ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1343/2010

Asupra contestației în anulare de față: Analizând actele și lucrările dosarului constată următoarele: Prin sentința 95 din 23 martie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamanta SC R.I.C. SRL în contradictoriu cu pârâții C.L. Reșița și G.R. având ca obiect excepția de nelegalitate a dispozițiilor cap VII, art. 275 alin. (2) lit. b) din anexa 797/2005. S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Instanța de fond a reținut în motivarea hotărârii că prin cererea întemeiată pe art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reclamanta SC R.I.C.

SRL Reșița a invocat excepția de nelegalitate a cap. VII – impozitul pe spectacole [(art. 275 alin. (2) lit. b) în cazul discotecilor)], nivelul indexat pe anul 2006 din anexa hotărârii nr. 797 din 14 iulie 2005 a G.R., de aprobare a Anexei la normele metodologice de aplicare a titlului XI din Legea nr. 571/2003, tabloul cuprinzând valorile impozabile, impozitele și taxele locale, alte taxe asimilate acestora precum și amenzile care se indexează anual prin hotărâre a Guvernului (M. Of. nr. 725/10.08.2005). S-a susținut că hotărârea stabilește cuantumuri și niveluri indexate prin exces de putere, încălcându-se dispozițiile instituite prin lege de stabilire a unor niveluri conform cu rata prognozată a inflației, norme impuse de art. 292, art. 294 alin. (7) și art. 295 alin. (1) și (2) din Legea nr. 571/2003.

Curtea de Apel Timișoara a constatat că „nivelul impozitelor și taxelor locale aferente anului 2006”, stabilit în anexa la hotărâre a avut în vedere comunicarea ratei de inflație prognozată pentru anul 2006 de către C.N.P. S-a reținut că acest aspect rezultă din nota de fundamentare a hotărârii atacate de reclamant. S-a mai constatat că sumele ce intră în sfera de reglementare a hotărârii au fost ajustate conform normelor elaborate în comun de Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Administrației și Internelor fiind astfel respectate prevederile art. 295 alin. (1) și (2) din Legea nr. 571/2004. Din punct de vedere legal, sumele indexate, inițiate de Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Administrației și Internelor au fost aprobate prin hotărâre a Guvernului conform art. 292 alin. (2) din Legea nr. 571/2003.

Totodată, s-a mai reținut de Curtea de Apel Timișoara că potrivit art. 275 alin. (3) din Legea nr. 571/2003, impozitul pe spectacole se ajustează prin înmulțirea sumei stabilite potrivit alin. (2), cu coeficientul de corecție corespunzător, precizat în tabelul din lege. S-a mai constatat că, în conformitate cu art. 287 C. fisc., nivelul impozitelor și taxelor locale prevăzute poate fi majorat anual cu până la 20 % de C.L.J. și C.G.M.

București după caz, cu excepția taxelor prevăzute la art. 263 alin. (4) și (5) și la art. 295 alin. (1 1 ) lit. b) – d). Față de dispozițiile suscitate, Curtea de Apel Timișoara a reținut legalitatea cap VII – impozitul pe spectacole [(art. 275 alin. (2) lit. b) în cazul discotecilor)], nivelurile indexate pentru anul 2006 din anexa hotărârii 797 din 14 iulie 2005 a G.R., de aprobare a Anexei la normele metodologice de aplicare a titlului XI din Legea nr. 571/2003, tabloul cuprinzând valorile impozabile, impozitele și taxele locale, alte taxe asimilate acestora precum și amenzile care se indexează anual prin hotărâre a Guvernului (M. Of. nr. 725/10.08.2005). Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, la 15 aprilie 2009, SC R.I.C.

SRL Reșița a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 95 din 23 martie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, solicitând rejudecarea cauzei și admiterea excepției de nelegalitate invocată. În motivarea recursului, petenta a susținut că „prin soluția pronunțată de Curtea de Apel Timișoara se dovedește că instanța nu este interesată de legalitatea și temeinicia pretențiilor recurentei ci de menținerea soluției date”. Printr-un al doilea motiv de recurs, petenta procedează la efectuarea unor calcule matematice privind impozitele pe spectacole, cu referire la anexa la H.G. nr. 797/2005 și concluzionează că „operațiunea de actualizare cu rata prognozată a inflației” nu ar fi corectă, guvernul dovedind exces de putere.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 3548 din 24 iunie 2009, a respins recursul ca nefondat. Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut următoarele argumente: Așa cum rezultă din dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 verificarea legalității actului administrativ contestat pe calea excepției de nelegalitate presupune cenzurarea acestuia prin raportare la dispozițiile legii, iar nu prin raportare la o situație de fapt de natură a afecta legalitatea actului datorită unor neregularități procedurale.

În cauză s-a stabilit de Curtea de Apel că: „temeiurile de drept avute în vedere de Guvern în momentul adoptării hotărârii atacate în cauză au fost art. 108 din Constituția României, republicată, art. 292, art. 294 alin. (7) și art. 295 alin. (1) și (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare și art. 1 alin. (3) din Legea nr. 384/2004 privind denominarea monedei naționale, cu modificările și completările ulterioare. În acord cu prevederile art. 1 din această hotărâre se arată că se aprobă nivelurile pentru valorile impozabile, impozitele și taxele locale și alte taxe asimilate acestora, precum și pentru amenzile care se indexează anual pe baza ratei inflației aplicabile în anul fiscal 2006, prevăzute în anexa care face parte integrantă din hotărâre.

