.-O. Calinescu, avocată la București. Guvernul român (atlânz) este reprezentat de agentul său, B. Ramașcanu, de la Ministerul Afacerilor Externe. Reclamantul susținea că a fost victima unei încălcări a articolului 3 din convenție din cauza relelor tratamente la care a fost supus în timpul custodiei sale, precum și a lipsei unei anchete efective în această privință. El se plângea, de asemenea, de necunoașterea articolului 8 din convenție, în special din cauza deschiderii scrisorii trimise de Curte și a refuzului administrației de a-i furniza timbre pentru corespondență și a articolului 34, având în vedere faptul că exercitarea dreptului individual de a face recurs a fost deschisă. Pe de altă parte, el a declarat că a fost victima unei încălcări a articolului 13 din Convenție, coroborat cu articolele 3 și 8, din cauza lipsei unei căi de atac efective împotriva obiecțiilor întemeiate pe aceste articole. Prin decizia din 6 octombrie 2005, Curtea (secțiunea a treia) a declarat cererea parțial admisibilă. La 22 decembrie 2005, după un schimb de corespondență, Grefierul a propus părților încheierea unui acord amiabil în sensul articolului 38 alineatul (1) litera (b) din convenție. La 17 ianuarie 2006 și, respectiv, 28 februarie 2006, reclamantul și guvernul au prezentat declarații formale de acceptare a unei soluționări a cauzei. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. L. Arestarea reclamantului și procedura penală desfășurată împotriva sa la ora 2 dimineața, în noaptea de 25-26 mai 1997, reclamantul și fratele său au fost arestate la domiciliu de către polițiști și acuzați de comiterea unei crime cu câteva ore înainte într-o stație de benzină. În momentul arestării lor, ei își spălau hainele pătate cu sânge, pe reclamant, care a fost dus imediat la secția de poliție din Braila și arestat, susținea că polițiștii au fost maltratați până la ora 9 dimineața, pentru ca el să recunoască că a comis crima cu fratele său. Printr-o scrisoare din 25 octombrie 2004, acesta a furnizat Curții copii ale a două declarații făcute la 14 și 18 iulie 2004 de doi colegi de poliție, D.C. și M.N.A., care prezentau urme de violență pe față și pe corp la 26 mai 1997. În declarația sa, M.N.A. a precizat că, în noaptea de 25-26 mai 1997 era, de asemenea, în arest la secție și că reclamantul, înainte de a fi interogat de polițiști, nu prezenta urme vizibile de violență. După ce acesta a fost luat de polițiști, martorul i-a auzit țipetele, apoi a văzut că avea hainele rupte, fața umflată și însângerată, și alte leziuni la nivelul brațelor. 11. La 26 mai 1997, la ora 9 dimineața, reclamantul a fost prezentat procurorului L.D., căruia, potrivit declarațiilor sale, i-a prezentat violența pe care i-a provocat-o polițiștii și i-a cerut să fie examinat de către un medic pentru stabilirea unui certificat medical. Procurorul l-a invitat să-și întocmească cererea în scris, dar reclamantul nu i-a dat nici o continuare. Procurorul general l-a amenințat și l-a lovit și pe el. 12. Potrivit guvernului, atunci când reclamantul a fost prezentat procurorului general L.D. în dimineața zilei de 26 mai 1997, acesta din urmă a constatat starea fizică în care se afla. În aceeași zi, reclamantul a făcut în fața procurorului o declarație privind faptele. Potrivit spuselor sale, de teamă să nu fie redus la secție, el a recunoscut că a comis crima cu fratele său. Declarația a fost dactilografiată, apoi semnată de reclamant, avocat trădat din oficiu și procurorul L.D. Pasajele relevante sunt astfel exprimate. În ceea ce privește leziunile pe care le-am avut pe pometul obrazului drept, am precizat că acestea au fost cauzate în dimineața zilei de 26 mai 1997 când am ajuns la secția de poliție. Aceste leziuni rezultă dintr-o palmă după care m-am lovit de perete. Am fost rănit lauricular cu mâna stângă după ce am fost lovit, apoi am căzut pe mână, care a umflat. Am fost examinat de un medic, care a constatat ambele răni. Nu pot explica de ce am fost lovit de polițiști (...) La întrebarea avocatului care mă întreabă cum îmi explic eu la secție că nu am recunoscut faptele în sarcina mea în timp ce am fost bătut, dar le-am recunoscut în fața procurorului și a avocatului fără să fiu supus violenței, menționez că nu am nici o declarație. 14. Din dosar reiese că reclamantul nu a fost văzut de către un medic. L Recurentul, acuzat de crimă agravată, a fost pus în custodia secției de poliție din Braila, în procesul-verbal al arestării provizorii, subofițerul A.S. nota că reclamantul nu prezenta urme vizibile de violență. În iulie 2004, colegul de celulă D.C. a precizat că reclamantul, în timpul detenției sale la secție, a purtat răni pe tot corpul și că la 27 și 28 mai 1997 a cerut personalului secției de poliție să fie examinat de un medic, dar nu a primit nici un răspuns. 16. La 29 mai 1997, reclamantul a fost transferat la închisoarea Braila. ar fi cerut conducerii închisorii din Braila să fie supus unui examen medical pentru a se asigura că există urme de violență pe corp, dar nu a primit nici un răspuns. 