ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1343/2010

Asupra contestației în anulare de

față:

Analizând actele și lucrările dosarului

constată următoarele:

Prin sentința 95 din 23 martie 2009,

Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins

cererea formulată de reclamanta SC R.I.C. SRL în contradictoriu cu pârâții C.L.

Reșița și G.R. având ca obiect excepția de nelegalitate a dispozițiilor cap

VII, art. 275 alin. (2) lit. b) din anexa 797/2005. S-a luat act că nu s-au

solicitat cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a reținut în

motivarea hotărârii că prin cererea întemeiată pe art. 4 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, reclamanta SC R.I.C. SRL Reșița a invocat excepția de nelegalitate a

cap. VII – impozitul pe spectacole [(art. 275 alin. (2) lit. b) în cazul

discotecilor)], nivelul indexat pe anul 2006 din anexa hotărârii nr. 797 din 14

iulie 2005 a G.R., de aprobare a Anexei la normele metodologice de aplicare a

titlului XI din Legea nr. 571/2003, tabloul cuprinzând valorile impozabile,

impozitele și taxele locale, alte taxe asimilate acestora precum și amenzile

care se indexează anual prin hotărâre a Guvernului (M. Of. nr. 725/10.08.2005).

S-a susținut că hotărârea stabilește cuantumuri și niveluri indexate prin exces

de putere, încălcându-se dispozițiile instituite prin lege de stabilire a unor

niveluri conform cu rata prognozată a inflației, norme impuse de art. 292, art.

294 alin. (7) și art. 295 alin. (1) și (2) din Legea nr. 571/2003.

Curtea de Apel Timișoara a constatat

că „nivelul impozitelor și taxelor locale aferente anului 2006”, stabilit în

anexa la hotărâre a avut în vedere comunicarea ratei de inflație prognozată

pentru anul 2006 de către C.N.P.

S-a reținut că acest aspect rezultă

din nota de fundamentare a hotărârii atacate de reclamant.

S-a mai constatat că sumele ce intră

în sfera de reglementare a hotărârii au fost ajustate conform normelor

elaborate în comun de Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul

Administrației și Internelor fiind astfel respectate prevederile art. 295 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 571/2004.

Din punct de vedere legal, sumele

indexate, inițiate de Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul

Administrației și Internelor au fost aprobate prin hotărâre a Guvernului

conform art. 292 alin. (2) din Legea nr. 571/2003.

Totodată, s-a mai reținut de Curtea

de Apel Timișoara că potrivit art. 275 alin. (3) din Legea nr. 571/2003,

impozitul pe spectacole se ajustează prin înmulțirea sumei stabilite potrivit alin.

(2), cu coeficientul de corecție corespunzător, precizat în tabelul din lege.

S-a mai constatat că, în conformitate cu art. 287 C. fisc., nivelul impozitelor

și taxelor locale prevăzute poate fi majorat anual cu până la 20 % de C.L.J. și

C.G.M. București după caz, cu excepția taxelor prevăzute la art. 263 alin. (4)

și (5) și la art. 295 alin. (1

1

) lit. b) – d).

Față de dispozițiile suscitate,

Curtea de Apel Timișoara a reținut legalitatea cap VII – impozitul pe

spectacole [(art. 275 alin. (2) lit. b) în cazul discotecilor)], nivelurile

indexate pentru anul 2006 din anexa hotărârii 797 din 14 iulie 2005 a G.R., de aprobare a Anexei la normele metodologice de aplicare a titlului XI din Legea nr. 571/2003,

tabloul cuprinzând valorile impozabile, impozitele și taxele locale, alte taxe

asimilate acestora precum și amenzile care se indexează anual prin hotărâre a

Guvernului (M. Of. nr. 725/10.08.2005).

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, la 15 aprilie 2009, SC R.I.C. SRL Reșița a declarat recurs

împotriva sentinței civile nr. 95 din 23 martie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, solicitând rejudecarea

cauzei și admiterea excepției de nelegalitate invocată.