Potrivit alin. (3) și (1) C.L., C.G.M. București și C.J. adoptă hotărâri privind impozitele și taxele locale pentru anul fiscal 2006 în 45 de zile lucrătoare de la data publicării hotărârii în M. Of. Din toată reglementarea contestată în cauză nu rezultă exces de putere în cauză ori sensul în care a acționat G.R. și C.L.M. Reșița. Excepția de nelegalitate invocată în privința H.G. nr. 797/2005, ca act administrativ care i-ar fi vătămat interesele și i-ar fi perturbat activitatea este neîntemeiată. Prevederile contestate sunt legale în raport de art. 292 din Legea nr. 571/2003 (act cu forță juridică superioară, în baza căreia a fost emisă hotărârea atacată). În cazul oricărui impozit sau taxe locale, care constă într-o sumă în lei sau care este sesizată pe baza unei anumite sume în lei, sumele respective se indexează odată la 3 ani, ținând cont de evoluția cotei inflației de la ultima indexare.

În alin. (2) al aceluiași articol, se menționează că sumele indexate se inițiază în comun de Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Administrației și Internelor și se aprobă prin hotărâre a Guvernului, emisă până la data de 30 aprilie inclusiv a fiecărui an. Totodată, în art. 294 alin. (7) din Legea nr. 571/2003, se arată că limitele amenzilor prevăzute la alin. (3) și (4) se actualizează prin hotărâre a Guvernului. Hotărârea contestată de reclamantă a fost adoptată și în temeiul art. 295 alin. (1) și (2) din Legea nr. 571/2003, conform căruia sumele prevăzute la alin. (1 1 ) din același articol se ajustează pentru a reflecta rata inflației în conformitate cu normele elaborate în comun Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Administrației și Internelor.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație în anulare SC R.I.C. SRL Reșița, întemeiată pe dispozițiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ. Contestatoarea a susținut, în esență, că instanța de recurs a omis din greșeală să cerceteze unul din motivele de casare invocate. Astfel, a susținut contestatoarea, este evidentă eroarea prin omisiune a instanței de recurs de a nu se pronunța asupra calculelor aritmetice cu care s-a exemplificat în recurs și s-a dovedit că pârâții aveau o limită legală concretă în dreptul lor legal de a majora un impozit, majorare care nu putea fi discreționară. A mai arătat că prin aceeași motivare formală a „stabilirii impozitelor și taxelor locale pentru anul 2007 prin indexare cu rata inflației aplicabile pentru anul fiscal 2007”, c . l . r eșița a emis Hotărârea nr. 319/2006, stabilindu-se o cotă de impunere pentru activități de discotecă de 0,25 lei /m.p.

Reprezentând deci doar 12,5 % din cota de impunere a anului anterior, de 2 lei /m.p., se poate constata că această cotă este mult mai aproape de cea rezultată din calculele expertizei, și chiar cea rezultată din aplicarea succesivă a ratei inflației prognozate pentru anii 2006 și 2007. De asemenea, prin Hotărârea nr. 119/2007, aplicabilă pentru anul 2008, aceeași cotă de impozitare este menținută la același cuantum de 0,25 lei /m.p. Prin Hotărârea nr. 156/2008, aplicabilă taxelor din anul 2009, aceeași cotă de impozitare este menținută la același cuantum de 0,25 lei/m.p.

Toate aceste hotărâri au ca motivare „corectarea” cu inflația prognozată a cotei de impozitare din anii anteriori, dar nici una nu ajunge nici pe departe la cota anului 2006. Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând actele și lucrările dosarului în raport cu dispozițiile legale aplicabile, constată că cererea este neîntemeiată pentru următoarele considerente: Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și condițiile prevăzute de lege să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată. Codul de procedură civilă reglementează două categorii de contestații în anulare: contestația în anulare de drept comun, (art. 317 C. proc.

civ.) și contestația în anulare specială (art. 318 C. proc. civ.). Având în vedere temeiul de drept invocat se vor analiza condițiile contestației în anulare speciale. î n ceea ce privește contestația în anulare specială, Codul de procedură civilă prevede în art. 318, două motive, și anume când dezlegarea dată a fost rezultatul unei erori materiale sau când instanța a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare. În speța de față însă, instanța de recurs a analizat toate motivele de casare, după cum se va explica în continuare. În esență, contestatoarea a susținut că instanța de recurs a omis să se pronunțe cu privire la calculele aritmetice cu care a fost exemplificat recursul.

În literatura de specialitate și în practică se face deosebire între motive de casare și argumente care oricât de larg ar fi dezvoltate sunt întotdeauna subsumate motivului de recurs pe care îl sprijină, iar art. 318 se referă la omisiunea de a examina motivul de recurs nicidecum argumentele de fapt sau de drept invocate de parte. Astfel, contestația în anulare este nefondată în cazul în care instanța de recurs a grupat argumentele pentru a răspunde la motivul de recurs printr-un considerent comun deoarece nu se poate reproșa instanței omisiunea de a cerceta motivul atâta timp cât din cuprinsul deciziei contestate rezulta în mod clar legalitatea H.G. nr. 797/2005 și faptul că instanța a analizat toate motivele de recurs.

De asemenea, Înalta Curte reține că pe calea contestației în anulare nu se poate face o nouă apreciere asupra motivelor de recurs, ci numai se examinează dacă instanța de recurs a omis să cerceteze vreunul din motivele de recurs. Cum în cauza de față că instanța de recurs a analizat toate motivele invocate de recurent, prezenta contestație în anulare nu se circumscrie motivelor limitativ reglementate de art. 318, teza a 2-a C. proc. civ. Față de considerentele de mai sus, motivele invocate sunt nefondate, astfel că se va respinge contestația în anulare formulată de reclamanta-recurentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de SC R.I.C. SRL Reșița împotriva deciziei nr. 3548 din 24 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2010.