17. La 10 octombrie 1997, reclamantul a făcut o nouă declarație în fața procurorului L.D. în care și-a retras declarația anterioară, menționând că nu a comis crima. Prin hotărârea din 2 decembrie 1997, tribunalul departamental din Braila l-a condamnat pe reclamant la condamnare pe viață pentru crimă agravată, menționând, printre altele, că reclamantul a afirmat în cursul dezbaterilor că a recunoscut faptele de teamă de represalii ale poliției și că această hotărâre a fost confirmată, în ultimă instanță, printr-o hotărâre din 23 iunie. Curtea Supremă de Justiție din 1998 a emis proceduri penale împotriva procurorului și a polițiștilor 19. Reclamantul susține că plângerile referitoare la relele tratamente pe care le-au suferit au fost trimise la secția de poliție, la tribunale și la parchetele din Galați între lunile mai 1997 și ianuarie 2001 nu au răspuns. Plângerea reclamantului împotriva polițiștilor 20. La 12 aprilie 2001, reclamantul a depus o plângere pentru o anchetă abuzivă împotriva polițiștilor responsabili de relele tratamente pe care le-a suferit în noaptea de 25-26 mai 1997 și a menționat că nu cunoștea numele polițiștilor, dar i-a identificat ulterior. La 22 mai 2002, Parchetul militar din apropierea tribunalului militar competent a dat un refuz în favoarea a doi dintre polițiștii contestați de reclamant, fără a se pronunța cu privire la ceilalți polițiști identificați de acesta din urmă. Parchetul consideră că dovezile prezentate în speță, și anume declarațiile făcute de cei doi polițiști, precum și procesul-verbal de arest provizoriu din 26 mai 1997, nu au confirmat declarația reclamantului. 22. La 13 iunie 2002, reclamantul a contestat refuzul locul, precizând, printre altele, că nu a primit niciun răspuns cu privire la alți polițiști pe care îi identificase ca urmare a plângerii sale din 12 aprilie 2001. 23. Printr-o scrisoare din 17 septembrie 2002, reclamantul își va reiniția obiecțiunile și a precizat, în special, în dreptul pe care tocmai îl identificase pe un martor al violenței la care fusese supus secției de poliție. a fost vorba despre prizonierul M.N.A., care a fost dispus să depună mărturie în cazul său. 24. Printr-o ordonanță din 18 martie 2003, Parchetul din apropierea tribunalului militar competent, fără a lua în considerare alte dovezi, a respins ca nefondată contestația reclamantului împotriva refuzului de a fi soluționat la 22 mai 2002. 25. La 30 octombrie 2002, reclamantul a sesizat Parchetul în apropierea instanței judecătorești a lui Galati cu o plângere împotriva procurorului L.D. în legătură cu o anchetă abuzivă. Printre altele, acesta a susținut că procurorul l-a lovit la 26 mai 1997 și că acesta nu a dat curs cererii scrise pe care o prezentase în aceeași zi pentru a fi supus unui examen medical. 26. După ce a constituit un dosar de anchetă compus din înscrisuri prezentate în cadrul procedurii penale îndreptate împotriva reclamantului, Parchetul din apropierea tribunalului judecătoresc Galaþi a dat un refuz prin ordonanța din 11 noiembrie 2002, fără a se putea auzi de la: Procurorul însărcinat cu ancheta concluzionează că faptele invocate, care nu au fost dovedite pe deplin, nu corespundeau realității. 27. Prin ordonanța din 10 decembrie 2002, procurorul-șef al Parchetului competent a confirmat temeinicia refuzului. Faptele referitoare la corespondența reclamantului cu Curtea Fapte privind deschiderea scrisorilor Curții 28. La 17 august 1999, reclamantul a primit, deschis și fără plicuri, scrisoarea Curții din 28 iunie 1999 la care era anexat un formular de cerere. Scrisoarea, trimisă de Curte la închisoarea Craiova, purta ștampila închisorii București-Rahova, unde reclamantul fusese transferat între timp, și un număr de înregistrare. La 18 august 1999, reclamantul a depus la Parchetul Militar o plângere privind interferența în corespondența sa, precizând ulterior că scrisoarea Curții din 28 iunie 1999 îi fusese trimisă în celula sa de către un coleg de celulă. El menționa că, spre deosebire de această scrisoare, primele două scrisori pe care Curtea i le trimisese la 2 decembrie 1998 și 11 martie 1999 fuseseră deschise, citite și înregistrate de personalul închisorii Craiova, unde se afla la momentul respectiv, în prezența sa. 30. În urma deschiderii unei anchete penale, la 19 noiembrie 1999, reclamantul a făcut o declarație în fața unui procuror în care își reinițiază obiecțiile și a precizat identitatea deținutului care i-a predat scrisoarea din 28 iunie 1999; totuși, acesta din urmă nu a fost ascultat de procuror. Sergent P.E.R., care aplicase tamponul pe scrisoarea în cauză, a făcut o scurtă declarație la Parchet. 