În motivarea recursului, petenta a

susținut că „prin soluția pronunțată de Curtea de Apel Timișoara se dovedește

că instanța nu este interesată de legalitatea și temeinicia pretențiilor

recurentei ci de menținerea soluției date”.

Printr-un al doilea motiv de recurs,

petenta procedează la efectuarea unor calcule matematice privind impozitele pe

spectacole, cu referire la anexa la H.G. nr. 797/2005 și concluzionează că

„operațiunea de actualizare cu rata prognozată a inflației” nu ar fi corectă,

guvernul dovedind exces de putere.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 3548 din 24

iunie 2009, a respins recursul ca nefondat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

recurs a reținut următoarele argumente:

Așa cum rezultă din dispozițiile art.

4 din Legea nr. 554/2004 verificarea legalității actului administrativ

contestat pe calea excepției de nelegalitate presupune cenzurarea acestuia prin

raportare la dispozițiile legii, iar nu prin raportare la o situație de fapt de

natură a afecta legalitatea actului datorită unor neregularități procedurale.

În cauză s-a stabilit de Curtea de

Apel că: „temeiurile de drept avute în vedere de Guvern în momentul adoptării

hotărârii atacate în cauză au fost art. 108 din Constituția României,

republicată, art. 292, art. 294 alin. (7) și art. 295 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările

ulterioare și art. 1 alin. (3) din Legea nr. 384/2004 privind denominarea

monedei naționale, cu modificările și completările ulterioare.

În acord cu prevederile art. 1 din

această hotărâre se arată că se aprobă nivelurile pentru valorile impozabile,

impozitele și taxele locale și alte taxe asimilate acestora, precum și pentru

amenzile care se indexează anual pe baza ratei inflației aplicabile în anul

fiscal 2006, prevăzute în anexa care face parte integrantă din hotărâre.

Potrivit alin. (3) și (1) C.L., C.G.M.

București și C.J. adoptă hotărâri privind impozitele și taxele locale pentru

anul fiscal 2006 în 45 de zile lucrătoare de la data publicării hotărârii în M.

Of.

Din toată reglementarea contestată

în cauză nu rezultă exces de putere în cauză ori sensul în care a acționat G.R.

și C.L.M. Reșița. Excepția de nelegalitate invocată în privința H.G. nr. 797/2005,

ca act administrativ care i-ar fi vătămat interesele și i-ar fi perturbat

activitatea este neîntemeiată.

Prevederile contestate sunt legale

în raport de art. 292 din Legea nr. 571/2003 (act cu forță juridică superioară,

în baza căreia a fost emisă hotărârea atacată). În cazul oricărui impozit sau

taxe locale, care constă într-o sumă în lei sau care este sesizată pe baza unei

anumite sume în lei, sumele respective se indexează odată la 3 ani, ținând cont

de evoluția cotei inflației de la ultima indexare.

În alin. (2) al aceluiași articol,

se menționează că sumele indexate se inițiază în comun de Ministerul Finanțelor

Publice și Ministerul Administrației și Internelor și se aprobă prin hotărâre a

Guvernului, emisă până la data de 30 aprilie inclusiv a fiecărui an.

Totodată, în art. 294 alin. (7) din

Legea nr. 571/2003, se arată că limitele amenzilor prevăzute la alin. (3) și

(4) se actualizează prin hotărâre a Guvernului.

Hotărârea contestată de reclamantă a

fost adoptată și în temeiul art. 295 alin. (1) și (2) din Legea nr. 571/2003,

conform căruia sumele prevăzute la alin. (1

1

) din același articol se

ajustează pentru a reflecta rata inflației în conformitate cu normele elaborate

în comun Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Administrației și

Internelor.

Împotriva acestei hotărâri a formulat

contestație în anulare SC R.I.C. SRL Reșița, întemeiată pe dispozițiile art. 318

teza a II-a C. proc. civ.

Contestatoarea a susținut, în esență,

că instanța de recurs a omis din greșeală să cerceteze unul din motivele de

casare invocate.

Astfel, a

susținut contestatoarea, este evidentă eroarea prin omisiune a instanței de

recurs de a nu se pronunța

asupra calculelor aritmetice cu care s-a exemplificat în recurs și s-a

dovedit că pârâții aveau o limită legală concretă în dreptul lor legal de a

majora un impozit, majorare care nu putea fi discreționară.

A mai arătat că prin aceeași

motivare formală a „stabilirii impozitelor și taxelor locale pentru anul 2007

prin indexare cu rata inflației aplicabile pentru anul fiscal 2007”,

c

.

l

.

r

eșița a emis Hotărârea nr. 319/2006,

stabilindu-se o cotă de impunere pentru activități de discotecă de 0,25 lei

/m.p.

Reprezentând

deci doar 12,5 % din cota de impunere a anului anterior,

de 2 lei /m.p., se poate constata că

această cotă este mult mai aproape de cea rezultată din calculele expertizei,

și chiar cea rezultată din aplicarea succesivă a ratei inflației prognozate

pentru anii 2006 și 2007.

De asemenea, prin Hotărârea nr. 119/2007,

aplicabilă pentru anul 2008, aceeași cotă de impozitare este menținută la

același cuantum de 0,25 lei /m.p.

Prin Hotărârea nr. 156/2008,

aplicabilă taxelor din anul 2009, aceeași cotă de impozitare este menținută la

același cuantum de 0,25 lei/m.p.

Toate aceste hotărâri au ca motivare

„corectarea” cu inflația prognozată a cotei de impozitare din anii anteriori,

dar nici una nu ajunge nici pe departe la cota anului 2006.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

analizând actele și lucrările dosarului în raport cu dispozițiile legale

aplicabile, constată că cererea este neîntemeiată pentru următoarele

considerente:

Contestația în anulare este o cale

extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere instanței care a

pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și condițiile prevăzute de lege să își

desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.

Codul de procedură civilă

reglementează două categorii de contestații în anulare: contestația în anulare

de drept comun, (art. 317 C. proc. civ.) și contestația în anulare specială (art.

318 C. proc. civ.).

Având în vedere temeiul de drept

invocat se vor analiza condițiile contestației în anulare speciale.

î

n ceea ce privește contestația în

anulare specială, Codul de procedură civilă prevede în art. 318, două motive,

și anume când dezlegarea dată a fost rezultatul unei erori materiale sau când

instanța a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare.

În speța de față însă, instanța de

recurs a analizat toate motivele de casare, după cum se va explica în

continuare.

În esență, contestatoarea a susținut

că instanța de recurs a omis să se pronunțe cu privire la calculele aritmetice

cu care a fost exemplificat recursul.

În literatura de specialitate și în

practică se face deosebire între motive de casare și argumente care oricât de

larg ar fi dezvoltate sunt întotdeauna subsumate motivului de recurs pe care îl

sprijină, iar art. 318 se referă la omisiunea de a examina motivul de recurs

nicidecum argumentele de fapt sau de drept invocate de parte.

Astfel, contestația în anulare este

nefondată în cazul în care instanța de recurs a grupat argumentele pentru a

răspunde la motivul de recurs printr-un considerent comun deoarece nu se poate

reproșa instanței omisiunea de a cerceta motivul atâta timp cât din cuprinsul

deciziei contestate rezulta în mod clar legalitatea H.G. nr. 797/2005 și faptul

că instanța a analizat toate motivele de recurs.

De asemenea, Înalta Curte reține că

pe calea contestației în anulare nu se poate face o nouă apreciere asupra

motivelor de recurs, ci numai se examinează dacă instanța de recurs a omis să

cerceteze vreunul din motivele de recurs.

Cum în cauza de față că instanța de

recurs a analizat toate motivele invocate de recurent, prezenta contestație în

anulare nu se circumscrie motivelor limitativ reglementate de art. 318, teza a

2-a C. proc. civ.

Față de considerentele de mai sus,

motivele invocate sunt nefondate, astfel că se va respinge contestația în

anulare formulată de reclamanta-recurentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare

formulată de SC R.I.C. SRL Reșița împotriva deciziei nr. 3548 din 24 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal ca

nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 9 martie 2010.