31. După ce a decis la 21 iunie 2000 să dea în judecată sergentul P.E.R. pentru interferență în corespondență, printr-o ordonanță datată în aceeași zi, procurorul general G.R. a pus capăt procesului și a aplicat P.E.R. o sancțiune administrativă, și anume o mustrare cu avertisment și și-a justificat ordonanța prin volumul important de muncă al P.E.R., precum și prin minimul și în mod evident lipsit de importanță dreptului reclamantului de a-și respecta corespondența și a precizat că dreptul de recurs al acestuia nu fusese împiedicat în niciun fel. Printr-o ordonanță din 21 iulie 2000, procurorul de rang superior a confirmat ordonanța menționată mai sus. Dosarul de judecată conține dovada comunicării ordonanței din 21 iulie 2000 către sergentul P.E.R., dar nu și cea a notificării către solicitant. Fapte privind furnizarea de timbre reclamantului pentru corespondența sa cu Curtea 32. Printr-o scrisoare din 5 octombrie 1999 adresată Curții, reclamantul a precizat că întârzierea trimiterii formularului de cerere se datora, printre altele, refuzului închisorii București-Rahova de a-i furniza timbre pentru corespondența sa cu Curtea. El și-a exprimat îngrijorarea cu privire la riscul cenzurii din partea autorităților române. 33. Prin scrisorile din 19 ianuarie 2000 și 20 mai 2003, reclamantul a informat Curtea că, de la transferul la închisoarea București-Rahova în În iulie 1999, din cauza refuzului conducerii închisorii de a-i furniza timbre și plicuri, el a trebuit să suporte costul corespondenței sale cu Curtea și cu autoritățile române pe care le-a luat, în timp ce el nu avea resurse. El a precizat că nu a avut nici o familie, cu excepția mamei sale bolnave și pensionate care a primit o pensie de aproximativ 25 de euro pe lună. 34. La 28 februarie 2006, Curtea a primit următoarea declarație din partea guvernului, declar că guvernul român oferă domnului Silviu Mocanu, cu titlu gratuit, suma de 17 000 EUR, din care 5 657 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată plătite direct avocatului său, în conformitate cu contractul pe care l-a încheiat cu recurentul, în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei având ca origine hotărârea menționată anterior pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În cazul în care nu se soluționează în termenul menționat, Ö s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorat cu trei puncte procentuale. Această plată va duce la soluționarea definitivă a cauzei. 35. La 17 ianuarie 2006, Curtea a primit următoarea declarație, semnată de avocata reclamantului, observ că guvernul român este pregătit să plătească domnului Silviu Mocanu, cu titlu gratuit, suma de 17 000 EUR, din care 5 657 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată plătite direct avocatului său, în conformitate cu contractul pe care l-a încheiat cu recurentul, în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei având ca origine hotărârea menționată anterior pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. De la expirarea termenului respectiv și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, se plătește un dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. Această propunere este acceptată și, de asemenea, renunță la orice altă pretenție împotriva României cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri. Declar cauza soluționată definitiv. Această declarație se soluționează în cadrul regulamentului amiabil la care au ajuns guvernul și reclamantul. În plus, eu sunt dispus să nu solicite, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alin. (1) din Convenție. 36. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile [art. 39 din convenție]. Aceasta este asigurată că acest regulament se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de convenție sau de protocoalele sale [art. 37 alineatul (1) în fine din convenție și art. 62 alineatul (3) din Regulamentul de procedură]. 37. Prin urmare, este oportun să se elimine cauza rolului. Decide să șteargă cazul din rol Preluând act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. Făcut în franceză, apoi comunicat în scris la 24 mai 2006 în conformitate cu art. 77 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Vincent Berger John Hedigan Modululer Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2005-12-22
0,96
AFFAIRE VELCEA c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE VELCEA c. ROUMANIE (Requête n o 60957/00) ARRÊT ( Règlement amiable ) STRASBOURG 22 décembre 2005 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Velcea c. Roumanie, La Cour européenne d
CtEDO 2006-11-09
0,96
AFFAIRE UNGUREANU c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE UNGUREANU c. ROUMANIE (Requête n o 23354/02) ARRÊT STRASBOURG 9 novembre 2006 DÉFINITIF 09/02/2007 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des r
CtEDO 2005-02-03
0,96
AFFAIRE FOCIAC c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE FOCIAC c. ROUMANIE (Requête n o 2577/02) ARRÊT STRASBOURG 3 février 2005 DÉFINITIF 03/05/2005 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouc
CtEDO 2006-11-02
0,96
AFFAIRE MIHAESCU c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE MIHAESCU c. ROUMANIE (Requête n o 5060/02) ARRÊT STRASBOURG 2 novembre 2006 DÉFINITIF 26/03/2007 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des ret
CtEDO 2006-02-16
0,96
AFFAIRE PORTEANU c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE PORTEANU c. ROUMANIE (Requête n o 4596/03) ARRÊT STRASBOURG 16 février 2006 DÉFINITIF 16/05/2006 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des ret
Sursă